ÎCCJ, decizie (scj.ro #84688)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84688) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Revizuire. Schimbarea încadrării juridice În cazul unei condamnări, prin cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art.394 alin.1 lit.a C.proc.pen. trebuie să se urmărească achitarea condamnatului, iar nu menținerea condamnării, cu modificarea încadrării juridice. Dacă cererea este formulată în sensul schimbării încadrării, ea trebuie respinsă în principiu. Secția penală, decizia nr.853 din 14 februarie 2002 Prin sentința penală nr.53 din 1 martie 2000, rămasă definitivă prin neapelare, Judecătoria Aleșd a condamnat pe inculpatul B.D. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută în art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.g C.pen. Prin cererea de revizuire condamnatul a solicitat revizuirea hotărârii invocând împrejurarea că a săvârșit fapta în timpul zilei, iar nu pe timp de noapte, propunând în acest sens ascultatrea unor martori.
Prin sentința penală nr.251 din 3 noiembrie 2000, Judecătoria Aleșd a admis cererea de revizuire, a desființat sentința atacată și, rejudecând cauza, a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de furt calificat prevăzută în art.208 alin.1 raportat la art.209 lit.g C.pen., în aceea de furt prevăzută în art.208 alin.1 din același cod. În motivarea hotărârii instanța a arătat că s-a dovedit săvârșirea faptei în timpul zilei, împrejurare necunoscută de prima instanță. Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs în anulare, care este fondat. Potrivit art.394 alin.1 lit.a C.proc.pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
Totodată, prin art.394 alin.2, s-a limitat incidența acestui caz de revizuire la situația în care, pe baza faptelor sau împrejurărilor noi, se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare. Coroborând cele două texte, se constată că cererea de revizuire este admisibilă numai dacă faptele și împrejurările noi duc la pronunțarea unei soluții opuse celei a cărei revizuire se cere. În cauză, prin cererea de revizuire s-a urmărit schimbarea încadrării juridice și, pe cale de consecință, modificarea pedepsei, ceea ce nu constituie, potrivit legii caz de revizuire. În consecință recursul în anulare a fost admis și s-a respins cererea de revizuire.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.