ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1817/2017

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 1269/105/2016, reclamantul A. împreună cu alți 17 reclamanți au solicitat să se constate că în perioadele menționate în cerere au fost angajați ai societății pârâte SC C. SA Sinaia și au lucrat efectiv 100% din programul de lucru în secții cuprinse în grupa I și, respectiv, grupa a II-a de muncă, iar după 01.04.2001 în condiții speciale, respectiv condiții deosebite, și pe cale de consecință să se dispună eliberarea unor adeverințe din care să rezulte grupa de muncă la care aveau dreptul.

În ședința din data de 26.05.2017 s-a dispus disjungerea acțiunii promovată de reclamantul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/105/2017.

Prin sentința civilă nr. 2228 din 26.05.2017 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova, invocată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.

În considerentele hotărârii s-a făcut referire la dispozițiile art. 269 din C. muncii, art. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 116, art. 129 alin. (2) pct. 3 și art, 130 C. proc. civ., reținându-se că reclamantul, domiciliat în județul Vrancea, nu a optat pentru niciuna dintre instanțele competente să soluționeze cauza potrivit disp. art. 210 din Legea nr. 62/2011, ci pentru o alta instanță, în circumscripția căreia nu se afla nici domiciliul șî nici locul de muncă al acestuia.

Prin sentința civilă nr. 476 din data de 05.09.2017, Tribunalul Vrancea, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova și, constatând ivit un conflict negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului 3a instanța supremă, în vederea pronunțării regulatorului de competență, în motivare reținând că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 210 și cele ale art. 269 alin. (3) din C. muncii.

Analizând conflictul negativ de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (I) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin demersul judiciar înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova, 18 foști angajați ai pârâtei SC C. SA Sinaia, printre care și reclamantul A., au solicitat să se constate că pe perioadele menționateîn cerere au fost angajați ai societății pârâte și au lucrat efectiv 100% din programul de lucru în secții cuprinse în grupa 1 și, respectiv, grupa a II-a de muncă, iar după 01.04.2001 în condiții speciale, respectiv condiții deosebite, și pe cale de consecință sa se dispună eliberarea unor adeverințe din care să rezulte grupa de munca la care aveau dreptul.

Raportat la obiectul său, acest litigiu face parte din categoria celor date de lege în competența jurisdicției muncii, astfel cum este definită de art. 266 C. muncii, reprezentând un conflict individual de muncă, conform art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011.

Prin urmare, pentru stabilirea competenței instanței se aplică dispozițiile art. 269 din C. muncii, care prevăd:

"(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. (3) Daca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuala activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți", precum și cele aie art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau Socul de muncă reclamantul."

De asemenea, dispozițiile art. 216 din Legea nr. 62/2011 prevăd că:

"Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă", iar potrivit art. 59 C. proc. civ.:

"Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură."

Prin urmare, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 59 C. proc. civ., privind coparticiparea procesuală activă, întrucât între drepturile reclamanților există o strânsă legătură, aceștia fiind interesați să promoveze o acțiune comună, nu numai prin prisma utilității administrării unui probatoriu comun, ci și a aplicării unitare a reglementărilor privind încadrarea în grupa I/a II-a de muncă, respectiv condiții speciale/deosebite pentru persoanele care au lucrat în aceleași condiții, în aceeași unitate angajatoare.

Cum în cauză, toți ceilalți reclamanți au domiciliul în județul Prahova, iar reclamantul A. domiciliază în județul Vrancea, se constată că cererea putea fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2017.