ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1917/2016

Decizia nr. 1917/2016 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 16 octombrie 2012 pe rolul Judecătoriei Focșani, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., C., D. și E., solicitând obligarea acestora la plata dublului prețului primit în baza antecontractului de vânzare-cumpărare legalizat sub nr. 1.477 din 26 februarie 2007 de B.N.P. Asociați F. și G. Prin Sentința civilă nr. 2.870 din 17 iunie 2014, Judecătoria Focșani a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâți pe calea întâmpinării și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vrancea, secția I civilă, la data de 26 iunie 2014. La 16 octombrie 2014, reclamantul a formulat o cerere prin care a arătat că își reduce câtimea pretențiilor la 336.000 lei.

Prin încheierea din 13 noiembrie 2014, Tribunalul Vrancea, secția I civilă, a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâți pe calea întâmpinării. La termenul de judecată din 11 decembrie 2014, pârâții, prin mandatar, au invocat excepția lipsei de interes și au precizat că inadmisibilitatea reprezintă o consecință a excepției lipsei calității procesuale pasive.

Prin Sentința civilă nr. 546 din 23 decembrie 2014, Tribunalul Vrancea, secția I civilă, a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. și D., a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului E. și, în consecință, a respins ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată în contradictoriu cu acest pârât, a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, în contradictoriu cu pârâții C. și D. și a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 336.000 lei, cu titlu de obligație contractuală și a sumei de 1.005 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, precum și la plata către Stat a sumei de 6.471 lei, în temeiul art. 18 din O.U.G.

nr. 51/2008. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, raportat la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, în speță sunt incidente dispozițiile C. civ. de la 1864 și, văzând data învestirii Judecătoriei Focșani, cele ale C. proc. civ. de la 1865. În continuare, a reținut că prin antecontractul de vânzare-cumpărare legalizat de B.N.P. Asociați F. și G. prin încheierea nr. 1.477 din 26 februarie 2007, H. și B., prin mandatar E., în calitate de promitenți-vânzători, s-au obligat să îi vândă lui A., în calitate de promitent-cumpărător, suprafața de 168 ha de pădure situată în comuna Mera, județul Vrancea.

Conform paragraful al IV-lea din antecontract, rezultă că prețul total al vânzării este de 336.000 lei, iar potrivit paragrafelor V și VI, în cazul în care la data obținerii titlului de proprietate de către cumpărător și după întocmirea cărților funciare, promitenții-vânzători nu se vor prezenta la notarul public în vederea semnării contractului de vânzare-cumpărare, promitentul-cumpărător poate solicita, pe cale judiciară, restituirea dublului prețului. Prima instanță a mai constatat că C. și D. apar ca fiind succesorii legali ai promitenților-vânzători. A reținut tribunalul că prin Sentința civilă nr. 3.502 din 08 iunie 2012 a Judecătoriei Focșani, definitivă și irevocabilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și E. și au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 336.000 lei, reprezentând preț nedatorat, actualizată cu dobânda legală la data plății efective.

A notat tribunalul că prin considerentele hotărârii sus-menționate s-a reținut că apărarea pârâților în sensul că reclamantul ar fi fost împuternicit de moștenitorii defunctului H., prin procură specială, să obțină terenurile forestiere, nu poate fi primită, întrucât nu s-au făcut dovezi în acest sens. De asemenea, prin aceleași considerente, s-a reținut imposibilitatea perfectării unei vânzări pentru imobilul în discuție, ca urmare a constatării nulității certificatului de moștenitor al promitentului-vânzător H., dar și că nu a rezultat dobândirea de către E. a calității de parte contractuală sau de succesor al părților contractante. Totodată, a notat prima instanță că sus-menționata hotărâre a fost fundamentată în drept pe instituția plății nedatorate.

A apreciat tribunalul că din cele indicate mai sus rezultă și obligația pentru promitenții-vânzători de a achita dublul prețului primit, în cazul imposibilității perfectării vânzării. A reținut tribunalul că, față de imposibilitatea obiectivă de perfectare a convenției rezultă că inclusiv lipsa unei notificări din partea reclamantului de prezentare la notarul public nu prezintă relevanță, fiind clar că, independent de aceasta, promitenții vânzători ori succesorii lor nu puteau îndeplini obligația asumată prin antecontract. De asemenea, tribunalul a notat că în limitele puterii de lucru judecat de care se bucură Sentința civilă nr. 3.502/2012, a rezultat o neîndeplinire culpabilă de către promitenții-vânzători și succesorii acestora a propriilor obligații rezultate din antecontract, acesta fiind unul sinalagmatic și cu executare uno ictu.

În continuare, tribunalul a evocat dispozițiile art. 969, 973, 1297 și 1298 C. civ. și a reținut că actul dedus analizei în această cauză reprezintă o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, în concret un antecontract, ce dă naștere pentru oricare dintre părțile contractante la dreptul de a solicita inclusiv rezoluțiunea actului, în condițiile impuse de lege. Aceeași convenție a dat naștere în patrimoniul acelorași părți la obligații de a face, expuse în paragrafele anterioare.

Tribunalul a subliniat că dispozitivul Sentinței civile nr. 3502 din 08 iunie 2012 a Judecătoriei Focșani, precum și considerentele acesteia, se impun cu putere de lucru judecat, însă în prezenta cauză s-a solicitat cea de-a doua jumătate din suma totală stipulată în convenție cu titlu de obligație de restituire, exclusiv în temeiul răspunderii contractuale, astfel că soluția și argumentarea date prin sentința sus-menționată nu pot fi aplicate în mod identic în ceea ce privește solidaritatea obligației și angajarea răspunderii unor terțe persoane. Pornind de la premisa că din probatoriul administrat nu a rezultat declararea, în condițiile legii, a nevalabilității antecontractului, tribunalul a dat eficiență principiilor forței obligatorii și relativității efectelor contractului și a reținut că pârâtul E. este terț față de acest act.

Cu privire la excepția lipsei de interes, invocată de pârâții C., D. și E., prima instanță a reținut că, față de pretențiile deduse judecății, reclamantul a justificat un interes material care este legitim, personal, direct, născut și actual. Astfel, notând că nu rezultă că reclamantul ar avea pentru pretenția cu care a învestit instanța (conform cererii modificatoare) un titlu executoriu, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes. De asemenea, văzând părțile antecontractului, dar și calitatea de succesori a pârâților C. și D. față de promitenții-vânzători, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a acestor pârâți. În ceea ce îl privește pe pârâtul E., a luat act că acesta nu are calitatea de parte a antecontractului, nefiind conform actului titular de drepturi civile în legătură cu acesta și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.

Pe fondul cauzei, în completarea elementelor de motivare expuse mai sus, prima instanță a reținut că raportul litigios dedus judecății este guvernat de răspunderea civilă contractuală, dar și culpa autorilor pârâților C. și D. în neîndeplinirea obligației ce le incumba conform antecontractului. Văzând suma de apărări expuse de pârâți, tribunalul a subliniat că interpretarea gramaticală și sistematică a clauzei inserate în paragraful al VII-lea din antecontract nu conduce la concluzia transformării antecontractului în unul aleatoriu. Aceasta, întrucât simpla informare a reclamantului cu privire la o procedură penală, fără o asumare expresă și univocă a riscurilor ce ar fi generate de modalitatea de finalizare a acesteia, nu este aptă să conducă spre o astfel de concluzie, termenii univoci folosiți în privința obligației asumate de promitenții-vânzători excluzând interpretarea antecontractului ca fiind unul aleatoriu.

În continuare, tribunalul a subliniat că Sentința civilă nr. 3.502 din 08 iunie 2012 a Judecătoriei Focșani nu a vizat întreaga sumă de bani prevăzută de paragraful al VI-lea din antecontract, ci doar jumătate din aceasta, astfel că nu are autoritate judecat cu privire la restul sumei. Așa fiind, a reținut că, raportat la prevederile paragrafului al V-lea din antecontract și având în vedere că executarea vânzării nu a devenit imposibilă fără culpa părților, ci chiar din culpa promitenților-vânzători, în speță sunt incidente dispozițiile art. 1298 teza I C. civ. A apreciat tribunalul că aceste aspecte conduc spre concluzia indubitabilă a temeiniciei solicitării reclamantului pentru cea de-a doua jumătate a sumei stipulată în antecontract, în baza răspunderii civile contractuale.

Împotriva acestei sentințe, C. și D. au declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 71/A din 28 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă. Curtea de apel a notat, cu titlu prealabil, că apelantul C. a decedat la data de 29 martie 2015, iar din certificatul de moștenitor nr. 11 din 25 februarie 2016, eliberat de B.N.P. I. și J., rezultă calitatea de unic moștenitor a apelantului D. În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că din analiza motivării sentinței atacate nu rezultă că soluția este nemotivată, reținându-se puterea lucrului judecat a Sentinței civile nr. 3.502 din 08 iunie 2012 a Judecătoriei Focșani. În acest context, a subliniat că tribunalul a valorificat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat cu privire la neexecutarea obligației din culpa promitenților-vânzători.

A mai subliniat curtea de apel că în speță nu este vorba de o interpretare tendențioasă a pct. VI al antecontractului de vânzare-cumpărare, câtă vreme tribunalul a reținut că s-a solicitat cea de-a doua jumătate din dublul sumei în baza răspunderii contractuale asumate de promitenții-vânzători. În situația în care promitenții-vânzători ar fi dat dovadă de bună-credință ar fi putut solicita rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare tocmai ca urmare a imposibilității de perfectare a vânzării. A reținut curtea de apel că se încearcă să se susțină culpa pentru nedepunerea diligențelor în vederea obținerii titlului de proprietate, în scopul ascunderii culpei promitenților-vânzători. Or, aceasta este menționată cu putere de lucru judecat în Sentința civilă nr. 3.502 din 08 iunie 2012 a Judecătoriei Focșani.

A apreciat instanța de apel că, raportat la aceste argumente, în mod corect a conchis tribunalul că nu există un fine de neprimire pentru o solicitare din partea reclamantului pentru suma la care este îndrituit conform convenției. În final, a reținut că promitenții-vânzători sunt cei care nu și-au executat obligația asumată prin antecontract, astfel că este întemeiată solicitarea reclamantului cu privire la suma de 336.000 lei, ca diferență până la dublul sumei la care s-au obligat potrivit antecontractului, clauza fiind în conformitate cu voința părților și prevederile art. 1298 C. civ. Împotriva acestei decizii, recurentul-pârât D., prin procurator E., a declarat recurs, solicitând modificarea sa în tot, în sensul admiterii apelului, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivare, a arătat că în mod eronat a reținut instanța de apel autoritatea de lucru judecat izvorând din Sentința civilă nr. 3.502 din 08 iunie 2012 a Judecătoriei Focșani, subliniind că între cele două cauze nu există identitate de obiect. A susținut recurentul că instanțele de fond au interpretat tendențios și au prezentat trunchiat datele din antecontractul de vânzare-cumpărare, avantajându-l pe reclamant.

În continuare, a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra celor susținute de el în legătură cu faptul că în mod eronat a reținut Tribunalul Vrancea că reclamantul a formulat o cerere de completare a petitului acțiunii, dar și cu neîndeplinirea obligațiilor reclamantului, în calitate de mandatar al familiei M. A arătat recurentul că instanța de apel nu a analizat nici criticile vizând faptul că, ignorând prevederile alin. (5) din antecontract, prima instanță a reținut imposibilitatea perfectării convenției de vânzare-cumpărare, dar a conchis că promitenții-vânzători sunt obligați să achite dublul prețului primit. Or, admițând imposibilitatea perfectării contractului, tribunalul a admis implicit că acțiunea este lipsită de obiect.

De asemenea, a arătat că instanța de apel nu a analizat susținerile vizând asumarea de către reclamant a riscului nerealizării tranzacției de vânzare. A criticat recurentul decizia atacată și prin prisma faptului că instanța de apel nu a făcut niciun fel de referire la excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale pasive. În acest sens, a reiterat motivele invocate în susținerea excepției lipsei de interes, prezentând pe larg condițiile pe care trebuie să le îndeplinească interesul pentru a justifica sesizarea instanței de judecată. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, a evocat condițiile ce trebuie îndeplinite de o persoană pentru a avea calitatea de parte în proces.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă, a arătat că aceasta presupune existența identității între persoana pârâtului și persoana care se pretinde că este obligată în raportul juridic dedus judecății. În acest context, a subliniat că C. și D., în calitate de potențiali moștenitori ai defunctei B., nu aveau calitate procesuală pasivă, întrucât aceștia ar fi putut fi obligați la plata dublului prețului numai în ipoteza în care nu se prezentau în termenul stabilit la notarul public, în vederea redactării și semnării actului de vânzare-cumpărare. Mai mult, intimatul nu a făcut dovada faptului că, în calitate de mandatar al lui H., a obținut titlul de proprietate și a întocmit cartea funciară pentru suprafața de 168 ha pădure și nu i-a notificat să se prezinte la notarul public în vederea semnării contractului.

A subliniat recurentul că anularea calității succesorale a lui H., prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, nu poate conduce spre concluzia culpei viitorilor vânzători, cu atât mai mult cu cât cumpărătorul fusese informat prin antecontract cu privire la acest aspect. La data de 07 noiembrie 2016, intimatul-reclamant a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului. Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii și trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt. Obligația de motivare impune o apreciere întotdeauna atașată de natura cauzei, de circumstanțele acesteia, stilul judiciar și tipologia actului de justiție.

Motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte - dar nici ignorarea lor -, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția. Această concluzie se impune, deoarece numai printr-o motivare clară, precisă și necontradictorie, din care să rezulte justețea soluției pronunțate, se poate înlătura arbitrariul și se poate efectua controlul judiciar. În speță, Înalta Curte constată că decizia curții de apel nu îndeplinește aceste cerințe, întrucât nu a procedat la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților.

Examinarea motivării deciziei de apel prin raportare la considerentele de principiu anterior expuse conduce Înalta Curte către concluzia că instanța de apel nu a răspuns criticilor invocate în calea ordinară de atac, care vizau faptul că în mod nelegal tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes. În egală măsură, au fost excluse de la analiză criticile vizând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. și D. Curtea de apel nu a răspuns nici criticilor conform cărora prima instanță a reținut în mod eronat că reclamantul a formulat o cerere de completare a petitului acțiunii, dar nici celor vizând lipsa de obiect a cererii de chemare în judecată și asumarea riscului nerealizării tranzacției de vânzare-cumpărare.

De aceea, instanța de prim control judiciar nu s-a pronunțat în limitele cererii de apel, așa cum prevede art. 295 alin. (1) C. proc. civ., ci dimpotrivă, le-a ignorat, o asemenea situație fiind echivalentă necercetării fondului. Mai mult, trebuie menționat că instanța de apel nu a procedat la o analiză corespunzătoare nici în ceea ce privește criticile pe care le-a luat în examinare. În acest context, trebuie subliniat că, potrivit art. 295 C. proc. civ., prin apel se realizează un control complet, atât asupra temeiniciei, cât și asupra legalității hotărârii primei instanțe, în limitele fixate prin cererea de apel. Or, examinarea motivării deciziei atacate relevă o analiză superficială a criticilor vizând îndeplinirea condițiilor angajării răspunderii contractuale a pârâților.

În realitate, hotărârea instanței de prim control judiciar apare doar sub forma unei expuneri de afirmații, neexaminate coroborat, așa încât ele nu creează transparența asupra silogismului judiciar care a condus la respingerea apelului. Considerentele expuse mai sus impun concluzia că este întemeiată critica recurentului sub acest aspect, care este încadrată din oficiu, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ, în ipoteza reglementată de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., text de lege potrivit căruia modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Cum însă motivarea deciziei de apel echivalează necercetării corespunzătoare a fondului, Înalta Curte va da deplină eficiență art. 312 alin. (3) și 5 C. proc.

civ., sens în care va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, instanței de apel.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul-pârât D., prin procurator E. împotriva Deciziei civile nr. 71/A din 28 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2016. Procesat de GGC - ED