ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 277/2017

Decizia nr. 277/2017 Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Vâlcea sub nr. x/90/2016, disjunsă din Dosarul nr. x/90/2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O. au chemat în judecată pe pârâta SC P. SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză: să se constate că reclamanții, în calitate de angajați ai pârâtei și-au desfășurat activitatea, în perioada menționată pentru fiecare reclamant, în condiții grele de muncă, specifice grupei I de pensioare, procent de lucru de 100%; să fie obligată pârâta la eliberarea adeverințelor tipizate prevăzute de lege care să ateste procentul de 100% lucrat în condiții grele de muncă specifice grupei I de pensionare cât și perioada de lucru în aceste condiții, în conformitate cu cerințele de formă prevăzute de Ordinul nr. 590/2008, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 263/2010, respectiv Anexa 14 din H.G.

nr. 257/2011, iar în caz contrar, să fie obligată la plata unor daune cominatorii de 50 lei/zi de întârziere de la data pronunțării și până la data eliberării adeverinței. În drept, au fost invocate Decretul-lege nr. 92/1976, Ordinul nr. 590/2008, art. 171 - 187 C. muncii, H.G. nr. 257/2011 și art. 35 C. proc. civ. Prin Sentința civilă nr. 876 din 17 mai 2016, Tribunalul Vâlcea a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara. Instanța a reținut că reclamanții au domiciliul în Petroșani, județul Hunedoara și, raportat la art. 269 alin. (2) C. muncii și Legea dialogului social nr. 62/2011, modificată prin Legea nr. 2/2013, Tribunalul Vâlcea este necompetent teritorial să judece cauza.

Prin Sentința civilă nr. 2196/2016, pronunțată la data de 18 octombrie 2016, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, a admis, la rândul său, excepția necompetenței sale teritoriale, declinând competența soluționării cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Vâlcea și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație, în vederea soluționării conflictului. Instanța a reținut că, potrivit normelor de competență stabilite prin art. 269 alin. (2) C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, raportat la art. 95 C. proc. civ., conflictele de muncă se soluționează de tribunalul în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul/reședința ori, după caz sediul sau locul de muncă.

De la această regulă, a fost instituită o derogare prin art. 269 alin. (3) C. muncii, în situația, coparticipării procesuale, astfel cum este reglementată de art. 59 C. proc. civ., cererea putând fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți. A constatat instanța că Tribunalul Vâlcea a fost sesizat, în Dosarul nr. x/90/2016, de un număr de 29 de reclamanți, unii cu domiciliul în județul Vâlcea, iar alții cu domiciliul în Dolj, Argeș, Teleorman, Gorj, Hunedoara. Cererea acestora are același obiect, fiind în prezența coparticipării procesuale active, instanța a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 269 alin. (3) C. muncii, motiv pentru care competența de soluționare a cauzei revine instanței competente pentru oricare dintre reclamanți, respectiv instanța inițial sesizată, Tribunalului Vâlcea.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Obiectul dosarului de față are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum este definit de dispozițiile art. 1 lit. n) și p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, prin care reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, să se constate că și-au desfășurat activitatea, în perioada menționată pentru fiecare reclamant, în condiții grele de muncă, specifice grupei I de pensionare, procent de lucru de 100% și să fie obligată pârâta la eliberarea de adeverințe în acest sens.

Se reține că acțiunea înregistrată sub nr. x/90/2016, ce îi privește pe reclamanții mai sus menționați, a fost disjunsă de Tribunalul Vâlcea din Dosarul cu nr. x/90/2016, în care inițial au fost reclamanți un număr de 29 de salariați ai pârâtei SC P. SA. Astfel, la primul termen de judecată acordat în Dosarul nr. x/90/2016, prin încheierea din data de 17 mai 2016, Tribunalul Vâlcea a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanții cu domiciliul în raza altor județe, decât în județul Vâlcea, respectiv în județele Gorj, Hunedoara, Argeș, Teleorman, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj, pentru a se pronunța asupra excepției necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu. În consecință, în Dosarul cu nr. x/90/2016, în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competență supus analizei, Tribunalul Vâlcea a admis excepția necompetenței sale teritoriale de soluționare a cauzei, pentru salariații domiciliați în județul Hunedoara.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, dreptul comun în materie, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. Se constată că, prin dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, publicat în M. Of. nr. 322/1.05.2011, normă specială intrată în vigoare ulterior C. muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) C. muncii, în legătură cu competența de soluționare a conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competență alternativă în favoarea instanței de la locul de muncă sau a instanței de la domiciliul reclamantului.

În consecință, în lumina dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, coroborate cu dispozițiile art. 95 pct. 1) C. proc. civ., aparține tribunalelor de la locul de muncă sau domiciliul reclamantului competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru situația în care salariatul are calitatea de reclamant. Se reține, totodată, că în temeiul dispozițiile art. 296 alin. (3) C. muncii, în caz de coparticipare procesuală cererea de chemare în judecată având ca obiect conflict de muncă poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți. Or, în cauză, părțile din dosarul inițial înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea, cu nr. x/90/2016, se află în situația de coparticipare procesuală, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 59 C. proc.

civ. Astfel, drepturile și obligațiile salariaților, reclamanți în dosarul inițial înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea cu nr. x/90/2016, se întemeiază pe o cauză comună ce derivă din calitatea de angajați la pârâtă și din faptul că, în opinia lor, nu le este recunoscută grupa I de muncă pentru activitatea desfășurată în cadrul societății comerciale pârâte. În consecință, în lumina prevederilor art. 296 alin. (3) din C. muncii, Tribunalul Vâlcea, competent să judece cauza pentru reclamanții din Dosarul nr. x/90/2016 care au domiciliul în județul Vâlcea, este competent să judece și cererea de chemare în judecată a reclamanților din Dosarul disjuns, nr. x/90/2016, chiar dacă au domiciliul pe raza teritorială a județului Hunedoara, operând prorogarea legală de competență.

Pentru toate aceste motive, în conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Vâlcea și Tribunalul Hunedoara, urmează a urmează a decide că revine Tribunalul Vâlcea, competența teritorială de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 februarie 2017. Procesat de GGC - CT