ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.05.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2185/2015

HOTĂRÂRE
27.05.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2185/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 2185/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 47 din 13 martie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și a anulat Raportul de evaluare din data de 13 iunie 2013, emis de pârâtă.

Împotriva Sentinței civile nr. 47 din 13 martie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul declarat de pârâtă s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora s-a solicitat casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acțiunii ca nefondate, pentru următoarele motive:

Raționamentul instanței de fond este bazat pe o interpretare eronată a prevederilor legale incidente, întrucât intimatul-reclamant a exercitat concomitent, atât calitatea de consilier local, cât și funcția de consilier personal al primarului, angajat cu contract individual de muncă în cadrul cabinetului primarului.

Din interpretarea art. 66 din Legea nr. 215/2001, rezultă că legiuitorul a avut în vedere prin adoptarea sintagmei "compartiment distinct", numai atribuțiile cabinetului, diferite de cele ale consilierului local și nu neapartenența acestei entități la aparatul de specialitate al consiliului județean. Numărul de posturi alocate cabinetului primarului este inclus în numărul total de posturi bugetare din cadrul consiliului local, iar personalul angajat este inclus în categoria angajaților cu contract individual de muncă din compartimentul de specialitate al consiliului local.

Hotărârea recurată nu a fost dată ca urmare a interpretării sistematice a prevederilor art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 și a probatoriului depus în cauză, ci, exclusiv în baza unei adrese de răspuns a Agenției Naționale de Integritate, emisă în raport de niște informații sumare, fără fi posibilă o analiză de fond, pe baza unor informații clare și a unei documentații specifice.

În speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, o persoană fizică neputând exercita concomitent, în mod imparțial, atât funcția de consilier local, cât și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în aparatul de specialitate al primarului, întrucât se poate găsi în situația în care nu își poate îndeplini cu obiectivitate cumulul atribuțiilor ce îi revin în această dublă calitate.

În lipsa unei definiții legale, în procesul de interpretare a normei legale într-un sens care să aibă în vedere finalitatea urmărită de legiuitor, nu se poate face abstracție de un conflict între îndatoririle care le presupun cele două activități desfășurate de către intimatul-reclamant, scopul reglementării fiind tocmai de a exclude efectele negative pe care le-ar putea genera o astfel de situație în planul transparenței în exercitarea funcțiilor publice.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate de pârâtă, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile formulate de recurentă, pentru următoarele considerente:

Prin Raportul de evaluare nr. 26244/G/II din 13 iunie 2013 întocmit de Agenția Națională de Integritate, contestat prin acțiunea dedusă judecății, s-a reținut că reclamantul a încălcat prevederile art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, întrucât în perioada 19 noiembrie 2012 (data numirii în funcția de consilier personal al primarului) și până la data întocmirii actului de constatare, reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, deoarece a deținut și deține calitatea de consilier local al Consiliului Local al comunei B., județul Mureș, concomitent cu funcția de consilier personal al Primarului comunei B., județul Mureș.

În mod greșit instanța de fond a reținut că, în cauză nu este incidentă situația de incompatibilitate prevăzută de dispozițiile art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, atât timp cât reclamantul, care a deținut funcția de consilier local, nu a fost angajat concomitent în aparatul propriu de specialitate al primarului.

Conform prevederilor art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, funcția de consilier local este incompatibilă cu calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local.

Potrivit dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumirea "aparat propriu de specialitate al consiliului local" se înlocuiește, în cuprinsul tuturor actelor normative în vigoare, cu denumirea "aparat de specialitate al primarului".

Din interpretarea conținutului textelor de lege menționate, rezultă că o persoană fizică nu poate exercita, concomitent, atât funcția de consilier local, cât și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în aparatul de specialitate al primarului, întrucât nu își poate îndeplini cu obiectivitate atribuțiile ce-i revin în această dublă calitate, și anume, pe de o parte, în calitate de consilier local, iar pe de altă parte, atribuțiile de consiliere a primarului și de rezolvare a sarcinilor încredințate de către acesta.

Mai mult, conform prevederilor art. 66 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cabinetul primarului este un compartiment distinct înființat de primar, format din personal care își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, atribuțiile personalului încadrat la cabinetul primarului fiind stabilite prin dispoziție a primarului.

Este de necontestat faptul că nu există identitate între "aparatul de specialitate al primarului" și "cabinetul primarului", însă din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 215/2001, rezultă că între aceste structuri există un raport de subordonare, cabinetul primarului fiind parte componentă a aparatului de specialitate al primarului.

În condițiile arătate, contrar opiniei exprimate de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că în speță, există, în mod evident, un conflict între îndatoririle legale pe care le presupun cele două funcții deținute de intimatul-reclamant în perioada de referință, în sensul că una dintre funcții este subordonată celeilalte, sub aspectul îndeplinirii atribuțiilor și a respectării obligațiilor.

Această concluzie este rezultatul interpretării sistematice a prevederilor legii administrației publice locale și a scopului urmărit de legiuitor prin reglementarea instituită de dispozițiile art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, context în care, nu se poate susține că recurenta-pârâtă a extins în mod nelegal situațiile de incompatibilitate prevăzute de textul legal în discuție.

În ceea ce privește adresa nr. 2394 din 04 iulie 2012 emisă de Agenția Națională de Integritate, la care prima instanță face referire în considerentele hotărârii, instanța de control judiciar constată că reprezintă un punct de vedere formulat în urma unei solicitări adresate pârâtei și nu constituie o interpretare generală și obligatorie a textelor de lege incidente în materie, aspect exprimat de altfel, și de către emitentul adresei în cuprinsul acesteia.

Pentru considerentele expuse, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate, casarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței nr. 47 din 13 martie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea atacată și, rejudecând cauza,

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 mai 2015.

Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-01-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 227/2018
Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș la data de 01 iulie 2015, r
ÎCCJ 2018-06-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2430/2018
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I Cererea de chemare în judecată 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fi
ÎCCJ 2015-01-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 182/2015
Decizia nr. 182/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 430/2013 din 10 septembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secți
ÎCCJ 2017-03-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 828/2017
Decizia nr. 828/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios
ÎCCJ 2017-03-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1195/2017
Decizia nr. 1195/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Târgu Mureș, secția contencios
Sursă