ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 32/2018

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Cererea dedusă judecății

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul A., în numele și pentru membrii acestuia B., C. și D. în contradictoriu cu pârâții Comuna Păcureți prin Primar și Primarul Comunei Păcureți, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:

- obligarea pârâților la stabilirea nivelului de salarizare în favoarea reclamanților funcționari publici, în funcție de nivelul maxim de salarizare, existent în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupaționale, pentru aceeași funcție și grad profesional;

- obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând diferența între salariile cuvenite ca urmare a aplicării nivelului maxim de salarizare din cadrul categoriei profesionale, familiei ocupaționale, pentru aceeași funcție și grad profesional, și salariile efectiv achitate reclamanților, începând cu data de 09 aprilie 2015 și până la data rămânerii definitive a hotărârii, urmând ca sumele să fie actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței lunare până la data plății efective;

- obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale rezultând din diferența dintre salariile cuvenite și cele efectiv achitate reclamanților, de la data scadenței lunare până la data plății efective.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. (51) al O.U.G. nr. 83/2014 modificată prin Legea nr. 71/2015, Legea nr. 188/1999, art. 5 C. muncii, Legea nr. 284/2010, Carta Socială Europeană; Constituția României.

2.1. Prin Sentința nr. 2884 din 9 mai 2017, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența soluționării acțiunii în favoarea Tribunalului Prahova.

Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că, în materia contenciosului administrativ, competența teritorială este alternativă, fiind competentă inclusiv instanța de la sediul pârâtului, iar în cauză atât reclamanții, cât și pârâții, au domiciliul/sediul în județul Prahova.

În speță, sindicatul nu are calitate de reclamant unic, ci acționează potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, în numele membrilor de sindicat, care au domiciliile în județul Prahova, iar C. proc. civ. și Legea nr. 554/2004 fac referire la domiciliul reclamantului și nu al mandatarului.

2.2. Prin Sentința civilă nr. 2422 din data de 26 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu; s-a declinat în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a acțiunii; s-a constatat existența conflictului negativ de competență și s-a dispus suspendarea din oficiu a cauzei.

S-a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Prahova a reținut că Sindicatul A. a acționat în calitate de reclamant, astfel că pentru determinarea competenței teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, urmează să se țină seama de sediul sindicatului, aflat în București, și nu de domiciliul membrilor săi în numele cărora a formulat acțiunea.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 privind recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 118/1 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă, în cazul acestor acțiuni, este cea de la sediul reclamantului.

Competența stabilită de art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 C. muncii este una teritorială exclusivă, prin aceasta asigurându-se o protecție mai eficientă a drepturilor și intereselor reclamanților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ. și analizând obiectul cauzei deduse judecății precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea privind obligarea pârâților Comuna Păcureți prin Primar și Primarul Comunei Păcureți la stabilirea și plata drepturilor salariale cuvenite membrilor de sindicat, funcționari publici.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât obiectul litigiului privește raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, sunt incidente normele speciale de competență reglementate în cuprinsul art. 109 din Legea nr. 188/1999 - "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."

Înalta Curte constată că, în cauză, acțiunea a fost formulată de Sindicatul A., în numele membrilor săi de sindicat, care au fost menționați în tabelul anexat cererii, cu respectarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Se reține că, în materia contenciosului administrativ, sindicatele au calitate procesuală activă recunoscută în virtutea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) teza finală din Legea nr. 554/2004, ca "organisme sociale interesate" care acționează în vederea protejării drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate.

În ceea ce privește instanța competentă teritorial, devin aplicabile dispozițiile dreptului comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, iar în speță reclamantul Sindicatul A. a optat pentru instanța de la sediul său, anume Tribunalul București.

În cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicției muncii și a asigurărilor sociale.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții B., C. și D. prin Sindicatul A., în contradictoriu cu pârâții Comuna Păcureți prin Primar și Primarul Comunei Păcureți, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CT