ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1917/2016
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1917/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr.
1917/2016
Asupra
recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată la 16 octombrie 2012 pe rolul Judecătoriei Focșani,
reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., C., D. și E.,
solicitând obligarea acestora la plata dublului prețului primit în baza
antecontractului de vânzare-cumpărare legalizat sub nr. 1.477 din 26
februarie 2007 de B.N.P. Asociați F. și G.
Prin
Sentința civilă nr. 2.870 din 17 iunie 2014, Judecătoria
Focșani a admis excepția necompetenței sale materiale,
invocată de pârâți pe calea întâmpinării și a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.
Dosarul a
fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vrancea, secția I civilă, la
data de 26 iunie 2014.
La 16
octombrie 2014, reclamantul a formulat o cerere prin care a arătat că
își reduce câtimea pretențiilor la 336.000 lei.
Prin
încheierea din 13 noiembrie 2014, Tribunalul Vrancea, secția I
civilă, a unit cu fondul excepția lipsei calității
procesuale pasive, invocată de pârâți pe calea întâmpinării.
La termenul
de judecată din 11 decembrie 2014, pârâții, prin mandatar, au invocat
excepția lipsei de interes și au precizat că inadmisibilitatea
reprezintă o consecință a excepției lipsei
calității procesuale pasive.
Prin
Sentința civilă nr. 546 din 23 decembrie 2014, Tribunalul Vrancea,
secția I civilă, a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei de
interes și lipsei calității procesuale pasive a pârâților
C. și D., a admis excepția lipsei calității procesuale
pasive a pârâtului E. și, în consecință, a respins ca fiind
introdusă în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate
procesuală pasivă cererea de chemare în judecată, astfel cum a
fost modificată, formulată în contradictoriu cu acest pârât, a admis
cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, în
contradictoriu cu pârâții C. și D. și a obligat pârâții la
plata către reclamant a sumei de 336.000 lei, cu titlu de obligație
contractuală și a sumei de 1.005 lei, reprezentând cheltuieli de
judecată, precum și la plata către Stat a sumei de 6.471 lei, în
temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008.
Pentru a
hotărî astfel, prima instanță a reținut că, raportat
la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, în
speță sunt incidente dispozițiile C. civ. de la 1864 și,
văzând data învestirii Judecătoriei Focșani, cele ale C. proc.
civ. de la 1865.
În
continuare, a reținut că prin antecontractul de vânzare-cumpărare
legalizat de B.N.P. Asociați F. și G. prin încheierea nr. 1.477 din
26 februarie 2007, H. și B., prin mandatar E., în calitate de
promitenți-vânzători, s-au obligat să îi vândă lui A., în
calitate de promitent-cumpărător, suprafața de 168 ha de
pădure situată în comuna Mera, județul Vrancea.
Conform
paragraful al IV-lea din antecontract, rezultă că prețul total
al vânzării este de 336.000 lei, iar potrivit paragrafelor V și VI,
în cazul în care la data obținerii titlului de proprietate de către cumpărător
și după întocmirea cărților funciare,
promitenții-vânzători nu se vor prezenta la notarul public în vederea
semnării contractului de vânzare-cumpărare,
promitentul-cumpărător poate solicita, pe cale judiciară,
restituirea dublului prețului.
Prima
instanță a mai constatat că C. și D. apar ca fiind
succesorii legali ai promitenților-vânzători.
A
reținut tribunalul că prin Sentința civilă nr. 3.502 din 08
iunie 2012 a Judecătoriei Focșani, definitivă și
irevocabilă, a fost admisă acțiunea formulată de
reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și E. și
au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamant a
sumei de 336.000 lei, reprezentând preț nedatorat, actualizată cu
dobânda legală la data plății efective.
A notat
tribunalul că prin considerentele hotărârii sus-menționate s-a
reținut că apărarea pârâților în sensul că reclamantul
ar fi fost împuternicit de moștenitorii defunctului H., prin procură
specială, să obțină terenurile forestiere, nu poate fi
primită, întrucât nu s-au făcut dovezi în acest sens.
De asemenea,
prin aceleași considerente, s-a reținut imposibilitatea
perfectării unei vânzări pentru imobilul în discuție, ca urmare
a constatării nulității certificatului de moștenitor al
promitentului-vânzător H., dar și că nu a rezultat dobândirea de
către E. a calității de parte contractuală sau de succesor
al părților contractante.
Totodată,
a notat prima instanță că sus-menționata hotărâre a
fost fundamentată în drept pe instituția plății nedatorate.
A apreciat
tribunalul că din cele indicate mai sus rezultă și
obligația pentru promitenții-vânzători de a achita dublul
prețului primit, în cazul imposibilității perfectării
vânzării.
A
reținut tribunalul că, față de imposibilitatea
obiectivă de perfectare a convenției rezultă că inclusiv
lipsa unei notificări din partea reclamantului de prezentare la notarul
public nu prezintă relevanță, fiind clar că, independent de
aceasta, promitenții vânzători ori succesorii lor nu puteau îndeplini
obligația asumată prin antecontract.
De asemenea,
tribunalul a notat că în limitele puterii de lucru judecat de care se
bucură Sentința civilă nr. 3.502/2012, a rezultat o
neîndeplinire culpabilă de către promitenții-vânzători
și succesorii acestora a propriilor obligații rezultate din antecontract,
acesta fiind unul sinalagmatic și cu executare uno ictu.
În
continuare, tribunalul a evocat dispozițiile art. 969, 973, 1297 și
1298 C. civ. și a reținut că actul dedus analizei în
această cauză reprezintă o promisiune bilaterală de
vânzare-cumpărare, în concret un antecontract, ce dă naștere
pentru oricare dintre părțile contractante la dreptul de a solicita
inclusiv rezoluțiunea actului, în condițiile impuse de lege.
Aceeași convenție a dat naștere în patrimoniul acelorași
părți la obligații de a face, expuse în paragrafele anterioare.
Tribunalul a
subliniat că dispozitivul Sentinței civile nr. 3502 din 08 iunie 2012
a Judecătoriei Focșani, precum și considerentele acesteia, se
impun cu putere de lucru judecat, însă în prezenta cauză s-a
solicitat cea de-a doua jumătate din suma totală stipulată în
convenție cu titlu de obligație de restituire, exclusiv în temeiul
răspunderii contractuale, astfel că soluția și argumentarea
date prin sentința sus-menționată nu pot fi aplicate în mod
identic în ceea ce privește solidaritatea obligației și
angajarea răspunderii unor terțe persoane.
Pornind de la
premisa că din probatoriul administrat nu a rezultat declararea, în
condițiile legii, a nevalabilității antecontractului, tribunalul
a dat eficiență principiilor forței obligatorii și
relativității efectelor contractului și a reținut că
pârâtul E. este terț față de acest act.
Cu privire la
excepția lipsei de interes, invocată de pârâții C., D. și
E., prima instanță a reținut că, față de
pretențiile deduse judecății, reclamantul a justificat un
interes material care este legitim, personal, direct, născut și
actual.
Astfel,
notând că nu rezultă că reclamantul ar avea pentru
pretenția cu care a învestit instanța (conform cererii modificatoare)
un titlu executoriu, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția
lipsei de interes.
De asemenea,
văzând părțile antecontractului, dar și calitatea de
succesori a pârâților C. și D. față de
promitenții-vânzători, tribunalul a respins ca neîntemeiată
excepția lipsei calității procesuale pasive a acestor
pârâți.
În ceea ce îl
privește pe pârâtul E., a luat act că acesta nu are calitatea de
parte a antecontractului, nefiind conform actului titular de drepturi civile în
legătură cu acesta și a admis excepția lipsei
calității procesuale pasive a acestui pârât.
Pe fondul
cauzei, în completarea elementelor de motivare expuse mai sus, prima
instanță a reținut că raportul litigios dedus
judecății este guvernat de răspunderea civilă
contractuală, dar și culpa autorilor pârâților C. și D. în
neîndeplinirea obligației ce le incumba conform antecontractului.
Văzând
suma de apărări expuse de pârâți, tribunalul a subliniat că
interpretarea gramaticală și sistematică a clauzei inserate în
paragraful al VII-lea din antecontract nu conduce la concluzia
transformării antecontractului în unul aleatoriu.
Aceasta,
întrucât simpla informare a reclamantului cu privire la o procedură
penală, fără o asumare expresă și univocă a
riscurilor ce ar fi generate de modalitatea de finalizare a acesteia, nu este
aptă să conducă spre o astfel de concluzie, termenii univoci
folosiți în privința obligației asumate de
promitenții-vânzători excluzând interpretarea antecontractului ca
fiind unul aleatoriu.
În
continuare, tribunalul a subliniat că Sentința civilă nr. 3.502
din 08 iunie 2012 a Judecătoriei Focșani nu a vizat întreaga
sumă de bani prevăzută de paragraful al VI-lea din antecontract,
ci doar jumătate din aceasta, astfel că nu are autoritate judecat cu
privire la restul sumei.
Așa
fiind, a reținut că, raportat la prevederile paragrafului al V-lea
din antecontract și având în vedere că executarea vânzării nu a
devenit imposibilă fără culpa părților, ci chiar din
culpa promitenților-vânzători, în speță sunt incidente
dispozițiile art. 1298 teza I C. civ.
A apreciat tribunalul
că aceste aspecte conduc spre concluzia indubitabilă a temeiniciei
solicitării reclamantului pentru cea de-a doua jumătate a sumei
stipulată în antecontract, în baza răspunderii civile contractuale.
Împotriva
acestei sentințe, C. și D. au declarat apel, care a fost respins ca
nefondat prin Decizia civilă nr. 71/A din 28 martie 2016,
pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.
Curtea de
apel a notat, cu titlu prealabil, că apelantul C. a decedat la data de 29
martie 2015, iar din certificatul de moștenitor nr. 11 din 25 februarie
2016, eliberat de B.N.P. I. și J., rezultă calitatea de unic
moștenitor a apelantului D.
În motivarea
deciziei, instanța de apel a reținut că din analiza
motivării sentinței atacate nu rezultă că soluția este
nemotivată, reținându-se puterea lucrului judecat a Sentinței
civile nr. 3.502 din 08 iunie 2012 a Judecătoriei Focșani.
În acest
context, a subliniat că tribunalul a valorificat efectul pozitiv al
autorității de lucru judecat cu privire la neexecutarea obligației
din culpa promitenților-vânzători.
A mai
subliniat curtea de apel că în speță nu este vorba de o
interpretare tendențioasă a pct. VI al antecontractului de
vânzare-cumpărare, câtă vreme tribunalul a reținut că s-a
solicitat cea de-a doua jumătate din dublul sumei în baza răspunderii
contractuale asumate de promitenții-vânzători.
În
situația în care promitenții-vânzători ar fi dat dovadă de
bună-credință ar fi putut solicita rezoluțiunea
antecontractului de vânzare-cumpărare tocmai ca urmare a imposibilității
de perfectare a vânzării.
A
reținut curtea de apel că se încearcă să se
susțină culpa pentru nedepunerea diligențelor în vederea
obținerii titlului de proprietate, în scopul ascunderii culpei
promitenților-vânzători.
Or, aceasta
este menționată cu putere de lucru judecat în Sentința
civilă nr. 3.502 din 08 iunie 2012 a Judecătoriei Focșani.
A apreciat
instanța de apel că, raportat la aceste argumente, în mod corect a
conchis tribunalul că nu există un fine de neprimire pentru o
solicitare din partea reclamantului pentru suma la care este îndrituit conform
convenției.
În final, a
reținut că promitenții-vânzători sunt cei care nu
și-au executat obligația asumată prin antecontract, astfel
că este întemeiată solicitarea reclamantului cu privire la suma de 336.000
lei, ca diferență până la dublul sumei la care s-au obligat
potrivit antecontractului, clauza fiind în conformitate cu voința
părților și prevederile art. 1298 C. civ.
Împotriva
acestei decizii, recurentul-pârât D., prin procurator E., a declarat recurs,
solicitând modificarea sa în tot, în sensul admiterii apelului, cu
consecința respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivare,
a arătat că în mod eronat a reținut instanța de apel
autoritatea de lucru judecat izvorând din Sentința civilă nr. 3.502
din 08 iunie 2012 a Judecătoriei Focșani, subliniind că între
cele două cauze nu există identitate de obiect.
A
susținut recurentul că instanțele de fond au interpretat
tendențios și au prezentat trunchiat datele din antecontractul de
vânzare-cumpărare, avantajându-l pe reclamant.
În
continuare, a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat
asupra celor susținute de el în legătură cu faptul că în
mod eronat a reținut Tribunalul Vrancea că reclamantul a formulat o
cerere de completare a petitului acțiunii, dar și cu neîndeplinirea
obligațiilor reclamantului, în calitate de mandatar al familiei M.
A arătat
recurentul că instanța de apel nu a analizat nici criticile vizând
faptul că, ignorând prevederile alin. (5) din antecontract, prima
instanță a reținut imposibilitatea perfectării
convenției de vânzare-cumpărare, dar a conchis că
promitenții-vânzători sunt obligați să achite dublul
prețului primit.
Or,
admițând imposibilitatea perfectării contractului, tribunalul a admis
implicit că acțiunea este lipsită de obiect.
De asemenea,
a arătat că instanța de apel nu a analizat susținerile
vizând asumarea de către reclamant a riscului nerealizării
tranzacției de vânzare.
A criticat
recurentul decizia atacată și prin prisma faptului că
instanța de apel nu a făcut niciun fel de referire la excepțiile
lipsei de interes și lipsei calității procesuale pasive.
În acest
sens, a reiterat motivele invocate în susținerea excepției lipsei de
interes, prezentând pe larg condițiile pe care trebuie să le
îndeplinească interesul pentru a justifica sesizarea instanței de
judecată.
Cu privire la
excepția lipsei calității procesuale pasive, a evocat
condițiile ce trebuie îndeplinite de o persoană pentru a avea
calitatea de parte în proces.
Cu privire la
calitatea procesuală pasivă, a arătat că aceasta presupune
existența identității între persoana pârâtului și persoana
care se pretinde că este obligată în raportul juridic dedus
judecății.
În acest
context, a subliniat că C. și D., în calitate de potențiali
moștenitori ai defunctei B., nu aveau calitate procesuală
pasivă, întrucât aceștia ar fi putut fi obligați la plata
dublului prețului numai în ipoteza în care nu se prezentau în termenul
stabilit la notarul public, în vederea redactării și semnării
actului de vânzare-cumpărare.
Mai mult,
intimatul nu a făcut dovada faptului că, în calitate de mandatar al
lui H., a obținut titlul de proprietate și a întocmit cartea
funciară pentru suprafața de 168 ha pădure și nu i-a
notificat să se prezinte la notarul public în vederea semnării contractului.
A subliniat
recurentul că anularea calității succesorale a lui H., prin
hotărâre judecătorească definitivă și
irevocabilă, nu poate conduce spre concluzia culpei viitorilor
vânzători, cu atât mai mult cu cât cumpărătorul fusese informat
prin antecontract cu privire la acest aspect.
La data de 07
noiembrie 2016, intimatul-reclamant a depus întâmpinare, prin care a solicitat
respingerea ca nefondat a recursului.
Analizând
actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma criticilor
formulate de recurent, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art.
261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii
și trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni, motivele de
fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele
pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Un proces
civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu
garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind
Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în
mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de
către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în
sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real
și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de
probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia
pertinența în determinarea situației de fapt. Obligația de
motivare impune o apreciere întotdeauna atașată de natura cauzei, de
circumstanțele acesteia, stilul judiciar și tipologia actului de
justiție. Motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un
silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată,
ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse
de parte - dar nici ignorarea lor -, ci un răspuns la cele fundamentale,
care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze
soluția.
Această
concluzie se impune, deoarece numai printr-o motivare clară, precisă
și necontradictorie, din care să rezulte justețea soluției
pronunțate, se poate înlătura arbitrariul și se poate efectua
controlul judiciar.
În
speță, Înalta Curte constată că decizia curții de apel
nu îndeplinește aceste cerințe, întrucât nu a procedat la un examen
efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și
elementelor de probă ale părților.
Examinarea
motivării deciziei de apel prin raportare la considerentele de principiu
anterior expuse conduce Înalta Curte către concluzia că instanța
de apel nu a răspuns criticilor invocate în calea ordinară de atac,
care vizau faptul că în mod nelegal tribunalul a respins ca
neîntemeiată excepția lipsei de interes.
În egală
măsură, au fost excluse de la analiză criticile vizând
excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C.
și D.
Curtea de
apel nu a răspuns nici criticilor conform cărora prima
instanță a reținut în mod eronat că reclamantul a formulat
o cerere de completare a petitului acțiunii, dar nici celor vizând lipsa
de obiect a cererii de chemare în judecată și asumarea riscului
nerealizării tranzacției de vânzare-cumpărare.
De aceea,
instanța de prim control judiciar nu s-a pronunțat în limitele
cererii de apel, așa cum prevede art. 295 alin. (1) C. proc. civ., ci
dimpotrivă, le-a ignorat, o asemenea situație fiind echivalentă
necercetării fondului.
Mai mult,
trebuie menționat că instanța de apel nu a procedat la o
analiză corespunzătoare nici în ceea ce privește criticile pe
care le-a luat în examinare.
În acest
context, trebuie subliniat că, potrivit art. 295 C. proc. civ., prin apel
se realizează un control complet, atât asupra temeiniciei, cât și
asupra legalității hotărârii primei instanțe, în limitele
fixate prin cererea de apel.
Or,
examinarea motivării deciziei atacate relevă o analiză
superficială a criticilor vizând îndeplinirea condițiilor
angajării răspunderii contractuale a pârâților.
În realitate,
hotărârea instanței de prim control judiciar apare doar sub forma
unei expuneri de afirmații, neexaminate coroborat, așa încât ele nu
creează transparența asupra silogismului judiciar care a condus la
respingerea apelului.
Considerentele
expuse mai sus impun concluzia că este întemeiată critica
recurentului sub acest aspect, care este încadrată din oficiu, potrivit
art. 306 alin. (3) C. proc. civ, în ipoteza reglementată de art. 304 pct.
7 C. proc. civ., text de lege potrivit căruia modificarea unei hotărâri
se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină
sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Cum însă
motivarea deciziei de apel echivalează necercetării
corespunzătoare a fondului, Înalta Curte va da deplină
eficiență art. 312 alin. (3) și 5 C. proc. civ., sens în care va
admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre
rejudecare, instanței de apel.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de recurentul-pârât D., prin procurator E. împotriva Deciziei
civile nr. 71/A din 28 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel
Galați, secția I civilă.
Casează
decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași
instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2016.
Procesat de