ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.11.2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7505/2013

HOTĂRÂRE
29.11.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7505/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta S.C. S.S.

S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și

Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, anularea Deciziei nr. 256 din 14

iulie 2011, emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor

București din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și desființarea

Deciziei de impunere nr. 266 din 28 februarie 2011.

Prin Sentința civilă

nr. 113 din 28 mai 2012 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. S.S. S.R.L. Brașov -

prin Lichidator Judiciar I.C.I., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională

de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și

Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și, în consecință, a admis

excepția prescripției extinctive a dreptului organelor fiscale de-a stabili în

sarcina reclamantei obligații fiscale aferente perioadei 1 octombrie 1999 - 30

aprilie 2004, a anulat Decizia nr. 256 din 14 iulie 2011 emisă de Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor București din cadrul Agenției

Naționale de Administrare Fiscală, Decizia de impunere nr. 266 din 28 februarie

2011 și Raportul de inspecție fiscală nr. 180 din 28 februarie 2011, acte

administrativ fiscale emise de organul de inspecție fiscală din cadrul

Direcției Generale a Finanțelor Publice Brașov.

Împotriva sentinței

instanței de fond pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov au declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

de Administrare Fiscală, susține nelegalitatea că hotărârea atacată a fost dată

cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Intimata-reclamantă a

solicitat anularea Deciziei nr. 256 din 14 iulie 2011, a Deciziei de impunere

nr. 266 din 28 februarie 2011 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 180 din

28 februarie 2011, acte administrativ fiscale emise de Direcția Generala a

Finanțelor Publice Brașov.Instanța de fond a reținut că Decizia nr. 256 din 14

iulie 2011, a fost emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor

din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, deși din antetul

deciziei contestate reiese foarte clar ca aceasta a fost emisă de către

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov, iar din cuprinsul

deciziei rezultă că Biroul de soluționare a contestațiilor din cadrul DGFP a

județului Brașov a soluționat contestația formulată de către

intimata-reclamantă.

Decizia nr. 256 din

14 iulie 2011, a fost emisă de Biroul de Soluționare a Contestațiilor din

cadrul DGFP a județului Brașov, și nu cum, în mod greșit, a reținut instanța de

fond că a fost emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din

cadrul ANAF.

În considerarea

argumentelor expuse, solicită să se constate lipsa calității procesuale pasive

a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și să se respingă cererea ca fiind

formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin motivele de recurs, arată că

hotărârea pronunțata în cauză este mai mult decât criticabilă, este de neacceptat,

deoarece instanța nu a luat în considerare apărările, susținerile și

înscrisurile depuse de la dosarul cauzei.

Instanța nu numai că

a făcut confuzii enorme cu privire la părțile în cauză, dar nu a reținut corect

nici obiectul acestei pricini.

Recurenta susține că

a solicitat instanței printr-o cerere să-i pună în vedere reclamantei să-și

precizeze cadrul procesual al pricinii având în vedere obiectul acțiunii,

precum și actele administrative pe care le contestă, a depus întâmpinare în

care a formulat apărări și a depus înscrisuri în susținere.

Astfel, deși Agenția

Națională de Administrare Fiscală a invocat excepția de ordine publică privind

lipsa calității procesuale pasive,instanța de fond a trecut cu multă ușurință

peste toate aceste apărări, nu a luat în considerare nimic din cele formulate

de către pârâte prin întâmpinări și nici nu s-a pronunțat cu privire la

excepția invocată.

Se mai susține că

excepția prescripției invocată de către reclamantă și admisă în mod greșit de

către instanța de judecată este neîntemeiată.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursurile sunt fondate.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța de fond a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

În cauză, este

întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se

referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau

când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În dreptul intern,

nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de

la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil,

drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Astfel, conform

jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil

presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa,

să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse

și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Pe de altă parte,

dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a

prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Deoarece Convenția

Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi

teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în

discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în

mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța

sesizată.

Cu alte cuvinte, art.

6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în

sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor,

al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a

le aprecia pertinența.

Înalta Curte

apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al

termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe

judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

Respectarea acestei

cerințe, a motivării actului jurisdicțional aflat în calea extraordinară de

atac a recursului, s-a analizat în raport de motivele prezentate în acțiunea

dedusă judecății și de argumentele aduse în apărare de partea adversă.

În cauza de față,

instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată nu îndeplinește

cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece prima

instanță nu a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat

formarea convingerii sale, cu privire la nelegalitatea și netemeinicia deciziei

contestate.

Mai precis, instanța

de fond a preluat în considerentele hotărârii recurate, cererea de chemare în

judecată, în integralitatea ei.

Procedând astfel,

instanța de fond nu a realizat o cercetare a fondului cauzei, motiv pentru care

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul,

va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Admite recursurile

declarate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Brașov împotriva Sentinței nr. 113/F/2012 din 28

mai 2012 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - AM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2018/2015
decare la aceeași instanță, reținând caracterul fondat al motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că prima instanță a preluat în considerente, în integralitate, cererea de chemare în judecată, fără a realiza o cerceta
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3397/2015
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și procedura derulată de prima instanță Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de
ÎCCJ 2014-03-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1156/2014
) și de A.N.A.F. împotriva sentinței nr. 2/F/2012 din data de 16 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, sunt fondate și urmează a fi admise, cu consecința casării hotărârii atacate ș
ÎCCJ 2015-12-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3892/2015
Decizia nr. 3892/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fisca
ÎCCJ 2016-01-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2616/2016
erea instanței încât, în final, s-ar fi pronunțat o soluție diametral opusă. Astfel, analizând Decizia nr. 1073/R/2015 din această perspectivă, Înalta Curte constată că aceasta a făcut obiectul dosarului nr. x/62/2012 înregistrat în fond pe
Sursă