ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 493/2015

Decizia nr. 493/2015 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin încheierea din 30 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. x/3/2009, s-a suspendat judecata cererii principale, formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 și s-a disjuns cererea reconvențională formulată de pârâtă, dispunându-se înregistrarea acesteia sub un alt număr de dosar. Urmare a disjungerii cererii reconvenționale, s-a format pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, Dosarul nr. x/3/2010.

Prin sentința civilă nr. 4303 din 03 aprilie 2012, pronunțată sub acest din urmă număr de dosar, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins cererea astfel cum a fost precizată, cerere prin care reclamanta SC B. SRL, prin administrator judiciar SC C. SPRL, a solicitat obligarea pârâtei SC A. SRL la plata sumei de 819.477,88 lei, reprezentând debit neachitat și la plata sumei de 91.988, 88 lei, cu titlu de dobândă legală; s-a luat act că pârâta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că părțile au derulat relații comerciale în baza contractului de execuție „la cheie” a lucrărilor de amenajare fațade Vatra Dornei din 20 septembrie 2007, având ca obiect executarea, cu materialele SC B. SRL și pe riscul acesteia, a unor lucrări de construcții, conform Proiectului din 2007, executat de SSC D. SRL și acceptat de beneficiarul SC A. SRL.

În continuare, prima instanță a evocat prevederile contractului încheiat de părți cu privire la lucrările pe care reclamanta s-a obligat să le execute, graficul de executare, prețul lucrărilor și modalitatea de plată și a prezentat modificările aduse acestuia prin 7 acte adiționale.

Totodată, a reținut că, potrivit mențiunilor din facturile fiscale a căror contravaloare o solicită reclamanta, rezultă că factura fiscală din 30 septembrie 2008, în valoarea de 233.631,66 lei, a fost emisă pentru contravaloarea lucrărilor privind structura din aluminiu și placarea cu etalbond, conform actului adițional, factura fiscală din 30 septembrie 2008, în valoare de 311.677,57 lei, a fost emisă pentru contravaloarea lucrărilor de instalații electrice - sanitare PSI, fără instalații de încălzire (Anexa 3), factura fiscală din 30 septembrie 2008, în valoare de 296.720,99 lei, a fost emisă pentru contravaloarea lucrărilor de instalații electrice PSI, scurgeri pluviale, și canalizare exterioară, iar factura fiscală din 30 septembrie 2008, în sumă de 199.530,32 lei, a fost emisă pentru contravaloarea lucrărilor privind montarea structurii de aluminiu și placarea cu etalbond-suplimentar, respectiv 649 mp.

Tribunalul a înlăturat apărarea pârâtei în sensul că, întrucât în urma contestației la creanță formulată în cadrul procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006, a fost respinsă cererea de deschidere a procedurii insolvenței, există autoritate de lucru judecat cu privire la presupusa creanță, apreciind că nu există identitate de obiect și de cauză între o acțiune în pretenții introdusă pe calea dreptului comun și o contestație la creanță formulată în cadrul procedurii speciale reglementate de Legea nr. 85/2006.

În ce privește pretențiile reclamantei, prima instanță a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, reținând că facturile fiscale depuse la dosar nu au fost emise în baza unor situații de lucrări însușite de beneficiar, așa cum s-a convenit prin contract și nu au fost acceptate la plată de acesta din urmă, întrucât purtau semnătura numitului E., care, audiat în cauză în calitate de martor, a declarat că a semnat facturile pentru primire, lăsându-le apoi la registratura societății pârâte, el nefiind angajatul acesteia. A mai reținut tribunalul că, deși este adevărat că reclamanta a depus la dosar unele situații de lucrări în baza cărora susține că a emis facturile fiscale mai sus menționate, acestea nu sunt acceptate de beneficiar și nu sunt însoțite de devize de lucrări, așa încât nu fac dovada acceptării lucrărilor de către pârâtă, cu atât mai mult cu cât nu a fost încheiat un proces-verbal verbal de recepție parțială a lucrărilor.

Este adevărat că reclamanta a solicitat pârâtei efectuarea recepției parțiale a lucrărilor conform art. 7 din contract, recepție refuzată de pârâtă cu motivarea că lucrările nu au fost finalizate, însă reclamanta avea la îndemână și alte mijloace pentru constatarea stadiului fizic al lucrărilor și a calității acestora la momentul plecării din șantier, inclusiv prin promovarea unei acțiuni în justiție pentru asigurarea dovezilor. Totodată, prima instanță a reținut că din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că în luna decembrie 2008, când reclamantei i s-a interzis intrarea în șantier, lucrările nu erau finalizate, iar expertul desemnat în cauză a precizat că nu există note de comandă suplimentare pentru lucrările ce depășesc suprafețele menționate în contract și în actele adiționale și nici antemăsurători stabilite de constructor cu dirigintele de șantier, cu o motivare tehnică, cu cantități și devize pe categorii de lucrări.

Or, în absența unor devize de lucrări și a unor situații de lucrări aprobate de beneficiar, nu se poate stabili cu exactitate care este valoarea și calitatea lucrărilor executate de reclamantă până la data plecării din șantier, în condițiile în care, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar și din raportul de expertiză tehnică în construcții, lucrările au continuat cu terțe persoane.

A mai reținut prima instanță că raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză relevă faptul că reclamanta nu a întocmit documentele aferente lucrărilor executate conform legislației în domeniul construcțiilor, nici devizele de lucrări, așa cum s-a prevăzut în contract, astfel că lucrările executate de reclamantă și contravaloarea acestora nu pot fi determinate în lipsa unor situații de lucrări care să cuprindă categoriile de lucrări executate, stadiile fizice atinse, cantitățile real executate, pe articole de deviz, încercări, probe tehnologice, certificate de calitate, proces verbal de predare a stadiului fizic atins la data plecării din șantier etc. În ceea ce privește proba cu expertiza tehnică în construcții administrată în cadrul cererii de asigurare a dovezilor ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/334/2009 al Judecătoriei Vatra Dornei, soluționat prin încheierea de ședință din 10 iunie 2011, tribunalul, notând că aceasta a fost efectuată în perioada în care expertul F. a fost indicat de pârâtă ca fiind expertul său parte în prezenta cauză, a subliniat că urmează a primi concluziile raportului de expertiză numai în măsura în care se coroborează cu celelalte probe.

Tribunalul a apreciat că cele susținute de reclamantă, în sensul că a fost împiedicată să-și aducă la îndeplinire obligațiile contractuale întrucât reprezentanții societății debitoare nu i-au comunicat toate informațiile necesare executării lucrării, informații absolut necesare pentru executarea întocmai și la timp a lucrărilor, nu înlătură culpa reclamantei de a fi executat lucrări fără întocmirea devizelor de lucrări și a situațiilor de lucrări care să fie prezentate spre acceptare beneficiarului, înainte de emiterea facturilor, conform prevederilor contractuale.

Astfel, susținerile reclamantei în sensul nefinalizării la timp a lucrărilor pe baza dispozițiilor de șantier și a detaliilor de execuție care i-au fost furnizate cu întârziere, au relevanță doar în ceea ce privește depășirea termenelor de finalizare a lucrărilor pentru care s-au emis dispoziții de șantier și indicații neprevăzute în proiect, ulterior întocmirii actului adițional, prin care au fost stabilite termenele de finalizare și care presupun executarea unor lucrări suplimentare sau refacerea unor lucrări. În acest context, tribunalul a reținut că reclamanta nu a dovedit că s-a impus executarea unor lucrări suplimentare sau refacerea unor lucrări care au determinat prelungirea termenului de execuție pentru lucrările aferente facturilor a căror plată o solicită.

În final, prima instanță a reținut că art. 1 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 prevede în mod imperativ obligația efectuării lucrărilor numai cu respectarea autorizației de construire, emisă în condițiile legii și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor. Or reclamanta, căreia îi revine sarcina probei conform art. 1169 C. civ., nu a făcut dovada că lucrările a căror contravaloare o solicită au fost executate conform prevederilor legale și contractuale, în condițiile în care s-a obligat conform art. 9 din contract să întocmească grafice de execuție a lucrărilor cu toate termenele de realizare acceptate de beneficiar, să întocmească situațiile de lucrări și să anexeze documente justificative . Astfel, apreciind că reclamanta nu a dovedit executarea în conformitate cu prevederile legale și contractuale a lucrărilor a căror contravaloare o solicită, tribunalul, în temeiul art. 969 și art. 970 C. civ.

a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 819.477,88 lei ca neîntemeiat și, pe cale de consecință, a respins și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale eferente debitului, având în vedere caracterul accesoriu al acestor pretenții în raport cu debitul principal și principiul accesorium sequitur principale. Împotriva acestei sentințe, SC B. SRL, prin administrator judiciar SC C. SPRL, a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. La termenul de judecată din 27 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a invocat, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității formulării apelului, iar prin Decizia civilă nr. 358, pronunțată la aceeași dată, a admis excepția și a respins ca tardiv apelul.

Prin Decizia nr. 2994 din 02 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, reținând că apelul a fost declarat în termen, a admis recursul declarat de reclamantă și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru soluționarea pe fond a apelului. Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/3/2010* pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, care, prin Decizia civilă nr. 302 din 22 aprilie 2014, a respins ca nefondat apelul declarat de SC B. SRL, prin administrator judiciar SC C. SPRL împotriva sentinței civile nr. 4303 din 03 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că este adevărat că Dosarul nr. x/3/2009, având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de SC A. SRL împotriva SC B. SRL, a fost suspendat în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, însă împrejurarea că în prezentul dosar, format ca urmare a disjungerii cererii reconvenționale formulată de SC B. SRL au fost invocate și analizate probele care, material, au rămas în dosarul suspendat, nu este de natură să ducă la nelegalitatea sentinței pronunțate de prima instanță. Astfel, instanța de apel a apreciat că era firesc ca la pronunțare instanța de fond să aibă în vedere probele administrate, având în vedere ca acestea au fost încuviințate atât în dovedirea cererii principale, cât și a celei reconvenționale, iar ambele părți au fost prezente la administrarea acestora.

Este astfel neîntemeiată susținerea că, întrucât formal în prezentul dosar nu s-au regăsit declarațiile de martori și interogatoriul administrat, nu trebuia ca instanța să analizeze aceste probe. A mai reținut curtea de apel că, față de declarația persoanei care a semnat facturile în litigiu (filele 77-78 din Dosarul nr. x/3/2009), din care rezultă că nu era angajat al societății, împrejurarea recunoscută, că mai semna facturile din când în când, nu este de natură a justifica susținerea apelantei în sensul că această persoană reprezenta legal societatea.

Totodată, a reținut că, deși conform contractului, în vederea efectuării recepției beneficiarul convoca comisia de recepție special desemnată cu cel puțin 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării scrise din partea executantului pentru întocmirea procesului verbal de terminare a lucrărilor, așa cum a reținut și tribunalul, pârâta nu a răspuns solicitărilor reclamantei privind convocarea comisiei de recepție; de asemenea, a apreciat că nu există niciun motiv pentru ca expertiza întocmită în cauză să fie înlăturată, cu atât mai mult cu cât analiza contractului încheiat de părți și facturile depuse în susținerea cererii de chemare în judecată nu conduc la lămurirea situației lucrărilor care trebuiau executate.

În continuare, curtea de apel a apreciat că, așa cum corect a reținut și tribunalul, trebuiau întocmite situații de lucrări. Totodată, a reținut că susținerile apelantei în sensul că în mod incorect intimata a refuzat să semneze situațiile de lucrări, fără a invoca executarea necorespunzătoare, sunt contrazise de faptul că atât din raportul de expertiză întocmit în cauză, cât și din raportul de expertiză întocmit în Dosarul nr. x/334/2009 al Judecătoriei Vatra Dornei, rezultă că au existat atât lucrări care nu au fost efectuate, cât și lucrări efectuate defectuos, necesitând refacerea acestora de către terți.

În acest context, instanța de apel a reținut că susținerea conform căreia niciunul dintre documentele depuse de SC A. SRL pentru efectuarea expertizei tehnice nu face dovada faptului ca lucrările pretins ar fi fost refăcute sau continuate cu terții nu are relevanță în cauză, având în vedere că până la proba contrară aceste contracte sunt valabile, încheierea acestora pro causa nefiind susținută de mijloacele de probă. De altfel, continuarea lucrărilor de către terți a fost reținută și de către expert, care a expus situația verificând documentele încheiate cu SC G. SRL (fila 45 vol. II Dosar nr. x/3/2010).

Curtea de apel a respins și critica apelantei vizând luarea în considerare a expertizei tehnice efectuate de către expertul H., în condițiile în care, a priori, acesta a arătat că nu poate efectua expertiza, întrucât beneficiarul nu i-a prezentat proiectul tehnic, subliniind că aceste aspecte sunt fără relevanță atât timp cât raportul de expertiză a fost întocmit și depus la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din 23 februarie 2010, instanța întemeindu-și concluziile pe acesta; în plus, în cuprinsul raportului de expertiză s-au făcut referiri la comportamentul părților, care nu au pus la dispoziția expertului documente apreciate ca fiind necesare expertizei, lipsa de diligență fiindu-i imputată și apelantei.

Împotriva acestei decizii, SC B. SRL, prin lichidator Cabinet Individual de Insolvență, I., a declarat recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitând modificarea ei, cu consecința admiterii acțiunii și a obligării pârâtei la plata sumei de 918.718,57 lei, reprezentând debit și penalități. În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea se fundamentează pe documente străine de Dosarul nr. x/3/2010, bazându-se doar pe cele existente în Dosarul nr. x/3/2009, a cărui judecată a fost suspendată. Totodată, a arătat că instanțele de fond nu și-au motivat în drept opinia conform căreia au putut judeca cauza pe baza unor înscrisuri ce se găsesc în alt dosar, limitându-se la a afirma că acest aspect nu are relevanță în cauză.

O altă critică, subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează faptul că motivarea instanței potrivit căreia semnătura lui E. aplicată pe facturi nu poate angaja valabil SC A. SRL ține seama exclusiv de susținerile pârâtei și ignoră dovezile administrate de ea. Astfel, recurenta a susținut că, deși a arătat că pe toata perioada colaborării dintre ea și pârâtă această persoana fizica a semnat o serie de documente în numele si pentru SC A. SRL, instanțele de fond nu au ținut cont de aceste aspecte. În continuare, recurenta a evocat actele emise de SC A. SRL si semnate de E. și dovezile în baza cărora a susținut că pârâta a recunoscut existența acestora, subliniind că instanțele de fond nu fac referire la acestea și nu motivează concluzia că acestea nu angajează valabil societatea.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a afirmat netemeinicia și nelegalitatea motivării instanței de apel cu privire la faptul că facturile nu au fost emise în baza unor situații de lucrări acceptate de beneficiar. Sub acest aspect, a arătat că, așa cum reiese din actele dosarului, reaua-credință a pârâtei rezultă din faptul că aceasta a refuzat fără motiv să semneze situațiile de lucrări și facturile, dar și invitația la efectuarea recepției, subliniind că aceasta nu a susținut că lucrările nu au fost executate sau că au fost executate defectuos. A mai arătat că, în măsura in care susținerile pârâtei vizând faptul că nu și-a efectuat lucrările parțial/integral sau că le-ar fi efectuat defectuos ar fi corespuns realității, încheierea situațiilor de lucrări și a proceselor-verbale de predare-primire parțială a lucrărilor efectuate ar fi avut tocmai menirea de a confirma această situație.

Or, în speță, pârâta a ales să nu semneze situațiile de lucrări. În final, recurenta a criticat motivarea instanțelor de fond potrivit căreia stadiul lucrărilor a fost stabilit de pârâtă cu SC G. SRL, care ar fi continuat lucrările și că ar fi fost imposibil de determinat ce lucrări au fost efectuate de ea, susținând că această motivare este părtinitoare. A arătat că niciunul dintre documentele depuse de pârâtă în vederea efectuării expertizei nu face dovada faptului că lucrările pretins a fi fost refăcute sau continuate cu terții ar fi fost în realitate efectuate. Astfel, faptul că au fost încheiate contracte care priveau refacerea sau finalizarea lucrărilor efectuate de ea nu prezintă nicio relevanță, atâta vreme cât pârâta nu a făcut dovada plații acestor pretinse lucrări și, mai mult decât atât, o parte dintre contractele pretins a fi fost încheiate cu aceste persoane juridice nu priveau lucrări care îi fuseseră date spre executare.

A susținut că instanțele de fond nu au reținut niciuna dintre dovezile și susținerile sale și nu au observat că dovezile depuse de pârâtă în susținerea afirmației că lucrările au fost refăcute/continuate cu terți nu au legătură cu prezenta cauză. Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurentă, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii sau când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În analiza motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va porni de la prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 din același Cod, conform cărora hotărârea se dă în numele legii și trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Recurenta și-a întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pe împrejurarea că hotărârea se fundamentează pe documente străine de Dosarul nr. x/3/2010, bazându-se doar pe cele existente în Dosarul nr. x/3/2009, a cărui judecată a fost suspendată, fără a-și motiva opinia conform căreia a putut judeca cauza pe baza unor înscrisuri ce se găsesc în alt dosar și că motivarea instanței potrivit căreia semnătura lui E. aplicată pe facturi nu poate angaja valabil SC A. SRL ține seama exclusiv de susținerile pârâtei și ignoră dovezile administrate de ea.

Motivele străine de natura pricinii la care se referă art. 304 pct. 7 C. proc. civ. trebuie să fie însă de natură să conducă spre concluzia că hotărârea este practic nemotivată. În speță, însă, faptul că instanța de apel a invocat și analizat probe care au fost administrate în Dosarul nr. x/3/2009, nu este de natură să contureze temeinicia susținerii recurentei, în sensul existenței motivelor străine de natura pricinii, de vreme ce analiza deciziei atacate relevă că instanța de control devolutiv a motivat de o manieră amplă și în acord cu exigențele unui proces echitabil fondul pretențiilor formulate, iar probele analizate au fost administrate în vederea dovedirii acestora, chiar dacă în dosarul în care au fost formulate inițial pretențiile, pe calea cererii reconvenționale.

Totodată, se impune subliniat că, în contra celor susținute de recurentă, curtea de apel și-a motivat opinia, arătând că era firesc ca prima instanță să aibă în vedere probele administrate, în condițiile în care acestea au fost încuviințate atât în dovedirea cererii principale, cât și a cererii reconvenționale, iar ambele părți au fost prezente la administrarea probelor. Este astfel neîntemeiată susținerea că întrucât formal în prezentul dosar nu s-au regăsit declarațiile de martor și interogatoriul administrat, nu trebuia ca instanța să le analizeze. Suplimentar, instanța supremă reține și faptul că această critică nu poate fi, în principiu subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., întrucât vizează modul în care instanțele anterioare au înțeles să valorifice probatoriul administrat în dosarul în care s-a dispus suspendarea judecății și care nu se regăsesc în dosarul cauzei de față în materialitatea lor. Or aceasta reprezintă o critică de netemeinicie și nu de nelegalitate, astfel cum impun prevederile art. 304 C. proc. civ. În aceeași ordine de idei, apreciază instanța supremă și că, deși recurenta a înțeles să le circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., trebuie precizat că susținerile acesteia în sensul că instanța de apel, pentru a reține că semnătura lui E. aplicată pe facturi, nu poate angaja valabil SC A. SRL, a ținut seama exclusiv de susținerile pârâtei și a ignorat dovezile administrate de ea, aceste critici nu sunt de natură a atrage incidența vreunuia dintre motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., întrucât sunt aspecte de temeinicie, motiv pentru care nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală în care atribuțiile instanței de recurs sunt limitate la controlul de nelegalitate pentru motivele strict reglementate de textul de lege sus-menționat. Rezultă, așadar, că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat. Pe de altă parte, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea poate fi modificată atunci când decizia este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Or, criticile vizând faptul că facturile nu au fost emise în baza unor situații de lucrări acceptate de beneficiar, ca urmare a refuzului acestuia de a semna respectivele situații, precum și criticile conform cărora niciunul dintre documentele depuse de pârâtă în vederea efectuării expertizei nu face dovada faptului ca lucrările pretins a fi fost refăcute sau continuate cu terții, ar fi fost în realitate efectuate, nu pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în lipsa indicării exprese a unui text de lege încălcat sau greșit aplicat de către instanța de apel. Înalta Curte subliniază că sus-menționatele critici vizează modul în care instanțele de fond au interpretat probatoriul administrat în cauză, reprezentând, și acestea, critici de netemeinicie și nu de nelegalitate a deciziei recurate, astfel că nu pot face obiectul analizei în instanța de recurs.

În altă ordine de idei, trebuie precizat că, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor ei, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și al treilea grad devolutiv. Astfel, în ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost indicat doar formal. Având în vedere considerentele expuse mai sus, sentința atacată se dovedește a fi legală, motivele invocate nejustificând modificarea sa, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă SC B. SRL, prin lichidator Cabinet Individual de Insolvență, I., împotriva Deciziei civile nr. 302 din 22 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2015 .