ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 725/2015

Obiectul căii de atac; Obiectul recursului, declarat în termen legal de pârâta A. Prahova (având ca succesoare B. Ploiești), îl constituie sentința nr. 142 din data de 2 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC C. SRL Ploiești în contradictoriu cu D. - E. - A. a județului Prahova, s-a dispus anularea Deciziilor nr. 1 din 3 ianuarie 2013 și nr. 88 din 25 februarie 2013 emise de A. a județului Prahova, și s-a dispus, pe cale de consecință, exonerarea reclamantei privind angajarea răspunderii solidare cu debitoarea SC F. SRL pentru suma de 2.506.263 lei.

Motivele de casare invocate; Recurenta pârâtă A. a județului Prahova (actualmente B. Ploiești) a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., apreciind că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., cu modificările și completările ulterioare. A învederat recurenta pârâtă că în mod greșit judecătorul fondului a reținut că nu este îndeplinită condiția controlului comun, întrucât din analiza datelor astfel cum acestea au fost relevate și în decizia de atragere a răspunderii solidare rezultă că SPG G. GMBH deține majoritatea drepturilor de vot în adunarea generală a asociaților atât în cadrul SPG F. SRL (80%) cât și în cadrul SC C. SRL (85%) ceea ce demonstrează existența controlului comun sub care se află cele două societăți și îndeplinirea condițiilor privind atragerea răspunderii solidare a persoanei juridice în raport cu debitorul insolvabil conform prevederilor art. 27 alin. (4) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată. În acest sens a depus recurenta pârâtă documentul din data de 5 octombrie 2012 emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova prin care face dovada că la data de 5 octombrie 2012 societatea SPG H. GMBH avea o cotă de participare la beneficii și pierderi de 80%, pe când intimata reclamantă a depus la instanța de fond un document emis ulterior și anume la data de 22 noiembrie 2012 prin care a arătat instanței că SPG H. GMBH deține o cotă de participare la beneficii și pierderi de 49%. Prin urmare, s-a arătat că este evident că reclamanta ulterior declanșării procedurii premergătoare deciziei de atragere a răspunderii și anume procesul verbal din 15 octombrie 2012 întocmit de Activitatea de Inspecție Fiscală, referatul privind angajarea răspunderii solidare din 16 noiembrie 2012 întocmit de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Ploiești - Serviciul de colectare silită persoane juridice, Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 119851 din 19 noiembrie 2012, și-a diminuat cota de participare la profit și pierderi a SPG H. GMBH de la 80% la 49% pentru a induce instanța în eroare cu privire la controlul comun pe care fără îndoială îl exercita asupra celor două societăți. Pe de altă parte, recurenta pârâtă a precizat că în cauză există identitate de obiect de activitate al celor două societăți - serviciile de inginerie și consultanță tehnică - cât și sub aspectul numărului de angajați preluați de la SPG F. SRL, și că în urma verificărilor efectuate asupra documentelor contabile, respectiv balanța de verificare întocmită pentru luna iulie 2012, statul de salarii pentru luna iulie 2012 s-a constatat că un procent de 95% din totalul de salariați ai acesteia, respectiv 39 de salariați din totalul de 41 salariați, au fost preluați de la SPG F. SRL. În raport de toate cele mai sus arătate, a solicitat recurenta pârâtă a se reține că atragerea răspunderii solidare a fost stabilită cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, motiv pentru care s-a cerut admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta SC C. SRL.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în condițiile art. 493 C. proc. civ. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 9 ianuarie 2014, în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (4) din același cod. Prin încheierea din 27 martie 2014 completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul declarat de B. Ploiești (în calitate de succesoare a A. a județului Prahova) și a fixat termen de judecată pe fondul recursurilor la data de 30 octombrie 2014. În raport de această situație, excepția nulității recursului, întrucât nu a fost redactat prin avocat sau consilier juridic, invocată de intimata reclamantă SC C. SRL prin întâmpinare, întemeiată pe dispozițiile art. 486 alin. (3) coroborat cu art. 486 alin. (1) lit. a) și e) și art. 84 alin. (2) C. proc. civ., și reiterată la termenul de judecată în ședință publică din data de 30 octombrie 2014, nu mai poate fi analizată și examinată în procedura judecării pe fond, completul de filtru statuând deja, prin raportul asupra admisibilității în principiu, în sensul îndeplinirii cerințelor de formă a recursului declarat în cauză.

Excepții de ordine publică. La termenul de judecată în ședință publică din data de 30 octombrie 2014, fixat pentru judecata fondului recursului, intimata reclamantă SC C. SRL a invocat excepția nulității recursului declarat de B. Ploiești, apreciindu-se că această cale extraordinară de atac este lovită de nulitate, întrucât motivele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în cele expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, s-a relevat că deși formal întemeiată în drept pe pct. 8 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ. în realitate prin cererea de recurs se critică modul de interpretare de către instanța de fond a probelor administrate, respectiv a extraselor din Registrul Comerțului din care ar rezulta existența controlului comun asupra debitorului aflat în insolvență și asupra intimatei reclamante. Astfel, se critică faptul că instanța de fond a luat în considerare un extras din registrul comerțului din data de 22 noiembrie 2012 în loc să observe extrasul din registru din data de 5 octombrie 2012, aflat la dosarul cauzei, și de asemenea prin cererea de recurs se aduc și alte argumente în susținerea legalității deciziei de atragere a răspunderii (privind identitatea obiectului de activitate a celor două societăți comerciale, etc.) argumente care nu au fost puse însă în discuție înaintea primei instanțe. Intimata reclamantă a arătat că recurenta critică în realitate modul în care instanța de fond s-a raportat la probele administrate, respectiv modul de interpretare a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, ceea ce înseamnă că recurenta critică temeinicia iar nu legalitatea sentinței instanței, or acest fapt este inadmisibil în faza recursului. S-a concluzionat, prin urmare, că niciuna dintre criticile aduse de recurentă sentinței pronunțate de către Curtea de Apel Ploiești nu se încadrează în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât recursul promovat este lovit de nulitate, sens în care s-a solicitat a se constata că a intervenit această sancțiune. 4. Soluționarea excepției de ordine publică invocată de intimata SC C. SRL. Este neîntemeiată - și va fi prin urmare respinsă - excepția nulității recursului declarat de pârâta B. Ploiești (în calitate de succesoare a A. a județului Prahova), fiind îndeplinite cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Într-adevăr, se constată că recurenta a indicat, în cererea de declarare a căii extraordinare de atac, incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material), pe care l-a dezvoltat corespunzător (în esență susținându-se că hotărârea atacată s-a dat cu greșita aplicare a prevederilor art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare), astfel că nu sunt îndeplinite condițiile pentru anularea recursului, potrivit art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Analiza motivelor de casare invocate prin recurs; Înalta Curte reține, în litigiu, că judecătorul fondului a procedat în mod întemeiat, prin sentința recurată (nr. 142 din data de 15 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal), urmare a interpretării și aplicării corecte a normelor de drept incidente în cauză, la admiterea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta SC C. SRL, la anularea Deciziilor nr. 1 din 3 ianuarie 2013 și nr. 88 din 25 februarie 2013 emise de A. a județului Prahova și, pe cale de consecință, la exonerarea reclamantei privind angajarea răspunderii solidare cu debitoarea SC F. SRL pentru suma de 2.506.263 lei. Se constată, în cauză, că prin Decizia nr. 1 din data de 3 ianuarie 2013 emisă de A. a județului Prahova s-a dispus angajarea răspunderii solidare a reclamantei SC C. SRL pentru obligațiile fiscale restante în sumă totală de 2.506.263 lei datorate bugetului general consolidat de către SC F. SRL aflată în procedura insolvenței din data de 11 mai 2012, reținându-se că sunt îndeplinite condițiile de angajare a răspunderii solidare prevăzute de art. 27 alin. (3) lit. b) și c) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, fiind întrunite următoarele condiții: - cota de participare a asociatului majoritar, SPG G. GMBH la cele două societăți; - prezența a cel puțin jumătate din angajații debitoarei aflată în procedura insolvenței pe lisat de angajați ai SC C. SRL; - existența raporturilor comerciale ale acesteia cu cel puțin jumătate din clienții cu care a avut raporturi comerciale și societatea debitoare. Contestația formulată de SC C. SRL Ploiești împotriva Deciziei nr. 1 din data de 3 ianuarie 2013 a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 88 din data de 25 februarie 2013 emisă de A. a județului Prahova, cu motivarea că angajarea răspunderii solidare, prin decizia contestată, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 27 alin. (3) lit. b) și c) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicat, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit dispozițiilor art. 27 denumit marginal ”Răspunderea solidară” din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicat, cu modificările și completările ulterioare, în forma în vigoare la data emiterii actelor administrative contestate de reclamanta SC C. SRL Ploiești, ”(1) Răspund solidar cu debitorul următoarele persoane: a) asociații din asocierile fără personalitate juridică, inclusiv membrii întreprinderilor familiale, pentru obligațiile fiscale datorate de acestea, în condițiile prevăzute la art. 20, alături de reprezentanții legali care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea obligațiilor fiscale la scadență; b) terții popriți, în situațiile prevăzute la art. 149 alin. (9), (10), (12) și (15), în limita sumelor sustrase indisponibilizării; c) reprezentantul legal al contribuabilului care, cu rea-credință, declară băncii, potrivit art. 149 alin. (12) lit. a), că nu deține alte disponibilități bănești. (2) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilității, cu rea-credință, au dobândit în orice mod active de la debitorii care și-au provocat astfel insolvabilitatea; b) administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință, sub orice formă, a activelor debitorului; c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate; d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale; e) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitorului. (3) Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condițiile prezentului cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul și dacă este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții: a) dobândește, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active corporale de la debitor, iar valoarea contabilă a acestor active reprezintă cel puțin jumătate din valoarea contabilă a tuturor activelor corporale ale dobânditorului; b) are sau a avut raporturi comerciale contractuale cu clienții și/sau cu furnizorii, alții decât cei de utilități, care au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul în proporție de cel puțin jumătate din totalul valoric al tranzacțiilor; c) are sau a avut raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puțin jumătate dintre angajații sau prestatorii de servicii ai debitorului. (4) În înțelesul alin. (3), termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: a) control - majoritatea drepturilor de vot, fie în adunarea generală a asociaților unei societăți comerciale ori a unei asociații sau fundații, fie în consiliul de administrație al unei societăți comerciale ori consiliul director al unei asociații sau fundații; b) control indirect - activitatea prin care o persoană exercită controlul prin una sau mai multe persoane.” Judecătorul fondului a reținut, în considerentele sentinței recurate, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii solidare a SC C. SRL Ploiești, în condițiile art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicat, cu modificările și completările ulterioare, învederându-se că din documentația aflată la dosar rezultă că cele două societăți (reclamanta și debitoarea SC F. SRL) nu se află sub control comun - în primul rând datorită faptului că persoana juridică SPG G. GMBH care este asociatul ambelor societăți nu are majoritatea drepturilor de vot în adunarea generală a reclamantei, deținând numai 49% din capitalul social și în al doilea rând datorită neîndeplinirii condiției absolut necesare ca ambele societăți să funcționeze în aceeași perioadă (s-a arătat că reclamanta a fost înființată ulterior deschiderii procedurii de insolvență privind pe debitoarea SC F. SRL) - și că nu se mai impune, în raport de cele două situații juridice mai sus menționate, analizarea îndeplinirii uneia din condițiile de la art. 27 alin. (3) lit. b) și c) din O.G. nr. 92/2003, deoarece însuși textul de lege exclude o atare analiză. Înalta Curte constată, în cauză, că recurenta B. Ploiești (succesoare în drepturi și obligații a A. a județului Prahova) a criticat hotărârea instanței de fond exclusiv sub aspectul primului considerent reținut în fundamentarea soluției de anulare a actelor administrative atacate, cel referitor la neîndeplinirea condiției de majoritate a drepturilor de vot în adunarea generală a asociaților unei societăți comerciale, fără ca obiectul recursului să îl constituie și celălalt considerent, mult mai relevant și de altfel determinant în justificarea soluției de anulare a actelor administrative și care a intrat astfel în puterea lucrului judecat, constând în neîndeplinirea condiției indispensabile și cumulative (alături de una din condițiile de la art. 27 alin. (3) lit. a), b) sau c) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.) a controlului comun, prin raportare la împrejurarea că societatea reclamantă nu avea existență juridică la data deschiderea procedurii de insolvență împotriva societății debitoare. Se reține, astfel, că deși este întemeiată critica recurentei pârâte referitoare la greșita reținere de către judecătorul fondului a neîndeplinirii condiției privitoare la majoritatea a drepturilor de vot în adunarea generală a asociaților unei societăți comerciale - controlul comun nefiind necesar a exista la data emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare, cum eronat susține reclamanta intimată, fiind suficientă existența acestei împrejurări la momentul declanșării procedurii administrativ fiscale premergătoare emiterii deciziei menționate de atragere a răspunderii solidare - aceasta nu este de natură a conduce la admiterea recursului și la casarea hotărârii atacate, întrucât, pe de o parte, celălalt considerent care a constituit deopotrivă temeiul juridic al soluției de admitere a acțiunii reclamantei și de anulare a actelor administrative contestate a intrat în puterea lucrului judecat și nu mai poate fi examinat, și, pe de altă parte, considerentul în discuție este și întemeiat, în condițiile în care controlul comun nu exista la data deschiderii procedurii insolvenței societății debitoare (la 11 mai 2012) reclamanta fiind înființată și înregistrată la Registrul Comerțului ulterior, la data de 20 iunie 2012.

Hotărârea instanței de recurs; În raport de cele mai sus arătate, constatând că este legală hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și a art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de B. Ploiești (succesoare în drepturi și obligații a A. a județului Prahova) împotriva sentinței nr. 142 din 15 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.