ÎCCJ, Secția I civilă

Încheierea nr. 560/2017

După deliberare, constată următoarele:

La data de 31 iulie 2015, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost înregistrat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. IFN SA împotriva deciziei civile nr. 107 din 4 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Potrivit rezoluțiilor premergătoare aflate la dosarul secției a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus comunicarea cererii de recurs, a întâmpinării, precum și întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatelor-reclamante B. și C., prin mandatar D., la domiciliul acesteia și la sediul reprezentantului convențional, avocat E., conform dovezilor aflate la dosarul de recurs.

Intimatele-reclamante B. și C., ambele prin mandatar D., au depus întâmpinare, aflată la dosarul de recurs al secției a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate, cu obligarea recursntei-pârâte la plata cheltuieli lor de judecată, iar recurenta-pârâtă A. IFN SA București a depus răspuns la întâmpinare, aflat la dosarul de recurs.

La data de 2 martie 2016, magistratul asistent a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din data de 9 martie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a dispus comunicarea acestuia către părți.

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 28 septembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis, în principiu, recursul declarat de pârâta A. IFN SA împotriva deciziei civile nr. 107 din 4 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, și a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 1 februarie 2017.

Prin încheierea nr. 162 din 1 februarie 2017, completul învestit cu soluționarea recursului a invocat excepția necompetenței funcționale a secției a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia, spre competentă soluționare, secției I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere obiectul și petitul cererilor.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a reținut, în esență, că, față de aspectele contestate în cauză, care țin de incidența Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 76/1996, obiectul cauzei se circumscrie competențelor specializate alocate completelor de judecată ale secției I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și faptul că, încă de la înregistrarea cererii de chemare în judecată litigiul se situează în limitele unei acțiuni civile în sensul că atât la prima instanță, cât și în apel hotărârile au fost date de secția civilă a instanței.

Cauza a fost înregistrată la data de 15 februarie 2017 pe rolul secției I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub numărul de dosar x/108/2014* și repartizată aleatoriu completului de filtru nr. 12.

La termenul din data de 24 martie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a invocat excepția necompetenței funcționale, asupra căreia reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție este organizată în 4 secții: secția I civilă, secția a Il-a civilă, secția penală și secția de contencios administrativ și fiscal, 4 complete de 5 judecători și secțiile unite, cu competență proprie.

În lipsa unor norme de competență materială prin care să se statueze în sensul că doar anumite categorii de cauze ar fi date în competența uneia dintre secțiile civile care funcționează la nivelul aceleiași instanțe, sintagma „cu competență proprie” prevăzută de dispoziția legală menționată distinge, în mod evident, între competențele proprii și comune ale celor două secții civile și competențele celorlalte secții ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Alocarea unor competențe specializate, distinct de competențele comune ale completelor de judecată care funcționează la nivelul celor două secții civile, începând cu data de 1 octombrie 2011 s-a realizat, prin Hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, modificată prin Hotărârea nr. 8 din 5 aprilie 2012.

Potrivit Anexei nr. 1 la Hotărârea nr. 8 din 5 aprilie 2012, care cuprinde regulile de înregistrare și repartizare a dosarelor între secția I civilă și secția a II-a civilă, începând cu data de 13 aprilie 2011, în cadrul secției I civilă funcționează complete specializate pentru soluționarea dosarelor având ca obiect cererile formulate în materia Legii nr. 10/2001 (ID 3460), în materia exproprierii (ID 3590) și în materia revendicării imobiliare (ID 3960 și ID 4200), dintre care 2 complete specializate și în soluționarea dosarelor având ca obiect cererile în materia proprietății intelectuale (ID 6600; ID 6610; ID 6630; ID 6640; ID 6650; ID 6660; ID 6680 și ID 6690).

În cadrul secției a II-a civilă funcționează complete specializate pentru soluționarea dosarelor având ca obiect raporturile juridice privind societățile comerciale, raporturile juridice dintre profesioniști, obligațiile născute din legi speciale, pretenții etc., printre acestea fiind enumerate și acțiunea în constatare (ID 3200 și ID 4180) și acțiunea în constatarea nulității și în anulabilitate (ID 3240; ID 3415; ID 4120; ID 4340 și ID 4520).

În cauză, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Arad, secția I civilă, la data de 16 iulie 2014, sub numărul de dosar x/108/2014, reclamantele B. și C., ambele prin mandatar D., au solicitat să se dispună:

- nulitatea/desființarea contractului de vânzare-curnpărare autentificat sub nr. 2319 din 22 iulie 2011 la B.N.P. D.;

- nulitatea/desființarea actului, de ieșire din indiviziune autentificat sub nr. 2321 din 22 iulie 2011 la B.N.P. D.;

- nulitatea/desființarea contractului nr. 1549 din data de 29 iulie 2011, emis de B.N.P. E., care a avut drept obiect vâruarea-cumpărarea imobilelor înscrise în C.F. nr. 301747 Zăbrani nr. top. 301747, C.F. nr. 301746 Zăbrani nr. top. 301746, C.F. nr. 301749 Zăbrani nr. top. 301749;

- nulitatea/desființarea actelor subsecvente încheiate în baza contractului nr. 1549 din 29 iulie 2011, în temeiul prevederilor art. 1254 alin. (2) din noul C. proc. civ. și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1246-1257 din C. civ. aprobat prin Legea nr. 287/2009 și art. 192 și 194 din C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.

Prin notele scrise aflate la dosarul Tribunalului Arad, reclamantele au arătat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 480, art. 948 și art. 966 din C. civ. de la 1864, respectiv pe dispozițiile art 34 și 36 din Legea nr. 7/1996, așa cum erau reglementate la data încheierii actelor atacate.

La data de 20 august 2014 pârâta A. IFN SA a formulat cerere de chemare în garanție, prin care a solicitat următoarele:

- obligarea chematului în garanție F. la plata sumei de 500.000 euro, în echivalent lei, calculat la cursul Băncii Naționale a României de la data plății efective, reprezentând prețul vânzării (conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1549 din 29 iulie 2011), sau, după caz, restituirea prețului plătit de pârâta A. IFN SA în temeiul contractului menționat, proporțional cu valoarea părții de care a fost evinsă, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, până la data plății efective;

- obligarea chematului în garanție F. la restituirea sumelor reprezentând impozite, în cuantum de 6.100 lei, în perioada 2012-2014, sau, după caz, restituirea acestor cheltuieli proporțional cu valoarea părții de care a fost evinsă, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, până la data plății efective și obligarea chematului în garanție F. la plata tuturor cheltuielilor de judecată suportate de reclamante și de către pârâta A. IFN SA pentru soluționarea prezentului litigiu, invocând dispozițiile art. 205 și art. 72 C. proc. civ., art. 1337 și urm., art. 1341 și art. 1345 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1562 din 25 noiembrie 2014, Tribunalul Arad, secția I civilă, a respins excepția lipsei calității de reprezentant a mandatarului D. și a lipsei calității de reprezentant a avocatului G., excepții invocate de pârâtă prin întâmpinare.

Pe fond, a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamantele B. și C., reprezentate de mandatar D., în contradictoriu cu pârâții societatea A. IFN SA și cu pârâtul chemat în garanție F. și în consecință:

- a anulat contractul de vânzare-curnpărare autentificat sub nr. 2319 din 22 iulie 2011 la B.N.P. D.;

- a anulat actul de ieșire din indiviziune autentificat sub nr. 2321 din 22 iulie 2011, la B.N.P. D., precum și contractul nr. 1549 din 29 iulie 2014, emis de B.N.P. E., ce a avut drept obiect vânzarea-cumpârarea imobilelor înscrise în C.F. nr. 301747 Zăbrani, nr. top. 301747, C.F. nr. 301746 Zăbrani nr. top. 301746, C.F. nr. 301749 Zăbrani nr. top. 301749.

A luat act de renunțarea reclamantelor la judecata punctului patru din acțiune, privind anularea actelor subsecvente, încheiate în baza contractului nr. 1549 din 29 iulie 2011, în temeiul prevederilor art. 1254 alin. (2) C. proc. civ.

A obligat pârâții în solidar la plata către reclamante a cheltuielilor de judecată.

A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta societatea A. IFN SA împotriva chematului în garanție F. și, în consecință:

- l-a obligat pe chematul în garanție F. la plata sumei de 500.000 euro, în echivalent lei, calculat la cursul Băncii Naționale a României de la data plății efective, reprezentând prețul vânzării (conform contractului de vânzare-curnpărare autentificat sub nr. 1549 din 29 iulie 2011), sau după caz, la restituirea prețului plătit de pârâta A. IFN SA în temeiul contractului menționat, proporțional cu valoarea părții de care reclamantele au fost evinse, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, până la data plății efective;

- l-a obligat pe chematul în garanție F. la restituirea sumelor reprezentând impozite, în cuantum de 6.100 lei, plătite de pârâta A. IFN SA în perioada 2012-2014, sau, după caz, la restituirea acestor cheltuieli proporțional cu valoarea părții în care au fost evinse reclamantele, precum și la dobânda legală aferentă acestei sume, până la data plății efective, și

- l-a obligat pe chematul în garanție la plata cheltuielilor de judecată către pârâta societatea A. IFN SA.

Sub aspectul calificării cererii de chemare în judecată se reține că reclamantele au învestit instanța cu o acțiune în constatarea nulității unor acte juridice, întemeiată pe dispozițiile art. 1246-1257 din C. civ. aprobat prin Legea nr. 287/2009.

Indicarea ulterioară, ca temeiuri de drept, a dispozițiilor art. 480, 948 și 966 din C. civ. de la 1864, respectiv a dispozițiilor art. 34 și 36 din Legea nr. 7/1996 nu a schimbat obiectul și cauza cererii de chemare în judecată; prin urmare nu a fost transformată acțiunea în constatarea nulității în acțiune în revendicare imobiliară.

Potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (1) și (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează o singură dată. Trimiterea dosarului la o altă secție este o ipoteză derogatorie de la această regulă însă ea devine incidentă numai dacă se constată că dosarul a fost repartizat unui complet care nu este specializat în materia respectivă.

În speță, se constată că, potrivit prevederilor Anexei nr. 1 la Hotărârea nr. 8 din 5 aprilie 2012 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de judecată al secției a II-a civilă, învestit prin repartizare aleatorie este competent să judece recursul.

Astfel, se constată, pe de o parte, că secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dezînvestit după ce a admis în principiu recursul declarat de pârâta A. IFN SA împotriva deciziei civile nr. 107 din 4 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Or, potrivit art. 494 C. proc. civ., dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune.

Art. 493 C. proc. civ. a instituit, pentru recursurile care sunt de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, o procedură de filtrare a recursurilor care conține dispoziții derogatorii.

Astfel, dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula obligativității verificării de către prima instanță a competenței generale, materiale și teritoriale la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 482 și 494 C. proc. civ., această obligație trebuie îndeplinită și de instanțele de apel și recurs, cu excepția Înaltei Curți de Casație și Justiție, la același moment procesual.

În considerarea specificului procedurii de filtrare a recursurilor, care impune verificarea prealabilă a admisibilității în principiu a recursului, nu se poate admite ca instanța de judecată să se dezînvestească după declararea admisibilității în principiu a recursului.

În acest sens, se reține că verificarea competenței se situează la un moment procesual anterior analizării admisibilității în principiu a recursului, termenul acordat în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., în ședință publică, cu citarea părților neputând fi asimilat celui prevăzut de art. 131 alin. (1) din același act normativ.

Prin urmare, în ipoteza parcurgerii procedurii prevăzută de art. 493 C. proc. civ. invocarea necompetenței nu se poate face la termenul de judecată acordat pentru judecata pe fond a recursului, ci numai până la data analizei raportului în completul de filtru.

Pe de altă parte, este de reținut că secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a considerat că, față de aspectele contestate în cauză, care țin de incidența Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 76/1996, obiectul cauzei se circumscrie competențelor specializate alocate completelor de judecată ale secției I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și faptul că, încă de la înregistrarea cererii de chemare în judecată litigiul se situează în limitele unei acțiuni civile în sensul că atât la prima instanță, cât și în apel hotărârile au fost date de secția civilă a instanței.

Prin raportare la obiectul cererii principale deduse și la regulile de repartizare a cauzelor între secțiile civile ale Înaltei Curți, care au fost stabilite prin Anexa nr. 1 la Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 8 din 5 aprilie 2012, anexă care modifică Anexa nr. 1 a Hotărârii nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, se constata că secția a II-a civilă sesizată, potrivit criteriilor sus-evocate, prin repartizarea aleatorie cu soluționarea cauzei, are competență pentru soluționarea recursului de față.

Pentru considerentele sus-arătate va fi admisă excepția necompetenței funcționale a secției I civilă a Înaltei Curți de Casație și justiție, iar dosarul va fi scos de pe rol și înaintat, spre competentă soluționare, secției a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație șt Justiție.

În temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (3) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 134 din același act normativ, Înalta Curte urmează a constata ivit conflictul negativ de competență, va suspenda judecata cauzei și va înainta dosarul spre competentă soluționare, completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite excepția necompetenței funcționale a secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Scoate de pe rol cauza având ca obiect recursul declarat de recurenta-pârâta A. IFN SA împotriva deciziei nr. 107 din 4 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, și o înaintează spre competentă soluționare secției a Il-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Constată ivit conflictul negativ de competență.

Suspendă judecata cauzei și înaintează dosarul spre competentă soluționare completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2017.