ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 809/2015

Decizia nr. 809/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. x/121/2011, reclamantul A. a chemat în judecată Parlamentul României solicitând completarea Decretului - Lege nr. 118/1990, republicat în sensul asimilării ca persoană strămutată a persoanei care, în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, a trebuit să se strămute singură dintr-un județ în altul din cauză că era urmărită și asuprită din motive politice și, de asemenea, să aibă dreptul la îndemnizația lunară prevăzută de Decretul - Lege nr. 118/1990, republicat și persoana care repetat a fost eliberată din serviciu în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, vădit urmărită și asuprită, fiind șomer politic într-o țară fără șomaj oficial.

Legal citat, Parlamentul României, prin Camera Deputaților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, arătând că o instanță de judecată nu poate dispune completarea legii și că un cetățean nemulțumit de textul unei legi are posibilitatea legală de a sesiza instanța de judecată cu privire la neconstituționalitatea unei legi, instanța fiind în măsură de a sesiza Curtea Constituțională potrivit Legii nr. 47/1992.

La termenul din data de 02 septembrie 2011, reclamantul și-a completat obiectul acțiunii, arătând că solicită a se constata că reclamantul este persoană strămutată în înțelesul Decretului - Lege nr. 118/1990 prin faptul că a fost nevoit să se mute dintr-un județ în altul în perioada dictaturii comuniste din cauza prigoanei poliției politice.

De asemenea, a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 71 din Decretul - Lege nr. 118/1990, arătând că acest text face o discriminare față de persoanele care în timpul regimului comunist au fost nevoite să se strămute singure dintr-un județ în altul.

A arătat, de asemenea, că înțelege să cheme în judecată și Statul Român prin B..

La termenul de judecată din data de 03 noiembrie 2011, reprezentantul Statului Român a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a statului având în vedere că potrivit Decretului - Lege nr. 118/1990 Direcțiile de Muncă sunt instituțiile abilitate să răspundă în astfel de cazuri.

La același termen de judecată instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a Parlamentului României.

Prin încheierea din data de 08 decembrie 2011 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin B. și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Parlamentului României, cu motivarea arătată prin încheierea de ședință.

La termenul de judecată din data de 24 ianuarie 2012, instanța, a calificat prezenta acțiune după ce reclamantul, prin apărător, la insistențele instanței, a reușit să-și precizeze acțiunea. Prin încheierea din data de 31 ianuarie 2012 instanța a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant, cu motivarea cuprinsă în respectiva încheiere.

Prin sentința civilă nr. 411 din 24 februarie 2012 a Tribunalului Galați, acțiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește primul capăt de cerere, așa cum a fost precizat, și anume constatarea calității de strămutat a reclamantului, în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, că Decretul - Lege nr. 118/1990, republicat, în art. 1 lit. e) se referă doar la persoanele care au fost strămutate și nu la persoanele care s-au mutat dintr-un județ în altul, de bunăvoie, chiar dacă motivele acestor persoane au fost în legătură cu eventualele abuzuri ale autorităților comuniste.

Astfel, instanța a apreciat că reclamantul nu are calitatea de strămutat în înțelesul art. 1 lit. e) din Decretul - Lege nr. 118/1990, republicat.

În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, privind constatarea caracterului politic a măsurilor administrative luate împotriva reclamantului, în baza Legii nr. 221/2009, Tribunalul a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada existenței vreunei măsuri administrative luate de autoritățile comuniste. Faptul că reclamantul a schimbat mai multe locuri de muncă în decursul perioadei comuniste nu înseamnă că există măsuri administrative cu caracter politic în înțelesul legii nr. 221/2009, schimbarea locului de muncă și plecarea dintr-o localitate în alta neputând fi considerată în sine o măsură administrativă, atât timp cât nu există dovada că aceste mutări au fost făcute de către organele fostei miliții sau securității sau alte organe ale administrației de stat comuniste.

Împotriva sentinței civile nr. 411 din 24 februarie 2012 a Tribunalului Galați a declarat recurs reclamantul criticând-o pe motive de nelegalitate.

Prin Decizia nr. 685 din 10 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a fost admis recursul, casată sentința nr. 411 din 24 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Galați și trimisă cauza spre competentă soluționare pe fond la secția de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel Galați.

Pentru a decide astfel instanța de control judiciar a reținut că față de obiectul cererii de chemare în judecată cu care instanța de fond a fost învestită, respectiv completarea dispozițiilor Decretului-Lege nr. 118/1990 în sensul asimilării în noțiunea de persoană strămutată, a persoanei care, în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, a trebuit să se strămute singură dintr-un județ în altul din cauză că era urmărită și asuprită din motive politice și, de asemenea, să aibă dreptul la îndemnizația lunară prevăzută de Decretul - Lege nr. 118/1990, republicat și persoana care, repetat, a fost eliberată din serviciu, în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, vădit urmărită și asuprită, fiind șomer politic într-o țară fără șomaj oficial, competența de soluționare în fond a unei asemenea acțiuni revine secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel.

Pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel Galați cauza a fost înregistrată la data de 14 ianuarie 2013 sub nr. x/121/2011*.

Prin sentința nr. 222 din 24 octombrie 2013, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României și Statul Român prin B. București, având ca obiect pretenții, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Obiectul cauzei, astfel cum a fost reținut prin Decizia nr. 685 din 10 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, îl reprezintă completarea dispozițiilor Decretului - Lege nr. 118/1990 în sensul asimilării în noțiunea de persoană strămutată a persoanei care, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a trebuit să se strămute singură dintr-un județ în altul din cauză că era urmărită și asuprită din motive politice și, de asemenea, să aibă dreptul la îndemnizația lunară prevăzută de Decretul - Lege nr. 118/1990 republicat și persoana care, repetat a fost eliberată din serviciu, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, vădit urmărită și asuprită, fiind șomer politic într-o țară fără șomaj oficial.

Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Ca instanță de fond, instanța de contencios administrativ este ținută, în conformitate cu prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., de dezlegarea dată asupra obiectului cauzei prin decizia nr. 685/10 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, ca instanță de control judiciar.

Față de obiectul cererii deduse judecății reprezentat de completarea dispozițiilor Decretului - Lege nr. 118/1990 instanța de fond a reținut că o astfel de adăugare la lege nu reprezintă un atribut al puterii judecătorești, în raport de dispozițiile art. 61 alin. (1), ale art. 124 și ale 126 alin. (1) din Constituția României.

Din coroborarea acestor prevederi constituționale rezultă că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, în timp ce instanțele judecătorești sunt organele care înfăptuiesc justiția, în mod egal și imparțial, iar judecătorul se supune numai legii, în sensul că este chemat să o aplice la faptele juridice pe care le stabilește, neavând, deci, competența de a legifera.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. fără însă a le dezvolta pe fiecare separat.

În susținerea cererii de recurs, recurentul-reclamant formulează următoarele critici:

Instanța de fond a reținut greșit situația dedusă judecății, respectiv obiectul judecății l-a reținut ca fiind altul decât cel cu care a învestită de către reclamant. Afirmă recurentul că obiectul inițial a fost precizat ulterior, în scris, prin petiție la dosar, acesta vizând, în principal, constatarea prin hotărâre judecătorească a calității reclamantului de persoană strămutată în înțelesul Decretului - Lege nr. 118/1990, prin faptul că a fost nevoit să se mute dintr-un județ în altul în perioada dictaturii comuniste din cauza prigoanei poliției politice.

Cu toate acestea, susține recurentul, instanța de fond a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată constă în completarea unei legi, deși scopul demersului judiciar al reclamatului este interpretarea situației reclamantului ca fiind una ce se încadrează în dispozițiile Decretului-lege nr. 118/1990.

Soluționând cauza în acest mod, consideră recurentul că prima instanță a încălcat limitele învestirii sale, precum și principiul disponibilității în procesul civil, nefăcând nicio analiză a situației reclamantului pe baza probelor din dosar, despre care curtea de apel nu menționează nimic.

Examinând cererea de recurs, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

Principala critică adusă sentinței instanței de fond de către recurentul-reclamant constă în aceea că, s-a reținut greșit obiectul cererii de chemare în judecată dedusă judecății și, prin urmare, instanța s-a pronunțat asupra unui lucru ce nu a fost cerut.

Înainte de a analiza acest motiv de recurs, Înalta Curte reține faptul că potrivit Deciziei de casare nr. 685 din 10 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prezentul litigiu este unul de contencios administrativ și se desfășoară în limitele și cadrul juridic stabilit de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin urmare, pretențiile deduse judecății de către reclamant, indiferent sub ce formă a înțeles acesta să le prezinte instanței de judecată, trebuie încadrate de judecător, în virtutea rolului activ consacrat de art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., în ipotezele legale reglementate de art. 1 alin. (1) raportate la cele ale art. 8 alin. (1) și ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Această încadrare a fost făcută, atât prin decizia de casare, precum și prin sentința instanței de fond recurată în cauză, în scopul de a da efecte juridice demersului judiciar al reclamantului și a evita o eventuală soluție de inadmisibilitate a acțiunii, în condițiile în care reclamantul nu a înțeles nici prin cererea inițială și nici prin cea precizatoare să indice temeiul de drept al acțiunii sale.

Din această perspectivă, nu se poate considera că prima instanță a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată, pe de-o parte pentru a era obligată să respecte dezlegările date prin decizia de casare, iar pe de altă parte, chiar dacă prin precizarea acțiunii, reclamantul a solicitat să se constate că se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. e) din Decretul - Lege nr. 118/1990, scopul real urmărit este acela de a se completa actul normativ menționat cu norme juridice care să prevadă și alte situații decât cele deja reglementate, și care să se potrivească și în cazul concret al reclamantului.

Că aceasta a fost intenția vădită a reclamantului rezultă și din faptul că a înțeles să invoce excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. e) din Decretul - Lege nr. 118/1990 motivată tot din perspectiva aplicării acestora și altor persoane aflate în situații diferite de cele deja prevăzute în textul legal, iar prin Decizia nr. 653 din 19 iunie 2012, Curtea Constituțională a respins excepția ca inadmisibilă. A constatat Curtea Constituțională că „ autorul excepției dorește modificarea textului de lege critica în sensul recunoașterii vechimii în muncă, aferente perioadei de strămutare și pentru acele persoane care s-au „strămutat” singure pentru a scăpa de abuzurile și urmărirea organelor de represiune.

Or, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederi supuse controlului de constituționalitate”.

În acest context, raționamentul judecătorului fondului, întemeiat pe prevederile constituționale care consacră principiul separațiilor celor trei puteri în stat, cu referire exactă la puterea legiuitoare, exercitată prin Parlamentul României (art. 61 din Constituția României) și puterea judecătorească înfăptuită prin instanțele judecătorești (art. 126 din Constituția României) și care a dus la concluzia că o eventuala admitere a cererii de chemare în judecată reprezintă o depășire a atribuțiilor judecătorești, este apărat de orice critică de nelegalitate sau netemeinicie.

Prin urmare, prima instanță, nu avea competența nici să constate vreo faptă de discriminare săvârșită prin însăși dispozițiile Decretul - Lege nr. 118/1990, având în vedere că o astfel de faptă nu poate rezulta decât din aplicarea greșită a unei legi de către autoritățile administrative competente, iar nu din lege însuși, aceasta din urmă putând face doar obiectul controlului de constituționalitate, inclusiv sub aspectul încălcării art. 16 din Constituția României, ceea ce în speță s-a întâmplat deja.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 222 din 24 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 februarie 2015.