ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3937/2015

Decizia nr. 3937/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba lulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu paratul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Alba, devenită ulterior Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, anularea deciziei de impunere nr. 931 din 29.11.2012, a raportului de inspecție fiscală nr. 407808 încheiat la data de 29.11.2012 și a deciziei nr. 20 din 04 martie 2013 de soluționare a contestației.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 62 din 27 februarie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, D.G.R.F.P. Brașov - succesor al D.G.F.P. Alba și, în consecință, a dispus anularea deciziei nr. 20 din 04.03.2013, a deciziei de impunere nr. 931 din 29 noiembrie 2012 și a raportul de inspecție fiscală nr. 407808 din 29 noiembrie 2012.

A exonerat reclamantul de plata sumei de 1.719.276 lei reprezentând 1.301.195 lei taxa pe valoare adăugată, 222.402 lei majorări de întârziere și dobânzi și 195.179 lei penalități de întârziere.

Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 18.620 lei cheltuieli de judecată.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin reprezentant teritorial Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susținând că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În esență, s-a susținut că sunt temeinice și legale actele administrativ fiscale contestate prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului obligații suplimentare de plată în sumă de 1.719.276 lei reprezentând TVA în sumă de 1.301.195 lei, 222.402 lei majorări de întârziere și dobânzi, precum și 195.179 lei penalități de întârziere.

Principalul motiv de nelegalitate al hotărârii atacate invocat de recurenta-pârâtă constă în încălcarea dispozițiilor art. 152 alin. (1) C. fisc. care prevăd că cifra de afaceri include și operațiunile scutite prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc.

În acest sens, recurenta a apreciat în ceea ce privește tranzacțiile imobiliare desfășurate de intimatul-reclamant în anul 2008 că acesta nu a atins sau depășit plafonul de scutire de TVA prevăzut de art. 152 C. fisc., pentru a deveni plătitor de TVA.

Recurenta-pârâtă a criticat sentința instanței de fond, apreciind că sunt încălcate dispozițiile art. 152 alin. (1) C. fisc. care prevăd că cifra de afaceri include și operațiunile scutite prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc. și în ceea ce privește tranzacțiile imobiliare desfășurate de intimatul-reclamant în anul 2008 că acesta nu a atins sau depășit plafonul de scutire de TVA prevăzut de art. 152 C. fisc., pentru a deveni plătitor de TVA.

Recurenta-pârâtă a criticat sentința instanței de fond, apreciind că sunt încălcate dispozițiile art. 152 alin. (1) C. fisc. care prevăd că cifra de afaceri include și operațiunile scutite prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc. și în ceea ce privește tranzacțiile imobiliare efectuate în anul 2011, având ca obiect 4 terenuri construite în cuantum de 5.348.134 lei.

Un alt motiv de nelegalitate invocat de recurentă este aprecierea caracterului neconstruibil al celor 3 terenuri tranzacționate de către reclamant în anul 2008.

Consideră recurenta-pârâtă că intimatul-reclamant a dobândit calitatea de persoană impozabilă din perspectiva TVA prin efectuarea tranzacțiilor imobiliare cu caracter de continuitate, cu depășirea plafonului de scutire atât pentru cele 4 tranzacții efectuate în anul 2008, cât și pentru cele 3 tranzacții efectuate în anul 2011, conform dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) coroborate cu dispozițiile art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a combătut criticile formulate și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de regularizare a cererii de recurs

În cauză a fost întocmit raport asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost comunicat părților, potrivit încheierii din camera de consiliu din 17 septembrie 2015.

Prin încheierea din 17 septembrie 2015 a admis în principiu recursul declarat de recurentă și a fixat termen de judecată pe fond a acestuia la data de 24 noiembrie 2015, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs

Cu privire la criticile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, se reține că acestea sunt întemeiate, având în vedere considerentele expuse în continuare.

Problema de drept dedusă judecății este dacă intimatul-reclamant în urma tranzacțiilor efectuate în perioada controlată a dobândit calitatea de persoană fizică impozabilă din perspectiva TVA.

Relevante pentru clarificarea acestui aspect sunt dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2), art. 141 alin. (2) lit. f) și art. 152 alin. (1) C. fisc.

Potrivit art. 127 „Persoane impozabile și activitatea economică

(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.

(2) În sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.”

Conform dispozițiilor art. 141 alin. (2) C. fisc. „sunt scutite de TVA operațiunile constând în: f) livrarea de către orice persoană a unei construcții, a unei părți a acesteia și a terenului pe care este construită, precum și a oricărui alt teren. Prin excepție, scutirea nu se aplică pentru livrarea de construcții noi, a unei părți a acesteia sau a unui teren construibil. În sensul prezentului articol, se definesc următoarele:

Dispozițiile art. 152 alin. (1) C. fisc. stabilesc că cifra de afaceri include și operațiunile scutite prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc.:

„Cifra de afaceri care servește drept referință pentru aplicarea alin. (1) este constituită din valoarea totală, a livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii care ar fi taxabile dacă nu ar fi desfășurate de o mică întreprindere, efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic, incluzând și operațiunile scutite cu drept de deducere și pe cele scutite fără drept de deducere, prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a), b), e) și f)”.

Verificând tranzacțiile imobiliare efectuate în perioada controlată din perspectiva prevederilor legale mai sus redate, instanța de control judiciar constată că în mod greșit judecătorul fondului a apreciat că acestea nu au un caracter impozabil.

Astfel, în ceea ce privește tranzacțiile imobiliare desfășurate în anul 2008 prin sentința atacată s-a reținut că intimatul-reclamant nu a atins sau depășit plafonul de scutire de TVA prevăzut de art. 152 C. fisc. pentru a deveni plătitor de TVA.

Contrar celor reținute de către instanța de fond Înalta Curte constată că în mod eronat și cu încălcarea dispozițiilor art. 152 alin. (1) C. fisc., nu au fost luate în calcul tranzacțiile scutite la stabilirea cifrei de afaceri, astfel cum în mod expres prevăd aceste dispoziții legale.

Aceleași dispoziții au fost încălcate și în ceea ce privește tranzacțiile efectuate de intimatul-reclamant în anul 2011, respectiv din cele trei tranzacții efectuate două erau scutite de TVA conform dispozițiilor art. 141 alin. (2) lit. f) și o tranzacție imobiliară impozabilă, având ca obiect patru terenuri construibile, în cuantum de 5.348.134 lei situate în Alba Iulia.

Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 141 alin. (2) lit. f) pct. 1, în accepțiunea legii fiscale, terenul construibil este orice tern amenajat sau neamenajat pe care se pot executa construcții, conform legislației în vigoare.

Toate terenurile înstrăinate în speță se află în intravilan definit în anexa nr. 2 a Legii nr. 50/1991 ca fiind teritoriul determinat prin planul urbanistic general, cuprinzând ansamblul terenurilor de orice fel, cu sau fără construcții, organizate și delimitate ca trupuri independente, plantate, aflate permanent sub ape, aflate în circuitul agricol sau având altă destinație, înăuntrul căruia este permisă realizarea de construcții, în condițiile legii.

Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 50/1991, terenurile destinate construirii se scot din circuitul agricol iar pentru efectuarea acestei operațiuni este necesar ca, în prealabil, terenul în cauză să fie destinat realizării unei construcții.

Contrar celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că intimatul-reclamant a dobândit calitatea de persoană impozabilă din punct de vedere al TVA prin efectuarea tranzacțiilor imobiliare cu caracter de continuitate, cu depășirea plafonului de scutire atât pentru cele patru tranzacții efectuate în anul 2008, cât și pentru cele trei tranzacții efectuate în anul 2011, conform dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc., având obligația legală de a se înregistra ca plătitor de TVA și să plătească TVA aferentă acestora.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în mod eronat judecătorul fondului a apreciat ca fiind nelegale actele administrativ fiscale contestate de reclamant, respectiv decizia de soluționare a contestației nr. 20 din 04 martie 2013, decizia de impunere nr. 931 din 29 noiembrie 2012 și a raportului de inspecție fiscală nr. 407808 din 29 noiembrie 2012 dispunând exonerarea de plată a reclamantului de la plata sumei de 1.719.276 lei reprezentând taxă pe valoarea adăugată în cuantum de 1.301.195 lei, majorări de întârziere și dobânzi, în cuantum de 222.402 lei și penalități de întârziere, în cuantum de 195.179 lei.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va admite recursul formulat în cauză, va casa sentința atacată și va respinge acțiunea formulată de reclamant ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba, împotriva sentinței nr. 62 din 27 februarie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 decembrie 2015.