ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 277/2017

Decizia nr. 277/2017

Asupra

conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Tribunalul Vâlcea sub nr. x/90/2016,

disjunsă din Dosarul nr. x/90/2016, reclamanții A., B., C., D., E.,

F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O. au chemat în judecată pe

pârâta SC P. SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză:

să se constate că reclamanții, în calitate de angajați ai

pârâtei și-au desfășurat activitatea, în perioada

menționată pentru fiecare reclamant, în condiții grele de

muncă, specifice grupei I de pensioare, procent de lucru de 100%; să

fie obligată pârâta la eliberarea adeverințelor tipizate

prevăzute de lege care să ateste procentul de 100% lucrat în

condiții grele de muncă specifice grupei I de pensionare cât și

perioada de lucru în aceste condiții, în conformitate cu cerințele de

formă prevăzute de Ordinul nr. 590/2008, Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 263/2010, respectiv Anexa 14 din H.G. nr. 257/2011, iar în

caz contrar, să fie obligată la plata unor daune cominatorii de 50

lei/zi de întârziere de la data pronunțării și până la data

eliberării adeverinței.

În drept, au

fost invocate Decretul-lege nr. 92/1976, Ordinul nr. 590/2008, art. 171 - 187

C. muncii, H.G. nr. 257/2011 și art. 35 C. proc. civ.

Prin

Sentința civilă nr. 876 din 17 mai 2016, Tribunalul Vâlcea a admis

excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu,

declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Hunedoara.

Instanța

a reținut că reclamanții au domiciliul în Petroșani,

județul Hunedoara și, raportat la art. 269 alin. (2) C. muncii

și Legea dialogului social nr. 62/2011, modificată prin Legea nr.

2/2013, Tribunalul Vâlcea este necompetent teritorial să judece cauza.

Prin

Sentința civilă nr. 2196/2016, pronunțată la data de 18

octombrie 2016, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, a admis, la

rândul său, excepția necompetenței sale teritoriale, declinând

competența soluționării cererii de chemare în judecată în

favoarea Tribunalului Vâlcea și, constatând ivit conflictul negativ de

competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a dispus

înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație, în vederea

soluționării conflictului.

Instanța

a reținut că, potrivit normelor de competență stabilite

prin art. 269 alin. (2) C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011,

raportat la art. 95 C. proc. civ., conflictele de muncă se soluționează

de tribunalul în a cărei circumscripție reclamantul își are

domiciliul/reședința ori, după caz sediul sau locul de

muncă. De la această regulă, a fost instituită o derogare

prin art. 269 alin. (3) C. muncii, în situația, coparticipării

procesuale, astfel cum este reglementată de art. 59 C. proc. civ., cererea

putând fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre

reclamanți.

A constatat

instanța că Tribunalul Vâlcea a fost sesizat, în Dosarul nr.

x/90/2016, de un număr de 29 de reclamanți, unii cu domiciliul în

județul Vâlcea, iar alții cu domiciliul în Dolj, Argeș,

Teleorman, Gorj, Hunedoara. Cererea acestora are același obiect, fiind în

prezența coparticipării procesuale active, instanța a

reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 269 alin. (3) C.

muncii, motiv pentru care competența de soluționare a cauzei revine

instanței competente pentru oricare dintre reclamanți, respectiv

instanța inițial sesizată, Tribunalului Vâlcea.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a

fost legal sesizată, în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul

dosarului de față are caracterul unui conflict individual de

muncă, astfel cum este definit de dispozițiile art. 1 lit. n) și

p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, prin care reclamanții

A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O. au solicitat,

în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, să se constate că și-au

desfășurat activitatea, în perioada menționată pentru fiecare

reclamant, în condiții grele de muncă, specifice grupei I de

pensionare, procent de lucru de 100% și să fie obligată pârâta

la eliberarea de adeverințe în acest sens.

Se

reține că acțiunea înregistrată sub nr. x/90/2016, ce îi

privește pe reclamanții mai sus menționați, a fost

disjunsă de Tribunalul Vâlcea din Dosarul cu nr. x/90/2016, în care

inițial au fost reclamanți un număr de 29 de salariați ai

pârâtei SC P. SA. Astfel, la primul termen de judecată acordat în Dosarul

nr. x/90/2016, prin încheierea din data de 17 mai 2016, Tribunalul Vâlcea a

dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanții cu domiciliul în

raza altor județe, decât în județul Vâlcea, respectiv în

județele Gorj, Hunedoara, Argeș, Teleorman, Caraș-Severin,

Mehedinți și Dolj, pentru a se pronunța asupra excepției

necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu.

În

consecință, în Dosarul cu nr. x/90/2016, în legătură cu

care s-a ivit conflictul negativ de competență supus analizei,

Tribunalul Vâlcea a admis excepția necompetenței sale teritoriale de

soluționare a cauzei, pentru salariații domiciliați în

județul Hunedoara.

Înalta Curte

reține că, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii,

dreptul comun în materie, cererile având ca obiect conflicte de muncă se

adresează instanței competente în a cărei circumscripție

reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz,

sediul.

Se

constată că, prin dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011,

publicat în M. Of. nr. 322/1.05.2011, normă specială intrată în

vigoare ulterior C. muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269

alin. (2) C. muncii, în legătură cu competența de

soluționare a conflictelor individuale de muncă în care reclamant

este angajatul, fiind reglementată o competență alternativă

în favoarea instanței de la locul de muncă sau a instanței de la

domiciliul reclamantului.

În

consecință, în lumina dispozițiilor art. 210 din Legea nr.

62/2011, coroborate cu dispozițiile art. 95 pct. 1) C. proc. civ.,

aparține tribunalelor de la locul de muncă sau domiciliul

reclamantului competența teritorială de soluționare a cauzei,

pentru situația în care salariatul are calitatea de reclamant.

Se

reține, totodată, că în temeiul dispozițiile art. 296 alin.

(3) C. muncii, în caz de coparticipare procesuală cererea de chemare în

judecată având ca obiect conflict de muncă poate fi formulată la

instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Or, în

cauză, părțile din dosarul inițial înregistrat pe rolul

Tribunalului Vâlcea, cu nr. x/90/2016, se află în situația de

coparticipare procesuală, astfel cum este reglementată de

dispozițiile art. 59 C. proc. civ. Astfel, drepturile și

obligațiile salariaților, reclamanți în dosarul inițial

înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea cu nr. x/90/2016, se întemeiază

pe o cauză comună ce derivă din calitatea de angajați la

pârâtă și din faptul că, în opinia lor, nu le este

recunoscută grupa I de muncă pentru activitatea

desfășurată în cadrul societății comerciale pârâte.

În

consecință, în lumina prevederilor art. 296 alin. (3) din C. muncii,

Tribunalul Vâlcea, competent să judece cauza pentru reclamanții din

Dosarul nr. x/90/2016 care au domiciliul în județul Vâlcea, este competent

să judece și cererea de chemare în judecată a reclamanților

din Dosarul disjuns, nr. x/90/2016, chiar dacă au domiciliul pe raza

teritorială a județului Hunedoara, operând prorogarea legală de

competență.

Pentru toate

aceste motive, în conflictul negativ de competență ivit între

Tribunalul Vâlcea și Tribunalul Hunedoara, urmează a urmează a

decide că revine Tribunalul Vâlcea, competența teritorială de

soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 14 februarie 2017.

Procesat de GGC - CT