ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1090/2016

Acțiunea judiciară; Prin cererea formulată, reclamantul A. Pitești, prin primar, a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea măsurii referitoare la reducerea procentuală de 25% din valoarea contractului din 11 august 2010, aplicată pentru capitolul bugetar 3/3.1 pentru Studii de teren și 25% capitolul bugetar/cheltuiala 3/3.3 Proiectare și inginerie pentru Studii de teren, cu consecința rambursării sumelor de 136.404,88 lei și respectiv 958.923,00 lei. La data de 03 aprilie 2014, reclamantul A. Pitești a formulat cerere completatoare la acțiunea introductivă de instanță prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 85 din 25 februarie 2014 emisă de B., cu consecința anularii măsurilor dispuse, potrivit Informării din 13 noiembrie 2013, și rambursării sumelor reținute.

Soluția instanței de fond; Prin sentința nr. 138/F/Cont din 24 octombrie 2014, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul A. Pitești prin primar, în contradictoriu cu pârâtul B.

Calea de atac exercitată; Împotriva sentinței nr. 138/F/Cont din 24 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A. Pitești prin primar,care a solicitat casarea acesteia, cu consecința revocării măsurii dispuse și obligarea intimatului la rambursarea cheltuielilor efectuate, mai precis, a sumelor de 136.404,88 lei și de 958.923 lei. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 34 și art. 46 din O.U.G. nr. 66/2001, precum și ale art. 10 din Normele metodologice de aplicare O.U.G. nr. 66/2001. Prima instanță nu a sancționat faptul că autoritatea intimată nu a procedat la întocmirea unei note de constatare a neregulilor și de aplicare a corecțiilor financiare, nota de informare neputând fi considerată un titlu de creanță. Recurentul a precizat că măsura de aplicare a corecției financiare i-a fost comunicată prin Informarea din 13 noiembrie 2013, iar împotriva acesteia a formulat contestația administrativă înregistrată din 11 decembrie 2013, ce a fost soluționată prin Decizia nr. 85 din 25 februarie 2014 emisă de B..

Apărările formulate în cauză; Prin întâmpinare, intimatul a invocat excepția nulității recursului,arătând că motivele invocate de către recurenta-reclamantă nu pot fi încadrate în vreunul dintre cazurile limitativ prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Prin raportul întocmit în cauză s-a reținut că recurentul-reclamant a formulat critici de nelegalitate care se pot circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Procedura derulată în recurs; Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților, în baza încheierii de ședință din data de 14 octombrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. Ambele părți au depus la dosar înscrisuri, prin care au precizat în mod expres că sunt de acord cu soluționarea recursului în complet de filtru.

Soluția instanței de recurs; Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Controlul judiciar declanșat de recurentul-reclamant are ca obiect verificarea legalității măsurii referitoare la reducerea procentuală de 25% din valoarea Contractului din 11 august 2010, aplicată pentru capitolul bugetar/cheltuiala 3/3.1 pentru Studii de teren și de 25% aplicată pentru capitolul bugetar/cheltuială 3/3.3 Proiectare și inginerie pentru Studii de teren. Instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, pe considerentul că partea reclamantă nu a promovat recurs administrativ împotriva titlului de creanță prin care s-a aplicat reducerea procentuală anterior arătată. Înalta Curte nu poate împărtăși soluția pronunțată de Curtea de Apel pentru că reflectă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză. În concret, între intimat, în calitate de C., D., în calitate de E., și recurent, în calitate de Beneficiar, s-a încheiat Contractul de finanțare din 14 februarie 2013, Cod SMIS, pentru “Proiect Urban - Reabilitare infrastructură urbană în A. Pitești”. În urma verificării Cererii de rambursare în cadrul proiectului anterior arătat, intimatul a constatat abateri de la aplicarea prevederilor legislației naționale în materia achizițiilor publice și, pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 6 și art. 9 din O.U.G. nr. 66/2001, a aplicat o reducere procentuală în cuantum de 25% din valoarea Contractului de servicii de proiectare și consultanță din 11 august 2010 încheiat cu Asocierea SC F. SA, SC G. SRL, SC H. SRL, SC I. SRL și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. În acest sens, a fost întocmită Nota de neconformitate din 28 octombrie 2013 de către J. (aflată la filele 223-225 dosar fond), act ce a fost comunicat recurentului la data de 24 ianuarie 2014. Ulterior, a fost emisă Informarea din 13 noiembrie 2013 privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. 1 de către J. (aflată la filele 297–298 dosar fond). Recurentul a formulat contestație administrativă din 11 decembrie 2014 împotriva reducerii procentuale de 25% din valoarea Contractului de servicii de proiectare și consultanță din 11 august 2013, înregistrată la intimat din 13 decembrie 2013, contestație ce a fost soluționată prin Decizia nr. 85 din 25 februarie 2014 emisă de B. (act aflat la filele 217-222 dosar fond). În concluzie, în mod greșit prima instanță a reținut că recurentul nu a formulat recurs administrativ împotriva actului prin care i-a fost aplicată reducerea procentuală aflată în discuție. În consecință, se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea analizării legalității actelor administrative contestate de către recurent.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs; Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. Pitești, prin primar împotriva sentinței nr. 138/F/Cont din 24 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.