ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2540/2015

Decizia nr. 2540/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC "A." SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, să dispună suspendarea executării Ordinului nr. 225 din 22 mai 2013 emis de pârâta Agenția Națională Anti-Doping, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de anulare a acestui act.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 130/F din 12 iulie 2013, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC "A." SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională Anti-Doping și, în consecință, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 225 din 22 mai 2013 emis de pârâta Agenția Națională Anti-Doping, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de anulare a acestui act.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinței nr. 130/F din 12 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs pârâta Agenția Națională Anti-Doping în condițiile art. 483 din Noul C. proc. civ. ( în continuare NCPC).

Recurenta și-a întemeiat în drept calea de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. „hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.”

Prin argumentele prezentate în susținerea motivului de nelegalitate, recurenta a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, care stipulează îndeplinirea cumulativă a condițiilor privind suspendarea unui act administrativ, aspecte care se circumscriu cazului bine justificat și iminenței producerii pagubei.

În aceste sens, a susținut că aspectele susținute de instanță în ceea ce privește nelegalitatea deciziei de impunere nu denotă cu evidență aparență de nelegalitate a actului administrativ fiscal, ci constituie argumente legate de fondul cauzei.

Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situația de excepție care intervine când legea o prevede în limitele și condițiile anume reglementate.

A mai arătat recurenta, cu titlu exemplificativ, că achiziționarea produsului denumit Neurocore ridicat pe baza notei de constatare nr. 0221 din 15 aprilie 2013 era deținut de intimata reclamantă pe raftul de suplimente alimentare aflate la comercializare la data controlului.

Referitor la cea de a doua condiție, prevenirea unei pagube iminente, a arătat că nu este îndeplinită, având în vedere că aceasta presupune administrarea de dovezi care să probeze iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță afirmațiile susținute ca atare în acțiunea formulată de reclamantă.

Mai mult decât atât, faptul că în urma emiterii Ordinului nr. 225/2013, intimata-reclamantă are obligația de a înceta desfășurarea activității de fitness, activitate pe care o desfășoară la punctul de lucru din Municipiul SF. Gheorghe nu înseamnă că aceasta ar conduce la încetarea contractelor de muncă anexate cererii de suspendare.

Prejudiciul material viitor și previzibil trebuie să fie rezultatul unui act administrativ asupra căruia există o îndoială serioasă cu privire la legalitatea acestuia.

Procedura în fața instanței de recurs

Intimata-reclamantă, SC "A." SRL Sfântu Gheorghe a formulat întâmpinare, în termen de 30 de zile de la data comunicării cererii de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefundat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței atacate.

Prin Încheierea de ședință din 29 aprilie 2015, pronunțată în condițiile art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea acesteia.

Actul administrativ a cărui suspendare a fost solicitată în condițiile art. 14 din Legea nr. 552/2004 este Ordinului nr. 225 din 22 mai 2013 emis de pârâta Agenția Națională Anti-Doping.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de întrerupere sau de amânare a efectelor manifestării de voință a autorității publice, menită să asigure protecția juridică a persoanei potențial vătămate, până la evaluarea legalității deciziei administrative de către instanța de contencios administrativ.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004, impune, în acest sens, două condiții cumulative: cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) ca fiind împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, și paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) drept prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării.

Esențial este ca îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

În speță, la nivel formal s-a identificat o aparență de nelegalitate, fiind de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ,aspect care reiese din contradicțiile cu privire la mențiunile din nota de constatare care a stat la baza întocmirii ordinului contestat cu privire la locul unde au fost găsite produsele în discuție, nedovedirea împrejurării că societatea a comercializat substanțele găsite sau că avea cunoștință că produsul respectiv conținea o substanță dopantă, câtă vreme pe eticheta produsului nu apare această substanță.

Așadar, soluția adoptată de recurenta-pârâtă în sensul de a dispune încetarea activității de culturism/fitness nu era prevăzută de legislația în vigoare.

În total acord cu argumentele curții de apel, cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate sunt împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Mai mult decât atât, se constată că nici procesul-verbal de sancționare a contravenției încheiat de recurenta-pârâtă, nu este semnat de către contravenient, iar organul constatator nu a precizat care este motivul nesemnării și nici nu menționează vreun martor.

Cât privește condiția pagubei iminente, din actele depuse la dosar de către intimata-reclamantă, instanța constată că aceasta este îndeplinită.

Așa cum rezultă chiar din actul contestat măsura încetării desfășurării activității urmează a fi pusă în executare, fiind de imediată aplicare, care menționează: „începând cu data comunicării prezentului ordin”.

Prin executarea măsurii mai sus amintită, închiderea imediată a activității sălii, situație care ar atrage prejudicii substanțiale asupra intimatei-reclamante, situație care s-ar repercuta și asupra angajaților cu contracte de muncă, precum și asupra celor 204 clienți care frecventează sala și au abonamente în curs.

Instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare, a admis, în parte, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională Anti-Doping și a anulat Ordinele nr. 225 din 22 mai 2013 și 246 din 3 iunie 2013 emise de pârâtă.

Totodată, instanța a respins ca rămasă fără obiect cererea privind obligarea pârâtei la eliberarea certificatului de funcționare din punct de vedere al reglementărilor anti-doping.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, iar susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

Conchizând, Înalta Curte constată că soluția adoptată de judecătorul fondului este corectă, este conformă, impunându-se ca în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ. să se respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenția Națională Anti-Doping.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională Anti-Doping împotriva Deciziei nr. 130/F din 12 iulie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2015.

Procesat de GGC - LM