ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1873/2016

Decizia nr. 1873/2016 Asupra recursului de față, Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să se constate caracterul politic al condamnării tatălui său, reclamantul B. la pedeapsa de 6 luni închisoare de reeducare, aplicată prin Decizia nr. 69/1952 a M.A.I. și să fie obligat pârâtul să-i plătească daune morale în sumă de 2 miliarde ROL. În motivare, a arătat că tatăl său a fost condamnat în baza Deciziei M.A.I. nr. 69/1952 la șase luni închisoare, aducându-i-se mari prejudicii morale și materiale. A precizat că a redobândit bunurile materiale, însă nu a beneficiat de prevederile Legii nr. 118/1990.

Și-a întemeiat cererea pe prevederile Legii nr. 221/2009. Statul Român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Suceava, în întâmpinare, a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii privind acordarea daunelor morale, având în vedere Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată de Statul Român prin MFP-DGFP Constanța și a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sunt neconstituționale, în prezent nemaiexistând un temei legal pentru acordarea daunelor morale.

Prin precizările ulterioare, reclamantul a solicitat și contravaloarea daunelor materiale cauzate prin confiscarea bunurilor nerestituite: 150 oi, 17 vaci, 12 porci, 4 tauri, 4 câini ciobănești, o cantitate de material lemnos, toate evaluate la suma de 168.200 lei. Pârâta a solicitat respingerea și a capătului de cerere privind acordarea bunurilor materiale. Tribunalul Suceava, prin Sentința civilă nr. 1610 din 3 noiembrie 2015, a constatat caracterul politic al condamnării petentului B. la pedeapsa de 6 luni de reeducare, aplicată prin Decizia nr. 69/1952 a M.A.I. și a respins, ca inadmisibilă, cererea având ca obiect Legea nr. 221/2009, formulată de reclamantul B., decedat, moștenitor fiind A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice București și Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, privind acordarea daunelor morale și materiale.

Verificând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că cererea este fondată în parte, reținând că art. 1 din Legea nr. 221 din 2 iunie 2009, stabilește cazurile prevăzute expres pentru constatarea caracterului politic al condamnărilor penale. De asemenea, art. 3 din lege prevede că este măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă s-au întemeiat pe actele normative indicate. În cauză, autorul petentului s-a aflat în detenție la Penitenciarul Coloniei Fundulea până la data de 31 decembrie 1952, executând o pedeapsă de 6 luni reeducare.

Nu au fost reținute susținerile petentului relativ la o executare de 3 ani, întrucât în cauză nu au fost administrate probe. Declarațiile martorilor, coroborate cu înscrisurile depuse la dosar au confirmat faptul că autorul petentului a fost dislocat și încarcerat în Colonia MAI Fundulea, motiv pentru care instanța a reținut caracterul politic al condamnării înscrisă în biletul de liberare nr. 1/1952. Cât privește celelalte capete de cerere, tribunalul a constatat că sunt inadmisibile. Astfel, relativ la daunele morale, instanța a reținut că art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 permitea acordarea daunelor morale persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic. Însă, prin deciziile Curții Constituționale nr. 1358 și nr. 1360/2010, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, care reglementa acordarea daunelor morale, sunt neconstituționale întrucât contravin art. 1 alin. (3) din Constituție.

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial și de la data publicării sunt obligatorii. Nemaiexistând temeiul de drept pentru acordarea daunelor morale, cererea a fost respinsă ca inadmisibilă. De asemenea, prin Decizia nr. 6/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 245/29.04.2013, a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 și s-a stabilit că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceste categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.

În cauză, petentul a precizat că a obținut la reconstituire bunurile care pot face obiectul Legii nr. 10/2001, respectiv nr. 247/2005, astfel încât pretențiile privind alte categorii de bunuri ce exced celor prevăzute de lege sunt inadmisibile. Față de aceste considerente, tribunalul a admis în parte acțiunea, în sensul că a constatat caracterul politic al condamnării petentului B. la pedeapsa de 6 luni de reeducare, aplicată prin Decizia nr. 69/1952 a M.A.I. și a respins ca inadmisibilă cererea privind daunele morale și materiale. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamantul A. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice București - Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava.

Prin Decizia nr. 185 din 22 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice București - Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, împotriva Sentinței civile nr. 1610 din 03 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, în Dosarul nr. x/334/2012. A fost schimbată în totalitate Sentința civilă nr. 1610 din 03 noiembrie 2015 a Tribunalului Suceava și, în rejudecare, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A. A fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată, dată fiind lipsa de legitimare procesuală activă a reclamantului.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A., împotriva aceleiași sentințe. În motivarea soluției s-a reținut faptul că este vorba despre o măsură administrativă în speță și nu despre o condamnare.

Deși considerentele sentinței fac trimitere la dispozițiile art. 3 din Legea nr. 221/2009 care reglementează măsurile administrative cu caracter politic, dispozitivul conține mențiunea eronată a constatării caracterului politic al condamnării autorului reclamantului, respectiv B.. Astfel, Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, definește în cadrul art. 1, alin. (1): "Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945". Același act normativ prevede în cadrul art. 3 alin. (1): "Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative: a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952,

Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 și Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958; b) Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august 1960; c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității Poporului; d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne; e) Deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne; f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului". În speță, autorului reclamantului i s-a aplicat o pedeapsă de 6 luni reeducare, prin Decizia nr. 69/1952 a MAI, astfel cum rezultă din Biletul de liberare nr. 1 din 31 decembrie 1952. Nu s-a depus nicio hotărâre judecătorească definitivă prin care să fi fost condamnat autorul petentului.

Instanța a reținut că măsura aplicată prin Decizia MAI nr. 69/1952, nu este una întemeiată pe vreunul din actele normative menționate anterior, astfel că solicitarea petentului se încadrează în ipoteza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, și anume, sesizarea instanței cu constatarea caracterului politic a măsurii administrative. Cu privire la această solicitare, însă, Legea nr. 221/2009 nu a înțeles să ofere legitimitate procesuală activă decât persoanei care a făcut obiectul unei măsuri administrative, nu și moștenitorilor acesteia, spre deosebire de solicitarea de constatare a caracterului politic al condamnării pentru alte fapte decât cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din lege, situație în care are legitimitate orice persoană interesată.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 221/2009:"(1) Persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă și după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată. (2) Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.

Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător". Cum acțiunea a fost formulată de către fiul persoanei căreia i s-a aplicat măsura administrativă, acțiunea este inadmisibilă, dată fiind lipsa de legitimare procesuală activă a reclamantului. Ca urmare a reținerii de către instanța de apel a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, apelul declarat de către acesta a fost respins ca nefondat, fără examinarea criticilor acestuia referitoare la neacordarea de către prima instanță a daunelor materiale și morale solicitate ca un capăt de cerere accesoriu celui de constatare a caracterului politic al măsurii aplicate.

Împotriva Deciziei civile nr. 185 din 22 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosar nr. x/334/2012 a formulat recurs recurentul - reclamant A., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel iar în subsidiar, admiterea recursului, desființarea deciziei Curții de Apel Suceava și, în rejudecare admiterea apelului reclamantului, astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii, în totalitate. În drept, invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Arată recurentul că, potrivit art. 3 din Legea 221/2009, măsurile administrative cu caracter politic au avut ca obiect "dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și în colonii de muncă sau stabilirea de loc de muncă obligatoriu". În cauză este vorba despre o condamnare cu caracter politic, executată în penitenciar, conform biletului de liberare nr. 1/1952, ca atare, consideră recurentul că sunt incidente prevederile art. 1 și art. 4 alin. (1) din Legea 221/2009.

Dacă instanța va considera că sunt incidente prevederile art. 3 din Legea nr. 221/2009, iar măsura luată împotriva autorului său constituie o măsură administrativă, apreciază recurentul că justifică legitimare procesuală activă în promovarea acțiunii, deoarece prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 completează dispozițiile alin. (1) din același articol, prin folosirea sintagmei "de asemenea", intenția legiuitorului nefiind aceea să îngrădească posibilitatea moștenitorilor persoanelor ce au făcut obiectul unor măsuri administrative, de a solicita constatarea caracterului politic al acestora. În ceea ce privește fondul cauzei, consideră recurentul că a fost dovedit caracterul politic al condamnării sens în care apreciază că acest capăt de cerere este întemeiat.

De asemenea, solicită obligarea la plata despăgubirilor dovedite prin probatoriul administrat la fond, precum și la plata daunelor morale, motivat de suferința cauzată ca urmare a privării de libertate. Înalta Curte, analizând cererea de recurs prin prisma art. 306 alin. (2) C. proc. civ. reține ca fondat motivul de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 1, invocat din oficiu, respectiv nelegala compunere a completului de judecată care a soluționat decizia atacată. Potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, apelurile se judecă în complet format din doi judecători, iar recursurile, în complet format din trei judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

Prin Legea nr. 202/2010 a fost modificată Legea nr. 221/2009, la art. 4 fiind introdus alin. (6) în conformitate cu care hotărârea pronunțată potrivit alin. (4) este supusă recursului, care este de competența curții de apel. În cauză se constată că, în mod greșit curtea de apel a soluționat calea de atac împotriva Sentinței civile nr. 1610 din 3 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Suceava ca fiind apel, completul de judecată fiind alcătuit din doi judecători, ceea ce contravine dispozițiilor legale anterior menționate. Constatând că se confirmă motivul de nelegalitate de ordine publică reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., respectiv încălcarea normelor cu caracter imperativ cu privire la compunerea completului de judecată, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., va admite recursul va casa hotărârea atacată și va trimite dosarul aceleiași instanțe pentru judecarea cauzei ca recurs.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 185 din 22 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă. Casează decizia atacată și trimite dosarul aceleiași instanțe pentru judecarea cauzei ca recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2016. Procesat de GGC - GV