ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3793/2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală: anularea în parte a actului administrativ intitulat Decizia nr. 1/29.06.2017 privind soluționarea plângerilor prealabile depuse de practicienii în insolvență în cadrul procedurii de verificare a cerințelor în vederea agreării, emisă de Comisia de soluționare a plângerilor prealabile din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, respectiv în ceea ce privește respingerea plângerii prealabile; modificarea Deciziei nr. 01/03.05.2017 privind aprobarea Listei practicienilor în insolvență agreați de Agenția Națională de Administrare Fiscală emisă de Comisia de agreare și selecție a practicienilor în insolvență din cadrul Agenției de Administrare Fiscală în sensul înscrierii reclamantei în Lista practicienilor agreați de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

1.2. Prin sentința civilă nr. 36 din 1 martie 2018, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de suspendare.

3.1. Recurenta-reclamantă a depus, la data de 1.07.2020, cerere de renunțare la judecată, întemeiată pe art. 406 C. proc. civ.

4.1. Astfel, instanța de control judiciar reține că manifestarea de voință în sensul de a se renunța la judecată reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții, care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

Potrivit prevederilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ.,

"Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă".

Conform alin. (5) și (6) ale aceluiași articol,

"Când renunțare la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă."

Potrivit art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantei care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

4.2. Față de cererea recurentei-reclamante de renunțare la judecata cererii, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor legale anterior citate, constată că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs, urmând a lua act de renunțarea reclamantei la judecată și a anula hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecarea acțiunii.

Anulează sentința nr. 36 din 1 martie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iulie 2020.