ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1179/2015

Decizia nr. 1179/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 16 ianuarie 2013, sub nr. Dosar x/3/2013 reclamanta A. Hanul Colței a solicitat obligarea pârâtei B. a unor bunuri imobile la emiterea deciziei motivate de restituire în naturala imobilului situat în București, sector 3 compus din teren si construcție, ce face obiectul cereri de retrocedare din 2003.

În motivarea acțiunii s-a arătat că, deși cererea a fost depusa la data de 28 februarie 2003 nu a fost soluționata pana în prezent, reclamanta justificând calitatea de proprietar conform procesului verbal din 1940.

În drept au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000.

La 23 septembrie 2013, pârâta B. a depus întâmpinare, invocând excepția necompetenței materiale a instanței sesizate.

Prin sentința civilă nr. 772 din 15 aprilie 2013, Tribunalul București a declinat competenta soluționării cauzei la Curtea de Apel București.

Prin sentința nr. 2065 din 27 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. Hanul Colței, în contradictoriu cu pârâta B. a unor bunuri imobile care au aparținut unor culte religioase din România; a fost obligată pârâta să soluționeze cererea reclamantei nr. 6951/2003 privind restituirea în natură a imobilului situat în București, sector 3.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că la data de 28 februarie 2003, prin cererea înregistrată cu nr. 6951, Arhiepiscopia Bucureștilor, în calitate de centru eparhial, a înaintat B. cererea de retrocedare depusă de către A. Hanul Colței având ca obiect restituirea imobilului, compus din teren și construcție situat în București, sector 3, susținută de Copia certificată a Procesului - Verbal din 1940 al Comisiunii pentru înființarea cărților funciare în București și Adresa din 2003 a Administrației Fondului Imobiliar privind situația juridică și locativă a imobilului.

Prin adresele din 28 septembrie 2005 și din 21 august 2009 (revenire), B. a inițiat demersurile necesare în vederea completării documentației depuse, solicitând Arhiepiscopiei Bucureștilor transmiterea unor documente, ulterior solicitând, prin adresa cu din 17 octombrie 2005, Consiliului General al Municipiului București Administrația Fondului Imobiliar comunicarea situației, juridice și locative a imobilului în cauză.

Totodată, B. a solicitat, prin adresa din 21 august 2009 Primăriei Municipiului București - Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală, comunicarea situației juridice și locative a imobilului în cauză.

Imobilul în cauză a trecut în proprietatea statului conform prevederilor Decretului nr. 494 din 27 decembrie 1971 și a Deciziei nr. 96 din 31 ianuarie 1972.

În vederea soluționării cererii de retrocedare, pârâta a revenit cu noi solicitări (anexate în copie), adresate atât Administrației Fondului Imobiliar, cât și Primăriei Municipiului București, în vederea comunicării unor situații juridice și locative actuale și complete, pentru fundamentarea cât mai corecta a deciziei Comisiei speciale de retrocedare.

De asemenea, a revenit cu o nouă solicitare adresată reclamantei, A. Hanul Colței, de a completa dosarul aferent cererii de retrocedare cu documentele necesare finalizării procedurii administrative prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de situația de fapt expusă, judecătorul fondului a considerat ca pârâta trebuia sa soluționeze cererea reclamantei, în funcție de actele pe care le are la dispoziție, cu atât mai mult cu cat cererea reclamantei de restituire în natura a imobilului, compus din teren și construcție situat în București, sector 3 a fost formulata cu mult timp în urma, respectiv la 28 februarie 2003, urmând ca în soluționarea cererii, să ia în considerare inclusiv înscrisurile depuse în prezentul dosar, inclusiv expertizele judiciare efectuate.

Pe de alta parte, s-a reținut, față de faptul ca pârâta nu a soluționat încă cererea reclamantei pe fondul ei, că instanța nu poate examina cererea reclamantei pe fond, substituindu-se atribuțiilor paratei, ci, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, poate obliga pe pârâta sa soluționeze cererea reclamantei de restituire în natura pe fondul ei.

Împotriva acestei sentințe au formulat recursuri reclamanta A. Hanul Colței și pârât B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă A. Hanul Colței a susținut în esență că în mod eronat instanța de fond deși a reținut refuzul nejustificat al intimatei de a emite decizia privind restituirea imobilului nu a procedat și la soluționarea pe fond a cauzei în sensul obligării acesteia, în mod direct la restituirea imobilului.

Invocând dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului formulat și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii introductive de instanță, respectiv obligarea intimatei-pârâte la emiterea dispoziției motivate de retrocedare în natură a imobilului situat în București, str. Lipscani nr. 39 sector 3, având în vedere că a dovedi pe deplin calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în natură a acestuia.

Recurenta-pârâtă B. a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a criticat soluția instanței de fond invocând dispozițiile art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată cât și dispozițiile pct. 1 și 2 din Normele metodologice aferente art. 3 din aceeași ordonanță, susținând în esență că termenul de 60 de zile prevăzut de aceste dispoziții legale pentru emiterea deciziei este condiționat de depunerea actelor doveditoare cât și a celor suplimentare solicitate de comisie iar prin sentința atacată instanța de fond a ignorat aceste prevederi legale.

Astfel, recurenta-pârâtă a susținut că nesoluționarea cererii de retrocedare formulate de reclamantă în termenul legal s-a datorat faptului că aceasta era incompletă, nefiind depusă dovada preluării abuzive de către stat a imobilului solicitat, dovada încasării de despăgubiri și nici situația juridică și locativă actuală completă.

Pentru toate aceste motive, întemeiate pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., cât și pe dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000 republicată, H.G. nr. 1164/2002 modificată și completată prin H.G. nr. 1094/2005, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului formulat și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Intimata B. a formulat și întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă susținând că acțiunea acesteia a rămas fără obiect întrucât prin Decizia nr. 3052 din 25 noiembrie 2014 anexată întâmpinării s-a dispus restituirea în natură a imobilului solicitat.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt nefondate.

Prin cererea înregistrată la data de 16 ianuarie 2013 sub nr. x/3/2013 reclamanta A. Hanul Colței a solicitat obligarea pârâtei B. a unor bunuri imobile la emiterea deciziei motivate de restituire în natură a imobilului situat în București, sector 3, compus din tern și construcție.

Prin sentința atacată instanța de fond în baza probatoriului administrat în cauză a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să soluționeze cererea reclamantei în funcție de actele pe care le are la dispoziție inclusiv în baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei și a expertizelor judiciare efectuate.

Criticile recurentei-reclamante potrivit cărora instanța în urma refuzului nejustificat al pârâtei ar fi trebuit să oblige la emiterea dispoziției motivate de retrocedare a imobilului solicitat sunt nefondate.

Conform dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 8 și 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ instanța de contencios, soluționând cererea, poate, după caz, să anuleze în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

Instanța de control judiciar constată că prin sentința pronunțată judecătorul fondului a făcut o aplicare și interpretare corectă a acestor dispoziții legale și a dispus obligarea pârâtei la soluționarea cererii reclamantei.

Totodată, în mod corect s-a reținut prin sentința atacată faptul că instanța nu se poate substitui atribuțiilor pârâtei în sensul examinării pe fond a cererii reclamantei ci în temeiul dispozițiilor art. 8 din Legea contenciosului administrativ poate să oblige pârâta să soluționeze cererea reclamantei de restituire în natură pe fondul ei.

În ceea ce privește recursul recurentei-pârâte B. a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile și susținerile acesteia potrivit cărora cererea reclamantei nu ar fi fost soluționată în termenul legal ca urmare a faptului că documentația era incompletă, având în vedere faptul că cererea de retrocedare a fost înregistrată din data de 28 februarie 2003.

Pe de altă parte, astfel cum rezultă din înscrisul depus la fila nr. 16-17 din dosar rezultă că recurenta-reclamantă s-a conformat dispozițiilor instanței de fond și a emis la data de 25 noiembrie 2014 Decizia nr. 3052 prin care a dispus retrocedarea în natură a imobilului în cauză.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reținând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursurile formulate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de A. Hanul Colței și B. împotriva sentinței nr. 2065 din 27 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2015.