ÎCCJ, decizie (scj.ro #83416)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83416) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contract
de
acordare
a
asistenței
juridice
.
Prezumția
de
comercialitate
.
Competența
materială
Contractul de prestări servicii juridice de către firma de
avocatură (pârâtă) pentru comerciantul reclamant vizează operațiuni străine de
activitatea de comerciant a reclamantului, fapt ce înlătură prezumția de
comercialitate
prevăzută de dispozițiile
art
. 4 și
art
. 56 C.com.
Ca urmare, în litigiul privind rezilierea contractului,
solicitată de reclamant, sunt aplicabile dispozițiile procedurale care
reglementează
competența materială în
dreptul comun.
Potrivit art.1 pct.1 și art.10 pct.1
C.proc.civ
.,
competentă în soluționarea litigiului este instanța locului prevăzut în
contract pentru executarea, fie chiar în parte a obligațiunii, în speță,
judecătoria sectorului 2 București.
(Secția
Comercială, decizia comercială nr.731 din 17 februarie 2006)
Reclamanta SC A. SA a chemat în judecată CABINETUL INDIVIDUAL DE
AVOCATURĂ
A.C.I
și a solicitat Judecătoriei Râmnicu
Vâlcea să dispună rezilierea contractului de prestări servicii din 17 octombrie
2001.
Pârâta a invocat excepția
necompetenței
materiale și, prin sentința nr.5089/2004, Judecătoria Râmnicu Vâlcea și-a
declinat competența în favoarea Tribunalului București, în temeiul art.2
alin.(1)
lit
. a) și art.7 alin.(1)
C.proc.civ
. La rândul său, Tribunalul București și-a
declinat competența în favoarea Judecătoriei Sector 2 București și a înaintat
dosarul Curții de Apel. București, prin sentința nr.1066/2005.
Curtea de Apel București, prin sentința nr.52/2005, a constatat
inexistența conflictului negativ de competență și a trimis dosarul Judecătoriei
sector 2, spre competentă soluționare.
Reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că solicită
desființarea contractului de prestări servicii și a actelor adiționale din 31
iulie 2003 și 15 septembrie 2003.
Judecătoria sector 2 București, prin sentința nr.4615 din 31
iulie 2003, a stabilit că raporturile juridice dintre părți sunt de natură
comercială, pentru considerentul că pârâta și-a asumat o obligație de a presta
în beneficiul reclamantei servicii juridice, destinate rezolvării unor probleme
litigioase în care era implicată o societate comercială. În sprijinul acestei
concluzii au fost menționate prevederile art.4 și 56 C.
com
. și prevederile art.10 pct.4
C.proc.civ
.,
prin care se stabilește o competență teritorială alternativă în materia obligațiilor
comerciale. Judecătoria Sector 2 București a stabilit că obligația a luat
naștere în orașul
Rm.Vâlcea
și în această situație,
competent să soluționeze cauza este Tribunalul Vâlcea, căruia i-a înaintat
dosarul.
Tribunalul
Vâlcea a reexaminat litigiul dedus judecății și a stabilit că acesta este de
natură civilă întrucât prestația la care s-a obligat pârâtul este străină
actului comercial. Față de această concluzie, tribunalul a constatat existența
unui conflict negativ de competență și a înaintat dosarul, conform art.21 și
158
C.proc.civ
., Înaltei Curți de Casație și
Justiție, pentru regulator de competență.
Potrivit
art.20 alin.(2)
C.proc.civ
., există conflict negativ
de competență „când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile, s-au
declarat necompetente de a judeca aceeași pricină”.
În
speță, conflictul negativ de competență dintre Judecătoria sector 2
București și Tribunalul Vâlcea s-a ivit în fața acestei din urmă instanțe, care
s-a pronunțat cu privire la natura litigiului dedus judecății și a stabilit că
nu este competentă material să soluționeze cauza.
Pentru
stabilirea instanței competente se impune a reexamina natura raportului juridic
care a generat litigiul dintre părțile în proces. S-a constatat că litigiul își
are izvorul în contractul de prestări servicii din 17 octombrie 2001 și actele
adiționale subsecvente prin care pârâta și-a asumat obligația de a presta
servicii juridice.
Prin
obiectul său, acest contract vizează operațiuni străine de activitatea de
comerciant a reclamantei, astfel că nu poate fi în discuție o faptă de comerț
subiectivă cu toate că una dintre părți este comerciant. În aceste condiții,
prezumția de
comercialitate
, instituită prin
art.4 C.
com
., este înlăturată întrucât
necomercialitatea
rezultă din însuși actul încheiat de
comerciant. În concret, contractul încheiat de părțile în proces este un
contract de acordare a asistenței juridice, căruia îi sunt aplicabile regulile
de drept civil ale mandatului.
Fiind
în fața unei excepții de la aplicarea „legii comerciale”, datorită naturii
actului juridic din care izvorăște litigiul, se aplică dispozițiile procedurale
care reglementează competența materială în dreptul comun, așa încât, potrivit
art.1 pct.1 și 10 pct.1
C.proc
.
civ
.,
competentă să soluționeze litigiul este Judecătoria sector 2 București.