ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3686/2018

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3686/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții Asociația Națională pentru Protecția Investitorilor și A. au solicitat anularea Instrucțiunii CNVM nr. 2/2006, aprobată prin Ordinul CNVM nr. 11 din 31 ianuarie 2006, publicat în M.O. nr. 121 din 8 februarie 2006, anularea Dispunerii de măsuri CNVM nr. 1 din 31 ianuarie 2006, anularea Deciziei CNVM nr. 732 din 23 martie 2006, prin care a fost respinsa contestația privind cele două acte menționate, anularea Ordonanței CNVM nr. 600 din 18 iulie 2006 prin care s-a aprobat înregistrarea FOA ca fond închis de investiții, în categoria AOPC specializat în investiții în acțiuni constituit prin atragere în mod public a resurselor financiare de la persoane fizice și juridice, anularea Avizului CNVM nr. 54 din 30 august 2006 prin care s-a aprobat înregistrarea FOA în Registrul CNVM ca fond închis de investiții, în categoria AOPC specializat în investiții în acțiuni constituit prin atragere în mod public a resurselor financiare de la persoane fizice și juridice, obligarea paratei Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (actual Autoritatea de Supraveghere Financiară), în calitate de autoritate publică de reglementare, supraveghere și în domeniul valorilor mobiliare, să plătească reclamanților drept daune materiale și morale, o despăgubire egală cu suma comisionului încasat pentru supravegherea FOA din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 297/2004 (28 iulie 2004) și până la momentul pronunțării sentinței.

Prin Sentința civilă nr. 3342 din 13 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca neîntemeiată excepția tardivității, invocată de pârâta privind contestarea Instrucțiunii CNVM nr. 2/2006 și a dispunerii de măsuri CNVM nr. 1/2006 și respinsă acțiunea reclamanților Asociația Națională pentru Protecția Investitorilor (ANPI) și A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM), astfel cum a fost formulată.

Prin Decizia nr. 3959 din 6 noiembrie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile declarate de Asociația Naționala pentru Protecția Investitorilor (ANPI) și de A. împotriva Sentinței civile nr. 3342 din 13 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost casată sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În consecință, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2006 la data de 4 februarie 2009 sub nr. x/2009.

La solicitarea reclamanților, prin încheierea de ședință din data de 14 aprilie 2009, în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ. judecata cauzei a fost suspendată până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 București, fiind menținută ulterior măsura suspendării până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2012

Prin încheierea de ședință din data de 28 iunie 2016 cauza a fost repusă pe rol, întrucât a încetat temeiul avut în vedere la suspendarea judecății.

În rejudecare, în cauză a fost încuviințată ambelor părți proba cu înscrisuri, la dosar fiind anexată documentația care a stat la baza emiterii actelor contestate în prezenta cauză.

Prin Sentința nr. 2654 din 27 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții Asociația Națională pentru Protecția Investitorilor și A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (Actual Autoritatea de Supraveghere Financiară), ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital (în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată), Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, este autoritatea competentă care aplică prevederile prezentei legi, prin exercitarea prerogativelor stabilite în statutul sau.

Pentru aplicarea acestei legi, CNVM a adoptat Regulamentul nr. 15/2004 privind autorizarea și funcționarea societăților de administrare, a organismelor de plasament colectiv și a depozitarilor.

Prin Instrucțiunea CNVM nr. 2/2006, contestată în prezenta cauză, aprobată prin Ordinul CNVM nr. 11 din 31 ianuarie 2006, publicat în M.O. nr. 121 din 8 februarie 2006, au fost reglementate unele categorii de AOPC care pot fi înființate în conformitate cu prevederile art. 185 alin. (1) lit. e) din Regulamentul CNVM nr. 15/2004 privind autorizarea și funcționarea societăților de administrare a investițiilor, a organismelor de plasament colectiv și a depozitarilor.

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) din Regulamentul CNVM nr. 15/2004, AOPC înregistrate la C.N.V.M, se încadrează în următoarele categorii:

a) AOPC destinate investitorilor calificați reprezentând entități autorizate să opereze pe piețe financiare în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) pct. 15 lit. a) din Legea nr. 297/2004, constituite prin atragere în mod privat a resurselor financiare și cu o valoare lă a titlului de participare de minimum 10.000 RON (100.000.000 ROL);

b) AOPC destinate investitorilor calificați menționați la art. 2 alin. (1) pct. 15 din Legea nr. 297/2004, constituite prin atragere în mod privat a resurselor financiare și cu o valoare nominală a titlului de participare de minimum 2 milioane RON (20 miliarde ROL);

c) AOPC cu o politică de investiții permisivă constituite prin atragere în mod privat sau public a resurselor financiare și cu o valoare nominală a titlului de participare de minimum 1.000 RON (10.000.000 ROL);

d) AOPC cu o politică de investiții diversificată constituite prin atragere în mod privat sau public a resurselor financiare și cu o valoare nominală a titlului de participare de minimum 2.000 RON (20.000.000 ROL);

e) alte categorii de AOPC stabilite de CNVM prin reglementări proprii.

( . . . . . . . . . .)

Astfel, în aplicarea acestei prevederi, precum și pentru a facilita transformarea în A.O.P.C. a unor fonduri cu capital de risc constituite anterior în baza O.G. nr. 20/1998 și a Regulamentului nr. 5/1998, CNVM a emis Instrucțiunea 2/2006 care stabilește ce tipuri de A.O.P.C. pot fi înființate în conformitate cu dispozițiile art. 185 alin. (1) lit. e) din Regulamentul nr. 15/2004.

Prin Dispunerea de măsuri nr. 1/2006 fondurile cu capital de risc constituite în baza O.G. nr. 20/1998 și a Regulamentului nr. 5/1998 au fost obligate să depună la CNVM în termen de maximum 45 de zile documentele prevăzute la Titlul V din Regulamentul nr. 15/2004, aferente tipului de AOPC în care urmau să se încadreze în conformitate cu prevederile Instrucțiunii nr. 2/2006 (art. 1).

De asemenea, prin Dispunerea de măsuri nr. 1/2006 s-a suspendat emisiunea și răscumpărarea titlurilor de participare la fondurile cu capital de risc, până la încadrarea acestora în prevederile Instrucțiunii CNVM nr. 2/2006 (art. 2).

Prin Decizia nr. 732 din 23 martie 2006 s-a respins contestația formulata de ANPI împotriva Instrucțiunii CNVM nr. 2/2006 și a Dispunerii de măsuri nr. 1/2006.

Curtea a reținut că Instrucțiunea CNVM nr. 2/2006 și Dispunerea de măsuri nr. 1/2006 sunt acte administrative cu caracter normativ emise de pârâtă în calitate de autoritate competentă să reglementeze piața de capital, în conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004, după intrarea în vigoare a acestei legi, în speță nefiind direct aplicabile dispozițiile O.G. nr. 20/1998 și ale Regulamentului nr. 5/1998, acte normative emise de pârâtă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 297/2004.

Din înscrisurile dosarului Curtea a constatat că problema de drept ridicată de reclamanți cu privire la Instrucțiunea nr. 2/2006 a mai fost analizată de instanțe, între părți aceeași problemă fiind tranșată cu putere de lucru judecat, aceleași aspecte fiind invocate în esență de către părți.

În consecință, s-a statuat cu putere de lucru judecat că Instrucțiunea nr. 2/2006 a fost emisă în baza art. 185 alin. (1) lit. e) din Regulamentul nr. 15/2004, prin intermediul acesteia fiind reglementate noi categorii de AOPC care sunt supuse înregistrării la CNVM, altele decât cele stabilite prin Legea nr. 297/2004 și Regulamentul nr. 15/2004. Așadar, termenul limită de 31 ianuarie 2006, până la care entitățile reglementate aveau obligația să se încadreze în prevederile Legii nr. 297/2004 și Regulamentului nr. 15/2004, a fost fixat cu privire la AOPC (alte organisme de plasament colectiv) reglementate prin aceste acte normative, respectiv prin intermediul art. 114 - 116 din Legea nr. 297/2004 și al art. 185 alin. (1) lit. a) - d) din Regulamentul nr. 15/2004.

Pe de altă parte, a mai reținut instanța că, CNVM are competența legală de a stabili alte categorii de AOPC (decât cele reglementate prin Legea nr. 297/2004 și Regulamentul CNVM nr. 15/2004), iar de vreme ce Instrucțiunea nr. 2/2006, prin care în temeiul art. 185 alin. (1) lit. e) din Regulamentul nr. 15/2004 s-au stabilit alte categorii de AOPC, a intrat în vigoare la data de 8 februarie 2006, este evident că fondurile de capital de risc care se puteau încadra în aceste dispoziții nu aveau posibilitatea obiectivă de a respecta termenul fixat de Legea nr. 297/2004 și Regulamentul nr. 15/2004, care expirase încă înainte de intrarea în vigoare a Instrucțiunii nr. 2/2006. Prin urmare, în opinia instanței, prin termenul de 45 de zile prevăzut de art. 22, Instrucțiunea nr. 2/2006 nu contravine nici Legii nr. 297/2004, nici Regulamentului nr. 15/2004 întrucât prin acest act se reglementează noi categorii de AOPC, nereglementate prin Lege și Regulament, iar de vreme ce CNVM este abilitat să reglementeze noi categorii de AOPC, poate stabili și un termen pentru ca fondurile cu capital de risc să se încadreze în prevederile acesteia.

A apreciat instanța că, nu poate fi primită susținerea referitoare la restrângerea dreptului de încadrare în oricare dintre formele de AOPC, definite în Legea nr. 297/2004, în privința fondurilor cu capital de risc, constituite în baza O.G. nr. 20/1998 și a Regulamentului nr. 5/1998, întrucât aceste fonduri au avut posibilitatea încadrării într-unul dintre tipurile de AOPC, de la momentul intrării în vigoare a legii aflate în discuție.

Dispoziția de la art. 22 din Instrucțiunea CNVM nr. 2/2006 conferă acestor fonduri posibilități suplimentare de transformare pentru protejarea intereselor investitorilor acestor fonduri.

Regulamentul CNVM nr. 15/2004 cuprinde, la Titlul V, prevederi referitoare la organismele de plasament colectiv, altele decât OPCVM. În concret, art. 185 alin. (1) lit. a) - d) din acest titlu definește 4 categorii de AOPC, iar la lit. e) prevede că CNVM poate stabili prin reglementări proprii și alte categorii de AOPC.

În aplicarea acestei ultime prevederi normative, dar și pentru a permite transformarea în AOPC a unor fonduri cu capital de risc constituite anterior, în baza O.G. nr. 20/1998 și a Regulamentului nr. 5/1998, CNVM a emis Instrucțiunea nr. 2/2006, care stabilește ce tipuri de AOPC pot fi înființate în temeiul art. 185 alin. (1) lit. e) din Regulamentul nr. 15/2004.

În condițiile în care Instrucțiunea CNVM nr. 2/2006 instituie categorii suplimentare de AOPC și menționează detaliile necesare înființării acestora, s-a apreciat că era normal să se stabilească un termen rezonabil pentru aplicarea acestor prevederi. De altfel, Instrucțiunea aflată în discuție a intrat în vigoare de la data publicării sale în Monitorul Oficial, respectiv 8 februarie 2006, și nu putea fi aplicată retroactiv.

Astfel, termenul limită de 31 ianuarie 2006, până la care entitățile reglementate aveau obligația să se încadreze în prevederile Legii nr. 297/2004 și a Regulamentului nr. 15/2004, a fost fixat pentru AOPC reglementate prin aceste acte normative, adică prin intermediul art. 114 - 116 din Legea nr. 297/2004 și al art. 185 alin. (1) lit. a) - d) din Regulamentul CNVM nr. 15/2004.

Instrucțiunea CNVM nr. 2/2006 nu exclude obligația fondurilor cu capital de risc, în speță, FOA, de a respecta prevederile Regulamentului CNVM nr. 15/2004 cu privire la AOPC

Pe cale de consecință, s-a statuat că fondurile din această categorie nu s-au aflat într-un "vid legislativ" în perioada de 45 de zile, prevăzută la art. 22 din Instrucțiunea nr. 2/2006.

În consecință, Curtea a apreciat ca în prezenta cauză nu mai poate fi repusă în discuție legalitatea Instrucțiunii CNVM nr. 2/2006, astfel încât criticile reclamanților și motivele de nelegalitate referitoare la acest act normativ nu pot fi reținute ca fiind întemeiate.

În ceea ce privește legalitatea Dispunerii de măsuri nr. 1/2006, acest act normativ reglementează în concret posibilitatea încadrării FOA în unul dintre categoriile AOPC reglementate de CNVM și nu a stabilit, în sarcina administratorului fondului cu capital de risc, alegerea viitoarei entități, acest drept aparținând exclusiv investitorilor FOA prin Adunarea Generala a Investitorilor Fondului Oamenilor de Afaceri, iar sub acest aspect nu s-a reținut vătămarea drepturilor reclamanților, în condițiile în care pârâta în calitate de autoritate a pieței de capital, ce are ca principală atribuție reglementarea entităților care funcționează pe piața de capital, a venit în întâmpinarea acestor fonduri și a lărgit sfera tipurilor de AOPC, oferind soluții practice în adoptarea deciziei de încadrare în prevederile legale.

Susținerea reclamanților în sensul că Dispunerea de măsuri nr. 1/2006 trebuie anulată întrucât a fost emisă în baza Instrucțiunii nr. 2/2006 care nu era în vigoare la data de 31 ianuarie 2006 nu a fost reținută de instanța de fond, întrucât acest act a fost emis concomitent cu Instrucțiunea nr. 2/2006 în ședința din 30 ianuarie 2006 și nu și-a produs efectele în mod independent, reluând dispozițiile prevăzute în art. 22 din Instrucțiune, fiind stabilite în cuprinsul acesteia măsurile ce urmau să fie îndeplinite în conformitate cu prevederile Instrucțiunii nr. 2/2006.

Curtea a constatat că în mod justificat a fost respinsă contestația formulată împotriva celor două acte normative, Instrucțiunea CNVM nr. 2/2006 și Dispunerea de măsuri nr. 1/2006, Decizia nr. 732 din 23 martie 2006 fiind legală.

Referitor la motivele de nelegalitate cu privire la Ordonanța nr. 600/2006 și Avizul nr. x/2006, nici acestea nu au fost reținute.

Prin Ordonanța nr. 600 din 18 iulie 2006 emisă de pârâtă în baza atribuțiilor sale de reglementare, s-au stabilit ca FOA se va putea înregistra la CNVM în categoria de AOPC specializate în acțiuni, constituite prin atragere în mod public a resurselor financiare de la persoanele fizice sau juridice, termenul maxim 7 zile fiind acordat pentru completarea documentației corespunzătoare încadrării acestui fond FOA, în categoria de AOPC specializat în acțiuni, actul fiind emis de pârâta conform dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Statutul CNVM.

De asemenea, prin Avizul CNVM nr. 54 din 30 august 2006 care a fost emis în baza Instrucțiunii CNVM nr. 2/2006, Fondul Oamenilor de Afaceri (F.O.A.) a fost înregistrat în categoria AOPC specializat în investiții în acțiuni, constituit pentru atragere în mod public a resurselor financiare de la persoane fizice și juridice și înscris în Registrul CNVM - Secțiunea fonduri închise de investiții din România, cu nr. CSC08FIIR/400007 din data de 30 august 2006.

Având în vedere motivele de nelegalitate invocate de către reclamanți în susținerea cererii de chemare în judecată, constatând că din probele administrate, inclusiv corespondența purtată între Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și X. SA referitoare la Fondul Oamenilor de afaceri nu se relevă aspecte care să influențeze legalitatea actelor contestate, Curtea a reținut că aceste acte au fost legal emise de autoritatea pârâtă în exercitarea competentelor sale.

Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinței nr. 2654 din 27 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs Asociația Națională pentru Protecția Investitorilor (ANPI) și A.

În motivarea căii de atac, recurenții susțin că au fost vătămați de dreptul la informație prevăzut de art. 31 alin. (2) din Constituție și art. 23, art. 25, art. 34 și art. 52 din Legea nr. 24/2000, în sensul că au fost împiedicați să cunoască regulile de transformare ale FOA în AOPC și noul Contract de societate al FOA, la care trebuia să adere. Consideră recurenții că au fost vătămați și în drepturile de proprietari ai FOA, prevăzute de art. 44 alin. (2) din Constituție și de drepturile conexe acestuia, în sensul că au fost împiedicați de CNVM să exprime consimțământul asupra dispozițiilor noului contract de societate FOA și inclusiv, să părăsească legal societatea FOA, pentru că noul ei contract nu le mai reprezenta interesele.

La pagina 16 a sentinței recurate, Curtea de Apel a respins cererea de judecare a principalului capăt de cerere sub pretextul de autoritate de lucru judecat în privința Instrucțiunii CNVM 2/2006:

Pe cale de consecință, s-a statuat că fondurile din această categorie nu s-au aflat într-un "vid legislativ " în perioada de 45 de zile, prevăzută la art. 22 din Instrucțiunea nr. 2/2006.

În consecință, Curtea reține că în prezenta cauză nu mai poate fi repusă în discuție legalitatea Instrucțiunii CNVM nr. 2/2006, astfel încât criticile reclamanților și motivele de nelegalitate referitoare la acest act normativ nu pot fi reținute ca fiind întemeiate."

Omisiunea instanței Curții de apel București de a judeca acest capăt de cerere este ilegală, întrucât Dosarele CAB x/2009 și y/2012 nu au avut aceleași părți procesuale, din prezentul dosar lipsește SAFI, care a fost parte în celălalt dosar. În plus, în Dosarul x/2012 instanța nu s-a pronunțat în chestiunea vidului legislativ în tranziția FOA spre AOPC, raportat la drepturile cetățenilor din Constituție și din Legea nr. 24/2000R, motivat de faptul că obiectul excepției de nelegalitate analizează Instrucțiunea CNVM nr. 2/2006, raportat numai la Legea nr. 297/2004 și la Regulamentul CNVM nr. 15/2004, acte care într-adevăr nu obligau CNVM să asigure o tranziție firească și fără lacune spre noile OPC.

astfel, recurenții arată că în Sentința 795 din 21 februarie 2013, pronunțata în Dosarul Curții de Apel București x/2/2012, admisă de instanță ca probă, se rețin următoarele:

În ceea ce privește critica reclamanților privitoare la presupusul vid legislativ creat de Instrucțiunea nr. 2/2006 pentru perioada de 45 de zile prevăzută de ort. 22 întrucât nu a fost reglementată situația tranzitorie a organizării și desfășurării adunărilor generale ale fondurilor de capital de risc, instanța apreciază că această împrejurare nu este de natură a atrage nelegalitatea Instrucțiunii nr. 2/2006, necontravenindu-se niciunei prevederi din dispozițiile Legii nr. 297/2004 și Regulamentului nr. 15/2004, ci reprezintă o chestiune litigioasă (legea aplicabilă cauzei) supusă controlului judecătoresc în cadrul litigiului de fond, prin care reclamanții au investit instanțele de judecată cu cererea de anulare a hotărârii Adunării Generale a Investitorilor FOA."

Chestiunea vidului legislativ și a lacunelor tranziției FOA de la Fond cu capital de risc la AOPC nu a fost judecată nici în Dosarul TMB x/2009, susțin recurenții.

În acest sens, recurenții fac trimitere la pct. 5 din Decizia 993 din 22 noiembrie 2011, în Dosarul TMB x/2009, unde se arată că, în ceea ce privește natura nulității invocate de către apelanții reclamanți pentru neregularități care țin de convocarea, comunicarea formularului de vot și modul de vot, s-a arătat și argumentat mai sus, la pct. 2, aspectul că aceasta este o nulitate relativă, cu consecințe specifice în ceea ce privește modalitatea de invocare și efectele produse. Astfel, nulitatea relativă poate interveni numai dacă neregulile puteau duce la modificarea rezultatului votului final, ceea ce nu s-a dovedit, iar majoritatea investitorilor nu a solicitat anularea hotărârii luate în urma Adunării Generale desfășurate în perioada 20 februarie 2006 - 17 martie 2006, ceea ce prepune că aceștia nu s-au considerat vătămați în intervalul de 3 ani de la data la care a fost comunicată hotărârea atacată.

De asemenea, se reține că Adunarea Generală a Investitorilor a fost stabilită de lege, a avut un caracter special, fiind aplicabile dispozițiile dreptului comun, așa cum stabilește chiar actul normativ care a impus-o, astfel încât convocarea s-a făcut în conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004 raportate la Legea nr. 31/1990.

Cum a reținut în mod corect și judecătoria, convocarea și desfășurarea adunării generale a investitorilor pentru încadrarea în prevederile Legii nr. 297/2004 erau supuse dispozițiilor de drept comun, în vigoare în februarie- martie 2006, iar nu celor din Contractul de societate civilă care făceau trimitere la Regulamentul nr. 9/1996, ce era abrogat.

Nu pot fi reținute susținerile apelanților în sensul că nu are relevanță faptul că actul la care se face trimitere era abrogat sau nu la data convocării din moment ce textul art. 10 din Regulamentul nr. 9 putea fi inserat de la început în contractul de societate, trimiterea la norma în discuție fiind realizată doar din considerente de redactare. Atâta vreme cât convenția de societate trimite expres la un act normativ care nu mai poate fi aplicat ca urmare a abrogării, dispoziția din contract rămâne fără efect, urmând a fi aplicabile dispozițiile legale incidente în vigoare.

Instanța TMB a constatat că actele normative juridice care au guvernat FOA - Fond cu capital de risc s-au abrogat, nu s-au înlocuit cu nimic, în locul lor s-au aplicat prin analogie, porțiuni din Legea nr. 31/1990, nescrise în Contractul de societate și necunoscute investitorilor, dar acest procedeu lipsit de dispoziții normative explicite a schimbat tipul de nulitate aplicabilă Hotărârii AGI FOA, din nulitate absoluta, în nulitate relativă.

Prin urmare, recurenții solicită instanței de recurs să caseze sentința CAE 2654 din 27 iunie 2017, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat pe capătul de cerere privind lacunele legislative ale Instrucțiunii CNVM nr. 2/2006.

Despre legalitatea Dispunerii de măsuri CNVM nr. 1/2006, instanța de fond s-a pronunțat la pag. 16 din sentință că, "alegerea viitoarei entități (AOPC), acest drept aparținând exclusiv investitorilor FOA prin Adunarea Generala a Investitorilor Fondului Oamenilor de Afaceri iar sub acest aspect nu se poate reține vătămarea drepturilor reclamanților, în condițiile în care pârâta în calitate de autoritate a pieței de capital, ce are ca principală atribuție reglementarea entităților care funcționează pe piața de capital, a venit în întâmpinarea acestor fonduri și a lărgit sfera tipurilor de AOPC, oferind soluții practice în adoptarea deciziei de încadrare în prevederile legale".

Singurul silogism legat de Dispunerea de măsuri CNVM nr. 1/2006, la fel ca la toate celelalte actele contestate, se bazează exclusiv pe dreptul autorității publice de a emite acte administrative, drept pe care nu l-am contestat. Deși în considerentele sentinței sunt expuse succint, unele dintre criticile actelor atacate, formulate de ANPI, contrar art. 261 pct. 5 vechiul C. proc. civ., în sentință nu se regăsesc motivele de fapt și de drept pentru care s-au înlăturat cererile reclamanților, deci motivarea este incompleta, iar procesul inechitabil.

În plus, susținerea instanței legată de Dispunerea de măsuri CNVM nr. 1/2006 este contrazisă de probele din dosar, respectiv de Ordonanța CNVM nr. 600 din 18 iulie 2006, prin care autoritatea publică a obligat SAFI să-i transmită în termen de 7 zile alt contract de societate FOA decât cel transmis inițial și de contractele FOA pe care le-a primit CNVM de la SAFI, lipsite de semnături și adeziuni ale investitorilor.

Dat fiind că în Decizia 993 din 22 noiembrie 2011, pronunțată în Dosarul TMB x/2009, scrie că nu s-au aplicat acte normative speciale CNVM, care să guverneze explicit procedura tranziției FOA către AOPC, soluția justiției s-a bazat pe "dreptul comun", neelaborat de CNVM, adică pe Legea nr. 31/1990. Așadar, tranziția FOA la AOPC nu a fost reglementată prin dispoziții normative CNVM, alegerea categoriei de OPC n-a fost decisă de investitorii FOA, așa cum susține autoritatea, susținerile din Decizia CNVM nr. 732 din 23 martie 2006 sunt false și menite să inducă în eroare cetățenii, investitorii și instanțele și în consecință. Decizia este ilegală.

Ordonanța CNVM nr. 600 din 18 iulie 2006 nu este emisă de pârâtă în baza atribuțiilor sale de reglementare, cum este scris în ultimul alineat, de la pag. 16 din sentință, pentru că nu este act normativ, cum a presupus greșit instanța. Ordonanțele CNVM sunt acte individuale emise în baza atribuțiilor de control ale CNVM, iar la controale se puteau cere numai acte existente, nu întocmirea unor acte noi de către SAFI, la comanda CNVM, acte potrivnice intereselor investitorilor FOA și lipsite de adeziunile investitorilor la categoria de AOPC care a fost impusă.

Avizul x din 30 august 2006 a fost emis în baza prerogativelor CNVM, așa cum susține sentința, dar pentru validitatea actului nu este suficient doar atâta. Reglementările în vigoare cereau ca actul administrativ să nu producă vătămări investitorilor și ca autorizarea și înregistrarea FOA într-o anumită categorie de AOPC să respecte investițiile permise și limitările aplicabile acestora, conform art. 116 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 297/2004.

În materia fondurilor de investiții nu există avize cu derogări de la investițiile permise, așa cum a acordat CNVM pentru SAFI, nici avize provizorii, cu perioadă de grație și nici prezumții că se pot emite astfel de acte. Legislația în vigoare nu permite CNVM să înființeze AOPC din categoria de AOPC care atrag în mod public resurse financiare ale persoanelor (art. 114 al Legii nr. 297/2004), dar care sunt lipsite de adeziuni ale tuturor investitorilor, iar capitalul cu care participa investitorii sa fi fost vărsat în trecut, pentru alt tip de fond, singurul pentru care și-au dat acceptul cu semnătura.

Deși instanța a reținut și în încheierea din 6 iunie 2017 și în considerentele sentinței că ANPI a reclamat vătămări ale drepturilor investitorilor la data avizării contractului de societate FOA, nu există în sentință o motivare pentru ignorarea/înlăturarea acestor vătămări.

Pe lângă faptul că instanța nu a motivat deloc înlăturarea probelor aduse de ANPI la dosar, în sentință apare soluția presupusei autorității de lucru judecat în privința Instrucțiunii CNVM nr. 2/2006, care nu s-a dezbătut în sala de judecată, nu apare nici în încheieri și nici în considerentele sentinței. Această soluție a apărut în cele 9 luni cât a durat motivarea, un termen excesiv de lung și nejustificat și s-a dat după terminarea judecății, în lipsa reclamanților, încălcându-le dreptul la un proces corect.

În considerente sentinței s-au reținut de către instanță numai susținerile reclamantelor, nicio apărare formulată de pârâta ASF, întâmpinare nu s-a depus și în mod inexplicabil pârâta a câștigat procesul. În încheierea din 06.06.2017 instanța a notat și apărări și susțineri ale pârâtei ASF, dar n-au fost reținute în considerentele sentinței și nu rezultă pe ce bază s-a decis că actele atacate sunt valide.

Instanța nu a reținut toate susținerile reclamanților, iar unele susțineri reținute sunt redate eronat, incoerent și imposibil de înțeles. Până și data tehnoredactării de pe ultima pagină din sentință este eronată, respectiv 07 august 2018.

În continuare, recurenții reclamanți exemplifică o serie de susțineri ANPI redate eronat și dificil de înțeles, precizând că aceste texte nu le permit să identifice ce chestiuni de drept a analizat instanța, textele par să fi fost transcrise mecanic, superficial și în derizoriu, astfel că recurenții au convingerea că sunt chestiuni pe care instanța nu le-a înțeles și nici nu le-a judecat.

Față de aceste considerente, recurenții reclamanți solicită casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În probațiune, recurenții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv Reglementările CNVM aplicabile FOA fond cu capital de risc în perioada 8 februarie 2006 - 25 martie 2006, întocmite cu respectarea Legii nr. 24/2000, care trebuie să se săsească în posesia pârâtei; actul conținând concluziile cu care s-a terminat ancheta administrativă referitoare la Adunarea Generală a Investitorilor din 2006; actele pe baza cărora s-a emis Avizul x/2006, din care să rezulte că investitorii aveau cunoștință de prevederile contractului de societate pentru care s-a dat Avizul și că au semnat adeziuni la acest contract de societate.

Intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat, apreciind că sentința civilă atacată este legală și temeinică.

Examinând recursul civil de față, în limitele criticilor formulate de către recurenții reclamanți, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge ca atare.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că recurenții reclamanți au solicitat, prin acțiunea ce face obiectul cauzei de față, anularea Instrucțiunii CNVM nr. 2/2006, aprobată prin Ordinul CNVM nr. 11 din 31 ianuarie 2006, publicat în M.O. nr. 121 din 8 februarie 2006, anularea Dispunerii de măsuri CNVM nr. 1 din 31 ianuarie 2006, anularea Deciziei CNVM nr. 732 din 23 martie 2006, prin care li s-a respins contestația privind cele două acte mai sus menționate, anularea Ordonanței CNVM nr. 600 din 18 iulie 2006 prin care s-a aprobat înregistrarea FOA ca fond închis de investiții, în categoria AOPC specializat în investiții în acțiuni constituit prin atragere în mod public a resurselor financiare de la persoane fizice și juridice, anularea Avizului CNVM nr. 54 din 30 august 2006 prin care s-a aprobat înregistrarea FOA în Registrul CNVM ca fond închis de investiții, în categoria AOPC specializat în investiții în acțiuni constituit prin atragere în mod public a resurselor financiare de la persoane fizice și juridice, obligarea CNVM să plătească reclamantelor drept daune materiale și morale, o despăgubire egală cu suma comisionului încasat pentru supravegherea FOA din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 297/2004 (28 iulie 2004) și până la momentul pronunțării sentinței.

Prin Sentința civilă nr. 3342 din 13 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca neîntemeiată excepția tardivității, invocată de pârâta privind contestarea Instrucțiunii CNVM nr. 2/2006 și a dispunerii de măsuri CNVM nr. 1/2006 și respinsă acțiunea reclamanților Asociația Națională pentru Protecția Investitorilor (ANPI) și A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare (CNVM), astfel cum a fost formulată.

Prin Decizia nr. 3959 din 6 noiembrie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și Fiscal a admis recursurile declarate de Asociația Naționala pentru Protecția Investitorilor (ANPI) și de A. împotriva Sentinței civile nr. 3342 din 13 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost casata sentința recurată și trimisa cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În consecință, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2006 la data de 4 februarie 2009 sub nr. x/2009.

Rejudecând cauza, după casare, Curtea de Apel București a pronunțat Sentința civilă nr. 2654 din 27 iunie 2017, prin care a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamanților.

În esență, instanța fondului reține că, prin Instrucțiunea CNVM nr. 2/2006, contestată în prezenta cauză, aprobată prin Ordinul CNVM nr. 11 din 31 ianuarie 2006, publicat în M.O. nr. 121 din 8 februarie 2006, au fost reglementate unele categorii de AOPC care pot fi înființate în conformitate cu prevederile art. 185 alin. (1) lit. e) din Regulamentul CNVM nr. 15/2004 privind autorizarea și funcționarea societăților de administrare a investițiilor, a organismelor de plasament colectiv și a depozitarilor.

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) din Regulamentul CNVM nr. 15/2004, AOPC înregistrate la C.N.V.M, se încadrează în următoarele categorii:

b) AOPC destinate investitorilor calificași menționați la art. 2 alin. (1) pct. 15 din Legea nr. 297/2004, constituite prin atragere în mod privat a resurselor financiare și cu o valoare nominală a titlului de participare de minimum 2 milioane RON (20 miliarde ROL);

e) alte categorii de AOPC stabilite de CNVM prin reglementări proprii.

( . . . . . . . . . .)

Astfel, în aplicarea acestei prevederi, precum și pentru a facilita transformarea în AOPC a unor fonduri cu capital de risc constituite anterior în baza O.G. nr. 20/1998 și a Regulamentului nr. 5/1998, CNVM a emis Instrucțiunea 2/2006 care stabilește ce tipuri de AOPC pot fi înființate în conformitate cu dispozițiile art. 185 alin. (1) lit. e) din Regulamentul nr. 15/2004.

Prin Dispunerea de măsuri nr. 1/2006 fondurile cu capital de risc constituite în baza O.G. nr. 20/1998 și a Regulamentului nr. 5/1998 au fost obligate sa depună la CNVM, în termen de maximum 45 de zile, documentele prevăzute la Titlul V din Regulamentul nr. 15/2004, aferente tipului de AOPC în care urmau sa se încadreze în conformitate cu prevederile Instrucțiunii nr. 2/2006 (art. 1).

În ceea ce privește acțiunea având ca obiect aceste două acte administrative, anterior citate, curtea de apel a respins acțiunea reclamanților, în virtutea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, soluție ce se impune a fi menținută, pentru următoarele considerente:

Prin încheierea de ședință din data de 23 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. x/2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a sesizat Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a Instrucțiunii CNVM. nr. 2/2006, excepție invocată de reclamanții A. și Asociația Națională pentru Protecția Investitorilor.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 795 din 21 februarie 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/2012, a respins excepția de nelegalitate ca neîntemeiată, reținând că, prin Instrucțiunea CNVM. nr. 2/2006, emisă în aplicarea prevederilor art. 185 alin. (1) lit. e) din Regulamentul A. nr. 15/2004, au fost stabilite unele categorii de F. ce pot fi înființate în conformitate cu dispoziția normativă anterior arătată. La art. 2 din această Instrucțiune au fost stabilite categoriile de fonduri care vor fi înregistrate. Totodată, la art. 22 din Instrucțiunea analizată se menționează că fondurile de capital de risc, constituie în baza O.G. nr. 20/1998 privind constituirea și funcționarea fondurilor cu capital de risc și a Regulamentului CNVM. nr. 5/1998, au obligația încadrării în tipurile de fonduri menționate în prezenta instrucțiune în termen de 45 de zile de la intrarea ei în vigoare.

Autorii excepției de nelegalitate critică, în principiu, prevederile art. 22 din Instrucțiunea nr. 2/2006, în esență, pentru faptul că, prin termenul stabilit în acest articol, este depășit termenul maxim prevăzut de Legea nr. 297/2004 și de Regulamentul nr. 15/2004 în care entitățile reglementate trebuie să se încadreze în prevederile acestor texte, respectiv 31 ianuarie 2006, și se creează o lacună legislativă cu privire la reglementarea situației fondurilor cu capital de risc.

Instanța de fond a apreciat că legalitatea actului normativ criticat poate fi discutabilă numai în situația în care Instrucțiunea CNVM. nr. 2/2006 ar cuprinde dispoziții potrivnice sau peste prevederile legii și a regulamentului în aplicarea căreia a fost adoptată.

Or, atare ipoteză nu se regăsește în cauza dedusă judecății, observându-se faptul că Instrucțiunea nr. 2/2006 a fost emisă în baza art. 185 alin. (1) lit. e) din Regulamentul nr. 15/2004, prin intermediul acesteia fiind reglementate noi categorii de fonduri care sunt supuse înregistrării, altele decât cele stabilite prin Legea nr. 297/2004 și Regulamentul nr. 15/2004. Așadar, termenul limită de 31 ianuarie 2006, până la care entitățile reglementate aveau obligația să se încadreze în prevederile Legii nr. 297/2004 și Regulamentului nr. 15/2004, a fost fixat cu privire la AOPC. (alte organisme de plasament colectiv) reglementate prin aceste acte normative, respectiv prin intermediul art. 114 - 116 din Legea nr. 297/2004 și al art. 185 alin. (1) lit. a) - d) din Regulamentul nr. 15/2004.

Prima instanță a considerat că CNVM avea competența legală de a stabili alte categorii de fonduri, în afara celor reglementate prin Legea nr. 297/2004 și Regulamentul CNVM nr. 15/2004.

În condițiile în care Instrucțiunea nr. 2/2006 și-a produs efectele de la data de 08 februarie 2006, fondurile de capital de risc care se puteau încadra în prevederile sale nu aveau posibilitatea obiectivă de a respecta termenul fixat de Legea nr. 297/2004 și Regulamentul nr. 15/2004 care expirase chiar înainte de intrarea sa în vigoare. Așadar, prin termenul de 45 de zile, prevăzut de art. 22, Instrucțiunea nr. 2/2006 nu contravine nici Legii nr. 297/2004 și nici Regulamentului nr. 15/2004, întrucât prin acest act se reglementează noi categorii de fonduri, neprevăzute de acestea două. În concluzie, câtă vreme CNVM poate să reglementeze noi categorii de fonduri, el poate stabili și un termen pentru ca fondurile de capital de risc să se încadreze în prevederile acesteia.

Și ultimul motiv de nelegalitate invocat de reclamanți, referitor la faptul că Instrucțiunea nr. 2/2006 ar excede cadrului stabilit prin Regulamentul nr. 15/2004, în condițiile în care face trimitere la fondurile cu capital de risc, a fost apreciat ca fiind nefondat.

Nu poate fi primită interpretarea făcută de reclamanți în sensul că art. 185 alin. (1) din Regulamentul nr. 15/2004 se referă exclusiv la organismele de plasament colectiv noi, iar nu la vechile categorii de plasament colectiv, precum erau și fondurile cu capital de risc.

Categoriile de fonduri de risc, reglementate prin Instrucțiunea nr. 2/2006, ca și cele stabilite prin Legea nr. 297/2004 și prin Regulamentul nr. 15/2004, vizează și fondurile cu capital de risc, reglementate prin O.G. nr. 20/1998 și prin Regulamentul nr. 5/1998, care au obligația încadrării în noile prevederi.

În concluzie, instanța a apreciat că nu se poate susține faptul că Instrucțiunea nr. 2/2006 stabilește și alte categorii de fonduri., în care au obligația să se încadreze în termen de 45 de zile organismele de plasament colectiv noi.

Prin decizia civilă nr. 4405/19 noiembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de reclamanții Asociația Națională pentru Protecția Investitorilor și A. împotriva sentinței civile nr. 795 din 21 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Dezlegând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., relevant în cauza de față, Înalta Curte a reținut că, " potrivit art. 281 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, CNVM va stabili, prin regulament, perioada în care entitatea reglementată de către aceasta trebuie să se încadreze în prevederile prezentei legi, perioadă care nu va depăși 18 luni de la intrarea în vigoare a acesteia.

Statutul CNVM, adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002, aprobată prin Legea nr. 514/2002, nu stabilește o ierarhie a acestor acte normative, sub aspectul forței lor juridice. Prin urmare, este lipsit de relevanță faptul că CNVM a stabilit prin instrucțiune termenul de încadrare a unor entități în prevederile Legii nr. 297/2004.

Nu poate fi primită alegația recurenților referitoare la restrângerea dreptului de încadrare în oricare dintre formele de OPC, definite în Legea nr. 297/2004, în privința fondurilor cu capital de risc, constituite în baza O.G. nr. 20/1998 și a Regulamentului nr. 5/1998. Aceste fonduri au avut posibilitatea încadrării într-unul dintre tipurile de OPC, de la momentul intrării în vigoare a legii aflate în discuție.

Dispoziția de la art. 22 din Instrucțiunea CNVM nr. 2/2006 conferă acestor fonduri posibilități suplimentare de transformare pentru protejarea intereselor investitorilor acestor fonduri.

În condițiile în care Instrucțiunea CNVM nr. 2/2006 instituie categorii suplimentare de AOPC și menționează detaliile necesare înființării acestora, era normal să se stabilească un termen rezonabil pentru aplicarea acestor prevederi. De altfel, Instrucțiunea aflată în discuție a intrat în vigoare de la data publicării sale în Monitorul Oficial, respectiv 08 februarie 2006, și nu putea fi aplicată retroactiv.

Ca atare, după cum în mod corect a reținut și prima instanță, termenul limită de 31 ianuarie 2006, până la care entitățile reglementate aveau obligația să se încadreze în prevederile Legii nr. 297/2004 și a Regulamentului nr. 15/2004, a fost fixat pentru AOPC reglementate prin aceste acte normative, adică prin intermediul art. 114 - 116 din Legea nr. 297/2004 și al art. 185 alin. (1) lit. a) - d) din Regulamentul CNVM nr. 15/2004.

Fondul Oamenilor de Afaceri, administrat de X. S.A., este un fond închis cu capital de risc, aflat în categoria AOPC, constituit în baza O.G. nr. 20/1998 și Regulamentului CNVM nr. 15/2004, căruia nu i se aplică acest termen, în condițiile în care acesta trebuia să se încadreze în tipul de AOPC prevăzut de art. 2 lit. e) din Instrucțiunea CNVM nr. 2/2006. Această încadrare trebuia realizată în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a Instrucțiunii analizate.

Trebuie precizat faptul că Instrucțiunea CNVM nr. 2/2006 nu exclude obligația fondurilor cu capital de risc, în speță, FOA, de a respecta prevederile Regulamentului CNVM nr. 15/2004 cu privire la AOPC

Pe cale de consecință, fondurile din această categorie nu se află într-un "vid legislativ" în perioada de 45 de zile, prevăzută la art. 22 din Instrucțiunea nr. 2/2006, după cum susțin recurenții.

Referitor la critica recurenților în sensul că CNVM a încălcat prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, Înalta Curte reține următoarele:

În întâmpinarea depusă la dosar, intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a arătat faptul că CNVM, în calitate de autoritate a pieței de capital, ce are ca atribuție principală reglementarea entităților care funcționează pe piața de capital, a venit în întâmpinarea fondurilor cu capital de risc și a lărgit sfera tipurilor de AOPC, oferind soluții practice în adoptarea deciziei de încadrare în prevederile legale.

Art. 7 alin. (1) din Statutul CNVM, adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002, aprobată prin Legea nr. 514/2002 prevede faptul că: "în vederea îndeplinirii obiectivelor sale, CNVM își exercită prerogativele legale privind reglementarea prin adoptarea de norme, emiterea de acte individuale și dispunerea de măsuri, după deliberare în ședințe (...)."

Așadar, prin adoptarea de Instrucțiuni, CNVM intervine în adoptarea unor măsuri cu aplicabilitate imediată, în condițiile în care o asemenea intervenție este necesară și oportună în raport de dinamismul pieței de capital.

Art. 13 din Legea nr. 24/2000, republicată, cuprinde principiile care trebuie avute în vedere și de autoritatea intimată la momentul elaborării reglementărilor secundare, respectiv: "Actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislației, scop în care: a) proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de același nivel, cu care se află în conexiune."

Art. 7 alin. (10) din Statutul CNVM, adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002, aprobată prin Legea nr. 514/2002, prevede că CNVM va edita și va publica periodic un buletin, care este publicația oficială a acestuia. Actele publicate în acest buletin sunt opozabile terților. Buletinul va conține, fără a se limita la acestea: a) reglementările adoptate de CNVM; b) comunicate și acte cu privire la piețele reglementate; c) interpretarea oficială a reglementărilor proprii care guvernează piețele reglementate și entitățile supravegheate.

După cum s-a arătat anterior, Instrucțiunea CNVM nr. 2/2006 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 121 din 8 februarie 2006, astfel încât beneficiată de forța probantă a actelor emise de CNVM și își produce efectele de plin drept.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a interpretat și a aplicat corect dispozițiile normative incidente în cauză, situație în care nu este fondat motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.".

După cum rezultă din analiza deciziei civile anterior menționate, chestiunile litigioase din prezenta cauză în legătură cu legalitatea Instrucțiunii CBVM nr. 2/2006 au făcut obiectul controlului exercitat de instanța de contencios administrativ pe calea excepției de nelegalitate, în cadrul dosarului nr. x/2012, context în care în mod întemeiat a apreciat instanța fondului că aceste chestiuni nu mai pot fi repuse în discuție, pentru că altfel s-ar încălca efectul pozitiv al puterii lucrului judecat.

Așa cum a subliniat și judecătorul fondului, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat se impune în virtutea prevederilor art. 1201 C. civ., și nu mai permite rediscutarea unei chestiuni litigioase, ulterior hotărârii prin care a fost tranșată irevocabil chestiunea litigioasă, între aceleași părți.

În manifestarea sa ca excepție procesuală, puterea de lucru judecat împiedică formularea unei cereri de chemare în judecată între aceleași părți, având același obiect și aceeași cauză, după ce o pricină identică sub cele trei aspecte, și-a găsit rezolvarea definitivă.

În schimb, efectul pozitiv al lucrului judecat nu impune tripla identitate mai sus analizată ci doar demonstrarea faptului că o anumită chestiune litigioasă a fost tranșată într-un litigiu anterior între aceleași părți, indiferent care ar fi obiectul cauzei în care se ridică problema efectului pozitiv al lucrului judecat.

De aceea, este irelevant faptul că în prezenta cauză nu este parte și SAFI, necesar dar și suficient fiind să existe identitatea de părți între reclamanții care au formulat criticile la adresa legalității Instrucțiunii CNVM nr. 2/2006 și emitentul acestui act normativ, condiție ce se dovedește a fi îndeplinită în cauză (ASF fiind continuatorul CNVM).

O altă critică în prezentul recurs vizează faptul că instanța fondului s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat fără a o pune în discuția părților, or, este de reamintit faptul că pricina nu a fost soluționată pe excepție, puterea de lucru judecat fiind valorificată de prima instanță din perspectiva efectului pozitiv al lucrului judecat, analizat anterior.

În plus, recurenții reclamanți nu pot invoca nicio vătămare de natură a reliefa existența unui proces inechitabil, cât timp aceștia au fost parte în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. x/2012, având calitatea de autori ai excepției de nelegalitate, fiind, astfel, în deplină cunoștință de cauză cu privire la obiectul excepției de nelegalitate și soluția pronunțată de instanțele de contencios administrativ.

Nu este de ignorat nici faptul că judecarea fondului prezentei cauze, după casare, a fost suspendată în condițiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ., la cererea reclamanților, până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/2009, în care a fost și ridicată excepția de nelegalitate a Instrucțiunii CNVM nr. 2/2006, context în care recurenții reclamanți aveau, fără putință de tăgadă, cunoștință cu privire la efectele hotărârilor judecătorești pronunțate asupra excepției, condiție analizată tocmai pentru a se dispune suspendarea judecății.

În ceea ce privește critica recurenților reclamanți, conform căreia chestiunea vidului legislativ și a lacunelor tranziției FOA de la Fond cu capital de risc la AOPC nu ar fi fost judecată în Dosarul x/2009, Înalta Curte constată că această problemă își găsește o rezolvare explicită în cuprinsul Deciziei civile nr. 4405/19 noiembrie 2014, așa cu

§ Cauze similare