ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1028/2015

Cererea de chemare în judecată; Prin cererea înregistrată la data de 19 aprilie 2013 pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată B. solicitând obligarea pârâtului să recunoască efectele diplomei și suplimentului de diplomă eliberate de Universitatea C. precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata (onorariu avocat, taxa de timbru, timbru judiciar).

Hotărârea primei instanțe; Prin sentința nr. 2391 din 4 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei A., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, potrivit Legii Învățământului nr. 84/1995, H.G. nr. 536/2011 și Ordinului ministrului Educației nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, unica atribuție a ministerului, în sensul strict al obiectului cererii de învestire a instanței, se referă, exclusiv, la actele emise de instituții de învățământ superior din străinătate, deci pentru cetățenii români sau străini care au urmat cursurile învățământului superior în străinătate. Ca atare, solicitarea reclamantei nu poate fi primită, în condițiile în care potrivit dispozițiilor legale precitate, orice licențiat al unei instituții de învățământ superior din România care a absolvit o specializare acreditată sau autorizată provizoriu, reglementată printr-un act normativ, poate uza, fără nicio interdicție legată de calificarea/specializarea diplomei de licență, nefiind condiționată de alte formalități. Cum reclamanta este deținătoarea unei diplome emise în condițiile legale menționate (diploma de licență eliberată la 17 martie 2009, tipizat recunoscut și necontestat de pârâtul minister), cererea sa nu are temei legal.

Cererea de recurs; Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii. În motivare, recurenta a arătat, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod greșit că nu intră în sfera de competență a B. recunoașterea diplomelor de licență, având în vedere că în cadrul acestei instituții este constituită D., care are competența de verifica legalitatea actelor de studii și a formelor de învățământ superior, în conformitate cu hotărârile de guvern în vigoare.

Procedura derulată în recurs; Prin raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., s-a apreciat că recursul este admisibil, iar problema de drept nu este controversată, existând o jurisprudență unitară la nivelul secției, prefigurându-se astfel incidența dispozițiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ. În ședința de la 6 martie 2015, luând act că părțile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului, în temeiul art. 493 alin. (6) C. proc. civ., s-a procedat la judecarea cauzei, fără citarea părților. Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul - pârât B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că nu există niciun temei legal în baza căruia să fie legitimată pretenția reclamantei de a cere recunoașterea efectelor diplomei pe care o deține.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului; Examinând sentința atacată prin prisma motivului de casare invocat, Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea acesteia. În speță, instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantei privind obligarea autorității pârâte B. la recunoașterea efectelor diplomei de licență și a suplimentului la diplomă eliberate de Universitatea C. în anul 2009. Raportat la normele care reglementează atribuțiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 și H.G nr. 536/2011, dar și la reglementările legale relevante în speță - Ordinul B. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învățământul superior și Legea învățământului, în vigoare la momentul eliberării diplomei de licență a reclamantei, nu se poate reține că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuție de a emite acte prin care să recunoască efectele diplomelor de licență eliberate instituțiile de învățământ superior din România. Diploma de licență este un document oficial și câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească se prezumă că a fost eliberată în condiții de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din aceasta. Înalta Curte reține că diplomele de licență obținute în România sunt recunoscute de plin drept, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei unei alte formalități. Astfel, o diplomă de licență emisă de o instituție de învățământ superior, cum este cazul în speță, produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoaștere/validare din partea ministerului de resort, diploma de licență fiind un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate. În condițiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg din actul administrativ, protejarea acestora se poate realiza la cererea părții vătămate, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituția/autoritatea care îi nesocotește aceste drepturi. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.