ÎCCJ, decizie (scj.ro #85242)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85242) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Funcționar
public. Ordin al Ministrului Administrației Publice de numire în funcția de
secretar general al Consiliului General al Municipiului București. Legalitatea
ordinului. Lipsa calității procesuale active a Municipiului București și a
Primarului General
Index
alfabetic
: Calitate procesuală activă
Funcționar public
Numire în funcție
Secretar al Consiliului General
Municipiul București
Primarul General
Legea
nr. 188/1999
Legea
nr. 215/2001,
art. 120
Legea
nr. 29/1990,
art. 1
Nici Municipiul București și nici Primarul General nu au printre
atribuții propunerea Secretarului General, astfel că nu au calitate procesuală
activă..
Deci, dreptul pretins încălcat (așa cum cere art.1 din Legea 29/1990) nu
aparține Municipiului București și nici primarului, numirea secretarului
general făcându-se de Ministerul Administrației Publice, la propunerea
președintelui județean.
Conform Legii nr. 215/2001, dreptul de a organiza concursul pentru ocuparea
postului de secretar general al Municipiului București aparține Consiliului
General al Municipiului București și nu Municipiului București.
I.C.C.J.,
secția de contencios administrativ și fiscal,
decizia
nr.6935 din 15 septembrie 2004
Notă:
Legea nr. 29/1990 a fost abrogată de Legea nr.554/2004 (M: Of. nr. 1154 din 7
decembrie 2004).
Prin cererea înregistrată la 2 septembrie 2003 la Curtea de Apel București,
Municipiul București prin Primarul General, a declarat recurs împotriva
sentinței civile nr.1102 din 9 iulie 2003, pronunțată de Curtea de Apel
București, secția contencios administrativ, solicitând casarea acesteia pentru
nelegalitate.
În motivarea recursului, recurentul a susținut că în mod greșit instanța de
fond a considerat că reclamantul nu a fost vătămat într-un drept
recunoscut de lege întrucât funcția publică de secretar al unității
administrativ teritoriale este importantă, iar dacă numirea acestuia este
nelegală, aceasta va avea consecințe și asupra actelor juridice emise ulterior
de ocupantul funcției publice. S-a mai susținut că potrivit art. 120 din Legea
nr. 215/2001, numirea Secretarului general al Județului se face de Ministerul
Administrației Publice la propunerea președintelui Consiliului Județean, dar nu
se aplică și la Municipiul București, astfel încât nu se poate accepta susținerea
instanței de fond că dreptul pretins încălcat nu aparține primarului.
Consiliul General al Municipiului București a formulat întâmpinare, solicitând
respingerea recursului declarat în cauză întrucât hotărârea atacată cu
recurs este legală și temeinică.
Sub acest aspect s-a precizat că prin emiterea Ordinului ministrului
administrației publice nr.188 din 5 aprilie 2003 (numirea în funcția de
secretar general al Municipiului București a domnului D.S.),
recurentul-reclamant nu a fost vătămat într-un drept recunoscut de lege, astfel
încât în mod corect instanța de fond a respins acțiunea pentru lipsa calității
procesuale active a Municipiului București.
Printr-o întâmpinare și ulterior cerere de intervenție în interes propriu
depuse la dosar și numitul D.S. a solicitat respingerea recursului declarat în
cauză.
De asemenea și Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea
recursului declarat în cauză și menținerea sentinței civile nr. 1102/2003 ca
temeinică și legală, întrucât dreptul pretins încălcat nu aparține primarului,
printre atribuțiile acestuia, neregăsindu-se și acela de a numi secretarul
general. S-a precizat că potrivit Legii nr. 215/2001, acest drept aparține
Consiliului General al Municipiului București.
Recursul este nefondat.
Prin sentința nr. 1102 din 9 iulie 2003, Curtea de Apel București, secția de
contencios administrativ, a admis excepția invocată de Ministerul
Administrației Publice și a respins acțiunea formulată de Municipiul
București prin Primarul General al Municipiului București în contradictoriu cu
pârâtul Ministerul Administrației Publice și intervenienții S.D. și Consiliul
General al Municipiului București, pentru lipsa calității procesuale active a
reclamantului.
Instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la 2 iunie 2003,
reclamantul Municipiul București, reprezentat prin Primarul General, a
solicitat în contradictoriu cu Ministerul Administrației Publice, anularea
ordinului Ministrului Administrației Publice nr.188 din 5 aprilie 2003 privind
numirea domnului D.S. în funcția de Secretar General al Municipiului București.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că ordinul în litigiu este nelegal, întrucât
nu s-au respectat dispozițiile Legii nr. 188/1999 și ale Legii nr. 215/2001,
respectiv faptul că la baza numirii în funcție trebuia să stea propunerea
Primarului General al Municipiului București, în urma unui concurs organizat de
acesta, iar nu propunerea unui președinte de Consiliu Județean.
La 24 iunie 2003, pârâtul a depus o întâmpinare și a invocat excepția lipsei
calității procesuale active a reclamantului, solicitând respingerea acțiunii pe
acest aspect.
Nici Municipiul București și nici Primarul General nu au printre atribuții
propunerea Secretarului General, astfel că nu au calitate procesuală activă..
Deci, dreptul pretins încălcat (așa cum cere art.1 din Legea 29/1990) nu
aparține Municipiului București și nici primarului, numirea secretarului
general făcându-se de Ministerul Administrației Publice, la propunerea
președintelui județean.
Conform Legii nr. 215/2001, dreptul de a organiza concursul pentru ocuparea
postului de secretar general al Municipiului București aparține Consiliului
General al Municipiului București și nu Municipiului București.
Instanța de fond a mai reținut și faptul că Municipiul București nu are nici
interes în speță, întrucât nu a justificat legitimitatea acestuia, pentru
faptul că ar veni în conflict cu dispozițiile legale în materie.
Hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
Recurentul nu are în atribuțiile legale numirea sau propunerea pentru numirea
secretarului general.
În condițiile în care art.1 din Legea nr. 29/1990 prevede expres că reclamantul
trebuie să dovedească (pe lângă celelalte atribuții prevăzute de lege)
existența unei vătămări prin încălcarea unui drept prevăzut de lege, în mod
corect instanța de fond a admis excepția invocată, reclamantul nedovedind că a
fost vătămat într-un drept prevăzut de lege prin actul administrativ contestat.
Recursul a fost respins ca nefondat.