ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3285/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 19 septembrie 2018, reclamantul A. a solicitat obligarea Inspectoratului Județean de Poliție Prahova să identifice și să comunice împreună cu PICCJ - PCA Ploiești numele și prenumele cadrelor de poliție din Municipiul Ploiești, inclusiv secția 2 Ploiești, care l-au arestat, încătușat, întemnițat politic cu forța și lovit.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin Sentința nr. 191 din 7 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești invocată de pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Prahova și, în consecință, a fost declinată cauza spre competentă soluționare Tribunalului Prahova.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 544/2001 "În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7."

Curtea a reținut că dispozițiile legale stabilesc o competență materială specială în favoarea tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității și a dispus în consecință.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A., fiind criticată sentința atacată pentru că dosarul a fost judecat în lipsă, deși a solicitat amânarea cauzei întrucât se afla la spital. De asemenea, a arătat că a fost lipsă de procedură cu MAI și CSAT și a fost schimbat temeiul juridic din Legea nr. 554/2004 în Legea nr. 544/2001.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recurentul nu are deschisă o cale de atac împotriva unei hotărâri prin care instanța și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea unei alte instanțe.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

C. proc. civ. reglementează căile de atac ordinare și extraordinare ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești, prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, în cuprinsul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. statuându-se că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

În conformitate cu prevederile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ. "Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jursidicțională competent".

Or, în cauza de față, Curtea de Apel a apreciat că nu este competentă material să soluționeze cauza cu care a fost sesizată, motiv pentru care a dispus trimiterea dosarului la instanța competentă.

Legiuitorul a prevăzut că în această situație hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, pentru a evita tergiversarea soluționării cauzei, dând prevalență principiului celerității, dispunând expres prin prevederea legală arătată că dosarul va fi trimis de îndată instanței judecătorești competente.

Din motivele de recurs prezentate de recurent se poate constata că acesta critică hotărârea pentru cu totul alte motive, care țin de aspectul soluționării cauzei pe fond, cu referire la cadrul procesual existent, aspect pe care instanța sesizată cu fondul cererii de chemare în judecată urmează a-l stabili, văzând principiul disponibilității.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că hotărârea pronunțată de instanța de fond nu este o hotărâre care poate fi atacată cu recurs, întrucât conform dispozițiilor art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, și, prin urmare, va respinge recursul formulat ca inadmisibil.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 191 din 7 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 iunie 2019.

GGC-GR