ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2099/2016

Decizia nr. 2099/2016 Asupra conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Caracal și Judecătoria sectorului 6 constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal, la data de 8 septembrie 2016, B.E.J. A., pentru creditoarea Banca B., a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorilor C. și D. În motivarea cererii creditoarea Banca B. a arătat că prin contractul de credit și de garanție nr. 437 din 16 iulie 2007, în cadrul căruia C. și D. au calitatea de garanți ipotecari, banca a acordat debitorului SC E. SRL un credit în valoare inițială de 400.000 lei.

Creditul a fost garantat cu contractul de ipotecă nr. 437/IPO/02 din 16 iulie 2007. Deși notificați cu somațiile de plată, garanții ipotecari nu și-au achitat datoriile înregistrate față de Banca B. Deoarece creanța împotriva lui C. și D. este certă, lichidă și exigibilă și față de împrejurarea că debitorii refuză să execute de bunăvoie obligația ce-i incumbă potrivit titlului executoriu reprezentat de contractul de ipotecă autentificat sub nr. 422 din 16 iulie 2007 de B.N.P. F. s-a solicitat începerea urmăririi bunurilor imobile a garanților ipotecari până la concurența sumelor menționate în titlul executoriu, actualizate în conformitate cu dispozițiile legale. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 622 alin. (2) și 3 și art. 666 C. proc.

civ. Prin sentința civilă nr. 1756 din 9 septembrie 2016 Judecătoria Caracal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București, reținând următoarele aspecte: Prin contractul de credit și garanție nr. 437 din 16 iulie 2007 în care C. și D. au calitatea de garanți ipotecari, Banca B. a acordat debitorului SC E. SRL un credit în valoare de 400.000 lei, creditul fiind garantat cu contractul de ipotecă nr. 437/IPO/02 din 16 iulie 2007, autentificat sub nr. 422 din 16 iulie 2007 la B.N.P. F. din Caracal. Deși notificați cu somații de plată, garanții ipotecari nu și-au achitat datoriile înregistrate față de Banca B. Prin încheierea din data de 1 septembrie 2016, B.E.J.

A. a admis cererea creditoarei și a dispus înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare silită nr. x/2016, împotriva debitorilor garanți ipotecari C. și D., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de ipotecă nr. 437/IPO/02 din 16 iulie 2007 autentificat sub nr. 422 din 16 iulie 2007 la B.N.P. F. din Caracal, jud. Olt. S-a constatat că potrivit, art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. De asemenea, art. 666 alin. (1) și art. 651 alin. (3) C. proc. civ. atribuie competență exclusivă instanței de executare, respectiv instanței în circumscripția căreia se află domiciliul debitorului, cu privire la soluționarea cererilor de încuviințare a executării silite.

S-a mai reținut că determinarea instanței de executare potrivit art. 664 alin. (3) C. proc. civ. se realizează potrivit datelor cuprinse în dosarul constituit ca urmare a cererii de încuviințare a executării silite, în sensul că se iau în considerare datele concrete, cuprinse în înscrisurile depuse de executor, din analiza cărora se poate aprecia unde se va face executarea, respectiv în circumscripția cărei instanțe judecătorești. Potrivit dispozițiilor art. 819 alin. (1) C. proc. civ. urmărirea silită imobiliară este de competența executorului judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află imobilul aparținând debitorului, sau unei terțe persoane, dacă se urmărește un imobil ipotecat ajuns în mâinile acesteia.

S-a apreciat de asemenea că, raportat la modalitatea executării silite, respectiv a executării silite imobiliare și la locul situării imobilului pentru care s-a solicitat încuviințarea urmăririi silite imobiliare, aceasta nu se poate desfășura în circumscripția Judecătoriei Caracal, ci numai în aceea aparținând Judecătoriei sectorului 6 București, unde este situat imobilul. Prin sentința civilă nr. 7263 din 22 septembrie 2016 Judecătoria sectorului 6 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caracal și, constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru regulator de competență. S-a reținut că, potrivit art. 666 alin. (1) C. proc.

civ., executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare. Art. 651 alin. (1) C. proc. civ. statuează că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă legea nu dispune altfel. S-a constatat că domiciliul debitorilor era la data formulării cererii de executare, 1 septembrie 2016 (precum și prezent) în municipiul Caracal, jud. Olt, împrejurare față de care locul situării imobilului este fără relevanță din punctul de vedere al competenței instanței. S-a mai reținut că art. 819 C. proc. civ. nu cuprinde norme decât cu privire la competența executorului judecătoresc, nu și cu privire la instanța de executare.

În consecință, în prezent instanța de executare se determină doar în funcție de domiciliul debitorului, conform normei generale cuprinse în art. 651 alin. (1) C. proc. civ., indiferent de forma de executare silită aleasă (chiar și în cea imobiliară, neexistând norme derogatorii). Ca atare, având în vedere că debitorii nu au domiciliul în circumscripția Judecătoriei sectorului 6 București, față de prevederile art. 666 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 651 C. proc. civ., a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 6 București fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de executare, în a cărei rază teritorială se află domiciliul debitorilor, respectiv în favoarea Judecătoriei Caracal.

Asupra conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Caracal și Judecătoria sectorului 6 București, Înalta Curte reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal, la data de 8 septembrie 2016, B.E.J. A., pentru creditoarea Banca B., a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorilor C. și D., domiciliați în municipiul Caracal, jud. Olt. Din contractul de credit nr. 437 din 16 iulie 2007, autentificat sub nr. 422 din 16 iulie 2007 de B.N.P. F. (Dosarul nr. x/207/2016 al Judecătoriei Caracal) rezultă că debitor principal este SC E. SRL, iar C. și D. sunt codebitori garanți care și-au asumat prin contract obligația de a plăti în mod solidar și indivizibil suma împrumutată în cazul în care aceasta nu rambursează debitul și dobânzile scadente, renunțând la beneficiile de diviziune și discuțiune.

Din perspectiva fazei executării silite, debitorul poate fi reprezentat atât de împrumutat, cât și de garant, așadar nu numai de debitorul din raportul obligațional. În acest sens sunt dispozițiile art. 645 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că: „sunt părți în procedura de executare silită creditorul și debitorul” și cele ale art. 648 alin. (1) din același act normativ. Din această perspectivă, Înalta Curte reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor”; alin. (3) al aceluiași text legal prevede că „Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite (…)”. Din perspectiva textelor de lege sus-menționate, competența de soluționare a unei cereri privind încuviințarea executării silite, cum este cazul în speța de față, aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Or, față de dispozițiile legale sus evocate, Înalta Curte constată că la data sesizării organului de executare, 1 septembrie 2016, debitorii C. și D., împotriva cărora s-a solicitat încuviințarea executării silite, aveau domiciliul în municipiul Caracal, jud. Olt, fapt ce rezultă din Dosarul nr. x/207/2016 al Judecătoriei Caracal. Întrucât obiectul dedus judecății vizează cererea de încuviințare a executării silite nu sunt incidente dispozițiile art. 819 (1) C. proc. civ., care cuprind norme cu privire la competența executorului judecătoresc în ceea ce privește urmărirea silită imobiliară nu și cu privire la instanța de executare, „care este judecătoria în a cărei circumscripție se află la data sesizării organului de executare domiciliul sau, după caz, sediul debitorului”.

Așa fiind, constatând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caracal. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caracal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2016.