ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 969/2016

Decizia nr. 969/2016

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții A. și B. au solicitat ca, în contradictoriu cu intimații C. - com. Păulești și D. Prahova, să se dispună modificarea Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 44 din 29 mai 2009, în sensul majorării cuantumului acestor despăgubiri acordate în urma aplicării procedurii de expropriere pentru terenul proprietatea lor.

Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 3546 din 12 decembrie 2011, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

În considerentele hotărârii s-a reținut că A. și B. au fost proprietarii suprafeței de 3.245 mp, situată în intravilanul com. Păulești, jud. Prahova, identificată cu număr cadastral, ce a făcut obiect al exproprierii, expropriator fiind județul Prahova, prin D. Prahova, stabilindu-se despăgubirea în sumă de 439.375 lei.

În ceea ce privește expertiza de evaluare efectuată în cursul judecății, tribunalul a reținut că, potrivit textelor legale în materie de expropriere, concluziile comisiei de experți trebuie să aibă la bază prețurile de tranzacționare ale terenurilor de același fel și din aceeași unitate administrativ teritorială la momentul efectuării lucrării, condiție neîndeplinită în prezenta cauză de toți cei trei experți desemnați, din partea instanței, a expropriatorului și a persoanelor supuse exproprierii.

În cauză, tribunalul a constatat că prețul în funcție de care experta E. a stabilit cuantumul despăgubirilor suprafeței de teren expropriate a fost cel identificat în ofertele de vânzare ale agențiilor imobiliare F., G., H., I., J., dar și ale particularilor de la data exproprierii, evaluarea realizându-se cu luarea în considerare, la acel moment, a împrejurării că exproprierea viza doar o parte a terenului, respectiv 3.245 mp din totalul de 4.900 mp.

Cum prețul aferent unui metru pătrat din suprafața de teren expropriată a fost stabilit la momentul exproprierii ca fiind de 32 euro/mp, iar din contractul de vânzare-cumpărare din 09 decembrie 2010 a rezultat că la sfârșitul anului 2010, în aceeași zonă, 1 mp de teren cu aceleași caracteristici ca ale celui expropriat se vindea cu 20 euro/mp (în evidențele Oficiului Comerțului de Publicitate Imobiliară neregăsindu-se contracte de vânzare-cumpărare întocmite în perioada apropiată datei la care a avut loc exproprierea), tribunalul a apreciat că suma oferită ca despăgubire este suficientă și îndestulătoare, cu atât mai mult cu cât terenul în discuție nu are acces la niciunul din drumurile naționale aflate în zonă.

Constatând că despăgubirea acordată de expropriator este realistă în raport cu momentul stabilirii acesteia, respectând dispozițiile imperative ale art. 26 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții, care au arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală, deoarece au fost încălcate criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora despăgubirea care se acordă proprietarului expropriat cuprinde atât valoarea reală a imobilului, cât și prejudiciul cauzat prin expropriere.

Au mai susținut apelanții că, din suprafața totală de 4.900 mp teren arabil intravilan situat în T 34, P 773/68, a fost expropriat terenul de 3.245 mp, suprafață cu o formă absolut neregulată, rămânând trei suprafețe mici de teren, dispuse în locuri diferite în jurul suprafeței de 3.245 mp, în imediata apropiere a autostrăzii, ceea ce face imposibilă utilizarea conform categoriei de folosință - arabil intravilan.

În aceste condiții, asigurarea unei valori de despăgubire reală și legală, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, este cea corespunzătoare întregii suprafețe de teren de 4.900 mp.

Apelanții au precizat că instanța s-a limitat la a cenzura doar cuantumul despăgubirilor primite, ignorând primul capăt al contestației, referitor la stabilirea prejudiciului cauzat prin expropriere.

S-a mai susținut că soluția instanței de fond este greșită și în ceea ce privește modalitatea de încuviințare și administrare a probatoriilor.

Un alt motiv de apel a vizat faptul că instanța de fond nu a motivat respingerea concluziilor exprimate de experții K. și L. în ceea ce privește valoarea corectă a despăgubirilor.

Curtea de Apel Ploiești, prin Decizia civilă nr. 43 din 23 mai 2012, a admis apelul, a modificat în parte sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea și a anulat în parte Hotărârea nr. 44/2009, stabilind că despăgubirile ce urmează a fi acordate sunt în cuantum de 462.296 lei, menținând în rest dispozițiile sentinței.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A. și B. și pârâtul D. Prahova, considerând-o nelegală și netemeinică în raport de prev. art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În recursul lor, reclamanții au susținut că instanța a interpretat și a aplicat greșit dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât în cauză se impunea a se acorda despăgubiri și pentru prejudiciul cauzat prin neexproprierea suprafeței de 1655 mp, care a devenit improprie unei utilizări normale, așa cum au arătat și experții desemnați în cauză; că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și că s-a interpretat greșit noțiunea de prejudiciu cauzat prin expropriere.

D. Prahova, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că s-au încălcat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat s-au avut în vedere prețurile de ofertare de pe internet și nu prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele și care este definit ca fiind acel preț efectiv și consemnat ca atare în contractele de vânzare-cumpărare; că nu s-a avut în vedere trendul prețurilor de vânzare a imobilelor.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 696 din 13 februarie 2013, a respins excepția nulității recursului declarat de D. Prahova invocată de recurenții-reclamanți; a admis recursurile declarate de reclamanți și de pârâtul D. Prahova; a casat Decizia civilă nr. 43 din 23 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

În considerentele deciziei de casare, instanța supremă a reținut că în mod corect Curtea de Apel Ploiești a constatat că reclamanții au rămas proprietarii suprafeței de 1.655 mp teren și că nu pot solicita o despăgubire corespunzătoare pentru întreaga suprafață de 4.900 mp, motivat și de faptul că aceștia nu au solicitat și exproprierea restului de teren, dar că acest raționament juridic este greșit aplicat în cauză, deoarece reclamanții au solicitat prin petitul 2 obligarea la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin pierderea de valoare înregistrată pentru suprafața de 1.655 mp, iar modul de calcul al despăgubirii indicat de reclamanți nu lega instanța, aceasta având obligația să procedeze la determinarea prejudiciului potrivit criteriilor legale și potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Cu privire la recursul declarat de D. Prahova, s-a reținut că hotărârea este greșită în ceea ce privește modul de calcul al despăgubirilor cuvenite reclamanților, în raport de cele două petite ale acțiunii, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, a arătat instanța de recurs, raportul de expertiză tehnică validat de instanța de apel nu a evidențiat că experții au avut în vedere dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv prețurile de vânzare pentru același tip de teren situat în raza teritorială a unității administrativ teritoriale, nefiind evidențiată nici respectarea standardelor internaționale de evaluare, care asigură o justă despăgubire conform art. 1 Protocolul 1 adițional la convenție.

În rejudecare, după completarea probatoriilor cu o nouă expertiză de evaluare, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin Decizia nr. 37 din 14 ianuarie 2014, a admis apelul declarat de reclamanți, a schimbat sentința civilă nr. 3546 din 12 decembrie 2011 a Tribunalului Prahova; a admis contestația reclamanților; a anulat Hotărârea nr. 44/2009 emisă de intimata C. Păulești; a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru terenul de 3.245 mp expropriat la suma de 454.300 lei și pentru terenul neexpropriat, în suprafață de 1.655 mp la suma de 230.978 lei; a obligat intimata la plata acestor sume și la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a decide astfel, Curtea a stabilit că prima critică referitoare la neacordarea despăgubirilor pentru întreaga suprafață de 4.900 mp, chiar dacă diferența de 1.655 mp teren le-a rămas în proprietate, este întemeiată.

S-a reținut că experții, răspunzând obiectivelor trasate de instanță, au arătat că în urma realizării investiției pentru care s-a înfăptuit exproprierea diferența de teren neexpropriat în suprafață de 1.655 mp nu mai poate fi folosită conform categoriei sale de folosință, această suprafață de teren intrând în zona de folosință a DN 1 și a racordurilor construite către DN 1B, conform prevederilor legale.

Stabilind valoarea acestei suprafețe de 1.655 mp care, deși a rămas în proprietatea reclamanților-apelanți, și-a pierdut valoarea pentru motivele expuse anterior, experții au arătat că aceasta se circumscrie sumei de 230.978 lei, sub acest aspect părțile neformulând obiecțiuni la raportul de expertiză.

Cât privește cuantumul despăgubirilor acordate de pârâta C. - com. Păulești prin Hotărârea nr. 44/2009, Curtea a constatat că nici acestea nu au fost corect calculate, aspect ce a rezultat, de asemenea, din raportul de expertiză efectuat în cauză, în care s-a menționat că valoarea suprafeței de 3.245 mp teren expropriat este de 454.300 lei, valoare ce a fost stabilită conform dispozițiilor Legii nr. 33/1994 și care, de asemenea, nu a fost contestată de părțile din prezenta cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul D. Prahova.

În motivarea recursului s-a susținut că experții desemnați de instanță nu au întocmit raportul de expertiză cu respectarea dispozițiilor legale în materie, respectiv nu au ținut cont de prețurile de tranzacționare din contractele de vânzare-cumpărare autentice, acestea fiind singurele prețuri reale de tranzacționare.

Referitor la suprafața de teren rămasă neexpropriată, recurentul a învederat că la calcularea pierderii de valoare experții nu au prezentat date privind baza de calcul din lipsa contractelor de vânzare-cumpărare, făcându-se un calcul estimativ și foarte ridicat față de suprafața terenului respectiv, comparativ cu suprafața expropriată.

În urma realizării lucrării respective, a susținut recurentul, expropriatul poate realiza o investiție pe acest teren, care să-i aducă un spor de valoare.

O ultimă critică a vizat faptul că la stabilirea valorii actuale de circulație a diferenței de 1665 mp teren, experții au răspuns fără ca la efectuarea calculului să se țină cont de contractele de vânzare-cumpărare autentice.

Prin Decizia civilă nr. 2255 din 18 septembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de intimatul D. Prahova și a casat decizia recurată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

S-a reținut în considerentele deciziei de casare ca fiind întemeiate criticile recurentului referitoare la modalitatea în care instanțele fondului au făcut aplicarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, validând concluziile unui raport de expertiză care nu s-a fundamentat pe tranzacții efective, ci pe oferte de vânzare.

S-a constatat că experții au folosit metodologia de evaluare conform Standardelor Internaționale de Evaluare, utilizând ofertele de vânzare din rețeaua Media, Internet și alte publicații on-line, date analizate prin metoda M.

Fără să cenzureze aceste aprecieri ale experților, instanța de apel și-a însușit necritic concluziile expertizei astfel întocmite.

Înalta Curte a constatat că nu s-au depus diligente pentru a se determina dacă au avut loc tranzacții efective, însăși părțile având posibilitatea de a face dovezi în acest sens.

Or, în această manieră de soluționare a cauzei, a lipsit rolul activ al instanței, care era obligată să lămurească - în condițiile unor constatări incomplete și nedemonstrate ale experților - tranzacțiile întocmite efectiv la nivelul unităților administrativ-teritoriale, în funcție de care, în condițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, să se determine valoarea de circulație a imobilului expropriat.

Neprocedând în această modalitate, instanța a înlăturat criteriul legal de evaluare a despăgubirilor - prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 - validând concluzii ale unei expertize care s-a bazat pe aprecieri subiective ale experților în cauză.

Prin hotărârea atacata, a constatat instanța de recurs, nu s-a stabilit pe deplin situația de fapt a cauzei pendinte, raportul de expertiză judiciară nesocotind cu evidență dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, datele și concluziile experților fiind nefundamentate, și drept consecință, de neacceptat.

În vederea identificării unor atare comparabile, s-a arătat că instanța va avea obligația de a manifesta rol activ, prin efectuarea de adrese către instituțiile care dețin astfel de informații, cum ar fi Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, primărie, Direcția de Taxe și Impozite Locale, urmând ca pe baza informațiilor primite privind tranzacțiile încheiate în zonă să procedeze la evaluare, luând în considerare prețurile din aceste tranzacții.

Doar în cazul în care, în urma unor verificări reale (prin administrarea probatoriului necesar) efectuate de instanță în legătură cu existența unor asemenea acte juridice la data întocmirii raportului de expertiză, se va constata că nu există asemenea tranzacții, se vor avea în vedere alte metode propuse de experți.

În acest sens s-a dispus că instanța de apel, în rejudecare, va trebui să dispună administrarea de noi probe, în primul rând dovezi privind tranzacțiile imobiliare efectuate cu privire la imobile de același fel, iar în lipsa unor astfel de contracte, efectuarea unui nou raport de expertiză, în acest sens fiind relevante toate înscrisurile care furnizează informații pertinente, cum ar fi prețul plătit efectiv și consemnat ca atare în cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare, orice alte relații care sunt compatibile normei legale incidente, din această perspectivă solicitarea de relații de la alte instituții ale statului cu atribuții în evidența/înscrierea/impozitarea imobilelor de natura celui în litigiu, fiind pe deplin valorificabile. Totodată, instanța trebuie sa stabilească în mod cert prejudiciul creat reclamanților prin expropriere prin administrarea tuturor probelor ce se impun în acest sens, întrucât expertiza anterioară nu este pe deplin lămuritoare, iar alte probe nu au fost administrate.

Cât privește critica referitoare la faptul că experții au făcut un calcul estimativ foarte ridicat al pierderii de valoare a terenului rămas neexpropriat în lipsa unor date privind baza de calcul, respectiv a unor contracte de vânzare-cumpărare, instanța de recurs a reținut că potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, cât și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

S-a arătat că aceste aspecte vor fi clarificate cu ocazia rejudecării din ansamblul materialului probator, criteriul prețului de tranzacționare nefiind prevăzut de lege în decelarea daunei aduse prin expropriere proprietarului.

În rejudecare, curtea de apel a pus în discuția părților necesitatea completării probatoriului, conform îndrumărilor din decizia de casare și s-au emis adrese către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Primăria com. Păulești, Direcția de Taxe și Impozite Locale a com. Păulești, pentru a comunica instanței relații cu privire la prețurile de tranzacționare a terenurilor de același fel cu imobilul în litigiu. La data de 25 februarie 2015 Primăria com. Păulești a comunicat că deține un singur act care corespunde criteriilor instanței și care vizează o vânzare realizată în august 2013, iar Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a comunicat că nu poate furniza informații privind prețurile de tranzacționare a imobilelor, întrucât nu deține o evidență în acest sens.

La termenul de judecată din data de 4 martie 2015, Curtea a dispus, la solicitarea apelanților și pe linia deciziei de casare, efectuarea unui nou raport de expertiză, în care comisia de experți, în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, să procedeze la stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite apelanților, reprezentând valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat, de 3.245 mp, precum și prejudiciul cauzat apelanților prin exproprierea parțială.

S-a precizat că la stabilirea despăgubirilor pentru terenul expropriat se vor avea în vedere prețurile de tranzacționare din perioada noiembrie 2013 - prezent, precum și datele comunicate de Primăria com. Păulești, chiar dacă vizează o vânzare realizată în august 2013, acesta fiind singurul act ce a putut fi furnizat în urma demersurilor întreprinse de instanță.

În ceea ce privește diferența de teren de 1.665 mp, rămasă neexpropriată, s-a dispus ca experții să menționeze dacă, în urma exproprierii parțiale, apelanții au suferit o pierdere de valoare pentru acest teren, urmând a se menționa detaliat în ce a constat eventuala pierdere de valoare, ipoteză în care experții nu vor putea folosi criteriul prețului de tranzacționate pentru evaluarea daunelor cauzate de apelanți pentru partea de teren rămas neexpropriată, acest aspect fiind stabilit expres prin decizia de casare.

Totodată, Curtea a pus în vedere experților ca la lucrarea ce urmează să fie întocmită să atașeze copii ale actelor de vânzare-cumpărare pe care și-au fundamentat concluziile.

La termenul de judecată din data de 1 aprilie 2015, în raport de incidența în cauză a dispozițiilor obligatorii ale Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale, Curtea a dispus completarea raportului de expertiză cu un nou obiectiv, corespunzător căruia valoarea despăgubirilor să fie apreciată prin raportare la momentul transferului dreptului de proprietate, 14 august 2009, dată la care s-au consemnat, pe numele apelanților, despăgubirile în sumă de 439.375 lei.

Prin Decizia nr. 1964 din 24 noiembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 3546 din 12 decembrie 2011 a Tribunalului Prahova.

În motivarea acestei decizii s-a reținut că, prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, publicată în M. Of. al României nr. 152 din 3 martie 2015, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză”, cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale.

S-a statuat prin decizia menționată că prevederile art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004, prin raportare la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, aduc atingere exigențelor constituționale cuprinse în art. 44 din Constituție.

Astfel, a arătat instanța de contencios constituțional, despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, „nu este dreaptă (nu are un caracter just), deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate”, context în care s-a stabilit că „la calcularea despăgubirilor solicitate potrivit art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, experții și instanța de judecată vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate”.

Având în vedere prevederile art. 147 alin. (1) din Constituția României, și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, curtea de apel a apreciat că, atât timp cât pe parcursul soluționării apelului, dispozițiile art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2004, raportat la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, și-au încetat efectele juridice, urmare a faptului că în intervalul de 45 de zile de la publicarea Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale în M. Of. al României nr. 152/3 martie 2015, Parlamentul nu a pus de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, în speță, îndrumările date prin decizia de casare trebuie corelate cu noua situație juridică, iar față de încetarea efectelor juridice ale normei de drept incidentă speței, cuantumul despăgubirilor trebuie verificat în raport de data transferului dreptului de proprietate - august 2009.

Procedând ca atare, Curtea a reținut că, în raport cu momentul transferului dreptului de proprietate, expertul desemnat de instanță, ing. N. a apreciat că valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat de 3.245 mp, este de 244.519 lei, la această valoare achiesând și expertul desemnat la propunerea expropriatorului, ing. O., în timp ce expertul P., desemnat la propunerea apelanților, a stabilit un cuantum de 457.477 lei.

Examinând lucrările depuse de către experții menționați, Curtea a constatat că singura lucrare care respectă, sub aspectul determinării cuantumului despăgubirilor pentru suprafața de teren expropriată, dispozițiile legale incidente cauzei, este cea întocmită de expert N., acesta fiind totodată și singurul expert care a atașat lucrării și o amplă documentație, care a stat la baza întocmirii acesteia (filele 92 - 190 dosar apel).

Astfel, expertul a întocmit o lucrarea completă, în care a arătat că suprafața de teren expropriată de 3.245 mp reprezintă teren ocupat de carosabilul DJ 236, fiind situată în intravilanul com. Păulești, jud. Prahova, cu categorie de folosință arabil, cu formă neregulată, obținută prin secționarea parcelei inițiale.

Expertul a precizat că, întrucât a constatat caracterul sumar al informațiilor de piață despre tranzacții comparabile, în final a procedat la întocmirea unei grile de date numai cu parcelele vândute sau cu ofertele curente pe care le-a identificat personal, toate fiind numai din T 34, P 773, cu aceleași reglementări urbanistice, pe o rază de maxim 850 m de parcelă evaluată, toate având unul dintre fronturi la DJ 236 iar celălalt fiind opus, la DN 1 sau drum de exploatare.

În pag. 24 a lucrării, expertul a reiterat că pentru stabilirea valorii terenului expropriat în luna august 2009 au fost selectate numai tranzacțiile din contractele de vânzare-cumpărare, parcelele identificate personal în aceeași T 34, P 773 și însemnate pe planul de amplasament atașat la raportul de expertiză, respectiv numai terenuri neconstruibile care nu îndeplinesc condițiile cumulative din P.U.G. și R.L.U. Păulești, similare cu caracteristicile terenului de 3.245 mp, condiții în care s-a stabilit o valoare a terenului expropriat în august 2009 de 244.519 lei, (55.321 euro), corespunzător unui preț de 17,05 euro/mp (75,35 lei) la un curs euro aferent lunii august 2009, de 4,42 lei.

În ceea ce privește lucrarea întocmită de către expertul desemnat la propunerea apelanților, ing. P., Curtea a apreciat că aceasta nu poate fi avută în vedere (de altfel, în concluziile orale formulate, nici apelanții nu au achiesat la concluziile acestuia), întrucât cuantumul de 457.477 lei al despăgubirilor pentru terenul expropriat a fost determinat exclusiv prin metoda comparației, în raport de ofertele de pe site-urile agențiilor imobiliare și nicidecum în raport de date concrete de tranzacționare, rezultate din contracte de vânzare-cumpărare, aspect ce rezultă din pag. 12 -16 ale lucrării.

În acest context, Curtea a reținut că lucrarea întocmită de acest expert nu respectă nici dispozițiile legale incidente, analizate anterior și de asemenea, nici îndrumările date prin cea de-a doua decizie de casare.

În atare situație, Curtea a constatat că, potrivit raportului de expertiză întocmit de către expertul desemnat de instanță, la care a achiesat atât expertul desemnat la propunerea expropriatorului, ing. O. (pag. 2 din lucrare, fila 199 dosar apel), cât și apelanții, în ședința publică de la termenul de judecată din data de 18 noiembrie 2015, valoarea terenului expropriat, de 3245 mp, la momentul transferului dreptului de proprietate - august 2009 a fost stabilită în această fază de rejudecare, prin probele administrate conform deciziei de casare, la 244.519 lei (55.321 euro), corespunzător unei valori de 17,05 euro/mp (75,35 lei/ la un curs valutar aferent lunii august 2009, de 4,42 lei).

Cu privire la daunele aduse proprietarilor prin expropriere, Curtea a reținut că în lucrările de specialitate efectuate în cauză de către experții desemnați s-a învederat că terenul expropriat de 3245 mp făcea parte dintr-un teren mai mare de 4.900 mp, din care, în urma exproprierii parțiale, au rămas în proprietatea apelanților două loturi, cu suprafața de 624 mp și respectiv, 1031 mp.

Cele două loturi, a arătat expertul, desemnat de instanță N., reprezintă terenuri cu suprafața plană, neamenajată, cu caracteristici fizice, care, prin prisma restricțiilor legale suplimentare, determinate de construcții DJ 236, au devenit inutilizabile pentru apelanți, inclusiv ca teren agricol (pag. 5 din lucrare).

S-a precizat, sub acest, aspect că lotul în suprafață de 624 mp este mărginit de construcții DJ 236, este liber, în formă de segment, în interiorul curbei, este limitat de carosabilul drumului și de teren liber de construcții pe partea spre magazin, fără acces la drumul public (pag. 4 din lucrare).

În ceea ce privește lotul în suprafață de 1.031 mp s-a învederat că are o formă neregulată, avea acces la drumul de pământ neamenajat DE 763, iar prin construcția DJ 236, accesul la acest drum a fost suprimat, expertul constatând construcția unei ieșiri în DJ 236 (pag. 5 din lucrare).

La rândul său, expertul desemnat de către apelanți, ing. P. a arătat că suprafața de teren rămasă neexpropriată, de 1.665 mp, a suferit o pierdere de valoare, deoarece nu mai poate fi folosit conform normativelor de proiectare, pe o rază de 20 ml aflată în stânga și dreapta pasarelei de teren a DN1, fiind interzise lucrări, construcții sau alte activități (pag. 16 din lucrare).

Aceste aspecte nu au fost contestate de către expertul desemnat de către expropriator, O., care a achiesat la valoarea despăgubirilor calculate, sub acest aspect, de către expertul desemnat de către instanță.

În atare condiții, Curtea a reținut, că potrivit probelor administrate în faza de rejudecare a apelului, apelanții au suferit o daună, ca urmare a exproprierii parțiale a terenului, loturile rămase în proprietatea acestora, în suprafață totală de 1.665 mp, nemaiputând fi folosite conform categoriei avută, de terenuri intravilane arabile.

În ceea ce privește însă cuantificarea acestei daune, Curtea nu a validat calculul prezentat sub acest aspect în lucrarea întocmită de către expertul desemnat de către instanță și asupra căruia au achiesat apelanții. Curtea a reținut că, potrivit acestui calcul, expertul a stabilit o pierdere de valoare la momentul lunii august 2009 de 399.803 lei (90.453 euro, calculată la un curs Banca Națională a României de 4,42 lei), ce a fost determinată prin diferența, la momentul transferului dreptului de proprietate, dintre valoarea terenului de 4.900 mp, apreciat la 644.322 lei (145.774 euro) și valoarea terenului expropriat de 244.519 lei (55.231 euro).

S-a ajuns, în acest context, în aprecierea expertului, ca dauna adusă prin expropriere parțială, de 399.803 lei, să fie mai mare decât valoarea acordată suprafeței de teren expropriat - 244.519 lei, în condițiile în care apelanții rămân și deținătorii dreptului de proprietate asupra celor două loturi de teren în suprafață de 1.665 mp.

Astfel, conform acestor calcule, aceștia ar primi cu titlu de despăgubiri, cumulând valoarea terenului expropriat cu cea acordată pentru pierderea de valoare, valoarea integrală a întregului teren de 4.900 mp, fapt de natură să încalce în mod flagrant statuările instanței de recurs din prima Deciziei de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 13 februarie 2013, sub nr. 696, obligatorie pentru instanța de apel, conform art. 315 alin. (1) din V.C.P.C., în care s-a stabilit că în mod legal și fondat Curtea de Apel Ploiești a constatat că reclamanții au rămas proprietarii suprafeței de 1665 mp teren și că „nu pot solicita o despăgubire corespunzătoare pentru întreaga suprafață de 4.900 mp, motivat și de faptul că aceștia nu au solicitat și exproprierea restului de suprafață teren rămas neexpropriat”.

De asemenea, prin omologarea acestui calcul și reținerea unei valori de 399.803 lei pentru dauna adusă terenului expropriat, ar fi încălcate și dispozițiile celei de-a doua deciziei de casare, care a apreciat că este întemeiată critica formulată în recursul declarat de expropriator, cu privire la faptul că experții au realizat un calcul estimativ foarte ridicat al pierderii de valoare a terenului, stabilind un cuantum de 230.978 lei.

În acest context, în raport de dispozițiile celor două decizii de casare pronunțate în cauză, obligatorii pentru instanța de rejudecare conform art. 315 alin. (1) din V.C.P.C., având în vedere că prin expertiza întocmită de expertul desemnat de către instanță, s-a stabilit că valoarea terenului expropriat (3.245 mp) la momentul transferului dreptului de proprietate (august 2009) este de 244.519 lei (valoare însușită atât de expertul desemnat la propunerea expropriatorului, cât și de apelanți), iar prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 44 din 29 mai 2009 s-a stabilit o despăgubire de 439.375 lei, Curtea a apreciat că diferența de 194.856 lei, până la concurența sumei acordată ca despăgubire prin Hotărârea nr. 44/2009, reprezintă o despăgubire echitabilă pentru daunele aduse proprietarilor, prin expropriere parțială.

Curtea a mai reținut că, și în condițiile în care s-ar avea în vedere prețul de 17,5 euro/mp, aplicat de către expert pentru a determina valoarea terenului expropriat, de 3.245 mp, la diferența de teren rămas neexpropriat, de 1.665 mp, ar rezulta la momentul transferului dreptului de proprietate - august 2009, o valoare a acestuia de 128.787,75 lei, (calculată la același curs valutar Banca Națională a României reținut de către expert, de 4,22 lei), care însumată cu valoarea terenului expropriat (244.519 lei) ar determina un cuantum mai mic al despăgubirilor decât cel acordat prin Hotărârea nr. 44/2009, respectiv de 373.306,75 lei.

Împotriva Deciziei nr. 1964 din 24 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, au declarat recurs

reclamanții A. și B., invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenții arată că, prin decizia recurată, a fost menținută sentința instanței de fond, ceea ce constituie o aplicare greșită a legii, deoarece sentința de fond a fost deja casată prin Decizia de casare nr. 696 din 13 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Potrivit prevederilor art. 311 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea casată nu are nicio putere. Prin urmare, reiterarea sentinței civile nr. 3546 din 12 decembrie 2011 a Tribunalului Prahova ca urmare a respingerii apelului exercitat împotriva acestei hotărâri, este o soluție vădit nelegală, prin încălcarea textului de lege indicat.

Menținerea efectelor sentinței civile nr. 3546/2011 a Tribunalului Prahova încalcă și dispozițiile art. 315 C. proc. civ., deoarece aceeași Decizie de casare nr. 696/2013 a admis recursurile declarate de reclamanți și a dispus rejudecarea contestației în ceea ce privește obligarea pârâtului la despăgubiri pentru pierderea de valoare înregistrată de terenul în suprafață de 1.655 mp rămas neexpropriat, stabilind cu autoritate de lucru judecat și în mod obligatoriu pentru judecătorii fondului că modul de calcul al despăgubirilor cuvenite reclamanților încalcă prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, astfel încât s-a impus administrarea de probe pentru stabilirea existenței prejudiciului cauzat prin neexproprierea întregii suprafețe de teren precum și pentru calcularea întinderii acestui prejudiciu.

Față de situația învederată, este evident că, în acest al treilea ciclu procesual, Curtea de Apel Ploiești nu putea proceda la menținerea unei hotărâri judecătorești casată anterior, pentru motivele indicate în hotărârea de casare a instanței supreme și față de cerințele impuse pentru rejudecarea cauzei.

Noua decizie pronunțată în apel de Curtea de Apel Ploiești încalcă prevederile art. 315 C. proc. civ. și în raport de a doua Decizie de casare nr. 2255 din 18 septembrie 2014. Potrivit considerentelor și raționamentului juridic al acestei hotărâri, s-a impus rejudecarea cauzei doar pentru a se asigura respectarea efectivă a cerințelor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, text de lege ce reprezintă cadrul legal al calculării despăgubirilor acordate persoanei expropriate, pentru prejudiciul efectiv suferit.

Față de modalitatea de redactare a considerentelor Deciziei civile nr. 2255/2014, rezultă în mod clar că instanța de control judiciar nu a mai pus în discuție existența sau inexistența prejudiciului suferit de persoanele expropriate, inclusiv pentru terenul rămas neexpropriat dar care nu mai putea fi utilizat conform categoriei sale de folosință, ci doar procedura de evaluare a acestui prejudiciu. Practic, rejudecarea cauzei pentru a treia oara s-a dispus doar pentru aplicarea prevederilor legale în materia evaluării prejudiciului efectiv, potrivit criteriilor legale în ceea ce privește prețurile de tranzacționare ale terenurilor de același fel cu terenul în litigiu.

Față de prevederile exprese și imperative ale celei de a doua decizii de casare, instanța de rejudecare nu mai era îndreptățită să adopte o soluție prin care să se revină la hotărârea inițială, respectiv la despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 44/2009 a Comisiei de plată a despăgubirilor a com. Păulești. Reluarea valorii din Hotărârea nr. 44/2009 nu mai era posibilă, deoarece această valoare excludea acordarea de despăgubiri și pentru diferența de teren neexpropriat de 1.665 mp - deși instanța supremă stabilise deja încă din anul 2013 că reclamanții sunt îndreptățiți să primească despăgubiri și pentru această suprafață de teren ce nu mai poate fi utilizată practic în nici un mod.

Decizia recurată cuprinde motive străine de natura cauzei, deoarece instanța de rejudecare era obligată să se conformeze doar considerentelor Deciziei civile nr. 2255 din 18 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. După cum se poate constata din motivarea deciziei Curții de Apel Ploiești, aceasta cuprinde o largă expunere a incidenței Deciziei nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curții Constituționale, deși o astfel de chestiune nu făcea obiectul criteriilor de rejudecare stabilite prin ultima decizie de casare. Instanța de apel a făcut un exces de rigurozitate juridică profesională, ignorând însă necesitatea soluționării cauzei în raport de considerentele stabilite prin decizia de casare.

În mod nelegal instanța de rejudecare a considerat că reclamanții nu ar putea obține o despăgubire corespunzătoare daunei adusă prin exproprierea parțială (399.803 lei) care să fie mai mare decât valoarea acordată pentru suprafață de teren expropriat (244.519 lei), deoarece reclamanții au rămas proprietarii unei suprafețe de 1.665 mp teren, argument stabilit „în mod legal și fondat de Curtea de Apel Ploiești.” Decizia nr. 43 din 23 mai 2015 a Curții de Apel Ploiești, la care face trimitere instanța de rejudecare, a fost casată prin prima decizie de casare, respectiv Decizia nr. 696/2013, astfel încât, acea decizie nu mai poate produce efecte nici măcar ca argumentare pentru o instanță de rejudecare.

Cât privește situația concretă efectivă a acestei suprafețe de teren, existența prejudiciului a fost stabilită în mod cert, deoarece terenul rămas neexpropriat nu mai poate fi utilizat în niciun mod datorită amplasamentului său și a formei celor două loturi de teren ce alcătuiesc suprafață totală de 1.665 mp. Având în vedere faptul ca aceste parcele au categoria de folosință teren intravilan, prejudiciul suferit de reclamanți este cert și concret, deoarece terenul nu poate avea absolut nici o utilizare, în schimb pentru acest teren se achită un impozit corespunzător categoriei de folosință cu care este înregistrat. Paguba reclamanților este certă, determinarea ei s-a făcut potrivit criteriilor legale impuse prin ultima decizie de casare, valoarea concretă a acestei daune neputând determina soluția de fond a instanței de judecată.

În mod evident instanța de rejudecare a răstălmăcit considerentele primei decizii de casare, deoarece rămânerea în proprietate cu suprafața cu 1.665 mp nu înseamnă și pierderea dreptului reclamanților de a obține despăgubiri pentru această suprafață, atâta timp cât terenul rămas în proprietate nu mai poate fi utilizat în nici un mod.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Cu prioritate se impune a se menționa că invocarea încălcării dispozițiilor art. 311 alin. (1) și art. 315 alin. (1) C. proc. civ. reprezintă critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar nu în cele ale art. 304 pct. 9, întrucât recurenții tind să valorifice neregularități procedurale care, dacă s-ar verifica, ar conduce la casarea deciziei recurate (iar nu la modificarea ei), subsecvent sancțiunii nulității unor acte de procedură întocmite cu neobservarea formelor legale, în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând critica privind încălcarea prevederilor art. 311 alin. (1) C. proc. civ., se constată că recurenții pretind că în mod greșit instanța de apel, în cea de-a doua rejudecare, a păstrat sentința civilă nr. 3546 din 12 decembrie 2011 a Tribunalului Prahova, în condițiile în care aceasta fusese casată prin Decizia de casare nr. 696 din 13 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte constată că recurenții sunt în eroare cu privire la limitele casării dispuse prin Decizia nr. 696 din 13 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin această hotărâre s-au admis recursurile și s-a casat Decizia nr. 43 din 23 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, cauza fiind trimisă pentru rejudecarea apelului la aceeași curte de apel.

Sentința de fond nu a fost casată de instanța de recurs, pentru a fi incidente, în privința sa, prevederile art. 311 alin. (1) C. proc. civ., aceasta rămânând în continuare obiect al apelului pe care instanța de trimitere a avut îndatorirea să-l rejudece.

Decizia pronunțată în apel, în a doua rejudecare, nu încalcă dispozițiile art. 315 C. proc. civ., raportat la Decizia de casare nr. 696/2013, așa cum susțin recurenții. Prin această primă decizie de casare s-au admis recursurile declarate atât de către reclamanți, cât și de către pârât, reținându-se că reclamanții nu pot beneficia de o despăgubire pentru valoarea întregii suprafețe de teren de 4.900 mp, deoarece aceștia nu au solicitat exproprierea și pentru restul de teren, dar, în ceea ce privește suprafața de 1.655 mp teren care a rămas neexpropriată, se impune determinarea prejudiciului cauzat prin pierderea de valoare.

Nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia decizia pronunțată în apel ar încălca prevederile art. 315 C. proc. civ. în raport de a doua Decizie de casare nr. 2255 din 18 septembrie 2014, decizie prin care s-a admis recursul pârâtului și s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare pentru a se avea în vedere tranzacții efectiv încheiate la nivelul unității administrativ-teritoriale.

Instanța de apel, în cea de-a doua rejudecare, a respectat îndrumările date de ambele instanțe de casare, administrând probele indicate și stabilind, pe de o parte, prejudiciul constând în valoarea terenului expropriat, iar pe de altă parte, prejudiciul cuvenit pentru pierderea de valoare suferită de terenul neexpropriat, rezultând în final că aceste valori însumate nu depășesc valoarea despăgubirii acordate de expropriator.

Faptul că instanța de apel în rejudecare a stabilit, pe baza probelor administrate, că valoarea totală a despăgubirii cuvenite reclamanților nu depășește suma acordată de expropriator nu echivalează cu „reluarea valorii din Hotărârea nr. 44/2009”, așa cum susțin recurenții. Cuantumul stabilit de expropriator prin hotărârea de acordare a despăgubirilor formează tocmai obiectul contestației formulate în cauză, astfel încât, în procedura judiciară de analiză a contestației reclamanților instanța trebuie să stabilească valoarea despăgubirii cuvenite, pe baza probelor administrate, urmând a hotărî, comparând rezultatul expertizei cu valoarea acordată de expropriator, precum și cu cea solicitată de expropriat, așa cum prevede art. 27 din Legea nr. 33/1994, ceea ce instanța de apel a și făcut în prezenta cauză.

Se mai susține de către recurenți, în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că decizia recurată cuprinde motive străine de natura cauzei, deoarece instanța de rejudecare era obligată să se conformeze doar considerentelor Deciziei civile nr. 2255 din 18 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și nu să facă aplicarea Deciziei nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curții Constituționale.

Înalta Curte constată că recurenții invocă, în realitate, inaplicabilitatea deciziei Curții Constituționale și prioritatea deciziei de casare, critică încadrabilă în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Examinând incidența în cauză a acestui motiv de recurs, se constată că, potrivit

art. 315 alin. (1) C. proc. civ.: „În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe

sunt obligatorii pentru judecătorii fondului

”.

Pe de altă parte, art. 147 alin. 4 din Constituție stabilește: „Deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României.

De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”

.

Prin Decizia nr. 206/2013, publicată în M. Of. nr. 350 din 13 iunie 2013, cu referire chiar la raportul dintre deciziile Curții Constituționale și deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, date în recurs în interesul legii (competență specială a instanței supreme), Curtea Constituțională a statuat astfel: „competența Înaltei Curți de Casație și Justiție privind soluționarea recursului în interesul legii este dublu circumstanțiată - numai cu privire la

„interpretarea și aplicarea unitară a legii”

și numai cu privire la

„celelalte instanțe judecătorești”;

Curtea Constituțională decide asupra constituționalității legilor, în timp ce Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul recursului în interesul legii, decide asupra modului de interpretare și aplicare a conținutului normelor juridice. Pe de altă parte, prin efectele produse, deciziile Curții Constituționale sunt

general obligatorii

potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, inclusiv pentru legiuitor, în timp ce deciziile pronunțate pe calea recursului în interesul legii se adresează

judecătorului de la instanțele judecătorești

.”

Această dezlegare a instanței constituționale cu privire la prioritatea deciziilor date în controlul de constituționalitate chiar în concurs cu decizii date de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unor recursuri în interesul legii, permite cu atât mai mult concluzia, pe calea raționamentului, că decizia Curții Constituționale are prioritate în concurs cu decizia instanței de casare, cu privire la problemele de drept dezlegate prin aceasta.

Având în vedere principiul obligativității generale a deciziilor Curții Constituționale, în mod corect instanța de apel a făcut în cauza aplicarea Deciziei nr. 12/2015, publicată în M. Of. nr. 152 din 3 martie 2015. Urmare a celor statuate prin Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale, rezultă că verificarea cuantumului despăgubirilor și a daunelor ce se cuvin reclamanților în cauza de față, ca efect al exproprierii, trebuie să se facă în raport cu data transferului dreptului de proprietate.

Se mai susține de către recurenți că argumentul reținut de instanța de apel pentru a justifica neacordarea sumei de 399.803 lei pentru terenul rămas neexpropriat, respectiv, faptul că terenul a rămas în proprietatea reclamanților, nu poate fi primit, deoarece Decizia nr. 43/2015, în care fusese reținut acest argument, a fost casată.

Această critică nu se poate încadra în vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., întrucât vizează o împrejurarea de fapt, și anume, împrejurarea că terenul rămas neexpropriat a rămas în proprietatea reclamanților (aspect care, de altfel, nici nu este contestat de aceștia). Nu elementul de fapt menționat a constituit motivul neacordării sumei de 399.803 lei pentru terenul rămas neexpropriat, cum în mod eronat au înțeles recurenții. Motivul determinat al soluției adoptate de instanță a fost acela că, dacă reclamanții ar primi, pe lângă valoarea terenului expropriat,

244.519 lei, și suma de 399.803 lei pretinsă de aceștia pentru dauna adusă prin expropriere parțială, s-ar ajunge la încălcarea flagrantă a statuărilor instanței de recurs din prima deciziei de casare, în care s-a stabilit că în mod legal și fondat Curtea de Apel Ploiești a constatat că reclamanții au rămas proprietarii suprafeței de 1.665 mp teren și că nu pot solicita o despăgubire corespunzătoare pentru întreaga suprafață de 4.900 mp.

Ca atare, instanța de apel nu s-a raportat la Decizia nr. 43/2015, care fusese casată, ci la însăși decizia de casare din primul ciclu procesual, ale cărei statuări a fost preocupată să le respecte.

Se mai susține faptul că existența prejudiciului pentru terenul rămas neexpropriat a fost stabilită în mod cert, determinarea lui s-a făcut potrivit criteriilor legale impuse prin ultima decizie de casare, iar instanța de rejudecare a răstălmăcit considerentele primei decizii de casare, deoarece rămânerea în proprietate cu suprafața cu 1.665 mp nu înseamnă și pierderea dreptului reclamanților de a obține despăgubiri pentru această suprafață, atâta timp cât terenul rămas în proprietate nu mai poate fi utilizat în nici un mod.

Verificând considerentele deciziei ce formează obiectul prezentului recurs, se constată că instanța de apel nu a reținut că reclamanții ar fi pierdut dreptul la despăgubiri, așa cum în mod vădit neîntemeiat susțin aceștia. Dimpotrivă, recunoscând dreptul reclamanților la acordarea unei despăgubiri pentru dauna produsă prin exproprierea parțială, soldată cu diminuarea valorii terenului rămas neexpropriat, instanța de apel a redus cuantumul daunelor solicitate, în limita sumei reprezentând diferența dintre valoarea acordată de expropriator de 439.375 lei și valoarea terenului expropriat, de 244.519 lei.

Aprecierea instanței de apel cu privire la valoarea exagerată a sumei solicitate de reclamanți pentru dauna adusă prin diminuarea valorii terenului neexpropriat (399.803 lei pentru 1.665 mp) - cu mult peste valoarea care ar fi rezultat dacă ar fi fost expropriat și acest teren (128.787,75 lei) - constituie o chestiune de temeinicie care nu intră sub cenzura instanței de recurs.

În raport cu aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanți a fost respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei nr. 1964 din data de 24 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2016.