ÎCCJ, decizie (scj.ro #83416)

Contract de acordare a asistenței juridice . Prezumția de comercialitate . Competența materială Contractul de prestări servicii juridice de către firma de avocatură (pârâtă) pentru comerciantul reclamant vizează operațiuni străine de activitatea de comerciant a reclamantului, fapt ce înlătură prezumția de comercialitate prevăzută de dispozițiile art . 4 și art . 56 C.com. Ca urmare, în litigiul privind rezilierea contractului, solicitată de reclamant, sunt aplicabile dispozițiile procedurale care reglementează competența materială în dreptul comun. Potrivit art.1 pct.1 și art.10 pct.1 C.proc.civ ., competentă în soluționarea litigiului este instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte a obligațiunii, în speță, judecătoria sectorului 2 București.

(Secția Comercială, decizia comercială nr.731 din 17 februarie 2006) Reclamanta SC A. SA a chemat în judecată CABINETUL INDIVIDUAL DE AVOCATURĂ A.C.I și a solicitat Judecătoriei Râmnicu Vâlcea să dispună rezilierea contractului de prestări servicii din 17 octombrie 2001. Pârâta a invocat excepția necompetenței materiale și, prin sentința nr.5089/2004, Judecătoria Râmnicu Vâlcea și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, în temeiul art.2 alin.(1) lit . a) și art.7 alin.(1) C.proc.civ . La rândul său, Tribunalul București și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sector 2 București și a înaintat dosarul Curții de Apel. București, prin sentința nr.1066/2005. Curtea de Apel București, prin sentința nr.52/2005, a constatat inexistența conflictului negativ de competență și a trimis dosarul Judecătoriei sector 2, spre competentă soluționare.

Reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că solicită desființarea contractului de prestări servicii și a actelor adiționale din 31 iulie 2003 și 15 septembrie 2003. Judecătoria sector 2 București, prin sentința nr.4615 din 31 iulie 2003, a stabilit că raporturile juridice dintre părți sunt de natură comercială, pentru considerentul că pârâta și-a asumat o obligație de a presta în beneficiul reclamantei servicii juridice, destinate rezolvării unor probleme litigioase în care era implicată o societate comercială. În sprijinul acestei concluzii au fost menționate prevederile art.4 și 56 C. com . și prevederile art.10 pct.4 C.proc.civ ., prin care se stabilește o competență teritorială alternativă în materia obligațiilor comerciale.

Judecătoria Sector 2 București a stabilit că obligația a luat naștere în orașul Rm.Vâlcea și în această situație, competent să soluționeze cauza este Tribunalul Vâlcea, căruia i-a înaintat dosarul. Tribunalul Vâlcea a reexaminat litigiul dedus judecății și a stabilit că acesta este de natură civilă întrucât prestația la care s-a obligat pârâtul este străină actului comercial. Față de această concluzie, tribunalul a constatat existența unui conflict negativ de competență și a înaintat dosarul, conform art.21 și 158 C.proc.civ ., Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru regulator de competență. Potrivit art.20 alin.(2) C.proc.civ ., există conflict negativ de competență „când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină”.

În speță, conflictul negativ de competență dintre Judecătoria sector 2 București și Tribunalul Vâlcea s-a ivit în fața acestei din urmă instanțe, care s-a pronunțat cu privire la natura litigiului dedus judecății și a stabilit că nu este competentă material să soluționeze cauza. Pentru stabilirea instanței competente se impune a reexamina natura raportului juridic care a generat litigiul dintre părțile în proces. S-a constatat că litigiul își are izvorul în contractul de prestări servicii din 17 octombrie 2001 și actele adiționale subsecvente prin care pârâta și-a asumat obligația de a presta servicii juridice. Prin obiectul său, acest contract vizează operațiuni străine de activitatea de comerciant a reclamantei, astfel că nu poate fi în discuție o faptă de comerț subiectivă cu toate că una dintre părți este comerciant.

În aceste condiții, prezumția de comercialitate , instituită prin art.4 C. com ., este înlăturată întrucât necomercialitatea rezultă din însuși actul încheiat de comerciant. În concret, contractul încheiat de părțile în proces este un contract de acordare a asistenței juridice, căruia îi sunt aplicabile regulile de drept civil ale mandatului. Fiind în fața unei excepții de la aplicarea „legii comerciale”, datorită naturii actului juridic din care izvorăște litigiul, se aplică dispozițiile procedurale care reglementează competența materială în dreptul comun, așa încât, potrivit art.1 pct.1 și 10 pct.1 C.proc . civ ., competentă să soluționeze litigiul este Judecătoria sector 2 București.