ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 310/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 310/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia
nr. 310/2017
Asupra
cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc.
civ., constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția
contencios administrativ și fiscal, la data de 24 martie 2014, sub nr.
x1/115/2015, reclamanta Comuna A., reprezentată de primar, a chemat în
judecată pe pârâții B. și C., solicitând anularea dispoziției
primarului comunei A. nr. 188 din 29 noiembrie 2012 și a actelor
subsecvente acesteia, dispoziție prin care s-a validat cererea de
restituire în natură în cota de 1/1 părți a imobilului situat în
județul Caraș-Severin, comuna A., sat D. nr. vechi - 84, actual -
108, identificat cu nr. topo X1 Valea Mare - casa, curte intravilan în
suprafață de 255 mp și nr. topo X2 Valea Mare -
grădină în intravilan suprafață de 192 mp, înscrise în CF
30798 A., provenită din conversia de pe hârtie a CF vechi nr. X3 Valea
Mare.
Prin
Sentința civilă nr. 675 din 26 iunie 2015 s-a admis excepția
necompetenței materiale și funcționale a completului de
contencios administrativ și fiscal și s-a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea secției civile a Tribunalului
Caraș-Severin, unde a fost înregistrată sub nr. x1/115/2015*.
La data
de 26 martie 2015 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului
Caraș-Severin, secția contencios administrativ și fiscal, sub
nr. x/115/2015, cererea formulată de Prefectul județului
Caraș-Severin de anulare a aceleiași dispoziții de restituire în
natură, cu privire la același imobil.
Prin
încheierea din 27 mai 2015 a fost admisă excepția de
necompetență materială și funcțională și s-a
dispus trimiterea cauzei unui complet specializat în soluționarea cauzelor
civile, iar prin încheierea din 1 iulie 2015 s-a dispus conexarea acestui
litigiu, respectiv Dosarul nr. x/115/2015*, la Dosarul nr. x1/115/2015* al
Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă.
Tribunalul
Caraș-Severin, secția I civilă, prin Sentința civilă
nr. 2852 din 27 noiembrie 2015, a respins acțiunile civile conexate
formulate de reclamanta Comuna A., prin primar și de reclamantul Prefectul
județului Caraș-Severin.
Împotriva
acestei hotărâri au formulat apel reclamanții Prefectul
județului Caraș-Severin și unitatea administrativ
teritorială Comuna A., arătând că în mod nelegal a fost
menținută dispoziția a cărei anulare au solicitat-o.
Curtea de
Apel Timișoara, secția I civilă, prin Decizia civilă nr.
195 din 22 iunie 2016 a admis apelurile, a schimbat sentința apelată,
a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul
Prefectul județului Caraș-Severin; a admis în parte cererea de
chemare în judecată formulată de reclamanta Comuna A.; a anulat
dispoziția nr. 188 din 29 noiembrie 2012 emisă în baza Legii nr.
10/2001 de Primarul comunei A. și a respins cererea de anulare a actelor
subsecvente, formulată de Comuna A..
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel
Timișoara la data de 11 august 2016, pârâții C. și B.,
solicitând modificarea în parte a deciziei civile recurate, în sensul
respingerii în totalitate a apelurilor formulate de ambii reclamanți
și menținerea ca temeinică și legală a Sentinței
civile nr. 2852 din 27 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul
Caraș-Severin.
În
subsidiar, au solicitat casarea cu reținere a deciziei recurate, iar în
situația de rejudecare a litigiului pe fond, ținând cont de
probatoriul de la instanța de fond și apel, respingerea
acțiunilor ambilor reclamanți, ca fiind netemeinice și nelegale.
Au
arătat pe larg care a fost istoricul cauzei, ce argumente au reținut
instanțele de fond și au invocat ca motiv de recurs dispozițiile
art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Au
susținut că instanța de apel a depășit
atribuțiile puterii judecătorești întrucât nu era
îndreptățită să se pronunțe asupra
legalității modului în care a fost depusă notificarea
impusă de Legea nr. 10/2001, ci trebuia să constate că
notificarea a fost înregistrată în termen la persoana
deținătoare.
În urma
verificării și analizării notificării înregistrate, atât de
comisia locală, care nu a făcut nicio opoziție, în sensul
că ar exista dubii cu privire la depunerea ei, dar și de către
instanța de judecată, a reieșit că au fost îndeplinite
cerințele legale cu privire la depunerea în termen a notificării.
Au
arătat că persoana îndreptățită C., succesorul legal
al defunctului E., a inițiat cererea de retrocedare a imobilelor ce au
făcut obiectul Legii nr. 247/2005, necunoscând faptul că tatăl
său a inițiat demersuri pentru retrocedare și a depus notificare
în temeiul Legii nr. 10/2001 și, din acest motiv, în toate cererile de
retrocedare și hotărârile judecătorești nu a specificat
despre notificarea din anul 2002 formulată de tatăl său. Totodată,
consideră că nu le poate fi imputată persoanelor
îndreptățite regularitatea cererii de restituire prin raportare la
prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Au
solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor de la dezbateri, conform art.
411 alin. (1) pct. 2 teza a II-a C. proc. civ.
Învestită
cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția I civilă, a dispus prin rezoluția din 14
septembrie 2016 comunicarea cererii de recurs intimaților, pentru ca
aceștia să depună în termen legal întâmpinare și,
totodată, s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în
principiu a recursului, după efectuarea formalităților de
comunicare menționate de art. 493 alin. (2) C. proc. civ.
La data
de 20 octombrie 2016, a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea
formulată de intimatul Prefectul județului Caraș-Severin, prin
care a invocat excepțiile inadmisibilității și
nulității recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului,
ca nefondat. A solicitat judecarea cauzei în lipsă. Actul de
procedură a fost comunicat.
La data
de 24 octombrie 2016, a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea
formulată de intimata Comuna A., care a solicitat respingerea recursului
și judecarea cauzei în lipsă. Întâmpinarea a fost comunicată.
La data
de 7 noiembrie 2016 și 14 noiembrie 2016 au fost înregistrate la dosarul
cauzei răspunsurile la întâmpinări, formulate de recurenții B.
și C.
După
încheierea procedurii de comunicare, s-a procedat la întocmirea raportului
asupra admisibilității în principiu a recursurilor și s-a dispus
comunicarea lui părților, pentru ca acestea să depună
punctele lor de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin.
(4) C. proc. civ..
Potrivit
dovezilor de comunicare, raportul privind admisibilitatea în principiu a
recursului a fost comunicat părților litigante.
La data
de 8 decembrie 2016, recurenții B. și C. au depus la dosarul cauzei
punct de vedere la raport, solicitând și judecarea cauzei în lipsă.
Constatându-se
încheiată această etapă a procedurii de filtru, s-a fixat termen
pentru judecarea recursului a data de 16 februarie 2017, în temeiul art. 493
alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.
Analizând
excepțiile inadmisibilității și nulității
recursului, invocate de intimatul Prefectul județului Caraș-Severin,
prin întâmpinare, Înalta Curte stabilește că are prioritate
soluționarea excepției inadmisibilității recursului.
Aceasta întrucât nu se poate pune în discuție aspectul neîncadrării
criticilor formulate de recurenți în dispozițiile art. 488 alin. (1)
pct. 4 C. proc. civ. decât în situația în care instanța de
judecată este legal sesizată, respectiv, cea în care instanța de
recurs este învestită cu un recurs admisibil.
Analizând
recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil
pentru următoarele considerente:
Potrivit
dispozițiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri
pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și
pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul
de procedură civilă, astfel cum a fost modificată prin O.U.G.
nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013
privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor
judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în
aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
"În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a
prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse
recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art.
94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură
civilă, republicată, în cele privind navigația civilă
și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de
asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind
repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte
cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1 000.000 lei inclusiv.
Prin
urmare, din interpretarea dispozițiilor redate, rezultă că
împotriva hotărârii pronunțate de curțile de apel în
soluționarea cererilor evaluabile în bani în valoare de până la 1
000.000 lei inclusiv nu se poate exercita recurs.
În
speță, prin cererile conexate de chemare în judecată,
reclamanții Prefectul județului Caraș-Severin și Comuna A.
au solicitat anularea dispoziției de restituire în natură nr. 188 din
29 noiembrie 2012 emisă de Primarul comunei A. în temeiul
dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Demersul
juridic al reclamanților nu reprezintă o contestație în sensul
art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece doar persoanele
îndreptățite, așa cum sunt definite de lege, au această
opțiune, ci este o acțiune civilă de drept comun în anularea
unui act juridic civil unilateral. Aceasta deoarece, în situația în care o
dispoziție emisă în favoarea persoanei îndreptățite la
măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 este atacată de
către o terță persoană, alta decât cea în favoarea
căreia a fost emisă decizia, cenzurarea legalității și
valabilității acesteia se va putea face în condițiile dreptului
comun, iar cererea este supusă criteriului valoric potrivit
dispozițiilor art. 101 C. proc. civ.
Astfel,
potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (2) C. proc. civ., valoarea
obiectului cererii va fi avută în vedere în cererile privind constatarea
nulității absolute, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea actului
juridic, chiar dacă nu se solicită și repunerea
părților în situația anterioară, precum și în cererile
privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept.
Reglementarea
expresă a modului de determinare a valorii obiectului în situația
cererilor menționate conduce la concluzia că legiuitorul a considerat
că aceste cereri sunt evaluabile în bani, astfel încât determinarea
competenței materiale și a căii de atac se face întotdeauna în
raport de valoarea obiectului cererii.
Legiuitorul
arată că, în cazul cererilor expres enumerate în art. 101 C. proc.
civ., interesează valoarea obiectului actului juridic, după caz,
proporțional cu partea din obiectul dedus judecății. Aceasta
înseamnă că, în asemenea cazuri, valoarea obiectului cererii este
egală cu valoarea bunului mobil sau imobil ce reprezintă obiectul
material vizat de contract sau de un alt act juridic, precum un act juridic
unilateral.
Rezultă,
așadar, că raportat la art. 101 C. proc. civ., cererile conexe deduse
judecății sunt evaluabile în bani și, prin urmare, în stabilirea
admisibilității căii de atac interesează criteriul valoric.
Obiectul
material al actului juridic atacat a fost evaluat la suma de 75.000 euro,
conform propunerii de contract de vânzare-cumpărare ce constituie Anex nr.
1 la Hotărârea Consiliului local al comunei A. nr. 13 din 29 ianuarie
2015, nr. înregistrare Primăria comunei A. nr. 420 din 28 ianuarie 2015,
Dosar conexat nr. x/115/2015 Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a
civilă, complet contencios administrativ și fiscal. Această
valoare nu a fost contestată de niciuna dintre părți.
Având în
vedere prevederile legale anterior menționate și faptul că
valoarea obiectului litigiului, de 334 537,5 lei (75.000 euro x 4,4605 lei curs
referință BNR la data de 11 august 2016, data înregistrării
recursului la Curtea de Apel Timișoara) se situează sub plafonul
valoric de până la 1 000 000 lei inclusiv, reclamanții nu au
deschisă calea de atac a recursului, în raport de criteriul valoric.
Față
de cele sus menționate, Decizia civilă nr. 195 din 22 iunie 2016 a
Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, atacată cu
recurs în prezenta cauză, nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei
căi de atac.
În
consecință, Înalta Curte urmează să respingă, ca
inadmisibil, recursul declarat de pârâții B. și C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca inadmisibil, recursul declarat de pârâții B. și C. împotriva
Deciziei civile nr. 195 din 22 iunie 2016 a Curții de Apel Timișoara,
secția I civilă.
Fără
cale de atac.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 16 februarie 2017.
Procesat
de GGC - GV