ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2261/2015

Decizia nr. 2261/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/32/2013 din 16 septembrie 2013, astfel cum a fost precizată în cadrul procedurii de regularizare reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și modificată conform art. 204 din același cod, reclamanta SC A. SRL Bacău a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, Agenția Județeană a Finanțelor Publice Bacău și Activitatea de inspecție fiscală Bacău, suspendarea executării deciziei de impunere nr. F-BCD 401 din 26 iulie 2013 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 240 din data de 19 decembrie pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă,. de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de suspendare, ca inadmisibilă, formulată de reclamanta SC A. SRL Bacău, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău și Activitatea de inspecție fiscală Bacău, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.

Prin Încheierea de ședință din data de 14 noiembrie 2013 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de parata a Activității de Inspecție Fiscală Bacău prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.

Totodată s-a pus în vedere reclamantei plata cauțiunii în cuantum de 400.000 lei

Recursul.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii de ședință din data de 14 noiembrie 2013 a formulat recurs reclamanta SC A. SRL Bacău, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, a arătat ca prin respingerea cererii de reducere/scutire de la plata cauțiunii în cuantumul stabilit s-a încălcat dreptul la un proces echitabil și dreptul de acces la instanță.

S-a arătat că, în condițiile în care toate conturile societății sunt poprite, nu s-a asigurat, în concret, garanțiile necesare pentru justițiabil de a-și susține cauza în față unui judecător.

Având în vedere motivarea stereotipă a instanței de fond cu privire la inadmisibilitatea acțiunii promovate, s-a apreciat că sentința este nelegală, atât prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cât și raportat la dispozițiile art. 21 din Constituție.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Procedura în față instanței de recurs

Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 9 februarie 2016 s-a admis în principiu recursul.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 alin. (1) pct 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din noul C. proc. civ. recursul urmărește să supună Înaltei Curți examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În fapt, reclamanta a sesizat instanța de judecată cu cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. F-BCD 401 din 26 iulie 2013 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău.

Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, de vreme ce aceasta nu și-a îndeplinit obligația de plată a cauțiunii stabilită de instanță prin Încheierea din 14 noiembrie 2013.

Potrivit prevederilor art. 215 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar conform art. 215 alin. (2) din același act normativ, "Dispozițiile prezentului articol nu aduce atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei".

Cum textul legal mai sus menționat nu distinge, rezultă că în materia actului administrativ fiscal suspendarea executării poate fi dispusă, fie în condițiile art. 14 fie în condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, adică fie până la pronunțarea instanței de fond fie până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, numai dacă sunt întrunite cumulativ trei cerințe: depunerea unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei, stabilită în concret în mod suveran de judecătorul fondului; existența cazului bine justificat; prevenirea unei pagube iminente.

Instituirea obligației de plată a cauțiunii ca o condiție a suspendării executării actului administrativ fiscal, cum a stabilit și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 500 din 6 mai 2008, nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiție, contrară prevederilor art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât plata cauțiunii nu constituie o condiție de admisibilitate a contestației formulate împotriva actului administrativ fiscal, ci cauțiunea a fost instituită de legiuitor exclusiv pentru a se putea solicita suspendarea executării actului administrativ fiscal.

S-a mai reținut, de instanța constituțională, că nu este restricționat accesul la justiție ca urmare a valorii exagerate a cauțiunii ce trebuie depusă pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal, legiuitorul putând institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege.

În mod întemeiat instanța de fond, luând act de nedepunerea de către reclamantă a cauțiunii stabilită în cuantum de 400.000 lei și, constatând astfel că nu este îndeplinită una din condițiile de admisibilitate, a respins cererea reclamante de suspendare a executării actului administrativ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL Bacău împotriva Sentinței nr. 240 din 19 decembrie 2013 și încheierii de ședință din data de 14 noiembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2015.

Procesat de GGC - GV