ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2842/2015

Decizia nr. 2842/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 327 din 4 februarie 2014 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de anulare parțială a raportului de control și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SAI A. SA în contradictoriu cu Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare.

2.1. Motivele de casare

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta SAI A. SA, criticând ca nelegală și netemeinică hotărârea atacată, invocând ca temei al cererii formulate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2.2. Principalele argumente invocate

2.2.1 .Recurenta a susținut că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 5 coroborate cu cele ale art. 83 din O.U.G. nr. 32/2012, precum și pe cele ale art. 187 din Regulamentul CNVM nr. 15/2004. Astfel, în ceea ce privește organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), investiția este permisă de dispozițiile art. 83 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 32/2012. În privința altor organisme de plasament colectiv (AOPC), investiția este permisă de dispozițiile art. 187 din Regulamentul CNVM nr. 15/2004. În cadrul operațiunii juridice de investire în bilete la ordin, A. a încheiat în numele și pe seama organismelor de plasament colectiv administrate (OPC) - fonduri închise sau deschise de investiții și a conturilor individuale aparținând unor persoane fizice sau juridice - contractele de vânzare-cumpărare de bilete la ordin. Încheierea acestor acte juridice se subsumează activităților permise unei societăți de administrare, potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 32/2012. Operațiunile realizate trebuie analizate prin prisma prospectelor de emisiune ale OPC sau al mandatului acordat prin încheierea contractului de administrare a contului individual. Interpretarea logico-juridică este aceea că investițiile în bilete la ordin se efectuează prin dobândirea instrumentului financiar înainte de scadență pentru o sumă inferioară celei rezultând din executarea obligațiilor cuprinse în acest instrument, altminteri nu s-ar asigura obținerea unui beneficiu pentru entitățile administrate de SAI.

Încheierea contractelor de vânzare-cumpărare a biletelor la ordin nu este incompatibilă cu operațiunea de investire în bilete la ordin și a fost realizată pentru a se consemna: momentul la care se realizează investiția, elementele de identificare ale beneficiarilor care girează biletele la ordin, diferența dintre suma plătită de A. beneficiarului și valoarea biletului precum și obligația restituirii biletului în cazul plății integrale a acestuia.

2.2.2. Instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 1225 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, când a apreciat că obiectul contractului poate fi determinat prin analiza unei singure obligații asumate, acțiune care a avut drept efect nesocotirea normei legale anterior citate. Girul și contractul nu sunt operațiuni independente și cauza fiecăreia trebuie interpretată prin cealaltă. În speță, cauza încheierii contractelor de către A. nu a fost aceea a obținerii unui câștig urmare a remiterii unei sume de bani pe care împrumutatul se obligă să o restituie la o dată ulterioară de comun acord stabilită. Dat fiind caracterul formalist și acauzal al obligației decurgând din bilete la ordin, atât timp cât acesta se află în posesia A., suma achitată beneficiarului nu poate avea altă natură juridică decât aceea de investiție în biletul la ordin, indiferent de mențiunile contractului de vânzare-cumpărare. Nu este incompatibilă cu realizarea unei investiții în bilete la ordin clauza contractuală prin care s-a stipulat restituirea biletului la ordin vânzătorului, cu condiția ca A. să-și fi valorificat drepturile derivând din biletul la ordin. Nici stabilirea prin contract a dobânzii nu conduce la concluzia unui împrumut întrucât valoarea dobânzii reprezintă valoarea cu care crește activul încredințat spre administrare A.

În ceea ce privește adresa BNR nr. VI/3/21163 din 17 ianuarie 2013, arată că instanța de fond a alternat conținutul acesteia, că BNR nu a calificat operațiunea ca fiind una de creditare și că aplicarea legii asupra raportului juridic este competența exclusivă a instanței de judecată, iar nu a BNR.

2.2.3. Instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile pct. 510 coroborate cu cele ale pct. 80, 81 și 134 din Norma BNR nr. 6/1994, ca o consecință a aplicării greșite a prevederilor art. 1225 alin. (1) C. civ., prin acordarea de efecte juridice unei singure clauze, în detrimentul ansamblului indivizibil și interdependent compus din obligațiile asumate de părți. Instanța de fond a validat teza ASF potrivit căreia girul ar fi fost în realitate "în garanție", interpretând biletul la ordin în raport de prevederile contractului de vânzare-cumpărare, contrazicând astfel prevederile art. 21 din Legea nr. 58/19345 care prevede necesitatea inserării mențiunii "valoare în garanție"/" valoare în gaj" sau orice altă mențiune care implică un gaj, pentru ca biletul la ordin să fie girat în garanție. Or, biletele la ordin nu conțin mențiunea "în garanție" sau una echivalentă.

2.2.4. Instanța de fond a interpretat în mod greșit prevederile art. 103 alin. (5) din O.U.G. nr. 32/2012 întrucât aplicarea art. 82 din O.U.G. nr. 32/2012 nu poate fi privită izolat de excepțiile reglementate de art. 83, în virtutea cărora societății de administrare îi este permis să realizeze în numele și pe seama OPCVM investiții în instrumente ale pieței monetare. Menținea expresă a legiuitorului "fără a prejudicia aplicarea art. 82 și 84" reprezintă, din punct de vedere juridic, excepție de la aplicarea interdicției de a acorda împrumuturi, în sensul că, ori de câte ori o operațiune ar putea fi calificată drept act de creditare, aceasta este permisă dacă SAI realizează operațiuni permise de lege, cum ar fi cele de investire în bilete la ordin. Orice operațiune vizând instrumente ale pieței monetare sau efecte de comerț reprezintă, într-un mod sau altul, o formă de creditare a beneficiarului.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă ASF a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil și, în subsidiar, ca nefondat.

În susținerea inadmisibilității a arătat că recurenta a invocat motive și susțineri care vizează natura juridică a actelor încheiate și a operațiunilor desfășurate, aspecte care nu au făcut obiectul criticilor formulate în fondul cauzei.

Pe fondul recursului, arată că prin decizia atacată s-a reținut că modalitatea în care recurenta-reclamantă a derulat operațiuni de natură comercială cu instrumente financiare de tipul biletelor la ordin contravine prevederilor deciziei CNVM nr. 333 din 30 ianuarie 2006 coroborat cu art. 54 din Legea nr. 297/2004, prevederi preluate de art. 5 din O.U.G. nr. 32/2012, precum și prevederilor art. 80 alin. (4) din Legea nr. 297/2004, care au fost preluate de art. 103 alin. (5) din O.U.G. nr. 32/2012. Motivul sancționării nu a fost încheierea contractelor de vânzare-cumpărare a biletelor la ordin, ci modalitatea în care recurenta a derulat operațiunile cu biletele la ordin respectiv: obiectul contractelor l-a constituit cumpărarea de bilete la ordin în schimbul unei sume de bani, la scadență este instituită obligația rambursării prețului plătit, bonificat cu dobândă corelativ cu obligația returnării biletului la ordin. În cele mai multe dintre cazuri, la scadența contractelor nu au fost respectate clauzele referitoare la rambursarea sumei, iar reclamanta a încheiat acte adiționale la contracte având ca obiect preluarea datoriei scadente, conform contractului, la care s-a adăugat o nouă dobândă. În analiza contractelor s-a luat în considerare conduita reclamantei concretizată în prelungirea repetată a perioadei de rambursare prin utilizarea unor noi bilete la ordin, situație care a dus la modificarea datelor scadente ale contractelor inițiale iar principalul și dobânda aferentă nu au fost încasate. Relevante în conduita reclamantei sunt și contractele de cesiune a creanțelor izvorâte din contractele de vânzare-cumpărare a biletelor la ordin încheiate de reclamantă cu trei societăți de preluare a creanțelor, ulterior sancționării recurentei prin Decizia nr. A/66 din 04 iunie 2013.

Recurenta nu demonstrează că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale, neaducând argumente în sensul includerii contractelor de vânzare-cumpărare de bilete la ordin în categoria actelor de administrare pe care o SAI le poate încheia în mod legal. Din analiza contractelor în cauză rezultă explicit că acestea au avut ca obiect acordarea unei sume de bani vânzătorului biletului la ordin cu obligația acestuia de a restitui la scadență suma împrumutată cu dobânda aferentă, situație în care respectivele operațiuni au fost corect încadrate ca operațiuni de creditare deghizată.

Raportat la dispozițiile pct. 81, 490 - 500, 510 din Norma BNR 6/1994 și la dispozițiile art. 1588 alin. (2) C. civ., rezultă că transmiterea biletelor la ordin a fost efectuată prin gir iar pe baza clauzelor specifice din contracte (conform cărora s-a stipulat obligația de rambursare a sumei primite împreună cu dobânda la un termen prestabilit precum și obligația giratarului de a rambursa biletul la ordin la momentul efectuării plății), s-a concluzionat că girul utilizat pentru transmiterea biletelor la ordin a fost "gir în garanție", conform pct. 134 din Norma BNR nr. 6/1994, chiar dacă nu a fost respectată obligația de inserare a formulei care consfințește utilizarea girului în garanție.

Legalitatea operațiunilor desfășurate de reclamantă în numele entităților administrate a fost în mod corect apreciată raportat inclusiv la dispozițiile legale aplicabile reclamantei în activitatea de administrare.

4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 4 februarie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 13 mai 2015 completul de filtru a respins excepția inadmisibilității recursului invocată prin întâmpinare și a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat.

4.2 Cu privire la fondul recursului. Soluția instanței de recurs.

4.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Argumentele invocate de către intimata-pârâtă în susținerea inadmisibilității recursului privesc în realitate încălcarea limitelor căii de atac, conturate conform art. 494 raportat la art. 478 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., în raport de care, în calea de atac, nu pot fi invocate motive noi, altele decât cele invocate în fața instanței de fond și care au constituit cauza juridică a cererii de chemare în judecată.

Excepția inadmisibilității recursului a fost respinsă întrucât admisibilitatea căii de atac se analizează din perspectiva îndeplinirii condițiilor de exercițiu care decurg din prevederile art. 456 și urm. C. proc. civ., și anume: legalitatea căii de atac, subiectele căii de atac, ordinea exercitării căilor de atac, unicitatea căii de atac, în vreme ce încălcarea limitelor căii de atac nu atrage inadmisibilitatea acesteia, ci este un impediment de ordine publică care împiedică analiza acelor motive (de recurs, în cazul de față) care depășesc cauza juridică a cererii introductive.

Analizând în ce măsură motivele prezentului recurs nu se înscriu în cauza juridică a cererii introductive, ținând seama și de prevederile art. 478 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora partea poate totuși să expliciteze pretențiile care au fost cuprinse implicit în cererea sa, Curtea apreciază că motivele recursului deși dezvoltă argumente care privesc natura juridică a actelor încheiate și a operațiunilor desfășurate de către SAI care nu au fost arătate în fața primei instanțe, ele pot fi totuși puse în legătură cu cauza juridică a cererii deduse judecății, respectiv se subsumează susținerilor din cererea introductivă potrivit cărora recurenta-reclamantă a respectat dispozițiile legale și obiectul de activitate pentru care a fost autorizată, desfășurând operațiuni de investire în bilete la ordin, care sunt permise OPCVM administrate. Socotind, din aceste motive, că limitele recursului nu au fost depășite, Curtea va analiza pe fond susținerile din recurs.

Recurenta susține că prima instanță a interpretat greșit prevederile art. 5 coroborate cu cele ale art. 83 din O.U.G. nr. 32/2012 și pe cele ale art. 187 din Regulamentul CNVM nr. 15/2004 pentru că, potrivit acestor dispoziții, atât în ceea ce privește OPCVM cât și în ceea ce privește AOPC, era permisă investiția în instrumente ale pieței monetare cum sunt biletele la ordin.

Așa cum a reținut și prima instanță, sancționarea reclamantei a intervenit pe baza analizei operațiunilor desfășurate în numele entităților administrate nu numai în raport cu politicile de investiții ale fondurilor și cu clauzele contractelor de administrare dar și în raport de dispozițiile legale aplicabile reclamantei în activitatea de administrare, inclusiv cele care reglementează limitele activității, concluzionându-se, pe baza modalității în care au fost derulate operațiunile cu instrumente financiare de tipul biletelor la ordin, că acestea au reprezentat operațiuni de creditare interzise unei SAI potrivit art. 103 alin. (5) din O.U.G. nr. 32/2012 [care a preluat dispozițiile similare cuprinse în art. 80 alin. (4) din Legea nr. 297/2004].

Evident, investițiile în bilete la ordin se efectuează prin dobândirea instrumentului financiar înainte de scadență pentru o sumă inferioară celei obținute prin executarea obligației cuprinse în acest instrument, numai în acest fel putându-se asigura obținerea unui beneficiu pentru entitățile administrate de SAI. Însă, din analiza contractelor de vânzare- cumpărare în cauză a rezultat că acestea au avut ca obiect acordarea unei sume de bani vânzătorului biletului la ordin, cu obligația acestuia de a restitui la scadență suma împrumutată, plus o dobândă aferentă, corelativ cu obligația asumată de reclamantă de a returna biletul la ordin. Raportat la aceste clauze contractuale, Curtea constată că, în mod corect, au fost încadrate operațiunile în categoria celor de creditare, luându-se în calcul și că, la scadență, în majoritatea cazurilor, nu s-a efectuat plata sumelor, ci acestea au fost rostogolite prin încheierea de noi contracte având ca obiect achiziția de noi bilete la ordin.

Biletul la ordin este un titlu de credit creat de emitent, în calitate de debitor, prin care acesta se obligă să plătească o sumă de bani fixă, la un anumit termen sau la prezentare, unei alte persoane denumită beneficiar, care are calitatea de creditor. Luând în considerare mențiunea "la ordin" de pe titlurile utilizate în contractele încheiate de SAI A. SA, raportat la norma BNR nr. 6/1994 și la dispozițiile art. 1588 alin. (2) C. civ., potrivit cărora pentru transmiterea titlurilor la ordin este necesar girul efectuat potrivit dispozițiilor aplicabile în materia cambiilor, rezultă că în mod corect s-a stabilit că transmiterea biletelor la ordin fost efectuată prin gir. Întrucât, conform clauzelor contractelor de vânzare-cumpărare, s-a stipulat în sarcina girantului obligația de rambursare a sumei primite împreună cu dobânda la un termen prestabilit, precum și obligația giratarului de a rambursa biletul la ordin la momentul efectuării plății, s-a concluzionat corect că girul utilizat pentru transmiterea biletelor la ordin în cauză este "gir în garanție" în conformitate cu pct. 134 din Norma BNR nr. 6/1994.

În aceste condiții, recurenta susține nefondat că prima instanță a aplicat în mod eronat prevederile art. 1225 alin. (1) C. civ. care prevăd că obiectul contractului îl reprezintă operațiunea juridică precum vânzarea, locațiunea împrumutul și alte asemenea, convenite de părți, astfel cum rezultă din ansamblul drepturilor și obligațiilor contractuale. Chiar dacă nu a fost respectată obligația de inserare a formulei care consfințește utilizarea girului în garanție, din ansamblul clauzelor contractuale rezultă că obiectul acestor contracte a constat în împrumutarea girantului cu o sumă, cu obligația corelativă de rambursare la termen a împrumutului și plata dobânzii aferente sumei împrumutate.

Tocmai interpretarea cauzei juridice a operațiunii pe baza complexului cauzal indivizibil rezultând din biletul la ordin și contractul de vânzare-cumpărare adiacent conduce la concluzia că scopul urmărit de A. nu a fost investirea în bilete la ordin, ci acordarea unor împrumuturi deghizate.

În aceste condiții, în mod corect prima instanță a conchis că, prin modalitatea de investire în bilete la ordin, A. a nesocotit prevederile art. 103 alin. (5) din O.U.G. nr. 32/2012.

4.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SAI A. SA împotriva Sentinței civile nr. 327 din 4 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2015.

Procesat de GGC - GV