ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4116/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta societatea A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, anularea în parte a Deciziei nr. 1/29.06.2017 privind soluționarea plângerilor prealabile depuse de practicienii în insolvență în cadrul procedurii de verificare a cerințelor în vederea agreării, emisă de Comisia de soluționare a plângerilor prealabile din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, respectiv în ceea ce privește respingerea plângerii ale prealabile; modificarea Deciziei nr. 01/03.05.2017 privind aprobarea Listei practicienilor în insolvență agreați de Agenția Națională de Administrare Fiscală emisă de Comisia de agrare și selecție a practicienilor în insolvență din cadrul Agenției de Administrare Fiscală în sensul înscrierii reclamantei în Lista practicienilor agreați de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 35 din 1 martie 2018, a respins excepția inadmisibilității parțiale a acțiunii, invocată de pârâta și, totodată, a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a reluat situația de fapt expusă în fața primei instanțe, susținând, în esență, că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și a fost data cu aplicarea greșită a normelor de drept material, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 31 octombrie 2019, recurenta-reclamantă a solicitat să se ia act de renunțarea la judecată, invocând prevederile art. 406 alin. (4) din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Constatând că, în cauză, recurenta-reclamantă a formulat cerere de renunțare la judecata acțiunii introductive, instanța de control judiciar va avea în vedere și dispozițiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., care prevăd că: "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (1) din C. proc. civ. "Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă."

De asemenea, art. 406 alin. (5) din C. proc. civ., prevede că, în situația în care, (...) renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză."

Cererea de renunțare la judecată formulată în cauză se înscrie în limitele disponibilității procesului civil și a actelor de dispoziție permise părților pe parcursul judecății unei pricini.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecată și va anula hotărârea pronunțată în cauză, în temeiul art. 406 alin. (5) și (6) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul art. 406 alin. (5) din C. proc. civ., ia act de renunțarea recurentei-reclamante S.C. A. la judecata acțiunii.

Dispune anularea sentinței nr. 35 din 1 martie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 septembrie 2020.