ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 815/2012

Asupra recursurilor penale de față, Prin sentința penală nr. 262 din 28 aprilie 2011, Tribunalul Maramureș a condamnat pe inculpata D.C., pentru comiterea infracțiunii de: - trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 74 lit. a), 76 lit. c) C. pen., după schimbarea încadrării juridice a faptei prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, la pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul art. 81 și 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și s-a atras atenția asupra prev. art. 83 C. pen. În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen.

s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă reținerea de 24 ore dispusă prin Ordonanța din 11 decembrie 2008. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A.V., sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. În baza art. 14 C. proc. pen., art. 998 C. civ., a fost obligată inculpata D.C. să plătească părții civile D.F.L. echivalentul în lei a 2.000 euro reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale. În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, rap.

la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpata D.C. a echivalentului în lei a 1.000 euro și a obligat inculpata la plata acestei sume în favoarea statului. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata D.C. să plătească statului 1.200 RON cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor rămînînd în sarcina statului. S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocatului desemnat din oficiu pentru partea vătămată, în sumă de 150 RON către avocat F.M. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele: În prima parte a anului 2005, partea vătămată D.F.L. a lucrat la o patiserie din orașul Vișeu de Sus, locuind cu chirie în apartamentul martorei R.I., care este verișoară cu inculpata D.C.

Cu ocazia vizitelor pe care le-a făcut verișoarei ei, inculpata D.C. a cunoscut-o pe partea vătămată, purtând discuții despre posibilitatea găsirii unui loc de muncă pentru partea vătămată în Italia, țară în care inculpata a lucrat o perioadă. Tot în acea perioadă, la un local din Vișeu de Sus, inculpata D.C. l-a cunoscut pe cetățeanul de origine albaneză numit M., care se afla împreună cu martorul C.l. Inculpata și martora Ț.I., care o însoțea, s-au așezat la aceeași masă cu cei doi bărbați, și, întrucât cunoșteau limba italiană, au intrat în discuții cu numitul M. M. le-a propus inculpatei și martorei să lucreze în Italia, respectiv să practice prostituția, arătând că se câștigă foarte bine.

Cum cele două nu s-au arătat interesate, M. le-a întrebat dacă cunosc alte fete care ar dori să practice prostituția în Italia, comunicându-i totodată numărul său de telefon inculpatei, în eventualitatea în care va găsi vreo persoană interesată. Aceste împrejurări sunt confirmate de martora Ț.I. și martorul C.I.M., ultimul arătând în declarațiile date că, deși nu a înțeles discuția purtată în limba italiană în local, a aflat ulterior de la un prieten că numitul M. căuta în orașul Vișeu de Sus o fată pe care să o ducă în Italia pentru a practica prostituția. În acest context, inculpata a abordat-o pe partea vătămată și i-a propus să lucreze ca menajeră în Italia, urmând să îngrijească de o persoană în vârstă contra unui salariu de 600 euro lunar, propunere acceptată de partea vătămată, date fiind posibilitățile financiare reduse ale familiei sale.

În ceea ce privește depunerea actelor în vederea obținerii pașaportului de către partea vătămată și plata taxelor aferente, susținerile din rechizitoriu, în sensul că inculpata D.C. a sprijinit-o pe partea vătămată și a suportat toate cheltuielile, nu sunt confirmate de probe. Astfel, în prima declarație olografă dată de partea vătămată în faza de urmărire penală și apoi în declarația dată în fața instanței, partea vătămată a arătat că, la momentul în care a acceptat propunerea inculpatei de a lucra în Italia, avea deja depuse la Poliția orașului Vișeu de Sus actele pentru obținerea pașaportului și tot ea și-a achitat taxele de aproximativ 100 RON.

De asemenea, la dosarul de urmărire penală se află copie după cererea depusă de partea vătămată pentru eliberarea unui pașaport nou la data de 18 aprilie 2005, iar la dosarul instanței se află comunicarea privind cuantumul taxelor percepute în luna mai a anului 2005 pentru obținerea unui pașaport simplu ca fiind de 95.7 RON, actual de aproximativ 100 RON, respectiv cât a achitat partea vătămată. Față de acestea, instanța a reținut că partea vătămată și-a depus actele pentru obținerea pașaportului și a achitat taxele aferente, însă pentru ridicarea pașaportului a fost ajutată de inculpata D.C. Pentru a se deplasa în Municipiul Baia Mare împreună cu partea vătămată, inculpata a apelat la inculpatul A.V., deplasarea făcându-se cu un autoturism condus de inculpat.

Cu privire la inculpatul A.V. este de menționat că în perioada 2004-2005 desfășura activități de transport persoane pe ruta România - Italia, mai precis orașul Milano și retur, împrejurări în care a cunoscut-o pe inculpată, prin intermediul concubinului acesteia numitul T.M.M., care desfășura activități de transport ca și inculpatul. După ce au ajuns în Municipiul Baia Mare, inculpata i-a spus părții vătămate că doar a doua zi vor putea ridica pașaportul, astfel că a închiriat o cameră la hotel, unde au dormit toți trei în noaptea respectivă. A doua zi, respectiv în 18 mai 2005, s-au deplasat la Serviciul Pașapoarte Maramureș de unde partea vătămată și-a ridicat pașaportul. Potrivit adresei emise de Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Maramureș, la data de 18 mai 2005, conform evidenței informatizate, i s-a eliberat părții vătămate pașaportul.

Din declarația martorei Ț.G.O., agent de poliție la Serviciul Pașapoarte, reiese că pașaportul se eliberează numai titularului pe baza actului de identitate. Întrucât partea vătămată nu a fost în măsură să precizeze dacă și-a ridicat personal pașaportul, la solicitarea instanței Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Maramureș a comunicat că pașaportul a fost înmânat titularului în 18 mai 2005 în baza cărții de identitate, conform Registrului de eliberare a pașapoartelor simple, înaintând în copie fila registrului cuprinzând informațiile comunicate. Pașaportul părții vătămate a rămas la inculpată până în data de 20 mai 2005, când a anunțat-o pe partea vătămată că în acea zi va pleca în Italia cu un autoturism condus de inculpatul A.V.

Cum inculpatul A.V. efectua transport regulat de persoane în Italia, însă numai până în orașul Milano, a acceptat să o transporte și pe partea vătămată, alături de alți trei pasageri, respectiv o femeie și 2 copii minori, doar până în acest oraș. Costul transportului de 100 euro i-a fost plătit de inculpata D.C. În Milano, partea vătămată a fost așteptată de doi bărbați, dintre care unul s-a prezentat ca fiind M., care au luat bagajul părții vătămate și au urcat-o într-un autoturism, deplasându-se spre orașul Torino. Partea vătămată a fost condusă într-un apartament, unde M. i-a spus că a fost adusă în Italia pentru a ieși la stradă. Inițial partea vătămată a refuzat, fiind însă amenințată de cei doi albanezi, care i-au spus că trebuie să întrețină relații sexuale contracost întrucât ei au plătit bani grei pentru ea inculpatei D.C., respectiv suma de 1.000 euro.

Potrivit susținerilor părții vătămate, în zilele următoare a cunoscut un cetățean italian la care s-a mutat, iar ulterior a avut și un copil. Cu privire la numele acestui italian, în faza de urmărire penală partea vătămată a arătat că se numește B.S. și este tatăl copilului, pentru ca în declarația dată în fața instanței să susțină că se numește M. Cert este că în anii următori, partea vătămată a fost văzută în orașul Vișeu de Sus împreună cu copilul minor și însoțită de numitul M., același M. care în cursul anului 2005 căutase fete pentru a le duce în Italia pentru prostituție, după cum a rezultat din declarațiile martorilor C.I.M., Ț.I. și a inculpatei D.C. În perioada în care a stat în Italia, partea vătămată a găzduit-o pe martora Ș.A.C., pe care o cunoștea din Vișeu de Sus și care ajunsese în Italia în împrejurări similare.

Partea vătămată i-a relatat martorei că a fost dusă în Italia de inculpata D.C., care i-a spus că merge să muncească, însă a vândut-o unui cetățean albanez cu suma de 1.000 euro. Inculpata D.C. nu a recunoscut comiterea infracțiunii și a solicitat în principal achitarea în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 lit. d) C. proc. pen., arătând că lipsește intenția, precum și latura obiectivă a infracțiunii, întrucât nu a făcut altceva decât să o pună în legătură pe partea vătămată cu numitul M., ocazie cu care i-a comunicat părții vătămate intențiile lui M., iar aceasta a acceptat.

Solicitarea inculpatei nu poate fi primită, din probațiunea administrată în cauză reieșind în mod evident activitatea infracțională desfășurată de inculpată de a o recruta prin înșelăciune pe partea vătămată în scopul transportării în Italia în vederea practicării prostituției și a exploatării ei în acest mod, activitate ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane. Nu s-a dovedit în cauză că partea vătămată l-ar fi cunoscut pe numitul M. înainte de a pleca din țară, și astfel ar fi cunoscut intențiile acestuia, ci, dimpotrivă, partea vătămată a acceptat să plece în Italia urmare a promisiunii inculpatei D.C. privind un loc de muncă onorabil, inculpata ajutând-o să-și ridice pașaportul și aranjându-i apoi deplasarea în Italia, prin găsirea mijlocului de transport și plata deplasării.

Inculpatul A.V. a solicitat achitarea în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, activitatea sa rezumându-se la transportarea părții vătămate în Italia la solicitarea coinculpatei, neavând reprezentarea unui fapt ilicit. Instanța a reținut că infracțiunea de trafic de persoane poate fi comisă numai cu intenție, ca formă de vinovăție. În modalitățile normative prevăzute în art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, intenția nu poate fi decât directă, deoarece acțiunile care compun elementul material al laturii obiective - recrutarea, transportarea și cazarea părții vătămate astfel cum au fost reținute prin actul de trimitere în judecată - au ca finalitate subiectivă scopul exploatării unei persoane.

Traficantul are reprezentarea caracterului ilicit al actelor sale în realizarea cărora se implică în mod conștient și prevede consecințele lor, urmărind producerea acestora. În cauză din nici o probă administrată nu a rezultat că inculpatul A.V. cunoștea faptul că partea vătămată a fost recrutată prin înșelăciune de către coinculpata D.C. în scopul exploatării sexuale în Italia, astfel că activitatea de transport a părții vătămate desfășurată de inculpat nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, lipsind latura subiectivă, respectiv intenția. În concret, inculpatul le-a transportat cu autoturismul în Baia Mare pe inculpată și partea vătămată pentru ridicarea pașaportului, în considerarea relațiilor de amiciție cu concubinul inculpatei.

De asemenea, a transportat-o pe partea vătămată în Italia contracost, la solicitarea inculpatei, în acea perioadă inculpatul desfășurând regulat activități de transport persoane în Italia, aspect dovedit cu comunicarea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră privind ieșirile/intrările din/în România ale inculpatului. În consecință, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A.V. sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. Neputându-se astfel reține că fapta a fost comisă de două sau mai multe persoane împreună, în sensul alin. (2) lit. a) al art. 12 din Legea nr. 678/2001, cu privire la inculpata D.C.

s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și s-a dispus condamnarea acesteia la pedeapsa de 1 an închisoare. La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere pericolul social concret al infracțiunii, împrejurarea că a fost traficată o singură persoană, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatei, lipsa antecedentelor penale, faptul că de la comiterea acestei fapte în anul 2005 inculpata nu a mai intrat în conflict cu legea penală, această faptă fiind izolată în conduita sa, motiv pentru care aceste ultime aspecte au fost reținute ca și circumstanțe atenuante, făcându-se aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. c) C. pen.

Apreciind, față de conduita generală a inculpatei, că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea ei, în baza art. 81 și 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pe un termen de încercare de 3 ani, atrăgându-se atenția asupra prevederilor art. 83 C. pen. Apreciind că săvârșirea infracțiunii este incompatibilă cu exercitarea de către inculpată a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen., în temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis exercițiul acestor drepturi, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă reținerea de 24 ore dispusă prin Ordonanța din 11 decembrie 2008. În ce privește latura civilă a cauzei s-a constatat că partea vătămată D.F.L.

s-a constituit parte civilă cu suma de 2.000 euro despăgubiri pentru daune morale. Analizând cererea părții civile, instanța a constatat că aceasta este întemeiată, că părții i-a fost cauzat un prejudiciu moral prin traficarea sa în Italia în vederea practicării prostituției, prejudiciu ce se impune a fi compensat prin acordarea despăgubirilor solicitate, respectiv a echivalentului în lei. În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpată a echivalentului în lei a 1.000 euro, sumă dobândită de inculpată în urma săvârșirii infracțiunii. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpata a fost obligată să plătească statului 1.200 RON cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului.

De asemenea, s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocatului desemnat din oficiu pentru partea vătămată. Împotriva soluției instanței de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Maramureș și inculpata D.C. Prin decizia penală nr. 186/a/2011 din 20 octombrie 2011 Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de către D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Maramureș împotriva sentinței penale nr. 262 din 28 aprilie 2011 a Tribunalului Maramureș pe care o desființează în latura penală și judecând sub acest aspect: În baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a) și 76 lit. b) C. pen.

a condamnat pe inculpații D.C. și A.V. pentru infracțiunea de trafic de persoane, la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare. În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepselor pe durata termenelor de încercare prev. de art. 82 C. pen., acelea de 5 ani. Conform art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpaților asupra nerespectării art. 83 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării condiționate. A făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. privind suspendarea pedepselor accesorii. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei D.C. reținerea de 24 de ore dispusă prin Ordonanța din 11 decembrie 2008. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.

S-a respins ca nefondat apelul inculpatei D.C., aceasta fiind obligată și la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această decizie Curte de Apel a reținut următoarele: Cu privire la apelul D.I.I.C.O.T. S-a apreciat că hotărârea Tribunalului Maramureș este netemeinică prin prisma interpretării probelor administrate în cauză, conform art. 63 și 64 C. proc. pen., sub aspectul achitării inculpatului A.V. pentru infracțiunea de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cât și în privința soluției de schimbare a încadrării juridice referitor la inculpata D.C. din forma calificată a infracțiunii, în forma simplă prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, ca efect a dispunerii achitării inculpatului A.V.

Din coroborarea probelor testimoniale și științifice din faza de urmărire penală, cât și din fața Tribunalului Maramureș, Curtea a reținut că ambii inculpați au participat la convingerea victimei D.F.L. în a accepta deplasarea în Italia, unde urma - potrivit promisiunilor - să presteze o activitate legală și morală. Desigur, contribuția inculpatei D.C. a fost mult mai pregnantă decât aceea a coinculpatului A.V., însă nu se poate ignora implicarea acestuia în derularea evenimentelor ilicite. Astfel, ambii inculpați au adus-o pe partea vătămată D.F.L. la Baia Mare cu autoturismul inculpatului A.V., unde s-au implicat direct și au efectuat demersuri în sensul obținerii urgente a pașaportului acesteia.

De asemenea, ambii inculpați au închiriat camera la Hotelul P. din Baia Mare, unde s-au cazat toți trei împreună, contravaloarea cazării fiind achitată de inculpatul A.V., iar noaptea, inculpata D.C. i-a cerut părții vătămate D.F.L. să întrețină relații sexuale cu inculpatul A.V., tactică frecventă printre traficanții de persoane, care urmăresc exploatarea sexuală a victimelor, încercând astfel „să testeze calitățile" viitoarei prostituate. Inculpatul A.V. nu s-a sustras ideii de a întreține astfel de relații sexuale cu partea vătămată. Probele dosarului au reliefat că inculpatul A.V.

este cel care a transportat-o efectiv la recomandarea inculpatei D.C., pe partea vătămată la Milano, a predat-o proxeneților albanezi, care erau informați și așteptau aducerea victimei în Italia, discutând cu aceștia și predând-o finalmente, împreună cu actul ei de identitate, executând astfel ultimul act al aportului său infracțional la săvârșirea faptei ilegale, la care a participat deliberat de la început - rolul de coordonator revenindu-i inculpatei D.C.

Curtea de Apel a făcut referire la practica constantă a instanței supreme, care a statuat că se impune condamnarea inculpaților pentru efectuarea unor astfel de demersuri, de natura celor realizate de inculpatul A.V., precizând în decizii de speță că „împrejurarea că inculpații organizau plecarea peste hotare a victimelor, le obțineau pașapoartele, le cazau în vederea plecării, le însoțeau" sunt elemente din care rezultă că aceștia cunoșteau că fetele urmau să se prostitueze, iar această activitate infracțională se circumscrie prevederilor art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. Din probele testimoniale administrate în ambele faze ale procesului penal a rezultat că inculpata D.C.

nu a acționat singură, ci împreună cu inculpatul A.V., pentru a recruta victima, a o caza, i-a facilitat cu contribuția coinculpatului, obținerea pașaportului, transportul în Italia, precum și exploatarea sexuală efectivă. S-a reținut că inculpata D.C. a contactat în acest sens doi proxeneți albanezi pe care îi cunoștea foarte bine din perioada șederilor sale anterioare în Italia, s-a înțeles cu aceștia „să le recruteze o fată" pentru a o trimite la Milano, unde ei urmau să o exploateze efectiv din punct de vedere sexual, sens în care a recrutat-o pe partea vătămată D.F.L., beneficiind și de concursul inculpatului A.V. care a ajutat-o efectiv în transportarea victimei la Baia Mare, în vederea obținerii în regim de urgență a pașaportului părții vătămate, a cazat-o efectiv pe aceasta în același oraș, înainte de plecare și a transportat-o cu autoturismul său la destinație, după care a și predat victima proxeneților albanezi, din dispoziția inculpatei D.C.

În aceste condiții, instanța de apel a apreciat că nu se poate reține că inculpata D.C. ar fi comis infracțiunea doar în condițiile prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, deoarece aportul său infracțional se circumscrie într-un ansamblu de acte materiale ilicite ale acestei infracțiuni, realizată împreună cu mai multe persoane, respectiv cu inculpatul A.V. și cei doi proxeneți albanezi de la Milano.

S-a făcut referire la practica judiciară care a statuat că „dacă din probele existente se atestă, fără dubiu, că două persoane au exploatat-o pe partea vătămată, în care scop au cumpărat-o, au sechestrat-o, au transportat-o și au cazat-o într-un imobil unde erau aduși clienți, în vederea întreținerii de relații sexuale cu aceștia, în schimbul unor sume de bani, încadrarea juridică a faptei este aceea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, care are în vedere comiterea infracțiunii de două sau mai multe persoane împreună, și nu cea dispusă de art. 12 alin. (1) din același act normativ. Curtea de Apel a apreciat că vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii dedusă judecății a fost probată prin declarațiile constante din ambele faze ale procesului penal ale părții vătămate D.F.L.

Astfel, aceasta în declarația din faza de urmărire penală, cât și în fața instanței a învederat „că a cunoscut-o pe inculpata D.C. în perioada cât a locuit în chirie la martora R.I., verișoara inculpatei. Cu ocazia întâlnirilor frecvente cu inculpata D.C., aceasta i-a propus victimei să se deplaseze în Italia pentru a lucra ca și menajeră la o persoană în vârstă, urmând să obțină un salariu de 600 euro, având cazarea și masa asigurate. Inculpata D.C. i-a făcut această propunere părții vătămate în fața verișoarei ei, R.I., victima acceptând deplasarea în Italia, pentru a desfășura activitate de menajeră. Partea vătămată, cu această ocazie i-a comunicat inculpatei D.C. că nu posedă pașaport și nici nu are bani pentru a efectua deplasarea și pentru a-și întocmi actul necesar". Victima a precizat că inculpata D.C.

i-a comunicat că nu este nicio problemă, întrucât va suporta ea toate cheltuielile ocazionate cu obținerea pașaportului, urmând ca partea vătămată să-i restituie banii după ce va presta munca de menajeră în Italia. În declarația din fața procurorului, partea vătămată a învederat că inculpata D.C. a sprijinit-o și a întocmit dosarul în vederea obținerii pașaportului, depunând actele la Poliția Vișeu de Sus, urmând ca actul să fie eliberat în termen de 40 de zile. Cu toate acestea, partea vătămată a susținut că inculpata D.C. s-a obligat să-i obțină mai repede pașaportul, respectiv în termen de o săptămână de la depunerea actelor, sens în care i-a solicitat să fie de acord să se deplaseze la Baia Mare în acest scop.

Deplasarea s-a realizat cu mașina inculpatului A.V. condusă de către acesta. După ce au ajuns în Baia Mare, inculpata D.C. i-a comunicat victimei că nu a reușit să obțină eliberarea pașaportului în acea zi, având promisiuni că acest lucru se va realiza în ziua următoare, condiții în care s-au cazat la un hotel din Baia Mare, staționare achitată din banii inculpatului A.V. În cursul nopții, inculpata D.C. i-a solicitat victimei să întrețină raporturi sexuale cu inculpatul A.V., promițându-i în schimb chiar un telefon mobil, partea vătămată refuzând însă acest lucru. Potrivit susținerilor victimei, a doua zi s-a prezentat la hotel un tânăr în vârstă de 30 de ani, care în urma discuțiilor purtate cu inculpata D.C.

și cu inculpatul A.V. le-a promis că vor obține de urgență pașaportul părții vătămate. Fără a fi influențată în vreun mod, partea vătămată în fața procurorului în declarație precizează textual „după ce am ajuns în fața clădirii unde se eliberau pașapoarte, tânărul respectiv căruia nu i-am reținut numele, a intrat în clădire, iar după circa 10 minute a revenit cu un pașaport pe care i l-a dat lui D.C. Eu personal, nu am intrat în clădire și nici nu am semnat nimic pentru eliberarea pașaportului meu". „Abia după 4 zile când am plecat spre Italia, am primit pașaportul de la D.C.

După obținerea actului, eu și cei doi inculpați, am pornit spre Vișeu de Sus cu autoturismul condus de inculpatul A.V., iar spre Italia am plecat tot cu acesta și cu aceeași mașină cu care m-am deplasat la Baia Mare". Tot în fața procurorului, partea vătămată învederează că „eu personal nu am achitat nicio sumă în vederea întocmirii documentației pentru obținerea pașaportului, nici pentru transportul la Baia Mare, nici cazarea și masa de la hotel și nici pentru drumul până în Italia. Cheltuielile cred că le-a suportat fie inculpata D.C., fie inculpatul A.V.". În Italia, potrivit aceleiași declarații a părții vătămate din faza de urmărire penală, „inculpatul A.V. s-a întâlnit cu doi bărbați de aproximativ 30 de ani, despre care mi-a spus că sunt fiii bătrânei, pe care urmează să o îngrijesc, ulterior aflând că sunt cetățeni albanezi". Proxeneții albanezi i-au adus la cunoștință victimei D.F.L.

că urmează să întrețină relații sexuale contra cost cu diferiți bărbați, pentru ca aceștia să-și recupereze suma de bani plătită inculpatei D.C., în cuantum de 1.000 euro, achitată în schimbul predării părții vătămate. În declarația din fața instanței, partea vătămată își nuanțează poziția în sensul susținerii că, în urma conversațiilor avute cu inculpata D.C., când a achiesat să se deplaseze în Italia și să muncească ca și menajeră, și-a depus actele pentru obținerea pașaportului, însă datorită împrejurării că această procedură dura excesiv, respectiv 40 de zile, inculpata D.C. s-a oferit să-i faciliteze obținerea mai rapidă a acestui act, condiții în care s-au deplasat la Baia Mare împreună cu inculpatul A.V., care le-a însoțit la Serviciul Pașapoarte pe cele două, după ce în prealabil, dimineața la hotel au fost vizitați de acel tânăr, care a discutat cu inculpata D.C., despre eliberarea înainte de termenul legal, a pașaportului părții vătămate.

Și în fața magistratului de la Tribunalul Maramureș, partea vătămată a afirmat că deplasarea în străinătate a făcut-o după discuțiile avute cu inculpata D.C., în sensul obținerii unui loc de muncă onorabil (menajeră) plătită cu 600 euro/lună, iar transportul i-a fost asigurat de către inculpatul A.V., inculpat care în Milano a și luat legătura personal cu cetățenii albanezi, spunându-i textual victimei „ăștia sunt bărbații cu care trebuie să mergi". Curtea a reținut că susținerile părții vătămate sunt confirmate și de martora S.A.C. care relevă că „a ajuns în Italia fiind adusă de inculpata D.C., care i-a propus și ei un loc de muncă". Mai mult, martora în declarație, precizează că „din discuțiile purtate cu D.F.L.

am aflat de la ea că inculpata D.C. i-a propus un loc de muncă în Italia, însă după ce a ajuns acolo, a fost vândută unui cetățean albanez, de către inculpata D.C., în schimbul sumei de 1.000 euro". De asemenea s-a constatat că, declarațiile părții vătămate se coroborează și cu declarațiile martorei R.I., care precizează că „victima în perioada cât a stat în chirie la ea, a fost vizitată de către inculpata D.C., ulterior aflând că aceasta dorește să muncească în străinătate, partea vătămată i-a comunicat că se va deplasa la Baia Mare cu cineva pentru a-și întocmi pașaportul, dar fără să precizeze numele acelei persoane". În fața instanței de judecată, martora datorită gradului de rudenie cu inculpata D.C., a refuzat să facă declarații, prevalându-se de dispozițiile art. 80 C. proc.

pen. Instanța de apel a apreciat că rezultă, fără putință de tăgadă, că partea vătămată D.F.L. a dorit să se deplaseze în străinătate, doar după discuțiile cu inculpata D.C. Este firesc ca martora R.I. să fie reținută în oferirea de amănunte cu privire la activitatea infracțională a inculpatei D.C., având în vedere că sunt verișoare primare, însă declarația acesteia se coroborează în parte cu susținerile părții vătămate, a martorei S.A. și chiar cu declarațiile celor doi inculpați și a martorului C.I.M.

În legătură cu susținerea părții vătămate, în sensul că pașaportul său a fost preluat de la ghișeul Serviciului de Eliberare și Evidența Pașapoartelor Simple Maramureș, de către acel bărbat în vârstă de 30 de ani și predat inculpatei D.C., Curtea a reținut că aceste afirmații sunt confirmate doar în parte, în sensul deplasării victimei într-o primă fază, singură, la Poliția Vișeu de Sus unde și-a depus actele pentru eliberarea pașaportului, după care, la câteva zile, a fost transportată, cazată, hrănită de către cei doi inculpați, care au însoțit-o în vederea preluării actului în Baia Mare, însă, așa cum rezultă din adresa de la dosarul de instanță, acesta i-a fost eliberat titularei D.F.L. la 17 mai 2005. În același sens, declară și martora T.G.O.

atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței. Curtea a apreciat că, împrejurarea că partea vătămată s-a deplasat singură în incinta Serviciului Pașapoarte Maramureș pentru ridicarea actului, nu înlătură cu nimic din demersul inculpaților D.C. și A.V. de a urgenta eliberarea pașaportului acesteia, a o transporta în acest scop la Baia Mare, de a o caza și a plăti contravaloarea hotelului și a hranei, în vederea obținerii actului și a deplasării mai urgente în Italia pentru practicarea prostituției și recuperarea cheltuielilor efectuate de aceștia. Cât privește declarațiile inculpaților, s-a reținut că inculpatul A.V. în faza de urmărire penală a negat prin depoziția olografă că ar cunoaște-o pe inculpata D.C., sau pe partea vătămată D.F.L.

sau că ar fi transportat-o pe aceasta în străinătate, pentru a obține vreun loc de muncă. Ulterior, tot în declarația de la dosarul de urmărire penală, inculpatul A.V. în prezența apărătorului și în fața procurorului revine asupra nerecunoașterii și învederează că „în cursul anului 2005, fără să pot preciza data, am fost rugat de către prietenul inculpatei D.C., numitul M., să o transport pe aceasta până la Baia Mare, întrucât are niște probleme de rezolvat, inculpata D.C. venind însoțită de o altă fată, al cărei nume nu-l cunosc. D.C. mi-a spus că are treabă la pașapoarte, astfel că ne-am deplasat la acest serviciu. Inculpata D.C. împreună cu cealaltă fată s-au deplasat singure la Serviciul Pașapoarte, însă când ne-am reîntâlnit în acea zi, mi-a spus că trebuie să rămânem până în ziua următoare, întrucât nu a putut ridica pașaportul, condiții în care ne-am cazat toți trei la Hotelul P. din Baia Mare, dormind în aceeași cameră.

După o perioadă de timp, am fost contactat de către inculpata D.C., care mi-a solicitat să o transport pe fata cu care am fost în Baia Mare, până în Italia, în Milano, costul transportului în sumă de 100 euro fiindu-mi achitat de inculpata D.C. În Italia, inculpatul A.V. a învederat că a predat-o pe victimă la două persoane de sex masculin, care i-au luat bagajele și au transportat-o cu mașina lor, fără să cunoască destinația. În fața Tribunalului Maramureș, inculpatul A.V. a învederat că își menține declarațiile din faza de urmărire penală, recunoscând că, în cursul anului 2005 a transportat-o pe inculpata D.C. și pe partea vătămată în Baia Mare pentru obținerea pașaportului victimei, s-au cazat toți trei la Hotelul P. în aceeași cameră, precizând că ulterior a transportat-o și în Italia pe victimă, la rugămintea inculpatei D.C., care, de altfel, i-a și plătit contravaloarea transportului.

Precizează că în Italia a predat-o pe partea vătămată către doi bărbați care au preluat-o și au transportat-o într-un loc necunoscut. În privința susținerilor inculpatei D.C. instanța de apel a remarcat următoarele: În prima declarație din faza de urmărire penală din 11 decembrie 2008 aceasta precizează „că nu îl cunoaște pe inculpatul A.V., iar pe partea vătămată D.F.L., a văzut-o o singură dată, când s-a aflat în locuința numitei R.I., iar pe de altă parte, nu o cunoaște pe S.A.C., pe care de altfel nu a ajutat-o să ajungă în Italia, pentru a munci. Ulterior, prin declarația din 16 ianuarie 2009 din fața procurorului și în prezența apărătorului, inculpata D.C. recunoaște că în cursul anului 2005 a cunoscut-o pe partea vătămată în timp ce aceasta locuia în chirie la martora R.I., rudenia sa.

Mai mult, învederează că în aceeași perioadă s-au deplasat împreună cu inculpatul A.V. și partea vătămată D.F.L., la Baia Mare în vederea urgentării ridicării pașaportului victimei de la Serviciul Pașapoarte Maramureș, transportul fiind realizat cu autoturismul personal al inculpatului A.V., marca F.F. de culoare roșie. Întrucât obținerea actului nu a fost posibilă în aceeași zi, toți trei s-au cazat în aceeași cameră, la un hotel din Baia Mare, iar în ziua următoare inculpata D.C. susține că s-a deplasat singură la Vișeu de Sus, partea vătămată și inculpatul A.V. rămânând în Baia Mare, pentru ca victima să-și ridice pașaportul. Inculpata D.C. recunoaște de asemenea, că l-a rugat pe coinculpatul A.V.

să o transporte pe partea vătămată în Italia, pentru a practica prostituția, dar a precizat că i-a facilitat acest lucru, doar la insistențele repetate ale victimei, care nu avea resursele materiale necesare, pentru un trai onest în România. În legătură cu susținerile inculpatei din declarația din 16 ianuarie 2009 de la D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Maramureș, Curtea a reținut că aceasta a revenit asupra afirmațiilor din 11 decembrie 2008, tot din faza de urmărire penală, întrucât acestea au fost efectuate „sub imperiul emoțiilor", revenire apreciată ca nejustificată, de către instanța de apel. În fața Tribunalului Maramureș, inculpata D.C. a învederat că-și menține declarațiile din faza de urmărire penală, efectuând următoarele precizări, în sensul că „în cursul anului 2005, după ce l-a cunoscut în Vișeu de Sus prin intermediul martorului C.I.M., pe cetățeanul albanez, numit M. (proxenet), care i-a propus inculpatei și martorei Ț.I.

să practice în Italia, prostituția, ambele refuzând, după câteva luni, inculpata D.C. i-a comunicat părții vătămate D.F.L. despre posibilitatea de a ajunge în Italia, prin intermediul albanezului, fâră să-i indice ce activitate va efectua. Partea vătămată și-a manifestat disponibilitatea și dorința de a se întâlni cu cetățeanul albanez. Întrucât victima D.F.L. i-a comunicat inculpatei D.C. că dorește să-și ridice pașaportul de la Baia Mare, aceasta s-a oferit ca prin intermediul inculpatului A.V., să efectueze toți trei deplasarea în acea localitate cu autoturismul personal al coinculpatului. Toți trei au fost de acord să închirieze o singură cameră la hotel, contravaloarea acesteia fiind plătită de inculpatul A.V.”.

În cuprinsul declarației, inculpata D.C. a învederat că, în Baia Mare, fiecare s-a deplasat singur, în vederea rezolvării problemelor personale, nicidecum ea și inculpatul A.V. nu au urgentat obținerea pașaportului victimei. După aproximativ 1 săptămână, întrucât partea vătămată a rugat-o să-i faciliteze obținerea unui autoturism pentru deplasarea în Italia, în vederea întâlnirii cu cetățeanul albanez, inculpata D.C., cunoscând că inculpatul A.V. efectuează periodic asemenea transporturi de persoane în străinătate, l-a contactat pe acesta, el fiind de acord cu solicitarea coinculpatei. În ziua deplasării părții vătămate în Italia, inculpata D.C. a fost de față și a auzit când victima i-a spus inculpatului A.V.

că nu are bani să-i achite contravaloarea transportului, urmând ca acesta să fie plătit de persoana care o aștepta în Italia. În aceste condiții, inculpata D.C. a negat plata de către ea însăși a sumei de 100 euro către inculpatul A.V. În fața instanței, inculpata D.C. a negat, totodată, și propunerea făcută victimei D.F.L. de a întreține relații sexuale cu inculpatul A.V. În noaptea când s-au cazat la Hotelul P. din Baia Mare. În fața magistratului fondului, inculpata D.C. precizează textual „am mai fost sunată o dată sau de două ori de către numitul M. și atunci i-am comunicat că este o persoană care ar dori să meargă în Italia. Apreciez că doar i-am pus în legătură pe partea vătămată și pe cetățeanul albanez M. și doar pentru acest lucru, mă simt vinovată". În cauză au mai fost ascultați nemijlocit în fața instanței, precum și în faza de urmărire penală, martorii Ț.I.

și C.I.M. Martora Ț.I. precizează că „în urmă cu 5 ani, se afla într-un restaurant din Vișeu de Sus împreună cu inculpata D.C., unde au fost abordate de un cetățean albanez pe nume M., însoțit de martorul C.I.M., care le-a propus celor două să practice prostituția în Italia". Deosebit de relevantă este precizarea martorei Ț.I., care învederează „nu-mi aduc aminte să fi discutat la acel restaurant cu M., respectiv, acesta să ne fi rugat să-l punem în legătură cu alte persoane interesate de propunerea lui", pe când inculpata D.C. despre această discuție, afirmă contrariul. Martorul C.I.M. precizează că-și menține declarațiile din faza de urmărire penală și învederează că „pe martora Ț. și pe inculpata D.C.

le cunoaște de aproximativ 5 ani, din orașul Vișeu de Sus, când cu o ocazie, fiind însoțit de un cetățean albanez cu prenumele M., le-au abordat într-un local pe cele două, dar nu cunoaște conținutul discuțiilor purtate, întrucât acestea s-au realizat în limba italiană între inculpata D.C. și albanez". În urma coroborării tuturor probelor administrate, Curtea a reținut că apărările inculpaților sunt total nefondate, vinovăția acestora fiind indubitabilă în săvârșirea faptei deduse judecății. Astfel, inculpații D.C. și A.V. nu au recunoscut activitățile infracționale desfășurate, dar această împrejurare nu poate constitui o cauză exoneratoare de răspundere penală, în contextul probator existent.

Așadar, prin declarația părții vătămate D.F.L., a martorei S.A.C. și chiar prin declarațiile inculpaților D.C. și A.V., s-a dovedit că aceștia cunoșteau scopul pentru care a fost racolată victima (practicarea de relații sexuale în străinătate prin prostituție). În contextul activității infracționale desfășurate, s-a dovedit că inculpata D.C. „a vândut-o pe partea vătămată" proxeneților albanezi cu suma de 1.000 euro, iar inculpatul A.V. recunoaște că apelanta D.C. i-a achitat contravaloarea transportului victimei în Italia, în sumă de 100 euro.

Probele dosarului atestă fără dubiu că partea vătămată era o persoană lipsită de posibilități materiale, tocmai de aceea a și dorit să muncească în calitate de menajeră în Italia, după cum mincinos i-a promis inculpata D.C., context în care Curtea va reține că atât taxa pentru obținerea pașaportului în sumă de 95,7 RON în anul 2005, deplasarea în Municipiului Baia Mare pentru ridicarea acestuia, cazarea la hotel și contravaloarea hranei a fost plătită exclusiv de către cei doi inculpați. S-a arătat că instanța de fond în mod greșit a învederat că la dosarul Tribunalului Maramureș, există dovada că partea vătămată și-a achitat singură contravaloarea pașaportului. Din scriptul depus în fața Tribunalului, rezultă doar că taxele pentru eliberarea acestui act sunt în valoare de 95.7 RON, nerezultând că partea vătămată D.F.L.

a achitat singură această sumă. De altfel, probele dosarului atestă la unison că victima avea o situație materială precară, aceasta doar depunându-și singură actele pentru eliberarea pașaportului, ulterior toate deplasările pentru urgentarea obținerii actului și contravaloarea acestuia, fiind suportate de către cei doi inculpați. În aceste condiții, Curtea a apreciat că, în cauză, se impune legitim întrebarea, care era interesul inculpaților în sprijinirea victimei pentru obținerea urgentă a actelor de deplasare în străinătate, ajutor cu titlu gratuit, dacă nu încasarea unor sume mari de bani, ca efect al practicării prostituției de către aceasta, din care să le restituie contravaloarea cheltuielilor făcute anterior plecării.

Aceste conduite materiale, de netăgăduit, în raport de probele administrate, nu pot configura nicio eroare în reținerea stării de fapt, după cum nici nu pot justifica lipsa unui element constitutiv al infracțiunii deduse judecății, de natură să atragă o soluție de achitare a inculpaților. Astfel, instanța de apel a reținut vinovăția ambilor inculpați în desfășurarea unei activități infracționale, având ca obiect recrutarea (inculpata D.C.), transportarea părții vătămate de sex feminin în Italia, în scopul practicării prostituției, activitate realizată în cooperare de către cei doi inculpați, numitul A.V. transportând-o cu autoturismul personal la solicitarea expresă a coinculpatei D.C., atât la Baia Mare, cât și în Italia, ambii suportând costul camerei de hotel, a hranei, a contravalorii pașaportului și în final, inculpata D.C.

i-a achitat coinculpatului, suma de 100 euro, preț al transportului victimei în Italia. Potrivit art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 „constituie infracțiunea de trafic de persoane, recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acelei persoane". Expresia utilizată „în scopul exploatării victimei" trebuie înțeleasă în sensul executării unei munci în mod forțat, cu încălcarea normelor legale vizând condițiile de muncă, obligarea la practicarea prostituției sau alte forme de exploatare sexuală.

Din analiza textului incriminator, rezultă existența mai multor modalități de realizare a conținutului laturii obiective a infracțiunii de trafic de persoane, iar în privința scopului, acesta este generalizat, urmărindu-se exploatarea victimei. Cât privește latura subiectivă, infracțiunea se săvârșește cu intenție directă sau indirectă, iar potrivit art. 16 din aceeași lege, consimțământul persoanei, victimă a traficului, nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului. În prezenta speță, Curtea a reținut că s-a dovedit că ambii inculpați se fac vinovați de forma calificată a infracțiunii. Deși au avut poziții nesincere la debutul urmăririi penale, negând că s-ar cunoaște între ei și nici pe partea vătămată, ulterior, prin coroborarea declarațiilor lor, a rezultat fără dubiu, că partea vătămată D.F.L.

a fost recrutată prin înșelăciune de coinculpată D.C. la sfârșitul lunii aprilie - începutul lunii mai 2005, în scopul exploatării sexuale în Italia, împrejurare ce i-a fost adusă la cunoștință de coinculpată și inculpatului A.V., care în prealabil, împreună cu apelanta D.C. au transportat-o pe victimă pentru obținerea în regim de urgență a pașaportului, la Baia Mare, locație unde au suportat cheltuielile de transport, cazare și masă, contravaloarea pașaportului, după care inculpatul A.V. a transportat-o cu autovehiculul personal în străinătate, coinculpată D.C. achitându-i 100 euro contravaloarea transportului. Prin declarația martorei Ț.I. și chiar a coinculpatei D.C. și a martorei S.A.C. din ambele faze ale procesului penal, s-a dovedit împrejurarea că și anterior recrutării părții vătămate D. în luna aprilie 2005 și a transportării ei în străinătate în scopul exploatării sexuale, apelanta D.C.

s-a ocupat cu asemenea activități. Activitatea infracțională a inculpatului A.V. este demonstrată prin faptul că de conivență cu inculpata D.C., a organizat deplasarea în străinătate a victimei D.F.L., pentru practicarea prostituției, după ce în prealabil, a ajutat-o în urgentarea obținerii pașaportului, prin transportarea ei la Baia Mare, unde a suportat cheltuielile materiale implicate de această activitate, a cazării, a hranei și contravaloarea actului, după care i-a fost achitată suma de 100 euro, preț al transportului în Italia a victimei, de către coinculpata D.C. Mai mult, din coroborarea declarației părții vătămate și a declarației inculpatului A.V., rezultă că acesta, în Italia, a predat-o direct către doi cetățeni albanezi, împreună cu pașaportul ei.

Legătura subiectivă între cei doi inculpați, în săvârșirea infracțiunii incriminate prin art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 este dovedită și prin faptul că ambii au transportat-o pe victimă la Baia Mare în vederea urgentării obținerii pașaportului, au suportat cheltuielile de deplasare, de cazare și de hrană și contravaloarea actului, iar deosebit de relevant este aspectul vizând cazarea lor în aceeași cameră și solicitarea inculpatei D.C. de a întreține partea vătămată relații intime cu inculpatul A.V., în schimbul unui telefon mobil, cerere respinsă de D.F.L. La individualizarea sancțiunilor, Curtea a avut în vedere disp. art. 72 și 52 C. pen., păstrând o proporție între gravitatea actelor infracționale, consecințele acestora și durata în timp necesară procesului educațional, de resocializare.

A fost avut în vedere gradul de pericol social al faptelor, atitudinea procesuală a inculpaților care au încercat să eludeze aflarea adevărului, sustrăgându-se judecății. Deși au fost legal citați, niciunul dintre inculpați nu s-a prezentat în fața Curții. Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată și deci lăsată la aprecierea acesteia. În aprecierea unor împrejurări ca circumstanțe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social concret al faptei comise, la urmările ei, la ansamblul condițiilor în care a fost săvârșită, precum și la orice alte elemente privitoare la persoana făptuitorului.

Probele dosarului au evidențiat că inculpații, deși nu s-au prezentat în fața Curții și au fost nesinceri pe parcursul procesului penal, față de împrejurarea că sunt infractori primari, că au traficat în prezenta speță o singură parte vătămată și ținând cont și de suma obținută în urma comiterii infracțiunii, respectiv 1.000 euro, s-a considerat că circumstanțele atenuante au fost judicios reținute în favoarea lor de către Tribunalul Maramureș. Față de perioada de timp trecută de la data săvârșirii infracțiunii, respectiv 6 ani, interval în care inculpații nu au mai fost confruntați cu legea penală, instanța de apel a apreciat că reeducarea acestora este posibilă și fără executarea efectivă a sancțiunilor, dispunând în baza art. 81 C. pen.

suspendarea condiționată a executării pedepselor pe durata termenelor de încercare prev. de art. 82 C. pen., acelea de 5 ani. Cu privire la apelul inculpatei D.C. Curtea de Apel a reținut că, potrivit art. 69 C. proc. pen., declarațiile inculpatei făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speță. Din analiza textului de lege se desprind mai multe concluzii: în primul rând declarațiile inculpatei trebuie să se coroboreze cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ca atare, nu se cere coroborarea acestora cu proba în întregul ei, ci, doar cu anumite fapte sau împrejurări ce se pot desprinde din analiza acesteia.

În al doilea rând, se cere ca verificarea susținerilor inculpatei să se facă în raport de ansamblul probelor existente în cauză. Cu alte cuvinte, acele fapte și împrejurări să se regăsească în cea mai mare parte din probe, să aibă un caracter de repetabilitate. Chiar și în acest context, instanța are facultatea, iar nu obligația de a reține declarațiile inculpatei, câtă vreme legiuitorul a folosit sintagma „declarațiile pot servi" iar nu „servesc" doar această ultimă expresie fiind cea care imprimă un caracter imperativ. Așadar, declarațiile de nerecunoaștere ale inculpatei sunt simple afirmații, care au ca scop doar disculparea acesteia de consecințele penale ale faptei sale, fiind vădit pro cauza, motiv pentru care Curtea le va aprecia ca atare.

Dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. exclud o ordine de preferință, nefacându-se distincție în ceea ce privește valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forța acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparține sau de organul care le-a administrat. Dând sens și dispozițiilor art. 3 din C. proc. pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanțele de fond și apel au reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză. Cum, potrivit art. 64 C. proc. pen.

nu se face distincție între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și a judecății, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile inculpatei. Pe de altă parte, declarațiile inculpatei date în faza judecății și în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se îmbină cu alte probe. Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, instanța este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenței dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).

Tribunalul Maramureș a concluzionat că probele administrate conduc, cu certitudine la stabilirea situației de fapt expusă în considerentele hotărârii și a vinovăției inculpatei, însă activitățile infracționale în mod greșit au fost încadrate doar în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, în loc de forma calificată, apreciindu-se eronat că fapta a fost comi