ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 143/2015

Decizia nr. 143/2015

Asupra recursului de față:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28 ianuarie 2013, reclamanții A. și B. au solicitat obligarea pârâtei C. la stabilirea obligațiilor lor către creditoarea SC D. SA, înainte și după efectuarea operațiunilor de recalculare a costurilor creditului acordat calculate pe baza situației matematico-financiare prevăzute în normele E. și C. și obligarea pârâtei la plata a 25.000 lei reprezentând daune morale.

Prin sentința civilă nr. 1105 din 25 martie 2013, Curtea de Apel București a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, prematurității acțiunii și lipsei interesului, invocate de pârâtă, și a respins acțiunea reclamanților, ca nefondată, reținând că reclamanții nu au probat că pârâta C. ar avea abilitatea legală de a interveni în liberul acord de voință al părților și de a stabili ea însăși obligațiile reclamanților către creditorul lor, împotriva modificării consensuale a raportului juridic contractual dintre părți sau împotriva intervenției instanței de judecată, în scopul unei atare modificări pe calea unui litigiu soluționat irevocabil.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanții B. și A. au formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2013, prin care au solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii capătului principal de cerere privind obligarea intimatei la derularea procedurii generale de soluționare a petițiilor consumatorilor, și, pe cale de consecință, să stabilească obligațiile creditoarei SC D. SA înainte și după efectuarea operațiunilor de recalculare a costurilor creditului acordat, calculate pe baza situației creditului la data de 19 ianuarie 2009 și a formulelor matematico-financiare prevăzute de normele E. și ale C., precum și obligarea intimatei la plata sumei de 25.000 lei cu titlu de daune morale.

În motivare, revizuenții au arătat că sentința civilă nr. 1105 din 25 martie 2013 a fost pronunțată cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, respectiv, Directiva nr. 87/102/CE din 22 decembrie 1986, modificată și completată prin Directiva nr. 90/88/CE din 22 octombrie 1990, și Directiva nr. 98/7/CE din 16 februarie 1998 privind creditul pentru consum, fiind astfel întrunite cerințele art. 322 teza I C. proc. civ. și ale art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Intimata C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive, prematurității, lipsei de interes și inadmisibilității cererii revizuire.

Prin sentința civilă nr. 1973 din 13 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, prematurității cererii și lipsei de interes, invocate de intimata C. ca neîntemeiate, a admis excepția inadmisibilității invocată de intimată și a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că C. are calitate procesuală pasivă, fiind parte în sentința a cărei revizuire se solicită, și că aspectele privind prematuritatea și interesul reclamanților trebuie tranșate în cadrul litigiului privind acțiunea reclamanților și nu în calea de atac a revizuirii.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității, instanța a apreciat că este întemeiată, reținând că, pentru a putea fi promovată calea de atac a revizuirii pentru motivul prevăzut de art. 21 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004, este necesar ca hotărârea împotriva căreia este formulată să fie definitivă și irevocabilă, iar, în speță, sentința civilă nr. 1105 din 25 martie 2013 nu este irevocabilă, fiind atacată cu recurs de reclamanții A. și B.

Împotriva sentinței civile nr. 1973 din 13 iunie 2013, revizuenții A. și B. au formulat recurs, solicitând, în temeiul art. 304 pct. 4, 5, 6, 7, 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Susțin recurenții, în esență, că instanța nu a interpretat corect dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, deși, prin cererea de revizuire, au expus condițiile de admisibilitate ale cererii.

Totodată, fac trimitere la sentințele civile nr. 6034/2012 și nr. 6114/2012 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarele nr. x/2/2012 și, respectiv, nr. x/2/2012, invocând autoritatea de lucru judecat.

Recurenții expun și motivele pentru care apreciază că este întemeiată cererea lor, apreciind că judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate reglementările internaționale față de legislația internă. Arată că Legea nr. 554/2004 a introdus o nouă filosofie a contenciosului administrativ, a introdus în legislație instituții, noțiuni și soluții noi, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și ale celorlalte reglementări comunitare având caracter obligatoriu față de dispozițiile interne.

Apreciază că refuzul nejustificat de a supune cenzurii actele administrative de sorginte ministerială, de a le suspenda sau anula, în caz de nelegalitate, reprezintă o încălcare a principiului priorității dreptului comunitar.

Intimata C. a formulat întâmpinare în cauză prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului în motivarea căreia a reiterat excepțiile invocate în fața primei instanțe și a formulat argumente în susținerea inadmisibilității cererii de revizuire.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Analizând, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata C., Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată și o va respinge, reținând că, potrivit art. 328 C. proc. civ., „Hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.”

Prin urmare, obiectul revizuirii fiind reprezentat de sentința civilă nr. 1105 din 25 martie 2013 pronunțată de o instanță de fond, calea de atac a recursului împotriva hotărârii date asupra revizuirii este admisibilă.

Pe fondul cauzei, în ceea ce privește recursul, Înalta Curte, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., constată că este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, invocate în susținerea cererii de revizuire, „(2) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.”

Acest motiv de revizuire constituie un mijloc procedural de protejare a intereselor, a drepturilor fundamentale ale persoanelor care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.

Înalta Curte apreciază corect modul de interpretare a condițiilor prevăzute de articolul citat în ce privește hotărârile care pot face obiectul revizuirii prevăzute de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, având în vedere caracterul extraordinar al acestei căi de atac și dispozițiile art. 322 C. proc. civ. (sediul comun în materia revizuirii), respectiv hotărârile definitive și irevocabile, și nu definitive sau irevocabile după cum apreciază, în mod nefondat, recurenții-revizuenți.

De altfel, un argument hotărâtor în această privință îl reprezintă și faptul că, în motivarea Deciziei nr. 1609/2010, prin care Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a tezei întâi a art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, s-au reținut următoarele:

„(…) Astfel, dacă la art. 322 din C. proc. civ. se precizează că sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și cele date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, teza întâi a alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 se referă în mod generic la hotărârile „rămase definitive și irevocabile”, fără niciun fel de detaliere. Cum însă, potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004, dispozițiile cuprinse în aceasta se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere specifice dreptului administrativ, Curtea observă că judecătorul și părțile interesate dispun, totuși, de reperele necesare încadrării unei hotărâri judecătorești în categoria celor susceptibile de a fi supuse revizuirii în condițiile textului de lege criticat, astfel că nu poate reține încălcarea dreptului de acces liber la justiție și la exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, consacrat de art. 129 din Constituție.”

Invocarea de către recurenți a încălcării autorității de lucru judecat, în raport de sentințele civile nr. 6034/2012 și nr. 6114/2012 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarele nr. x/2/2012 și, respectiv, nr. x/2/2012, prin care s-a respins excepția inadmisibilității unor cereri de revizuire, nu poate fi reținută, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 163 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță, reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de reformare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului, invocată de C.

Respinge recursul declarat de A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1973 din 13 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2015.