ÎCCJ, decizie (scj.ro #82493)

Controlul

averii în temeiul Legii nr. 115/1996. Probe. Admisibilitate.

Cuprins

pe materii

: Legea controlului averii. Probe. Admisibilitate.

Index

alfabetic

. Legea controlului averii.

-

Controlul averii. Probe.

-

Probe în justificarea bunurilor dobândite.

Legea nr. 115/1996

În dovedirea provenienței licite a averii se pot valorifica orice modalități

legale de procurare a banilor, orice resurse materiale, fapte sau acte juridice

reale și neinterzise de lege, care au servit la realizarea bunurilor și la

efectuarea cheltuielilor de către cercetați, indiferent dacă au fost sau nu

menționate în declarația de avere.

Î.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia

nr. 4952 din 1 iulie 2004.

Prin Ordonanța nr. 7 AV din 17 decembrie 2001, Comisia de

cercetare a averilor constituită conform Legii 115/1996 în cadrul Curții de

Apel Brașov „privind controlul averii demnitarilor, magistraților,

funcționarilor publici și a unor persoane cu funcții de conducere”, a admis

cererea de cercetare făcută la 19 septembrie 2001 de Inspectoratul de Poliție a

județului Brașov pentru verificarea averii dobândite de T.V., colonel, și,

constatând existența unor diferențe vădite între valoarea bunurilor dobândite

de cercetat și valoarea veniturilor licite realizate de acesta și soția sa, în

perioada supusă controlului, a trimis cauza spre soluționare Curții de Apel

Brașov.

Prin încheiere ulterioară, pronunțată la 26 martie 2002, Comisia

de cercetare a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 281

1

din

Codul de procedură civilă, completarea dispozitivului ordonanței menționate, în

sensul constatării faptului că vădită disproporție dintre valoarea bunurilor

dobândite și veniturile realizate legal de cercetați în perioada octombrie 1996

– septembrie 2001, este de 132.534.301 lei și are caracter ilicit.

Comisia

a înlăturat, parțial, ca irelevante susținerile și dovezile invocate de

cercetați, în sensul că la dobândirea bunurilor și a cheltuielilor efectuate au

servit, pe lângă veniturile salariale personale, și o serie de alte sume de

bani cu proveniența legală.

Hotărârea Comisiei de cercetare a fost integral confirmată de

Curtea de Apel Brașov, secția civilă prin sentința  nr. 10 F din 24 iunie

2002, care a constata la rândul său că cercetații nu justifică proveniența

licită a sumei de 132.534.301 lei încorporată, în perioada supusă controlului,

într-un autoturism și în imobilul aflat în construcție. Ca urmare, s-a dispus

obligarea cercetaților la plata acestei sume către stat.

Potrivit considerentelor hotărârii, instanța a raportat

materialul probator administrat în cauza exclusiv la declarațiile de avere ale

cercetatului T.V., înlăturând „tot ceea ce ar fi depășit cele consemnate pe

proprie răspundere în cuprinsul lor”.

În acest mod, instanța a exclus din sfera veniturilor invocate

în apărare, ca având proveniență legală, încasarea unei creanțe anterioare, a

darului manual făcut de tatăl cercetatului, a unor sume încasate din jocuri de

întrajutorare sau alte plasamente financiare, banii realizați din vânzarea

periodică a unor produse sau bunuri din gospodărie, existența unor rezerve

bănești casnice și altele.

Pentru a justifica înlăturarea probelor administrate în apărare,

instanța de fond a considerat că deși potrivit dispozițiilor art. 1173, 1174

Cod civil înscrisurile prezentate de cercetați, cu privire la resursele

financiare și materiale, ar putea face dovada prin ele însele asupra

caracterului licit al unor venituri, acestea sunt lipsite de putere doveditoare

pentru că nu au fost arătate în declarațiile de avere date de cercetat.

Împotriva hotărârii pronunțate cât și a ordonanței, au declarat

recurs cercetații, susținând, în esență, că li s-a încălcat  dreptul la

apărare prin înlăturarea, fără temei legal, a tuturor dovezilor referitoare la

sursa și caracterul licit al unor venituri și la existența unor bunuri și

mijloace materiale, cu motivarea că ar fi lipsite de valoare probatorie pentru

că nu sunt reflectate în declarațiile de avere.

Recursul cercetaților este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 41 (7) din Constituția

României, în redactarea anterioară revizuirii prin Legea 429/2003, devenit art.

44 (8) caracterul licit al dobândirii averii se prezumă.

Prezumția instituită de norma constituțională, în strânsă

legătură cu garanțiile privind dreptul de proprietate privată, încetează să

funcționeze, exclusiv în condițiile legii, adică numai atunci când există

dovezi certe că unele dintre bunurile ori valorile aparținând persoanelor

ocrotite  nu au fost dobândite în mod licit.

Pentru demnitari, magistrați, funcționari publici și alte

persoane cu funcții de conducere, cadrul legal în care încetează prezumția

dobândirii licite a bunurilor proprietate personale cât și procedura

controlului averii este  stabilită prin Legea nr. 115 din 28 octombrie

1996, în strânsă legătură cu reglementarea obligației acestora privind

declararea averii.

Din prevederile imperative ale art. 1 din legea menționată,

rezultă că demnitarii, magistrații, funcționarii publici și unele persoane cu

funcții de conducere sunt obligați să-și declare averea și că procedura

controlului averii acestora se declanșează „în cazul în care există dovezi

certe” că unele bunuri ori valori nu au fost dobândite în mod licit.

Tot astfel, potrivit art. 7 din Lege, în cazul în care între

averea declarată la data investirii sau numirii în funcție a persoanelor

obligate la aceasta și averea dobândită pe parcursului exercitării funcției se

constată diferențe vădite și există dovezi certe că unele bunuri ori valori nu

puteau fi dobândite din veniturile legale realizate de persoana în cauză, sau

pe alte căi licite, averea acesteia este supusă controlului.

În același sens se înscriu și dispozițiile art. 11 din Lege,

care obliga  pe cei care pot face cererea de cercetare să însoțească

cererea de actele doveditoare și să arate  care sunt dovezile pe care se

întemeiază sau de unde trebuie ele solicitate.

Or, din lucrările dosarului rezultă  împrejurarea, că

Inspectoratul de Poliție Brașov, care a introdus cererea de cercetare, nu și-a

îndeplinit obligațiile prevăzute de lege nici la data sesizării Comisiei de

cercetare, nici pe parcursul desfășurării procedurii controlului și, apoi, a

procesului, în sensul că nu a produs sau evocat nici o dovadă necesară

răsturnării prezumției dobândirii licite a bunurilor.

Soluțiile au fost pronunțate inversându-se sarcina probei,

exclusiv prin raportarea constatărilor Comisiei la declarațiile de avere ale

cercetatului și prin înlăturarea de plano a probelor administrate, în apărare

pe parcursul desfășurării procedurii de control.

Acest mod de a judeca pricina - recunoscut explicit în

considerentele hotărârii atacate, în care se arată că „instanța a raportat

întregul material probator la declarațiile de avere, înlăturând tot ceea ce a

depășit cele consemnate în cuprinsul său” - reprezintă o încălcare a dreptului

cercetaților la apărare, consacrat și în art. 13 din Lege. Totodată, au fost

ignorate prevederile art. 7 din Legea 115/1996 potrivit cărora, în justificarea

averii dobândite, se pot invoca, în afara veniturilor legale arătate în

declarație, orice alte căi licite de dobândire a bunurilor.

Potrivit textului menționat, în dovedirea provenienței licite a

averii se pot valorifica, așadar, orice alte modalități legale de procurare a

banilor, orice resurse materiale, fapte sau acte juridice reale și neinterzise

de lege, care au servit la realizarea bunurilor și la satisfacerea

cheltuielilor de către cercetați, indiferent dacă au fost sau nu menționate în

declarația de avere.

Cum

raționamentul contrar, împreună cu concluzia instanței în sensul că

„înscrisurile, de care s-au folosit cercetații, deși ar putea face dovada, prin

ele însele, în condițiile art. 1173 – 1174 Cod civil, nu pot fi primite peste

declarația de avere” sunt greșite, recursul s-a admis, cu consecința casării

sentinței și a ordonanței pronunțate în cauză și a trimiterii dosarului la

Comisia de cercetare în vederea reluării controlului cu respectarea cerințelor

legal aplicabile și totodată observarea tuturor aspectelor de netemeinicie

evocate în motivele de recurs.