ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 493/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 493/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 493/2015
Asupra
recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea din 30 septembrie 2010,
pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,
în Dosarul nr. x/3/2009, s-a suspendat judecata cererii principale,
formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL,
în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 și s-a disjuns cererea
reconvențională formulată de pârâtă, dispunându-se
înregistrarea acesteia sub un alt număr de dosar.
Urmare a
disjungerii cererii reconvenționale, s-a format pe rolul Tribunalului
București, secția a VI-a comercială, Dosarul nr. x/3/2010.
Prin
sentința civilă nr. 4303 din 03 aprilie 2012, pronunțată
sub acest din urmă număr de dosar, Tribunalul București, secția
a VI-a civilă, a respins cererea astfel cum a fost precizată, cerere
prin care reclamanta SC B. SRL, prin administrator judiciar SC C. SPRL, a
solicitat obligarea pârâtei SC A. SRL la plata sumei de 819.477,88 lei,
reprezentând debit neachitat și la plata sumei de 91.988, 88 lei, cu titlu
de dobândă legală; s-a luat act că pârâta va solicita cheltuieli
de judecată pe cale separată.
Pentru a
hotărî astfel, tribunalul a reținut că părțile au
derulat relații comerciale în baza contractului de execuție „la
cheie” a lucrărilor de amenajare fațade Vatra Dornei din 20
septembrie 2007, având ca obiect executarea, cu materialele
SC B. SRL
și pe
riscul acesteia, a unor lucrări de construcții, conform Proiectului din
2007, executat de SSC D. SRL și acceptat de beneficiarul SC A. SRL.
În
continuare, prima instanță a evocat prevederile contractului încheiat
de părți cu privire la lucrările pe care reclamanta s-a obligat
să le execute, graficul de executare, prețul lucrărilor și
modalitatea de plată și a prezentat modificările aduse acestuia
prin 7 acte adiționale.
Totodată,
a reținut că, potrivit mențiunilor din facturile fiscale a
căror contravaloare o solicită reclamanta, rezultă că
factura fiscală din 30 septembrie 2008, în valoarea de 233.631,66 lei, a
fost emisă pentru contravaloarea lucrărilor privind structura din
aluminiu și placarea cu etalbond, conform actului adițional, factura
fiscală din 30 septembrie 2008, în valoare de 311.677,57 lei, a fost
emisă pentru contravaloarea lucrărilor de instalații electrice -
sanitare PSI, fără instalații de încălzire (Anexa 3),
factura fiscală din 30 septembrie 2008, în valoare de 296.720,99 lei, a
fost emisă pentru contravaloarea lucrărilor de instalații
electrice PSI, scurgeri pluviale, și canalizare exterioară, iar
factura fiscală din 30 septembrie 2008, în sumă de 199.530,32 lei, a
fost emisă pentru contravaloarea lucrărilor privind montarea
structurii de aluminiu și placarea cu etalbond-suplimentar, respectiv 649
mp.
Tribunalul a
înlăturat apărarea pârâtei în sensul că, întrucât în urma
contestației la creanță formulată în cadrul procedurii
prevăzută de Legea nr. 85/2006, a fost respinsă cererea de
deschidere a procedurii insolvenței, există autoritate de lucru
judecat cu privire la presupusa creanță, apreciind că nu
există identitate de obiect și de cauză între o acțiune în
pretenții introdusă pe calea dreptului comun și o contestație
la creanță formulată în cadrul procedurii speciale reglementate
de Legea nr. 85/2006.
În ce
privește pretențiile reclamantei, prima instanță a apreciat
că acestea sunt neîntemeiate, reținând că facturile fiscale
depuse la dosar nu au fost emise în baza unor situații de lucrări însușite
de beneficiar, așa cum s-a convenit prin contract și nu au fost
acceptate la plată de acesta din urmă, întrucât purtau semnătura
numitului E., care, audiat în cauză în calitate de martor, a declarat
că a semnat facturile pentru primire, lăsându-le apoi la registratura
societății pârâte, el nefiind angajatul acesteia.
A mai
reținut tribunalul că, deși este adevărat că
reclamanta a depus la dosar unele situații de lucrări în baza
cărora susține că a emis facturile fiscale mai sus
menționate, acestea nu sunt acceptate de beneficiar și nu sunt
însoțite de devize de lucrări, așa încât nu fac dovada
acceptării lucrărilor de către pârâtă, cu atât mai mult cu
cât nu a fost încheiat un proces-verbal verbal de recepție
parțială a lucrărilor.
Este
adevărat că reclamanta a solicitat pârâtei efectuarea recepției
parțiale a lucrărilor conform art. 7 din contract, recepție
refuzată de pârâtă cu motivarea că lucrările nu au fost
finalizate, însă reclamanta avea la îndemână și alte mijloace
pentru constatarea stadiului fizic al lucrărilor și a calității
acestora la momentul plecării din șantier, inclusiv prin promovarea
unei acțiuni în justiție pentru asigurarea dovezilor.
Totodată,
prima instanță a reținut că din declarațiile
martorilor audiați în cauză rezultă că în luna decembrie
2008, când reclamantei i s-a interzis intrarea în șantier, lucrările
nu erau finalizate, iar expertul desemnat în cauză a precizat că nu
există note de comandă suplimentare pentru lucrările ce
depășesc suprafețele menționate în contract și în
actele adiționale și nici antemăsurători stabilite de
constructor cu dirigintele de șantier, cu o motivare tehnică, cu
cantități și devize pe categorii de lucrări. Or, în
absența unor devize de lucrări și a unor situații de
lucrări aprobate de beneficiar, nu se poate stabili cu exactitate care
este valoarea și calitatea lucrărilor executate de reclamantă
până la data plecării din șantier, în condițiile în care,
așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar și din raportul
de expertiză tehnică în construcții, lucrările au continuat
cu terțe persoane.
A mai
reținut prima instanță că raportul de expertiză
tehnică întocmit în cauză relevă faptul că reclamanta nu a
întocmit documentele aferente lucrărilor executate conform
legislației în domeniul construcțiilor, nici devizele de
lucrări, așa cum s-a prevăzut în contract, astfel că
lucrările executate de reclamantă și contravaloarea acestora nu
pot fi determinate în lipsa unor situații de lucrări care să
cuprindă categoriile de lucrări executate, stadiile fizice atinse,
cantitățile real executate, pe articole de deviz, încercări,
probe tehnologice, certificate de calitate, proces verbal de predare a
stadiului fizic atins la data plecării din șantier etc.
În ceea ce
privește proba cu expertiza tehnică în construcții
administrată în cadrul cererii de asigurare a dovezilor ce a făcut
obiectul Dosarului nr. x/334/2009 al Judecătoriei Vatra Dornei,
soluționat prin încheierea de ședință din 10 iunie 2011,
tribunalul, notând că aceasta a fost efectuată în perioada în care
expertul F. a fost indicat de pârâtă ca fiind expertul său parte în
prezenta cauză, a subliniat că urmează a primi concluziile
raportului de expertiză numai în măsura în care se coroborează
cu celelalte probe.
Tribunalul a
apreciat că cele susținute de reclamantă, în sensul că a
fost împiedicată să-și aducă la îndeplinire
obligațiile contractuale întrucât reprezentanții societății
debitoare nu i-au comunicat toate informațiile necesare executării
lucrării, informații absolut necesare pentru executarea întocmai
și la timp a lucrărilor, nu înlătură culpa reclamantei de a
fi executat lucrări fără întocmirea devizelor de lucrări
și a situațiilor de lucrări care să fie prezentate spre
acceptare beneficiarului, înainte de emiterea facturilor, conform prevederilor
contractuale.
Astfel,
susținerile reclamantei în sensul nefinalizării la timp a
lucrărilor pe baza dispozițiilor de șantier și a detaliilor
de execuție care i-au fost furnizate cu întârziere, au relevanță
doar în ceea ce privește depășirea termenelor de finalizare a
lucrărilor pentru care s-au emis dispoziții de șantier și
indicații neprevăzute în proiect, ulterior întocmirii actului
adițional, prin care au fost stabilite termenele de finalizare și
care presupun executarea unor lucrări suplimentare sau refacerea unor
lucrări.
În acest
context, tribunalul a reținut că reclamanta nu a dovedit că s-a
impus executarea unor lucrări suplimentare sau refacerea unor lucrări
care au determinat prelungirea termenului de execuție pentru
lucrările aferente facturilor a căror plată o solicită.
În final,
prima instanță a reținut că art. 1 alin. (2) din Legea nr. 50/1991
prevede în mod imperativ obligația efectuării lucrărilor
numai cu respectarea autorizației de construire,
emisă în condițiile legii și a reglementărilor privind
proiectarea și executarea construcțiilor. Or reclamanta, căreia
îi revine sarcina probei conform art. 1169 C. civ., nu a făcut dovada
că lucrările a căror contravaloare o solicită au fost
executate conform prevederilor legale și contractuale, în condițiile
în care s-a obligat conform art. 9 din contract să întocmească
grafice de execuție a lucrărilor cu toate termenele de realizare
acceptate de beneficiar, să întocmească situațiile de
lucrări și să anexeze documente justificative
.
Astfel,
apreciind că reclamanta nu a dovedit executarea în conformitate cu
prevederile legale și contractuale a lucrărilor a căror
contravaloare o solicită, tribunalul, în temeiul art. 969 și art. 970
C. civ. a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata
sumei de 819.477,88 lei ca neîntemeiat și, pe cale de
consecință, a respins și capătul de cerere privind
obligarea pârâtei la plata dobânzii legale eferente debitului, având în vedere
caracterul accesoriu al acestor pretenții în raport cu debitul principal
și principiul accesorium sequitur principale.
Împotriva
acestei sentințe, SC B. SRL, prin administrator judiciar SC C. SPRL, a
declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul
de judecată din 27 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția
a V-a civilă, a invocat, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,
excepția tardivității formulării apelului, iar prin Decizia
civilă nr. 358, pronunțată la aceeași dată, a admis
excepția și a respins ca tardiv apelul.
Prin Decizia nr.
2994 din 02 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția a II-a civilă, reținând că apelul a fost declarat în
termen, a admis recursul declarat de reclamantă și a trimis cauza
spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru soluționarea pe fond
a apelului.
Dosarul a
fost înregistrat sub nr. x/3/2010* pe rolul Curții de Apel București,
secția a V-a civilă, care, prin Decizia civilă nr. 302 din 22
aprilie 2014, a respins ca nefondat apelul declarat de SC B. SRL, prin
administrator judiciar SC C. SPRL împotriva sentinței civile nr. 4303 din 03
aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a
VI-a civilă.
Pentru a
decide astfel, curtea de apel a reținut că este adevărat că
Dosarul nr. x/3/2009, având ca obiect cererea de chemare în judecată
formulată de SC A. SRL împotriva SC B. SRL, a fost suspendat în temeiul art.
36 din Legea nr. 85/2006, însă împrejurarea că în prezentul dosar,
format ca urmare a disjungerii cererii reconvenționale formulată de SC
B. SRL au fost invocate și analizate probele care, material, au rămas
în dosarul suspendat, nu este de natură să ducă la nelegalitatea
sentinței pronunțate de prima instanță.
Astfel,
instanța de apel a apreciat că era firesc ca la pronunțare
instanța de fond să aibă în vedere probele administrate, având
în vedere ca acestea au fost încuviințate atât în dovedirea cererii
principale, cât și a celei reconvenționale, iar ambele
părți au fost prezente la administrarea acestora. Este astfel
neîntemeiată susținerea că, întrucât formal în prezentul dosar
nu s-au regăsit declarațiile de martori și interogatoriul
administrat, nu trebuia ca instanța să analizeze aceste probe.
A mai
reținut curtea de apel că, față de declarația
persoanei care a semnat facturile în litigiu (filele 77-78 din Dosarul nr. x/3/2009),
din care rezultă că nu era angajat al societății,
împrejurarea recunoscută, că mai semna facturile din când în când, nu
este de natură a justifica susținerea apelantei în sensul că
această persoană reprezenta legal societatea.
Totodată,
a reținut că, deși conform contractului, în vederea
efectuării recepției beneficiarul convoca comisia de recepție
special desemnată cu cel puțin 5 zile lucrătoare de la primirea
solicitării scrise din partea executantului pentru întocmirea procesului
verbal de terminare a lucrărilor, așa cum a reținut și
tribunalul, pârâta nu a răspuns solicitărilor reclamantei privind
convocarea comisiei de recepție; de asemenea, a apreciat că nu
există niciun motiv pentru ca expertiza întocmită în cauză
să fie înlăturată, cu atât mai mult cu cât analiza contractului
încheiat de părți și facturile depuse în susținerea cererii
de chemare în judecată nu conduc la lămurirea situației
lucrărilor care trebuiau executate.
În
continuare, curtea de apel a apreciat că, așa cum corect a
reținut și tribunalul, trebuiau întocmite situații de
lucrări.
Totodată,
a reținut că susținerile apelantei în sensul că în mod
incorect intimata a refuzat să semneze situațiile de lucrări,
fără a invoca executarea necorespunzătoare, sunt contrazise de
faptul că atât din raportul de expertiză întocmit în cauză, cât
și din raportul de expertiză întocmit în Dosarul nr. x/334/2009 al
Judecătoriei Vatra Dornei, rezultă că au existat atât
lucrări care nu au fost efectuate, cât și lucrări efectuate
defectuos, necesitând refacerea acestora de către terți.
În acest
context, instanța de apel a reținut că susținerea conform
căreia niciunul dintre documentele depuse de SC A. SRL pentru efectuarea
expertizei tehnice nu face dovada faptului ca lucrările pretins ar fi fost
refăcute sau continuate cu terții nu are relevanță în
cauză, având în vedere că până la proba contrară aceste
contracte sunt valabile, încheierea acestora pro causa nefiind
susținută de mijloacele de probă. De altfel, continuarea
lucrărilor de către terți a fost reținută și de
către expert, care a expus situația verificând documentele încheiate
cu SC G. SRL (fila 45 vol. II Dosar nr. x/3/2010).
Curtea de
apel a respins și critica apelantei vizând luarea în considerare a
expertizei tehnice efectuate de către expertul H., în condițiile în
care, a priori, acesta a arătat că nu poate efectua expertiza,
întrucât beneficiarul nu i-a prezentat proiectul tehnic, subliniind că
aceste aspecte sunt fără relevanță atât timp cât raportul
de expertiză a fost întocmit și depus la dosarul cauzei pentru
termenul de judecată din 23 februarie 2010, instanța
întemeindu-și concluziile pe acesta; în plus, în cuprinsul raportului de
expertiză s-au făcut referiri la comportamentul părților,
care nu au pus la dispoziția expertului documente apreciate ca fiind
necesare expertizei, lipsa de diligență fiindu-i imputată
și apelantei.
Împotriva
acestei decizii,
SC
B. SRL, prin lichidator Cabinet Individual de Insolvență, I., a
declarat recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.
civ., solicitând modificarea ei, cu consecința admiterii acțiunii
și a obligării pârâtei la plata sumei de 918.718,57 lei, reprezentând
debit și penalități.
În
susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.
civ., recurenta a arătat că
hotărârea se fundamentează
pe documente străine de Dosarul nr. x/3/2010, bazându-se doar pe cele
existente în Dosarul nr. x/3/2009, a cărui judecată a fost
suspendată.
Totodată,
a arătat că instanțele de fond nu și-au motivat în drept
opinia conform căreia au putut judeca cauza pe baza unor înscrisuri ce se
găsesc în alt dosar, limitându-se la a afirma că acest aspect nu are
relevanță în cauză.
O altă
critică, subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.
7 C. proc. civ. vizează faptul că motivarea instanței potrivit
căreia semnătura lui E. aplicată pe facturi nu poate angaja
valabil SC A. SRL ține seama exclusiv de susținerile pârâtei și
ignoră dovezile administrate de ea.
Astfel,
recurenta a susținut că, deși a arătat că pe toata
perioada colaborării dintre ea și pârâtă această persoana
fizica a semnat o serie de documente în numele si pentru SC A. SRL,
instanțele de fond nu au ținut cont de aceste aspecte.
În
continuare, recurenta a evocat actele emise de SC A. SRL si semnate de E.
și dovezile în baza cărora a susținut că pârâta a
recunoscut existența acestora, subliniind că instanțele de fond
nu fac referire la acestea și nu motivează concluzia că acestea
nu angajează valabil societatea.
În
susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., a afirmat netemeinicia și nelegalitatea motivării instanței
de apel cu privire la faptul că facturile nu au fost emise în baza unor
situații de lucrări acceptate de beneficiar.
Sub acest
aspect, a arătat că, așa cum reiese din actele dosarului,
reaua-credință a pârâtei rezultă din faptul că aceasta a
refuzat fără motiv să semneze situațiile de lucrări
și facturile, dar și invitația la efectuarea recepției,
subliniind că aceasta nu a susținut că lucrările nu au fost
executate sau că au fost executate defectuos.
A mai
arătat că, în măsura in care susținerile pârâtei vizând
faptul că nu și-a efectuat lucrările parțial/integral sau
că le-ar fi efectuat defectuos ar fi corespuns realității,
încheierea situațiilor de lucrări și a proceselor-verbale de
predare-primire parțială a lucrărilor efectuate ar fi avut tocmai
menirea de a confirma această situație. Or, în speță,
pârâta a ales să nu semneze situațiile de lucrări.
În final,
recurenta a criticat motivarea instanțelor de fond potrivit căreia
stadiul lucrărilor a fost stabilit de pârâtă cu SC G. SRL, care ar fi
continuat lucrările și că ar fi fost imposibil de determinat ce
lucrări au fost efectuate de ea, susținând că această
motivare este părtinitoare.
A arătat
că niciunul dintre documentele depuse de pârâtă în vederea
efectuării expertizei nu face dovada faptului că lucrările
pretins a fi fost refăcute sau continuate cu terții ar fi fost în
realitate efectuate.
Astfel,
faptul că au fost încheiate contracte care priveau refacerea sau
finalizarea lucrărilor efectuate de ea nu prezintă nicio
relevanță, atâta vreme cât pârâta nu a făcut dovada plații
acestor pretinse lucrări și, mai mult decât atât, o parte dintre
contractele pretins a fi fost încheiate cu aceste persoane juridice nu priveau
lucrări care îi fuseseră date spre executare.
A
susținut că instanțele de fond nu au reținut niciuna dintre
dovezile și susținerile sale și nu au observat că dovezile
depuse de pârâtă în susținerea afirmației că lucrările
au fost refăcute/continuate cu terți nu au legătură cu
prezenta cauză.
Analizând
actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma motivelor de
nelegalitate invocate de recurentă, Înalta Curte reține
următoarele:
Potrivit
art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se
poate cere atunci
când aceasta nu cuprinde motivele
pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de
natura pricinii sau când este lipsită de temei legal ori a fost dată
cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În analiza
motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta
Curte va porni de la prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 din același
Cod, conform cărora hotărârea se dă în numele legii și
trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni, motivele de fapt
și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru
care s-au
înlăturat
cererile părților.
Recurenta
și-a întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7
C. proc. civ.
pe
împrejurarea că hotărârea se fundamentează pe documente
străine de Dosarul nr. x/3/2010, bazându-se doar pe cele existente în Dosarul
nr. x/3/2009, a cărui judecată a fost suspendată, fără
a-și motiva opinia conform căreia a putut judeca cauza pe baza unor
înscrisuri ce se găsesc în alt dosar și că motivarea
instanței potrivit căreia semnătura lui E. aplicată pe
facturi nu poate angaja valabil SC A. SRL ține seama exclusiv de
susținerile pârâtei și ignoră dovezile administrate de ea.
Motivele
străine de natura pricinii la care se referă art. 304 pct. 7 C. proc.
civ. trebuie să fie însă de natură să conducă spre
concluzia că hotărârea este practic nemotivată.
În
speță, însă, faptul că instanța de apel a invocat
și analizat probe care au fost administrate în Dosarul nr. x/3/2009, nu
este de natură să contureze temeinicia susținerii recurentei, în
sensul existenței motivelor străine de natura pricinii, de vreme ce
analiza deciziei atacate relevă că instanța de control devolutiv
a motivat de o manieră amplă și în acord cu exigențele unui
proces echitabil fondul pretențiilor formulate, iar probele analizate au
fost administrate în vederea dovedirii acestora, chiar dacă în dosarul în
care au fost formulate inițial pretențiile, pe calea cererii
reconvenționale.
Totodată,
se impune subliniat că, în contra celor susținute de recurentă,
curtea de apel și-a motivat opinia, arătând că era firesc ca
prima instanță să aibă în vedere probele administrate, în
condițiile în care acestea au fost încuviințate atât în dovedirea
cererii principale, cât și a cererii reconvenționale, iar ambele
părți au fost prezente la administrarea probelor. Este astfel
neîntemeiată susținerea că întrucât formal în prezentul dosar nu
s-au regăsit declarațiile de martor și interogatoriul
administrat, nu trebuia ca instanța să le analizeze.
Suplimentar,
instanța supremă reține și faptul că această
critică nu poate fi, în principiu subsumată motivului de recurs
prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât vizează modul în
care instanțele anterioare au înțeles să valorifice probatoriul
administrat în dosarul în care s-a dispus suspendarea judecății
și care nu se regăsesc în dosarul cauzei de față în
materialitatea lor. Or aceasta reprezintă o critică de netemeinicie
și nu de nelegalitate, astfel cum impun prevederile art. 304 C. proc. civ.
În
aceeași ordine de idei, apreciază instanța supremă și
că, deși recurenta a înțeles să le circumscrie motivului de
nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., trebuie precizat
că susținerile acesteia în sensul că instanța de apel,
pentru a reține că semnătura lui E. aplicată pe facturi, nu
poate angaja valabil SC A. SRL, a ținut seama exclusiv de susținerile
pârâtei și a ignorat dovezile administrate de ea, aceste critici nu sunt
de natură a atrage incidența vreunuia dintre motivele de nelegalitate
reglementate de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., întrucât sunt aspecte de
temeinicie, motiv pentru care nu pot face obiectul analizei în această
etapă procesuală în care atribuțiile instanței de recurs
sunt limitate la controlul de nelegalitate pentru motivele strict reglementate
de textul de lege sus-menționat.
Rezultă,
așadar, că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.
proc. civ. este nefondat.
Pe de
altă parte, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea poate
fi modificată atunci când decizia este lipsită de temei legal ori a
fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Or, criticile
vizând faptul că facturile nu au fost emise în baza unor situații de
lucrări acceptate de beneficiar, ca urmare a refuzului acestuia de a semna
respectivele situații, precum și criticile conform cărora
niciunul dintre documentele depuse de pârâtă în vederea efectuării
expertizei nu face dovada faptului ca lucrările pretins a fi fost
refăcute sau continuate cu terții, ar fi fost în realitate efectuate,
nu pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., în lipsa indicării exprese a unui text de lege încălcat
sau greșit aplicat de către instanța de apel.
Înalta Curte
subliniază că sus-menționatele critici vizează modul în
care instanțele de fond au interpretat probatoriul administrat în
cauză, reprezentând, și acestea, critici de netemeinicie și nu
de nelegalitate a deciziei recurate, astfel că nu pot face obiectul
analizei în instanța de recurs.
În altă
ordine de idei, trebuie precizat că, prin reluarea criticilor deja
cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o
nouă verificare a susținerilor ei, cu toate că legea
recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile
extraordinare de atac, nu și al treilea grad devolutiv.
Astfel, în ce
privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
Înalta Curte constată că acesta a fost indicat doar formal.
Având în
vedere considerentele expuse mai sus, sentința atacată se
dovedește a fi legală, motivele invocate nejustificând modificarea
sa, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,
recursul urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca
nefondat recursul declarat de
recurenta-reclamantă SC B. SRL, prin
lichidator Cabinet Individual de Insolvență, I.,
împotriva Deciziei
civile nr. 302 din 22 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică astăzi,
13 februarie 2015
.