Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
27 mai 2015

Decizia nr. 2190/2015 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 137/2014 a Curții de Apel Craiova

Decizia nr. 2190/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

DECIDE Admite recursul declarat de A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 137 din 24 aprilie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată. Admite acțiunea reclamantelor A. și B. Obligă pârâtul Ministerul Educației Naționale să emită Ordinul de acordare a distincției reprezentând Diploma "Gheorghe Lazăr" pentru anul 2010, respectiv, clasa III, pentru reclamanta A., și clasa I, pentru reclamanta B. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 mai 2015. Procesat de GGC - GV

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.