ÎCCJ, decizie (scj.ro #86795)

Stabilirea competenței materiale a instanței în raport de calificarea dată cererii de chemare în judecată. Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența instanțelor. Competența materială. Index alfabetic : competență materială. - acțiune în constare - calificarea cererii - vechime în muncă - persoană persecutată politic C.proc.civ., art. 1pct. 1, art. 111 Decret-lege nr. 118/1990 Cererea prin care o persoană solicită, în temeiul Decretului-lege nr.118/1990, să i se recunoască vechimea în muncă pentru perioada în care a fost persecutată sau urmărită din motive politice, este o acțiune în constatare, de drept comun întemeiată pe dispozițiile art.111 teza I C.proc.civ., a cărei soluționare intră în competența judecătoriei conform art.1 pct.1 C.proc.civ.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 4071 din 17 iunie 2008 Prin sentința nr.7/2007, Curtea de Apel Ploiești, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, soluționând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Ploiești și Tribunalul Prahova în ceea ce privește cererea formulată de reclamantul S.I., în contradictoriu cu Direcția Muncii și Ocrotirii Sociale – Oficiul Asigurărilor Sociale și Pensiilor de Stat Ploiești, de a se constata că perioada 1949-1962, în care nu a putut să-și exercite profesia, constituie vechime în învățământ, a stabilit competența în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Curtea de Apel Ploiești a reținut că stabilirea și plata drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr.118/1990, invocat de reclamant în motivarea acțiunii se fac de către direcțiile generale de muncă și protecție socială, printr-o decizie motivată împotriva căreia persoana interesată poate face contestație potrivit legii contenciosului administrativ. Prin regulatorul de competență, instanța a reținut că reclamantul nu deține nici un înscris din care să rezulte situația invocată, caz în care s-ar fi adresat direct pârâtei, motiv pentru care trebuie să stabilească imposibilitatea exercitării profesiei datorită persecuției exercitate asupra sa de regimul comunist printr-o cerere în justiție, obținând o hotărâre judecătorească în acest sens.

Ca atare, s-a apreciat că acțiunea introductivă are caracterul unei acțiuni în constatarea dreptului de vechime în muncă pe perioada 1949-1962, acțiune de drept comun, întemeiată pe prevederile art.111 teza I C.proc.civ. a cărei soluționare este de competența judecătoriei în primă instanță conform art.1 pct.1 C.proc.civ. Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamantul S.I., criticând-o ca fiind nelegală, întrucât nu au fost avute în vedere de instanță dispozițiile Decretului-lege nr.118/1990.

Analizând critica formulată de recurent, ce se circumscrie motivului prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art.9 din Decretul-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, persoanele care fac dovada, prin hotărâre judecătorească de constatare, că nu au putut să-și exercite profesia sau, după caz, ocupația, pe perioada în care au fost persecutate sau urmărite din motive politice, beneficiază de vechimea în muncă pe perioada în care s-au aflat într-o atare situație.

Stabilirea și plata drepturilor prevăzute de actul normativ sus menționat, se fac de către direcțiile generale de muncă și protecție socială, care se pronunță asupra cererii printr-o decizie motivată împotriva căreia persoana interesată poate face contestație potrivit legii contenciosului administrativ. Obiectul prezentei acțiuni îl constituie, așa cum corect a reținut instanța prin considerentele sentinței atacate, cererea reclamantului de a se constata că în perioada 1949-1962 a fost îndepărtat din învățământ ca fiu de chiabur și, pe cale de consecință, că această perioadă constituie vechime în muncă.

Ca atare, prezenta cerere nu este o contestație îndreptată împotriva unei decizii motivate a intimatei, ci o acțiune în constatarea existenței unui drept, în speță dreptul la vechime în muncă pe perioada 1949-1962, acțiune de drept comun întemeiată pe dispozițiile art.111 teza I C.proc.civ., a cărei soluționare intră în competența judecătoriei conform art.1 pct.1 C.proc.civ. Numai după obținerea unei astfel de hotărâri judecătorești de constatare, reclamantul se poate adresa cu cerere pârâtei pentru valorificarea dreptului său, devenind aplicabile dispozițiile Decretului-lege nr.118/1990. Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că nu este întrunit motivul prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ.

și, ținând seama de dispozițiile art.312 alin.(1) C.proc.civ. a respins recursul reclamantului ca nefondat.