ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1873/2016
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1873/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr.
1873/2016
Asupra
recursului de față,
Din
examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată
următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului
Suceava, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român, prin
Ministerul Finanțelor Publice, să se constate caracterul politic al
condamnării tatălui său, reclamantul B. la pedeapsa de 6 luni
închisoare de reeducare, aplicată prin Decizia nr. 69/1952 a M.A.I.
și să fie obligat pârâtul să-i plătească daune morale
în sumă de 2 miliarde ROL.
În motivare,
a arătat că tatăl său a fost condamnat în baza Deciziei
M.A.I. nr. 69/1952 la șase luni închisoare, aducându-i-se mari prejudicii
morale și materiale. A precizat că a redobândit bunurile materiale,
însă nu a beneficiat de prevederile Legii nr. 118/1990.
Și-a
întemeiat cererea pe prevederile Legii nr. 221/2009.
Statul Român,
prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice
Suceava, în întâmpinare, a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii
privind acordarea daunelor morale, având în vedere Decizia nr. 1358 din 21
octombrie 2010 a Curții Constituționale, prin care a fost admisă
excepția de neconstituționalitate invocată de Statul Român prin
MFP-DGFP Constanța și a constatat că prevederile art. 5 alin.
(1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu
caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora,
pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sunt
neconstituționale, în prezent nemaiexistând un temei legal pentru
acordarea daunelor morale.
Prin
precizările ulterioare, reclamantul a solicitat și contravaloarea
daunelor materiale cauzate prin confiscarea bunurilor nerestituite: 150 oi, 17
vaci, 12 porci, 4 tauri, 4 câini ciobănești, o cantitate de material
lemnos, toate evaluate la suma de 168.200 lei.
Pârâta a
solicitat respingerea și a capătului de cerere privind acordarea
bunurilor materiale.
Tribunalul
Suceava, prin Sentința civilă nr. 1610 din 3 noiembrie 2015, a
constatat caracterul politic al condamnării petentului B. la pedeapsa de 6
luni de reeducare, aplicată prin Decizia nr. 69/1952 a M.A.I. și a
respins, ca inadmisibilă, cererea având ca obiect Legea nr. 221/2009,
formulată de reclamantul B., decedat, moștenitor fiind A., în
contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice
București și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Suceava, privind acordarea daunelor morale și materiale.
Verificând
actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că cererea
este fondată în parte, reținând că art. 1 din Legea nr. 221 din
2 iunie 2009, stabilește cazurile prevăzute expres pentru constatarea
caracterului politic al condamnărilor penale.
De asemenea,
art. 3 din lege prevede că este măsură administrativă cu
caracter politic orice măsură luată de organele fostei
miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și
stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și
colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă
s-au întemeiat pe actele normative indicate.
În
cauză, autorul petentului s-a aflat în detenție la Penitenciarul
Coloniei Fundulea până la data de 31 decembrie 1952, executând o
pedeapsă de 6 luni reeducare.
Nu au fost
reținute susținerile petentului relativ la o executare de 3 ani,
întrucât în cauză nu au fost administrate probe. Declarațiile
martorilor, coroborate cu înscrisurile depuse la dosar au confirmat faptul
că autorul petentului a fost dislocat și încarcerat în Colonia MAI
Fundulea, motiv pentru care instanța a reținut caracterul politic al
condamnării înscrisă în biletul de liberare nr. 1/1952.
Cât
privește celelalte capete de cerere, tribunalul a constatat că sunt
inadmisibile.
Astfel,
relativ la daunele morale, instanța a reținut că art. 5 alin.
(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 permitea acordarea daunelor morale
persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic.
Însă,
prin deciziile Curții Constituționale nr. 1358 și nr. 1360/2010,
s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr.
221/2009, care reglementa acordarea daunelor morale, sunt
neconstituționale întrucât contravin art. 1 alin. (3) din
Constituție. Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile
Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial și
de la data publicării sunt obligatorii.
Nemaiexistând
temeiul de drept pentru acordarea daunelor morale, cererea a fost respinsă
ca inadmisibilă.
De asemenea,
prin Decizia nr. 6/2013 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 245/29.04.2013, a fost
admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în
interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din
Legea nr. 221/2009 și s-a stabilit că pot fi acordate
despăgubiri materiale numai pentru aceste categorii de bunuri care fac
obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr.
10/2001 și Legea nr. 247/2005, cu modificările și
completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată
să nu fi obținut deja o reparație.
În
cauză, petentul a precizat că a obținut la reconstituire
bunurile care pot face obiectul Legii nr. 10/2001, respectiv nr. 247/2005,
astfel încât pretențiile privind alte categorii de bunuri ce exced celor
prevăzute de lege sunt inadmisibile.
Față
de aceste considerente, tribunalul a admis în parte acțiunea, în sensul
că a constatat caracterul politic al condamnării petentului B. la
pedeapsa de 6 luni de reeducare, aplicată prin Decizia nr. 69/1952 a
M.A.I. și a respins ca inadmisibilă cererea privind daunele morale
și materiale.
Împotriva
acestei sentințe, au declarat apel reclamantul A. și pârâtul
Ministerul Finanțelor Publice București - Agenția
Națională de Administrare Fiscală - prin Direcția
Generală Regională a Finanțelor Publice Iași -
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava.
Prin Decizia
nr. 185 din 22 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava,
secția I civilă, a fost admis apelul declarat de pârâtul Ministerul
Finanțelor Publice București - Agenția Națională de
Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a
Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a
Finanțelor Publice Suceava, împotriva Sentinței civile nr. 1610 din
03 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I
civilă, în Dosarul nr. x/334/2012. A fost schimbată în totalitate
Sentința civilă nr. 1610 din 03 noiembrie 2015 a Tribunalului Suceava
și, în rejudecare, a fost admisă excepția lipsei
calității procesuale active a reclamantului A. A fost respinsă
ca inadmisibilă acțiunea formulată, dată fiind lipsa de
legitimare procesuală activă a reclamantului. A fost respins ca
nefondat apelul declarat de reclamantul A., împotriva aceleiași
sentințe.
În motivarea
soluției s-a reținut faptul că este vorba despre o
măsură administrativă în speță și nu despre o
condamnare. Deși considerentele sentinței fac trimitere la
dispozițiile art. 3 din Legea nr. 221/2009 care reglementează
măsurile administrative cu caracter politic, dispozitivul conține
mențiunea eronată a constatării caracterului politic al
condamnării autorului reclamantului, respectiv B..
Astfel, Legea
nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și
măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989, definește în cadrul art. 1, alin. (1):
"Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă
printr-o hotărâre judecătorească definitivă,
pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte
săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această
dată și care au avut drept scop împotrivirea față de
regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945". Același act
normativ prevede în cadrul art. 3 alin. (1): "Constituie măsură
administrativă cu caracter politic orice măsură luată de
organele fostei miliții sau securități, având ca obiect
dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în
unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de
muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe
dintre următoarele acte normative:
a) Decretul
nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr.
257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din
11 martie 1954 și Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;
b)
Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea
Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea
Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea
Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de
Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de
Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de
Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri
nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea Consiliului de Miniștri
nr. 1.108 din 2 august 1960;
c) Ordinul
nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a
Securității Poporului;
d) Ordinul
nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr.
490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului
Afacerilor Interne;
e) Deciziile
nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor
Interne;
f) Ordinul
nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității
Statului".
În
speță, autorului reclamantului i s-a aplicat o pedeapsă de 6
luni reeducare, prin Decizia nr. 69/1952 a MAI, astfel cum rezultă din
Biletul de liberare nr. 1 din 31 decembrie 1952. Nu s-a depus nicio
hotărâre judecătorească definitivă prin care să fi
fost condamnat autorul petentului.
Instanța
a reținut că măsura aplicată prin Decizia MAI nr. 69/1952,
nu este una întemeiată pe vreunul din actele normative menționate
anterior, astfel că solicitarea petentului se încadrează în ipoteza
art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, și anume, sesizarea
instanței cu constatarea caracterului politic a măsurii
administrative. Cu privire la această solicitare, însă, Legea nr.
221/2009 nu a înțeles să ofere legitimitate procesuală
activă decât persoanei care a făcut obiectul unei măsuri administrative,
nu și moștenitorilor acesteia, spre deosebire de solicitarea de
constatare a caracterului politic al condamnării pentru alte fapte decât
cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din lege, situație în care are
legitimitate orice persoană interesată.
Astfel, în
conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 221/2009:"(1)
Persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita
instanței de judecată să constate caracterul politic al
condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi
introdusă și după decesul persoanei, de orice persoană
fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de
pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază
persoana interesată.
(2)
Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele
decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței
de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile
art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător".
Cum
acțiunea a fost formulată de către fiul persoanei căreia i
s-a aplicat măsura administrativă, acțiunea este
inadmisibilă, dată fiind lipsa de legitimare procesuală
activă a reclamantului.
Ca urmare a
reținerii de către instanța de apel a excepției lipsei
calității procesuale active a reclamantului, apelul declarat de
către acesta a fost respins ca nefondat, fără examinarea
criticilor acestuia referitoare la neacordarea de către prima
instanță a daunelor materiale și morale solicitate ca un
capăt de cerere accesoriu celui de constatare a caracterului politic al
măsurii aplicate.
Împotriva
Deciziei civile nr. 185 din 22 februarie 2016, pronunțată de Curtea
de Apel Suceava în Dosar nr. x/334/2012 a formulat recurs recurentul - reclamant
A., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate
și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel iar în
subsidiar, admiterea recursului, desființarea deciziei Curții de Apel
Suceava și, în rejudecare admiterea apelului reclamantului, astfel cum a
fost formulat, modificarea sentinței instanței de fond în sensul
admiterii acțiunii, în totalitate.
În drept,
invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.
proc. civ.
Arată
recurentul că, potrivit art. 3 din Legea 221/2009, măsurile
administrative cu caracter politic au avut ca obiect "dislocarea și
stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și în
colonii de muncă sau stabilirea de loc de muncă obligatoriu".
În cauză
este vorba despre o condamnare cu caracter politic, executată în
penitenciar, conform biletului de liberare nr. 1/1952, ca atare, consideră
recurentul că sunt incidente prevederile art. 1 și art. 4 alin. (1)
din Legea 221/2009.
Dacă
instanța va considera că sunt incidente prevederile art. 3 din Legea
nr. 221/2009, iar măsura luată împotriva autorului său
constituie o măsură administrativă, apreciază recurentul
că justifică legitimare procesuală activă în promovarea acțiunii,
deoarece prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 completează
dispozițiile alin. (1) din același articol, prin folosirea sintagmei
"de asemenea", intenția legiuitorului nefiind aceea să
îngrădească posibilitatea moștenitorilor persoanelor ce au
făcut obiectul unor măsuri administrative, de a solicita constatarea
caracterului politic al acestora.
În ceea ce
privește fondul cauzei, consideră recurentul că a fost dovedit
caracterul politic al condamnării sens în care apreciază că
acest capăt de cerere este întemeiat.
De asemenea,
solicită obligarea la plata despăgubirilor dovedite prin probatoriul
administrat la fond, precum și la plata daunelor morale, motivat de
suferința cauzată ca urmare a privării de libertate.
Înalta Curte,
analizând cererea de recurs prin prisma art. 306 alin. (2) C.
proc. civ. reține ca fondat motivul de ordine publică prevăzut
de art. 304 pct. 1, invocat din oficiu, respectiv nelegala compunere a
completului de judecată care a soluționat decizia atacată.
Potrivit art.
54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară,
apelurile se judecă în complet format din doi judecători, iar
recursurile, în complet format din trei judecători, cu excepția
cazurilor în care legea prevede altfel.
Prin Legea
nr. 202/2010 a fost modificată Legea nr. 221/2009, la art. 4 fiind introdus
alin. (6) în conformitate cu care hotărârea pronunțată potrivit
alin. (4) este supusă recursului, care este de competența curții
de apel.
În cauză
se constată că, în mod greșit curtea de apel a soluționat
calea de atac împotriva Sentinței civile nr. 1610 din 3 noiembrie 2015
pronunțată de Tribunalul Suceava ca fiind apel, completul de
judecată fiind alcătuit din doi judecători, ceea ce contravine
dispozițiilor legale anterior menționate.
Constatând
că se confirmă motivul de nelegalitate de ordine publică
reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., respectiv
încălcarea normelor cu caracter imperativ cu privire la compunerea
completului de judecată, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art.
312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite recursul va casa
hotărârea atacată și va trimite dosarul aceleiași
instanțe pentru judecarea cauzei ca recurs.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 185 din 22
februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I
civilă.
Casează
decizia atacată și trimite dosarul aceleiași instanțe
pentru judecarea cauzei ca recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2016.
Procesat de GGC - GV