ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 315/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 315/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Decizia nr.
315/2018
Asupra cauzei
de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe
rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, reclamantul
A. a solicitat obligarea pârâtei Societatea de Asigurare Reasigurare B. SA, în
calitate de asigurător, la plata sumei de 2.327,06 lei reprezentând daune
materiale, respectiv cheltuieli de transport, tratamente și medicamente suportate
de reclamant și generate de accidentul de circulație suferit în data
de 07 august 2014, obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 euro în
echivalent lei din ziua efectuării plății, reprezentând
prejudiciu moral generat de suferința fizică și psihică
suportată de reclamant, cu penalități de întârziere și
cheltuieli de judecată.
Prin
încheierea din 28 septembrie 2016, Tribunalul Constanța a dispus
suspendarea judecății cauzei potrivit art. 27 pct. 7 C. proc. pen.,
până la rezolvarea în primă instanță a cauzei penale nr.
x/254/2016, dar nu mai mult de un an.
Prin
încheierea din 26 octombrie 2016, Tribunalul Constanța a dispus repunerea
cauzei pe rol, față de soluționarea în primă
instanță a Dosarului penal nr. x/254/2016 al Judecătoriei
Mangalia.
Prin
Sentința civilă nr. 2310 din 23 noiembrie 2016 Tribunalul
Constanța a admis în parte acțiunea și a dispus obligarea
pârâtei Societatea de Asigurare Reasigurare B. SA la plata sumei de 75.000 euro
în echivalent lei la data plății, reprezentând daune morale; a
respins cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor materiale, ca
neîntemeiată, dispunând obligarea pârâtei la plata penalităților
de întârziere de 0,2% calculate pe zi de întârziere de la data rămânerii
definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a
debitului și la plata sumei de 4.000 lei către reclamant,
reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocat.
Împotriva
acestei hotărâri au declarat apel reclamantul A. și pârâta SAR B. SA.
Prin Decizia
nr. 372 din 07 iunie 2017 Curtea de Apel Constanța, secția a II a
civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul
declarat de pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare B. SA, a admis apelul
declarat de reclamantul A., a schimbat în parte hotărârea apelată în
sensul că a admis acțiunea în totalitate, a obligat pârâta la plata
sumei de 200.000. euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu
de daune morale și la plata sumei de 6.260 lei cu titlu de daune
materiale; a obligat pârâta la plata penalităților de întârziere în
cuantum de 0,2% pe zi întârziere, calculate de la data de 05 noiembrie 2015; au
fost menținute dispozițiile privind obligarea pârâtei la plata
cheltuielilor de judecată în fond; a obligat intimata pârâtă la plata
sumei de 4.000. lei cheltuieli de judecată în apel către apelantul
reclamant.
Prin
încheierea din Camera de consiliu de la 14 iunie 2017, Curtea de Apel
Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ
și fiscal, a admis în parte cererea de îndreptare eroare materială
formulată de reclamantul A., în sensul că a înlăturat din
dispozitivul Deciziei nr. 372 din 07 iunie 2017 obligarea pârâtei la plata
cheltuielilor de judecată în fond și a obligat intimata pârâtă
la plata sumei de 4.000. lei cheltuieli de judecată în apel către
apelantul reclamant.
Împotriva
deciziei Curții de Apel Constanța a declarat recurs Societatea de
Asigurare Reasigurare B. SA, care, invocând motivele de casare prevăzut de
art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., critică, în
esență, faptul că instanța de apel a aplicat greșit
normele de drept material, prin acordarea daunelor morale în cuantum de 200.000
euro, încălcând dispozițiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA
nr. 14/2011, Directiva 1009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului
din 16 septembrie 2009, art. 36 din Ordinul CSA nr. 14/2011, precum și
prevederile art. 478 alin. (3) C. proc. civ.
Învestită
cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 22 noiembrie
2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a
recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.
La data de
23 noiembrie 2017, Completul de filtru C4, constatând că raportul
întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea
acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de
vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc.
civ.
Potrivit
dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra
admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat
părților.
Recurenta a
formulat punct de vedere la raport, în care a susținut că recursul
este admisibil întrucât, până la data publicării Deciziei Curții
Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, respectiv 20 iulie 2017, nu a
expirat termenul de recurs, astfel că această decizie devine
aplicabilă în prezenta cauză.
Constatându-se
încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost
înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru
soluționarea căii de atac.
S-a fixat termen
pentru judecarea recursului la 1 februarie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5)
C. proc. civ., fără citarea părților.
Analizând
recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru
următoarele considerente:
Legalitatea
căilor de atac presupune faptul că o hotărâre
judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac
prevăzute de lege.
Prin urmare,
în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi
alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau
retractarea unei hotărâri judecătorești.
Recursul este
o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile
strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul
conformității hotărârii atacate cu regulile de drept.
Această
regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile
art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale prin
care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele
prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie
făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.
Potrivit
dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri
definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum
și cele neatacate cu recurs.
Art. XVIII
din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea
instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea
punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură
civilă, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 95/2016 prevede:
"În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei
legi și până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului
hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1
lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură
civilă, republicată, în cele privind navigația civilă
și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de
asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind
repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte
cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De
asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de
instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că
hotărârile de primă instanță sunt supuse numai
apelului."
Din
interpretarea literală a dispozițiilor legale amintite rezultă
că hotărârile pronunțate în cauze înregistrate ulterior datei de
15 februarie 2013, având obiectul evaluabil în bani, în valoare de până la
1.000.000 lei inclusiv, nu sunt supuse recursului.
Din
această perspectivă se impune stabilită valoarea obiectului
prezentului litigiu.
În
secțiunea a doua a Titlului III din Legea nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă, a fost reglementată competența
materială a instanțelor judecătorești în funcție de
valoarea obiectului cererii introductive de instanță.
Astfel,
potrivit dispozițiilor art. 98 C. proc. civ.: "Competența se
determină după valoarea obiectului cererii arătată în
capătul principal de cerere. (2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea
în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile,
penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent
de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la
scadență în cursul judecății. În caz de contestație,
valoarea se stabilește după înscrisurile prezentate și
explicațiile date de părți".
În
speță, decizia instanței de apel, atacată cu recurs, a fost
pronunțată într-o acțiune evaluabilă în bani, prin care,
prin capătul principal de cerere s-au solicitat despăgubiri în
valoare de 200.000 euro, respectiv 913.120 lei, la cursul de schimb leu/euro de
la data exercitării căii de atac a recursului - 24 iulie 2017, de 1
euro = 4,5656 lei (900.100 lei, la cursul de schimb leu/euro de la data
sesizării instanței de fond - 15 decembrie 2015, de 1 euro = 4,5005 lei),
plus dobânzi și penalități ce urmează a fi calculate la
această sumă și care, conform dispozițiilor art. 98 alin.
(2) C. proc. civ., nu sunt avute în vedere în stabilirea valorii obiectului
cererii.
Așa
fiind, în raport de dispozițiile legale menționate, se constată
că cererea dedusă judecății în prezenta cauză este
evaluabilă în bani, iar valoarea pretențiilor se află sub pragul
de 1.000.000 lei, prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013,
astfel că hotărârea instanței de apel nu este supusă
căii de atac a recursului în raport de criteriul valoric.
De
menționat că prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în
M. Of. nr. 582/20.07.2017, Curtea Constituțională, admițând
excepția de neconstituționalitate, a statuat că sintagma precum
și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000
lei inclusiv cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind
unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,
precum și pentru pregătirii punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010
privind Codul de procedură civilă este neconstituțională.
Contrar
susținerilor recurentei exprimate în punctul de vedere la raportul privind
admisibilitatea recursului, această decizie nu este aplicabilă în
speță, întrucât decizia recurată a fost pronunțată
anterior datei publicării deciziei Curții Constituționale în M.
Of. nr. 582/20.07.2017.
În sistemul
legislativ actual, regimul căilor de atac este determinat de legea în
vigoare la data înregistrării cererii introductive de instanță,
astfel încât suprimarea sau recunoașterea unei noi căi de atac, ori,
după caz, modificarea condițiilor de admisibilitate, a termenului de
exercitare sau acordarea unei noi căi de atac, a termenului de exercitare
și a cerințelor de formă pentru exercitarea ei, sunt lipsite de
efecte juridice asupra cauzelor aflate deja pe rolul instanțelor
judecătorești.
În temeiul
dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție,
potrivit cărora "De la data publicării, deciziile (n.n.
Curții Constituționale) sunt general obligatorii și au putere
numai pentru viitor", Decizia Curții Constituționale nr. 369 din
30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu și cu
privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de
desfășurare.
Din
prevederile textului constituțional rezultă că efectul
declarării neconstituționalității unei norme juridice nu
este acela al constatării inexistenței acesteia, decizia Curții
Constituționale producând efecte numai pentru viitor, norma juridică
declarată neconstituțională continuă să producă
efecte, nefiind exclusă de la aplicare pentru situațiile juridice
începute în momentul în care era în vigoare.
De altfel,
prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituțională a
arătat că efectul ex nunc al actelor instanței de contencios
constituțional "constituie o aplicare a principiului
neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor
constituționale de natură a asigura securitatea juridică și
încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a
respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la
consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele
deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile
sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."
Așa
fiind, nu poate fi primită susținerea recurentei conform căreia
decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017,
publicată în M. Of. ulterior pronunțării deciziei recurate, ar
fi aplicabilă în cauză.
Pentru aceste
considerente, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc.
civ. raportate la cele ale art. 493 alin. (5) din același cod, Înalta
Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta Societatea de
Asigurare Reasigurare B. SA împotriva Deciziei civile nr. 372 din 7 iunie 2017
a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare B.
SA împotriva Deciziei civile nr. 372 din 7 iunie 2017 a Curții de Apel
Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ
și fiscal.
Fără
cale de atac.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 1 februarie 2018.
Procesat de GGC - NN