ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 310/2017

Decizia nr. 310/2017 Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 24 martie 2014, sub nr. x1/115/2015, reclamanta Comuna A., reprezentată de primar, a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând anularea dispoziției primarului comunei A. nr. 188 din 29 noiembrie 2012 și a actelor subsecvente acesteia, dispoziție prin care s-a validat cererea de restituire în natură în cota de 1/1 părți a imobilului situat în județul Caraș-Severin, comuna A., sat D. nr. vechi - 84, actual - 108, identificat cu nr. topo X1 Valea Mare - casa, curte intravilan în suprafață de 255 mp și nr. topo X2 Valea Mare - grădină în intravilan suprafață de 192 mp, înscrise în CF 30798 A., provenită din conversia de pe hârtie a CF vechi nr. X3 Valea Mare.

Prin Sentința civilă nr. 675 din 26 iunie 2015 s-a admis excepția necompetenței materiale și funcționale a completului de contencios administrativ și fiscal și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției civile a Tribunalului Caraș-Severin, unde a fost înregistrată sub nr. x1/115/2015*. La data de 26 martie 2015 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/115/2015, cererea formulată de Prefectul județului Caraș-Severin de anulare a aceleiași dispoziții de restituire în natură, cu privire la același imobil. Prin încheierea din 27 mai 2015 a fost admisă excepția de necompetență materială și funcțională și s-a dispus trimiterea cauzei unui complet specializat în soluționarea cauzelor civile, iar prin încheierea din 1 iulie 2015 s-a dispus conexarea acestui litigiu, respectiv Dosarul nr. x/115/2015*, la Dosarul nr. x1/115/2015* al Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă.

Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 2852 din 27 noiembrie 2015, a respins acțiunile civile conexate formulate de reclamanta Comuna A., prin primar și de reclamantul Prefectul județului Caraș-Severin. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanții Prefectul județului Caraș-Severin și unitatea administrativ teritorială Comuna A., arătând că în mod nelegal a fost menținută dispoziția a cărei anulare au solicitat-o.

Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 195 din 22 iunie 2016 a admis apelurile, a schimbat sentința apelată, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Prefectul județului Caraș-Severin; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Comuna A.; a anulat dispoziția nr. 188 din 29 noiembrie 2012 emisă în baza Legii nr. 10/2001 de Primarul comunei A. și a respins cererea de anulare a actelor subsecvente, formulată de Comuna A.. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 11 august 2016, pârâții C. și B., solicitând modificarea în parte a deciziei civile recurate, în sensul respingerii în totalitate a apelurilor formulate de ambii reclamanți și menținerea ca temeinică și legală a Sentinței civile nr. 2852 din 27 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin.

În subsidiar, au solicitat casarea cu reținere a deciziei recurate, iar în situația de rejudecare a litigiului pe fond, ținând cont de probatoriul de la instanța de fond și apel, respingerea acțiunilor ambilor reclamanți, ca fiind netemeinice și nelegale. Au arătat pe larg care a fost istoricul cauzei, ce argumente au reținut instanțele de fond și au invocat ca motiv de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Au susținut că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești întrucât nu era îndreptățită să se pronunțe asupra legalității modului în care a fost depusă notificarea impusă de Legea nr. 10/2001, ci trebuia să constate că notificarea a fost înregistrată în termen la persoana deținătoare.

În urma verificării și analizării notificării înregistrate, atât de comisia locală, care nu a făcut nicio opoziție, în sensul că ar exista dubii cu privire la depunerea ei, dar și de către instanța de judecată, a reieșit că au fost îndeplinite cerințele legale cu privire la depunerea în termen a notificării. Au arătat că persoana îndreptățită C., succesorul legal al defunctului E., a inițiat cererea de retrocedare a imobilelor ce au făcut obiectul Legii nr. 247/2005, necunoscând faptul că tatăl său a inițiat demersuri pentru retrocedare și a depus notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 și, din acest motiv, în toate cererile de retrocedare și hotărârile judecătorești nu a specificat despre notificarea din anul 2002 formulată de tatăl său.

Totodată, consideră că nu le poate fi imputată persoanelor îndreptățite regularitatea cererii de restituire prin raportare la prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001. Au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor de la dezbateri, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 teza a II-a C. proc. civ. Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a dispus prin rezoluția din 14 septembrie 2016 comunicarea cererii de recurs intimaților, pentru ca aceștia să depună în termen legal întâmpinare și, totodată, s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, după efectuarea formalităților de comunicare menționate de art. 493 alin. (2) C. proc.

civ. La data de 20 octombrie 2016, a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de intimatul Prefectul județului Caraș-Severin, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A solicitat judecarea cauzei în lipsă. Actul de procedură a fost comunicat. La data de 24 octombrie 2016, a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de intimata Comuna A., care a solicitat respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă. Întâmpinarea a fost comunicată.

La data de 7 noiembrie 2016 și 14 noiembrie 2016 au fost înregistrate la dosarul cauzei răspunsurile la întâmpinări, formulate de recurenții B. și C. După încheierea procedurii de comunicare, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor și s-a dispus comunicarea lui părților, pentru ca acestea să depună punctele lor de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Potrivit dovezilor de comunicare, raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților litigante. La data de 8 decembrie 2016, recurenții B. și C. au depus la dosarul cauzei punct de vedere la raport, solicitând și judecarea cauzei în lipsă.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, s-a fixat termen pentru judecarea recursului a data de 16 februarie 2017, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților. Analizând excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, invocate de intimatul Prefectul județului Caraș-Severin, prin întâmpinare, Înalta Curte stabilește că are prioritate soluționarea excepției inadmisibilității recursului. Aceasta întrucât nu se poate pune în discuție aspectul neîncadrării criticilor formulate de recurenți în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. decât în situația în care instanța de judecată este legal sesizată, respectiv, cea în care instanța de recurs este învestită cu un recurs admisibil.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificată prin O.U.G.

nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1 000.000 lei inclusiv.

Prin urmare, din interpretarea dispozițiilor redate, rezultă că împotriva hotărârii pronunțate de curțile de apel în soluționarea cererilor evaluabile în bani în valoare de până la 1 000.000 lei inclusiv nu se poate exercita recurs. În speță, prin cererile conexate de chemare în judecată, reclamanții Prefectul județului Caraș-Severin și Comuna A. au solicitat anularea dispoziției de restituire în natură nr. 188 din 29 noiembrie 2012 emisă de Primarul comunei A. în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Demersul juridic al reclamanților nu reprezintă o contestație în sensul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece doar persoanele îndreptățite, așa cum sunt definite de lege, au această opțiune, ci este o acțiune civilă de drept comun în anularea unui act juridic civil unilateral.

Aceasta deoarece, în situația în care o dispoziție emisă în favoarea persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 este atacată de către o terță persoană, alta decât cea în favoarea căreia a fost emisă decizia, cenzurarea legalității și valabilității acesteia se va putea face în condițiile dreptului comun, iar cererea este supusă criteriului valoric potrivit dispozițiilor art. 101 C. proc. civ. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (2) C. proc. civ., valoarea obiectului cererii va fi avută în vedere în cererile privind constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită și repunerea părților în situația anterioară, precum și în cererile privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept.

Reglementarea expresă a modului de determinare a valorii obiectului în situația cererilor menționate conduce la concluzia că legiuitorul a considerat că aceste cereri sunt evaluabile în bani, astfel încât determinarea competenței materiale și a căii de atac se face întotdeauna în raport de valoarea obiectului cererii. Legiuitorul arată că, în cazul cererilor expres enumerate în art. 101 C. proc. civ., interesează valoarea obiectului actului juridic, după caz, proporțional cu partea din obiectul dedus judecății. Aceasta înseamnă că, în asemenea cazuri, valoarea obiectului cererii este egală cu valoarea bunului mobil sau imobil ce reprezintă obiectul material vizat de contract sau de un alt act juridic, precum un act juridic unilateral.

Rezultă, așadar, că raportat la art. 101 C. proc. civ., cererile conexe deduse judecății sunt evaluabile în bani și, prin urmare, în stabilirea admisibilității căii de atac interesează criteriul valoric. Obiectul material al actului juridic atacat a fost evaluat la suma de 75.000 euro, conform propunerii de contract de vânzare-cumpărare ce constituie Anex nr. 1 la Hotărârea Consiliului local al comunei A. nr. 13 din 29 ianuarie 2015, nr. înregistrare Primăria comunei A. nr. 420 din 28 ianuarie 2015, Dosar conexat nr. x/115/2015 Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă, complet contencios administrativ și fiscal. Această valoare nu a fost contestată de niciuna dintre părți.

Având în vedere prevederile legale anterior menționate și faptul că valoarea obiectului litigiului, de 334 537,5 lei (75.000 euro x 4,4605 lei curs referință BNR la data de 11 august 2016, data înregistrării recursului la Curtea de Apel Timișoara) se situează sub plafonul valoric de până la 1 000 000 lei inclusiv, reclamanții nu au deschisă calea de atac a recursului, în raport de criteriul valoric. Față de cele sus menționate, Decizia civilă nr. 195 din 22 iunie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, atacată cu recurs în prezenta cauză, nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac. În consecință, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâții B. și C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâții B. și C. împotriva Deciziei civile nr. 195 din 22 iunie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2017. Procesat de GGC - GV