ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2314/2016

Decizia nr. 2314/2016 Asupra recursului civil de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: Obiectul cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. x/118/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 760 lei și 2.500 euro echivalent în lei la data efectuării plății reprezentând daune materiale, respectiv cheltuieli cu spitalizarea, alte servicii medicale și medicamente suportate de reclamant și generate de accidentul de circulație suferit în data de 07.03.2014, obligarea pârâtei la plata sumei de 650.000 euro reprezentând prejudiciu moral generat de suferința fizică și psihică suportată de reclamant ca urmare a accidentului de circulație produs la data de 07.03.2014, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că în data de 07.03.2014 a fost victima unui accident rutier produs din culpa numitei C. care a virat autoturismul la stânga fără să se asigure, intrând în coliziune cu autoturismul condus de către reclamant. În urma acestui impact reclamantul a pierdut controlul autoturismului și a fost proiectat pe contrasens unde a lovit autoturismul condus regulamentar de D. Așa cum rezultă din referatul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, vinovată de producerea accidentului a fost numita C. pentru care s-a început urmărirea penală în Dosarul nr. x/p/2014 pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Autoturismul era asigurat la societatea pârâtă conform poliței RCA din data de 30.09.2013, valabilă pentru o perioadă de 6 luni.

În urma accidentului, reclamantul a arătat că a suferit traumatisme severe (fractură cap peroneu stâng și genunchi stâng, suspiciune contuzie nerv sciatic popliteu stâng) pentru a căror vindecare au fost necesare 60 zile de îngrijiri medicale, iar în perioada ce a urmat externării i-au fost prescrise medicamente analgezice și analize medicale ale căror costuri le-a suportat integral. De altfel, și la examinarea medici legală efectuată la S.M.L. Constanța, s-a constatat că la o lună și jumătate de la accident nu călca pe piciorul stâng decât cu o încărcare de 50% din greutatea corpului. În ce privește existența prejudiciului material, reclamantul consideră că acesta este dovedit reprezentând cheltuieli cu recuperarea și medicamentele suportate și generate de accidentul de circulație suferit.

În ce privește prejudiciul moral, reclamantul consideră că suferințele fizice și psihice precum și traumele la care a fost supus urmare a producerii accidentului rutier justifică pe deplin cuantumul solicitat cu titlu de daune morale. Prin fapta ilicită i-a fost afectat în mod grav dreptul la viață, sănătate și integritate fizică și psihică. Acest aspect reiese din certificatul medico-legal depus la dosar, traumatismele suferite în timpul accidentului conducând la afectarea iremediabilă a vieții sociale și profesionale, reclamantul nemaiputând să își susțină financiar familia așa cum o făcea anterior producerii accidentului. Cu privire la legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu reclamantul arată că aceasta a fost stabilită fără putință de tăgadă, în cuprinsul referatului inspectoratului de poliție și în cuprinsul raportului de expertiză medico-legală efectuat în baza actelor medicale de către Serviciul de Medicină Legală Constanța.

În ce privește condiția vinovăției, apreciază reclamantul că și această condiție este întrunită în cauză, vinovată de producerea accidentului fiind numita C. care a condus autoturismul asigurat pentru pagube produse terților de către societatea pârâtă SC B. SA. În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 61, 251, 253, 1349 și 1357, 2223 și respectiv 2226 din noul C. civ., art. 54 din Legea nr. 136/1995, art. 26 din Norma 2011 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, art. 453 C. proc. civ. Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal Prin sentința civilă nr. 1291 din 19.05.2015, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/118/2014, s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, dispunând obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata daunelor materiale. S-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a penalităților de întârziere prevăzute de art. 37 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 în cuantum de 0,2% de la data introducerii acțiunii 12.11.2014 și până la data plății efective. S-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 3.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Hotărârea pronunțată în apel de curtea de apel Prin decizia nr. 582 din 4 noiembrie 2015, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul - formulat de pârâtă SC B. SA, a schimbat în parte hotărârea apelată, în sensul că a stabilit că penalitățile de întârziere încep să curgă de la data expirării termenului de 10 zile prevăzut de art. 36 alin. (5) din Ordinul nr. 14/2011 de la rămânerea definitivă a hotărârii și a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței. Cererea de recurs Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A. în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 36 și 37 din Normele Ordinului C.S.A.

nr. 14/2011 în ceea ce privește data de la care încep să curgă penalitățile de întârziere. Astfel, a susținut că asigurătorul a fost pus în întârziere prin cererea introductivă din data de 12.11.2014, iar prima instanță a apreciat corect că plata penalităților de întârziere curge de la data cererii de chemare în judecată. Conform normelor A.S.F., toți asiguratorii au obligația de a constitui rezerva de daună, la valoarea solicitată de reclamant, în cel mai scurt timp de la comunicarea acțiunii inițiale. A arătat că în dosarul primei instanțe a fost depus dosarul de daună din care rezultă în mod clar autoturismele avariate și persoanele avariate, conform adresei emisă de I.P.J.

Constanța - Serviciul Rutier la data de 12 mai 2014. Recurentul a susținut că data de la care obligația de plată a despăgubirilor a devenit exigibilă este fie această dată, când asigurătorul a aflat de pagubă, fie data avizării dosarului de daună, respectiv 12.11.2014, când asiguratorul a fost pus în întârziere prin cererea de chemare în judecată și când se presupune că a procedat la constituirea rezervei de daună, moment de la care începe să curgă și sancțiunea penalității pentru fiecare zi de întârziere de 0,2%. Nu se poate admite cu temei că penalitatea s-ar aplica doar de la 10 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești deoarece, pe de o parte, s-ar ocoli nepermis textele legale, iar, pe de altă parte, s-ar acorda o primă de încurajare nejustificată asiguratorului care ar putea afecta durata rezonabilă de stabilire a despăgubirii și de indemnizare efectivă a persoanei păgubite.

Prin întâmpinare, pârâta-intimată SC B. SA a arătat că recursul nu este fondat. Recurentul nu s-a adresat niciodată societății de asigurări pentru a solicita daune morale pentru prejudiciul suferit în urma accidentului rutier, astfel încât în mod legal instanța de apel a respins capătul de cerere privind penalitățile, având în vedere dispozițiile art. 36 alin. (1) teza a II-a din Normele metodologice. Procedura derulată în recurs Învestită cu soluționarea cererilor de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la comunicarea acestora, iar la data de 14 septembrie 2016, constatând finalizată procedura de comunicare, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. XV coroborate cu dispozițiile art. XVII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., magistratul-asistent a întocmit raportul asupra admisibilității, în principiu, a recursului, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 C. proc. civ. Completul de filtru C4, la data de 22 septembrie 2016, a constatat că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia părților cauzei, pentru ca acestea să depună la dosar puncte de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Nu au fost formulate puncte de vedere la raport. Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., în ședința completului de filtru din 3 noiembrie 2016 s-a luat în examinare admisibilitatea, în principiu, a recursului, iar prin încheierea de la această dată s-a constatat că recursul este admisibil în principiu și s-a acordat termen de judecată la data de 24 noiembrie 2016, cu citarea părților în ședință publică, pentru soluționarea pe fond.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce succed: Prin memoriul de recurs, reclamantul a dezvoltat critici susceptibile de încadrare în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând încălcarea dispozițiilor art. 36 și 37 din Ordinul nr. 14/2011, întrucât penalitățile de întârziere ar fi trebuit să curgă de la data de 12 mai 2014, data dosarului de daună sau cel mai târziu din data de 12 noiembrie 2014, data inițierii demersului judiciar, iar nu de la data expirării a 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii din apel cum greșit a apreciat instanța de apel. Criticile sunt nefondate.

Astfel, legea nu prevede obligația asigurătorului de a plăti daunele morale solicitate de persoanele vătămate prin producerea unor accidente la nivelul pretențiilor acestora și la momentul solicitării lor.

Potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, pentru acoperirea prejudiciilor suferite în urma producerii unor accidente de vehicule, persoanele prejudiciate depun o cerere de despăgubire la asigurătorul RCA cu care proprietarul sau utilizatorul vehiculului, răspunzător de producerea accidentului, a încheiat asigurarea obligatorie RCA, la reprezentanța de despăgubiri, la Asociația „Fondul de protecție a victimelor străzii” ori la B.A.A.R., în calitatea sa de birou gestionar, iar potrivit alin. (2), depunerea cererii de despăgubire cu privire la producerea evenimentului asigurat prin polița de asigurare RCA reprezintă avizare de daună și obligă asigurătorul RCA răspunzător să deschidă dosarul de daună, să efectueze constatarea pagubelor, să comunice în scris părții prejudiciate cu privire la documentele ce trebuie depuse pentru soluționarea cererii de despăgubire și să soluționeze cererea de despăgubire în termenul legal.

Situația despăgubirilor și a penalităților datorate de către asigurator este reglementată prin Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. Conform art. 36 alin. (5) din ordinul menționat, despăgubirea se plătește de către asigurător în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Textul evocat distinge două momente în raport de care asigurătorul are obligația să plătească despăgubirea.

Primul moment vizează ipoteza reglementată, de altfel, prin art. 54 din Legea nr. 136/1995 care consacră principiul stabilirii și acordării despăgubirilor pe cale amiabilă, în baza înțelegerii dintre persoanele implicate în raportul juridic de asigurare, situație în care asigurătorul RCA are obligația să plătească despăgubirea în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii și cuantificării daunei - teza I, iar cel de-al doilea moment se referă la ipoteza în care stabilirea despăgubirii se realizează pe cale judiciară, situație în care obligația de plată a asigurătorului începe să curgă de la data la care a primit hotărârea judecătorească definitivă - teza a II-a.

Or, în cauză, despăgubirea cuvenită reclamantului, ca efect al producerii riscului acoperit prin asigurarea obligatorie RCA, a fost stabilită în cadrul procesului pendinte în sarcina pârâtei în calitate de asigurator RCA, context în care penalitățile de întârziere nu pot fi acordate decât de la data la care pârâta, în calitate de asigurător, a primit hotărârea judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubiri pe care este obligat să o plătească - teza a II-a. Rezultă că până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive care să stabilească un anumit cuantum al daunelor morale, acestea nu au caracter cert, lichid și exigibil pentru a fi purtătoare de penalități. În speță, nu s-a ajuns la un consens între reclamant și societatea de asigurare, neexistând o înțelegere cu privire la cuantumul despăgubirii, astfel încât să fie aplicabile dispozițiile art. 36 alin. (5) teza I din Ordinul C.S.A.

nr. 14/2011, respectiv plata pe cale amiabilă în termen de 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar soluționării cererii de despăgubire, dat fiind că reclamantul și societatea de asigurare cuantifică în mod fundamental diferit acest prejudiciu. Pentru considerentele arătate, constatând că motivul de recurs înscris în art. 488 pct. 8 C. proc. civ. nu este incident în cauză, deoarece decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale în materie, iar hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost judicios motivată, Înalta Curte urmează, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 582 din 4 noiembrie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2016.