ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2365/2016

HOTĂRÂRE

15.12.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2365/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2365/2016

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Calafat la data de 23.06.2016, reclamantul A. a formulat cerere de chemare in judecata a pârâtei SC B. SA și cu citarea în calitate de intervenient forțat a numitului C., cu domiciliul în localitatea Oravița, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 182.431,42 lei, din care: 180.000 lei cu titlu de daune morale și 2431,42 lei cu titlu de daune materiale, precum și la plata de penalități de întârziere în cuantum de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, solicitând ca plata penalităților să se facă începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată până la plata efectivă a despăgubirilor, conform art. 37 și 38 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Cu privire la competență, reclamantul a apreciat că Judecătoria Calafat este competentă material, în temeiul art. 945 C. proc. civ. și teritorial, în temeiul art. 115 alin. (3) C. proc. civ.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat ca instanța să dispună anularea acțiunii introductive prin admiterea excepției lipsei timbrajului; să respingă acțiunea introductivă ca neîntemeiată pentru lipsa vinovăției intervenientului forțat C., ca element al răspunderii civile delictuale, iar în subsidiar, să admită în parte acțiunea introductivă, acțiunea fiind întemeiată în parte; să respingă capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere de 0,2% de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă; să admită în parte cererea reclamantului de obligare la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 71 din 03 octombrie 2016, Judecătoria Calafat a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, reținând prevederile art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Cum în speță, sediul pârâtei SC B. SA este în București, sector 1, care se află în raza de competență a Judecătoriei sectorului 1 București, iar domiciliul intervenientului forțat C. se află in localitatea Oravița, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Prin sentința civilă nr. 20691 din 22 noiembrie 2016, Judecătoria sector 1 București și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea Judecătoriei Calafat și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând în motivarea soluției sale următoarele considerente:

Regulile privind invocarea excepției necompetenței sunt stabilite de art. 130 C. proc. civ.. Raportat la aceste dispoziții legale, rezultă faptul că instanța poate invoca din oficiu necompetența generală a instanțelor judecătorești, necompetența materială și necompetența teritorială de ordine publică. În schimb, necompetența teritorială de ordine privată poate fi invocată doar de pârât conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, în situația în care pârâtul nu înțelege să invoce excepția necompetenței teritoriale de ordine privată, instanța învestită prin cererea de chemare în judecată de reclamant rămâne competentă să judece cauza.

Pentru a stabili dacă în prezenta cauză necompetența teritorială este de ordine privată trebuie avute în vedere dispozițiile art. 129 și art. 126 C. proc. civ. Din analiza coroborată a art. 129 alin. (2) pct. 3 și alin. (3) C. proc. civ., necompetența teritorială este de ordine publică în situațiile în care legiuitorul a stabilit competența exclusivă a unei instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, în caz contrar fiind de ordine privată.

În ceea ce privește posibilitatea părților de a alege competența altei instanțe, art. 126 C. proc. civ. prevede că în cazul litigiilor născute, părțile pot conveni chiar și prin declarație verbală dată în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de situația când competența este exclusivă.

Având în vedere că obiectul prezente cauze nu atrage competența teritorială exclusivă a unei instanțe și că nu privește drepturi de care părțile nu pot să dispună, instanța apreciază că norma privind competența de soluționare a cauzei este de ordine privată și nu putea fi invocată din oficiu de către Judecătoria Calafat, ci trebuia să fie pusă în discuție numai dacă pârâta înțelegea să se prevaleze de dispozițiile art. 107 C. proc. civ.

Analizând Dosarul nr. x/201/2016 al Judecătoriei Calafat, rezultă că nu este incidentă această din urmă ipoteză, în sensul că pârâta nu a invocat necompetența Judecătoriei Calafat, din contră, atât în practicaua sentinței nr. 71 din 03 octombrie 2016, cât și în dispozitivul acesteia, se menționează că aceasta a fost invocată din oficiu. Or, în această situație, Judecătoria Calafat trebuia să constate că este competentă să judece prezenta cauză, întrucât pârâta, prin atitudinea sa pasivă, a achiesat în mod tacit la alegerea reclamantului în ceea ce privește instanța învestită.

Instanța a reținut că Judecătoria Calafat a fost legal învestită să soluționeze prezenta cauză, prin raportare la dispozițiile art. 115 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd „în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, terțul prejudiciat poate introduce acțiune directă și la instanța domiciliului sau, după caz, a sediului său”.

Astfel, în prezenta cauză, reclamantul (domiciliat în mun. Calafat), în calitate de terț prejudiciat, a chemat în judecată pârâta, asigurator RCA, pentru a obține repararea prejudiciului produs ca urmare a accidentului de circulație a cărui victimă susține că a fost.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Calafat, pentru următoarele considerente:

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediu pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial. Totodată, părțile sunt libere să agreeze de comun acord să se judece la o altă instanță.

Sunt însă situații în care legea stabilește o competență teritorială alternativă astfel încât, pe lângă instanța de la domiciliul pârâtului, mai sunt competente și alte instanțe.

Conform art. 2210 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. „În limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane.”

Potrivit art. 54 din Legea nr. 136/1995, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

În speță, reclamantul a învestit instanța cu o acțiune, prin care, în calitate de terț prejudiciat, a chemat în judecată pârâta-asigurător RCA, pentru a obține repararea prejudiciului produs ca urmare a accidentului de circulație produs de un autovehicul aflat în proprietatea intervenientului C., asigurat la pârâta SC B. SA.

În acest context, sunt incidente dispozițiile art. 115 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, terțul prejudiciat poate introduce acțiunea și la instanța domiciliului sau sediului său.

Cum reclamantul are calitatea de terț prejudiciat, el are posibilitatea de a alege, pentru introducerea acțiunii, între instanțele deopotrivă competente, în circumscripția cărora se află fie domiciliul sau sediul asigurătorului RCA, adică al pârâtei, în temeiul art. 107 C. proc. civ., fie instanța de la domiciliul sau, după caz, a sediului său, în baza art. 115 alin. (3) C. proc. civ.

Așadar, potrivit textului de lege sus-menționat, în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, competența teritorială de soluționare a cauzelor nu este una exclusivă, ci alternativă.

Art. 116 C. proc. civ., prevede că în toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului.

Odată ce reclamantul a introdus cererea la una dintre instanțele competente potrivit legii, nici reclamanta și nici instanța nu mai pot reveni asupra ei, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat competența instanței respective, competență ce ar putea fi contestată numai de către pârât prin întâmpinare sau cel mai târziu la prima zi de înfățișare.

În speță, pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Calafat, ceea ce înseamnă că instanța nu putea să o invoce din oficiu, desesizându-se în favoarea unei alte instanțe.

Ca atare, cum reclamantul, în aplicarea art. 116 C. proc. civ., a înțeles să introducă acțiunea la una dintre instanțele prevăzute de art. 115 alin. (1) C. proc. civ., respectiv la Judecătoria Calafat, instanță în a cărei circumscripție își are domiciliul, acestei instanțe îi revine competența să soluționeze cauza.

În consecință, având în vedere dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Judecătoriei Calafat.