ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2098/2015

Decizia nr. 2098/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - ANAF - Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului Alba, devenită ulterior Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice Brașov, anularea Deciziei de impunere nr. 931 din 29 noiembrie 2012, a raportului de inspecție fiscală nr. 407808 încheiat la data de 29 noiembrie 2012, a Deciziei nr. 20 din 04 martie 2013 de soluționare a contestației.

Reclamantul a arătat că prin actele de impunere a fost stabilită creanța fiscală la suma de 1.719.276 lei reprezentând suma de 1.301.195 lei TVA; suma de 222.402 lei majorări de întârziere; suma de 195.179 lei penalități de întârziere ; suma de 500 lei amenzi.

Totodată, reclamantul a solicitat și suspendarea punerii în executare a actelor de impunere, în temeiul dispozițiilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 251/2013 din 9 octombrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generala Regionala Brașov - succesoare a DGFP Alba, și, în consecință, a suspendat punerea în executare a Deciziei de impunere nr. 931 din 29 noiembrie 2012 și a Raportului de Inspecție Fiscala nr. 407.808 din 29 noiembrie 2012 până la data soluționării definitive a acțiunii în anularea actului .

Cererea de recurs

Împotriva Sentinței nr. 251/2013 din 9 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs pârâta Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice a Județului Brașov în condițiile art. 483 din Noul C. proc. civ.

Recurenta și-a întemeiat, în drept, calea de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material."

Prin argumentele prezentate în susținerea motivelor de nelegalitate, recurenta a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, care stipulează îndeplinirea cumulativă a condițiilor privind suspendarea unui act administrativ, aspecte care se circumscriu cazului bine justificat și iminenței producerii pagubei.

În aceste sens, a susținut că aspectele invocate de reclamant în ceea ce privește nelegalitatea deciziei de impunere nu denotă cu evidență aparența de nelegalitate a actului administrativ fiscal, ci constituie argumente legate de fondul cauzei.

Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situația de excepție care intervine când legea o prevede în limitele și condițiile anume reglementate.

Referitor la cea de a doua condiție, prevenirea unei pagube iminente, a arătat că nu este îndeplinită, având în vedere că aceasta presupune administrarea de dovezi care să probeze iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță afirmațiile susținute ca atare acțiunea formulată de reclamant.

În fine, a precizat că suspendarea executării silite nu poate fi dispusă dacă nu s-a achitat cauțiunea de 20% din cuantumul sumei datorate, în conformitate cu prevederile art. 215 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

Procedura în fața instanței de recurs

Intimatul-reclamant A. în termen de 30 de zile de la data comunicării cererii de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței atacate.

Prin Încheierea de ședință din 29 aprilie 2015, pronunțată în condițiile art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea acesteia.

Actul administrativ a cărui suspendare a fost solicitată în condițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 552/2004 este Decizia de impunere nr. 93 din 29 noiembrie 2012, emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. 407.808 încheiat la data de 29 noiembrie 2012 prin care a fost stabilită creanța fiscală în sarcina reclamantului la suma de 1.719.276 lei, reprezentând suma de 1.301.195 lei TVA, suma de 222.402 lei majorări de întârziere, suma de 195.179 lei penalități de întârziere, suma de 500 lei amenzi, până a soluționarea irevocabilă a definitivă a acțiunii în anularea actului.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de întrerupere sau de amânare a efectelor manifestării de voință a autorității publice, menită să asigure protecția juridică a persoanei potențial vătămate, până la evaluarea legalității deciziei administrative de către instanța de contencios administrativ.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004, impune, în acest sens, două condiții cumulative: cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) litera t) ca fiind împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, și paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) litera ș) drept prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării.

Esențial este ca îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

În speță, la nivel formal s-a identificat o aparență de nelegalitate, în sensul că, prin raportul de inspecție fiscală întocmit, pârâta reține că potrivit adresei din 16 noiembrie 2012 emisă de Primăria Alba Iulia, nu rezultă că pentru terenurile tranzacționate au fost obținute de contestator planuri urbanistice zonale sau alte acte pentru a le introduce în intravilanul localității. Mai mult decât atât, așa cum a reținut și instanța fondului, în contestarea actului, reclamantul a arătat că în anul 2011 a desfășurat o singura tranzacție imobiliară, astfel ca nu se poate retine caracterul de continuitate al unei activități economice, iar pe de alta parte nu a depășit plafonul de scutire de taxa.

Or, în aceste condiții, pune sub semnul îndoielii, cel puțin în planul aparenței, respectarea echilibrului rezonabil între interesul public urmărit și interesele legitime private cărora li s-a adus atingere.

Cât privește condiția pagubei iminente, instanța constată că îndeplinirea acesteia rezultă cu evidență din faptul că, prin executarea acesteia se pot produce pagube grave, dificil de reparat în patrimoniul reclamantului.

De asemenea, este de menționat și Recomandarea nr. R (89)8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la data de 13 septembrie 1989, care instituie o protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, situație în care măsurile de protecție provizorie trebuie să se raporteze la ansamblul circumstanțelor prezentate,

Relevante, în acest sens, sunt înscrisurile depuse la dosar din care reiese că reclamantul a probat îndeplinirea acestei condiții, astfel ca în mod corect instanța de fond a apreciat în ce ar consta prejudiciul încercat de reclamant prin executarea creanței fiscale.

Referitor la susținerile recurentei în sensul că suspendarea executării silite nu poate fi dispusă dacă nu s-a achitat cauțiunea de 20% din cuantumul sumei datorate, nu pot fi reținute în condițiile în care se regăsește dovada achitării cauțiunii în sumă de 17.200 lei, conform recipisei de consemnare seria TA nr. 1556501 lei, așa cum prevăd dispozițiile art. 215 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

Nu în ultimul rând este de amintit și soluția care a fost adoptată de instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare prin care s-a "admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, DGRFP Brașov - succesor al DGFP ALBA, cu sediul ales în Alba Iulia, jud. Alba, și în consecință, a anulat următoarele acte:

- Decizia nr. 20 din 04 martie 2013

- Decizia de impunere nr. 931 din 29 noiembrie 2012 .

- Raportul de inspecție fiscală nr. 407808 din 29 noiembrie 2012.

Totodată, a exonerat reclamantul de plata sumei de 1.719.276 lei reprezentând 1.301.195 lei taxa pe valoare adăugată ; 222.402 lei majorări de întârziere și dobânzi; 195.179 lei penalități de întârziere și a obligat pârâta la plata către reclamanta sumei de 18.620 lei cheltuieli de judecată".

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, iar susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

Conchizând, Înalta Curte constată că soluția adoptată de judecătorul fondului este corectă, este conformă, impunându-se ca în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ. să se respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației Naționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba în numele pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov împotriva Sentinței nr. 251 din 209 octombrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 mai 2015.

Procesat de GGC - ED