ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2099/2016

Decizia nr. 2099/2016

Asupra

conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria

Caracal și Judecătoria sectorului 6 constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal, la data de 8 septembrie

2016, B.E.J. A., pentru creditoarea Banca B., a solicitat încuviințarea

executării silite împotriva debitorilor C. și D.

În motivarea

cererii creditoarea Banca B. a arătat că prin contractul de credit

și de garanție nr. 437 din 16 iulie 2007, în cadrul căruia C.

și D. au calitatea de garanți ipotecari, banca a acordat debitorului

SC E. SRL un credit în valoare inițială de 400.000 lei. Creditul a

fost garantat cu contractul de ipotecă nr. 437/IPO/02 din 16 iulie 2007.

Deși notificați cu somațiile de plată, garanții

ipotecari nu și-au achitat datoriile înregistrate față de Banca B.

Deoarece creanța împotriva lui C. și D. este certă, lichidă

și exigibilă și față de împrejurarea că debitorii

refuză să execute de bunăvoie obligația ce-i incumbă

potrivit titlului executoriu reprezentat de contractul de ipotecă

autentificat sub nr. 422 din 16 iulie 2007 de B.N.P. F. s-a solicitat începerea

urmăririi bunurilor imobile a garanților ipotecari până la

concurența sumelor menționate în titlul executoriu, actualizate în

conformitate cu dispozițiile legale.

În drept,

cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 622 alin. (2) și

3 și art. 666 C. proc. civ.

Prin

sentința civilă nr. 1756 din 9 septembrie 2016 Judecătoria

Caracal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei sectorului 6 București, reținând următoarele

aspecte:

Prin

contractul de credit și garanție nr. 437 din 16 iulie 2007 în care C.

și D. au calitatea de garanți ipotecari, Banca B. a acordat

debitorului SC E. SRL un credit în valoare de 400.000 lei, creditul fiind

garantat cu contractul de ipotecă nr. 437/IPO/02 din 16 iulie 2007,

autentificat sub nr. 422 din 16 iulie 2007 la B.N.P. F. din Caracal.

Deși

notificați cu somații de plată, garanții ipotecari nu

și-au achitat datoriile înregistrate față de Banca B.

Prin

încheierea din data de 1 septembrie 2016, B.E.J. A. a admis cererea creditoarei

și a dispus înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de

executare silită nr. x/2016, împotriva debitorilor garanți ipotecari C.

și D., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de

ipotecă nr. 437/IPO/02 din 16 iulie 2007 autentificat sub nr. 422 din 16

iulie 2007 la B.N.P. F. din Caracal, jud. Olt.

S-a constatat

că potrivit, art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare

este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data

sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz sediul

debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

De asemenea,

art. 666 alin. (1) și art. 651 alin. (3) C. proc. civ. atribuie

competență exclusivă instanței de executare, respectiv

instanței în circumscripția căreia se află domiciliul

debitorului, cu privire la soluționarea cererilor de încuviințare a

executării silite.

S-a mai

reținut că determinarea instanței de executare potrivit art. 664

alin. (3) C. proc. civ. se realizează potrivit datelor cuprinse în dosarul

constituit ca urmare a cererii de încuviințare a executării silite,

în sensul că se iau în considerare datele concrete, cuprinse în

înscrisurile depuse de executor, din analiza cărora se poate aprecia unde

se va face executarea, respectiv în circumscripția cărei

instanțe judecătorești.

Potrivit

dispozițiilor art. 819 alin. (1) C. proc. civ. urmărirea silită

imobiliară este de competența executorului judecătoresc din

circumscripția curții de apel unde se află imobilul

aparținând debitorului, sau unei terțe persoane, dacă se

urmărește un imobil ipotecat ajuns în mâinile acesteia.

S-a apreciat

de asemenea că, raportat la modalitatea executării silite, respectiv

a executării silite imobiliare și la locul situării imobilului

pentru care s-a solicitat încuviințarea urmăririi silite imobiliare,

aceasta nu se poate desfășura în circumscripția

Judecătoriei Caracal, ci numai în aceea aparținând Judecătoriei sectorului

6 București, unde este situat imobilul.

Prin

sentința civilă nr. 7263 din 22 septembrie 2016 Judecătoria sectorului

6 București a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Caracal și, constatând ivit conflictul negativ

de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație

și Justiție pentru regulator de competență.

S-a

reținut că, potrivit art. 666 alin. (1) C. proc. civ., executorul judecătoresc

va solicita încuviințarea executării de către instanța de

executare. Art. 651 alin. (1) C. proc. civ. statuează că

instanța de executare este judecătoria în a cărei

circumscripție se află, la data sesizării organului de

executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă legea

nu dispune altfel.

S-a constatat

că domiciliul debitorilor era la data formulării cererii de

executare, 1 septembrie 2016 (precum și prezent) în municipiul Caracal,

jud. Olt, împrejurare față de care locul situării imobilului

este fără relevanță din punctul de vedere al

competenței instanței.

S-a mai

reținut că art. 819 C. proc. civ. nu cuprinde norme decât cu privire

la competența executorului judecătoresc, nu și cu privire la

instanța de executare.

În

consecință, în prezent instanța de executare se determină

doar în funcție de domiciliul debitorului, conform normei generale

cuprinse în art. 651 alin. (1) C. proc. civ., indiferent de forma de executare

silită aleasă (chiar și în cea imobiliară, neexistând norme

derogatorii).

Ca atare,

având în vedere că debitorii nu au domiciliul în circumscripția

Judecătoriei sectorului 6 București, față de prevederile

art. 666 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 651 C. proc. civ., a fost

admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului

6 București fiind declinată competența de soluționare a

cauzei în favoarea instanței de executare, în a cărei rază

teritorială se află domiciliul debitorilor, respectiv în favoarea

Judecătoriei Caracal.

Asupra

conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria

Caracal și Judecătoria sectorului 6 București, Înalta Curte

reține următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal, la data de 8 septembrie

2016, B.E.J. A., pentru creditoarea Banca B., a solicitat încuviințarea

executării silite împotriva debitorilor C. și D., domiciliați în

municipiul Caracal, jud. Olt.

Din

contractul de credit nr. 437 din 16 iulie 2007, autentificat sub nr. 422 din 16

iulie 2007 de B.N.P. F. (Dosarul nr. x/207/2016 al Judecătoriei Caracal)

rezultă că debitor principal este SC E. SRL, iar C. și D. sunt

codebitori garanți care și-au asumat prin contract obligația de

a plăti în mod solidar și indivizibil suma împrumutată în cazul

în care aceasta nu rambursează debitul și dobânzile scadente,

renunțând la beneficiile de diviziune și discuțiune.

Din

perspectiva fazei executării silite, debitorul poate fi reprezentat atât

de împrumutat, cât și de garant, așadar nu numai de debitorul din

raportul obligațional.

În acest sens

sunt dispozițiile art. 645 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că:

„sunt părți în procedura de executare silită creditorul și

debitorul” și cele ale art. 648 alin. (1) din același act normativ.

Din

această perspectivă, Înalta Curte reține că în cauză

sunt aplicabile dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit

cărora: „Instanța de executare este judecătoria în a cărei

circumscripție se află, la data sesizării organului de

executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara

cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după

caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă

judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării

organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar

dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a

cărei circumscripție se află sediul biroului executorului

judecătoresc învestit de creditor”; alin. (3) al aceluiași text legal

prevede că „Instanța de executare soluționează cererile de

încuviințare a executării silite (…)”.

Din

perspectiva textelor de lege sus-menționate, competența de

soluționare a unei cereri privind încuviințarea executării

silite, cum este cazul în speța de față, aparține

judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data

sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul

debitorului.

Or,

față de dispozițiile legale sus evocate, Înalta Curte

constată că la data sesizării organului de executare, 1

septembrie 2016, debitorii C. și D., împotriva cărora s-a solicitat

încuviințarea executării silite, aveau domiciliul în municipiul

Caracal, jud. Olt, fapt ce rezultă din Dosarul nr. x/207/2016 al

Judecătoriei Caracal.

Întrucât

obiectul dedus judecății vizează cererea de încuviințare a

executării silite nu sunt incidente dispozițiile art. 819 (1) C.

proc. civ., care cuprind norme cu privire la competența executorului

judecătoresc în ceea ce privește urmărirea silită

imobiliară nu și cu privire la instanța de executare, „care este

judecătoria în a cărei circumscripție se află la data

sesizării organului de executare domiciliul sau, după caz, sediul

debitorului”.

Așa

fiind, constatând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.

651 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența

teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Caracal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Caracal.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2016.