ÎCCJ, decizie (scj.ro #82238)

Acțiunea în evacuare. Deosebirea față de acțiunea în revendicare. Cuprins pe materii . Drept civil. Dreptul de proprietate.Apărarea dreptului de proprietate pe calea acțiunii în revendicare sau a acțiunii în evacuare. Index alfabetic. Drept civil. - Acțiunea în evacuare (deosebirea față de acțiunea în revendicare). - Acțiunea în revendicare (deosebirea față de acțiunea în evacuare). C.civ . art . 480; art . 1410 și urm. Acțiunea în revendicare, fondată pe art . 480 C.civ . este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar , acțiune reală deci, prin care reclamantul cere instanței de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat și, pe cale de consecință, să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului.

Spre deosebire de acțiunea în revendicare, acțiunea în evacuare, reglementată prin art . 1410 și urm. C.civ ., este specifică raporturilor juridice de locațiune, adică acelor raporturi prin care o parte, numită locator, s-a obligat să procure celeilalte părți, numită locatar, folosința pe timp determinat a unui bun individual determinat și neconsumptibil în schimbul unei sume de bani, numită chirie. Dreptul real de proprietate nu poate fi apărat decât pe calea acțiunii în revendicare, nicidecum pe calea acțiunii în evacuare. Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr . 2102 din 17 martie 2005 Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentința civilă nt . 5762 din 17 noiembrie 2003, a admis acțiunea reclamantei S.C.”B.M.”-SRL și a dispus evacuarea pârâtului S.C.

de pe terenul și din saivanul prevăzute hotărâre. Curtea de Apel Pitești, Secția civilă, prin decizie nr . 539/A din 17 martie 2004, a respins ca nefonat apelul pârâtului. În esență, instanțele au reținut că reclamanta este proprietara terenului și saivanului, astfel că se impune evacuarea pârâtului care având posesia, consideră inadmisibilă acțiunea în evacuare. Prin recursul declarat, pârâtul susține căeste inadmisibilă acțiunea în evacuare. Recursul este întemeiat. Reclamanta a investit instanța de judecată cu o acțiune având un obiect clar determinat, anume evacuarea pârâtului dintr-un imobil, teren și construcție, precizat ca atare, în mod expres, și în apel, prin întâmpinare, arătând că nu a înțeles să utilizeze calea acțiunii în revendicare.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că evacuarea cerută se impune prin aceea că a dobândit proprietatea imobilului, prin contract de vânzare-cumpărare, iar acesta a fost ocupat fără nici un titlu de către pârât, care se opune la restituirea lui,. Între obiectul pricinii și motivarea acțiunii există o vădită contradicție, prin obiect acțiunea fiind de evacuare, iar motivarea aparținând acțiunii în revendicare după natura dreptului și scopul urmărit. Cele două acțiuni, de drept comun, prezintă însă deosebiri esențiale. Acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar , acțiune reală, deci, prin care reclamantul cere instanței de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat și, pe cale de consecință, să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului.

Spre deosebire de acțiunea în revendicare, acțiunea în evacuare, este specifică raporturilor juridice de locațiune, adică acelor raporturi prin care o parte, numită locator, s-a obligat să procure celeilalte părți, numită locatar, folosința pe timp determinat a unui bun individual determinat și neconsumptibil în schimbul unei sume de bani, numită chirie. Asemenea raporturi juridice au ca efect translațiunea folosinței unui bun, locatarul fiind un detentor care nu dobândește drepturi reale asupra bunului, având obligația restituirii acestuia. Cu alte cuvinte, raporturile juridice din materia locațiunii sunt raporturi de obligații. În cauza de față, între reclamantă și pârât nu au existat raporturi de obligații derivate din locațiune, ci raporturi de drept real constând în exercitarea fără drept de către pârât a posesiei asupra imobilului proprietatea reclamantului.

Ca urmare, dreptul real de proprietate al reclamantului nu poate fi apărat decât pe calea acțiunii în revendicare, nicidecum pe calea acțiunii în evacuare. Cum însă reclamanta a înțeles să utilizeze calea acțiunii în evacuare și nu pe cea în revendicare pusă la îndemâna sa, iar judecătorii nu pot schimba obiectul acțiunii, ci doar eventual temeiul juridic al acesteia (art.129 alin. ultim Cod procedură civilă), instanțele aveau obligația de a respinge ca inadmisibilă acțiunea în evacuare. În consecință, s-a admis recursul, s-a casat decizia atacată, precum și sentința de primă instanță, iar pe fond s-a respins acțiunea ca inadmisibilă.