ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 861/2015

Decizia nr. 861/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prima instanță;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. București și C. sector 1, în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2005 și art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., suspendarea „Înștiințării de stingere a creanțelor fiscale" înregistrată în evidența D. sector 1 sub nr. 3086195 din 16 septembrie 2013 - anexa 1, act emis de C. sector 1 ce privește stingerea creanțelor fiscale.

Soluția instanței de fond;

Prin sentința nr. 332 din 4 februarie 2014, Curtea de Apel București a admis cererea formulată de reclamantul A. și a dispus suspendarea executării Înștiințării de stingere a creanțelor fiscale nr. 3086195 din 16 septembrie 2013, până la pronunțarea instanței de fond.

Curtea a apreciat că împrejurările invocate de reclamant constituie cazuri justificate în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/204, fiind de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ.

Astfel, prin adresa din 16 septembrie 2013, C. a înștiințat reclamanta cu privire la modul de stingere a creanțelor fiscale prin plățile efectuate de contribuabil.

În opinia instanței, din acest act administrativ fiscal rezultă că plățile efectuate de reclamantă în perioada iulie 2012- 2013 au stins obligații bugetare consemnate în titlul de creanță Decizia de impunere nr. 120 din 17 iulie 2013.

A reținut Curtea că de fapt la stingerea obligațiilor fiscale a fost avută în vedere Decizia de impunere nr. 120 din 12 iulie 2013, în Înștiințarea contestată fiind o eroare materială cu privire la data actului de creanță.

Prin această decizie de impunere s-au stabilit în sarcina reclamantei impozit pe profit suplimentar pentru perioada 01 ianuarie 2007- 31 decembrie 2012 și accesorii, impozit suplimentar pe veniturile obținute din România de persoane juridice nerezidente de 41.482 lei, dobânzi/majorări de întârziere de 24.790 lei și penalități de întârziere de 6.222 lei; T.V.A. de 1.025.173 lei, dobânzi/majorări de întârziere de 731.922 lei și penalități de întârziere de 153.776 lei; contribuții reprezentând rețineri la sursă pentru remunerațiile transmise titularilor de drepturi conexe (1.625.578 lei Casa de Ajutor de Sănătate venituri profesionale și 321 lei dobânzi/majorări de întârziere, 73.292 lei șomaj venituri profesionale și 15 lei dobânzi/majorări de întârziere, 265.983 lei Casa de Ajutor de Sănătate proprietate intelectuală și 142.142 lei sănătate proprietate intelectuală).

Cu privire la cea de-a doua condiție, Curtea a reținut faptul că împotriva reclamantei au fost efectuate formele de executare a datoriilor rezultate ca urmare a stingerii obligațiilor bugetare în modalitatea adusă la cunoștință prin Înștiințare.

Instanța a reținut necesitatea prevenirii unui prejudiciu material viitor în sensul art. 14 coroborat cu art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, având în vedere elementele concrete reținute prin sentința civilă nr. 3243/2013 a Curții de Apel București, raportat la obiectul de activitate al reclamantei (care „nu deține venituri proprii, întrucât sumele pe care le încasează de la utilizatorii drepturilor de proprietate intelectuală sunt destinate, conform legii, distribuirii către titularii de drepturi, astfel că nu se află la dispoziția sa, iar comisionul de maxim 15% se percepe pentru acoperirea propriilor cheltuieli de funcționare. Plata din acest comision a sumei impuse poate conduce la imposibilitatea desfășurării activității impuse de Legea nr. 8/1996, cu consecința blocării posibilității de a colecta sumele datorate de utilizatori și creării unor pierderi importante pentru titularii de drepturi, prin imposibilitatea urmăririi utilizatorilor, atât în ceea ce privește monitorizarea utilizării drepturilor, cât și în ceea ce privește promovarea unor acțiuni judiciare de recuperare a sumelor datorate”).

Cererea de recurs;

Împotriva sentinței nr. 332 din 4 februarie 2014, a Curții de Apel București a declarat recurs B. București solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de suspendare.

Criticile aduse sentinței recurate vizează, în esență, următoarele aspecte.

Intimata nu dovedește că prin emiterea Înștiințării de stingere a creanțelor fiscale nr. 3086195 din 16 septembrie 2013, i s-ar aduce vreun prejudiciu sau i s-ar perturba desfășurarea activității.

Până la momentul emiterii Înștiințării de stingere a creanțelor fiscale nr. 3086195 din 16 septembrie 2013 primită de A. la data de 26 septembrie 2013, instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. F/S1/120 din 12 iulie 2013 în Dosarul nr. x/2/2013 aflat pe rolul Curții de Apel București.

Consideră recurenta că singurul argument care ar fi putut determina instanța de judecată să adopte această măsură de suspendare a efectelor actului administrativ, ar fi fost justificată dacă intimata ar fi furnizat măcar o dovadă de neregularitate a actului administrativ în ceea ce privește întocmirea acestuia.

În opinia recurentei simplele afirmații neurmate de dovedirea unei situații care să probeze cazul bine justificat al cererii de suspendare și iminența producerii unei pagube nu sunt de natură să conducă la suspendarea executării actului contestat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Înalta Curte examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, situația de fapt existentă în cauză și legislația aplicabilă, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Referitor la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea nr. 554/2004, prevede în art. 14 și art. 15, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În cauza prezentă, la data de 10 noiembrie 2014, Curtea de Apel București a soluționat cererea de anulare în Dosarul nr. x/2/2014, prin sentința civilă nr. 3027/2014.

În aceste circumstanțe, soluția adoptată de instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare creează, cel puțin cu caracter provizoriu, premisa nelegalității actului a cărui suspendare s-a solicitat, fiind astfel răsturnată prezumția de legalitate atașată actelor administrative.

Înalta Curte precizează că, potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Ca urmare, legalitatea actului administrativ este infirmată prin soluția instanței de fond și consecința admiterii acțiunii este suspendarea prin efectul art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, a actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Pe de altă parte, se constată că pe parcursul soluționării Dosarului nr. x/2/2014, contestația administrativă formulată de A. la data de 24 octombrie 2013, a fost soluționată prin Decizia nr. 2671719 din 15 mai 2014, emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor.

Soluția instanței de recurs;

Având în vedere considerentele acestei decizii, recursul se va admite, se va casa sentința recurată și se va respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B. București în reprezentarea C. București împotriva sentinței nr. 332 din 4 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2015.