ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3005/2012

Ședința publică de la 1 iunie 2012 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrata inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, la data de 22 noiembrie 2007, sub nr. 8214/2/2007, contestatorul M.G. a chemat în judecată pe intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând să se constate că a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silita, drept născut în puterea titlului executoriu - sentința penală nr. 1650 din 20 decembrie 2003 pronunțată de către Judecătoria Sector 3 București în dosarul nr. 7787/1998 și să se respingă executarea silită ca fiind stinsă prin prescripție.

In motivarea cererii sale, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 399 si urm. C. proc. civ., art. 38-40 din O.U.G. nr. 51/1998 și art. 3, art. 7, art. 16 lit. c) din Decretul nr. 167/1958, contestatorul a arătat că prin adresa nr. 13162 din 18 octombrie 2007, predată acestuia la 09 noiembrie 2007, A.V.A.S. i-a comunicat titlul executoriu sus-arătat și a solicitat debitorului plata voluntară a sumei de 1.320.412,42 lei în termen de 5 zile de la primirea somației, în caz contrar, urmând a se trece la executarea silită a averii sale. Contestatorul a susținut că executarea debitului său nu se poate încadra in dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998 republicata, așa cum nici titlul executoriu nu face nicio referire la acest act normativ, temeiul răspunderii sale patrimoniale fiind conținut de art. 998-999 C. civ.

S-a arătat că demararea formalităților de executare silită sub auspiciile O.U.G. nr. 51/1998 este greșită, întrucât creanța urmărită nefăcând parte din domeniul creanțelor neperformante, nu poate ii executată în acest fel, așa cum nici termenul special de prescripție aplicabil acestei categorii de creanțe nu poate fi considerat incident. In opinia contestatorului, creanța A.V.A.S. este supusă termenului de prescripție reglementat de Decretul nr. 167/1958, termen de 3 ani, împlinit la data primului act de executare. Astfel, contestatorul a arătat că termenul general de prescripție s-a împlinit la 07 octombrie 2007, astfel încât formalitățile executării acestui titlu începute la 09 noiembrie 2007 se situează în afara termenului general de prescripție de 3 ani.

In măsura în care instanța va considera totuși incident termenul special de prescripție de 7 ani, reglementat de O.U.G. nr. 51/1998, trebuie considerat ca acesta a început sa curgă încă din 1998 - data scadenței contractului de credit bancar, fiind împlinit la data primul act de executare. Prin întâmpinarea depusă la 13 decembrie 2007, intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a solicitat respingerea contestației la executare, ca nefondată. Prin sentința comercială nr. 240 din 13 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 8214/2/2007, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis contestația la executare, a constatat prescris dreptul A.V.A.S. de a cere executarea silită împotriva debitorului M.G., în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința penală nr. 1650 din 20 decembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. 7787/1998, a dispus încetarea executării silite efectuate de A.V.A.S.

împotriva debitorului M.G., în baza titlului sus-menționat și a fost respinsă ca nefondată cererea contestatorului având ca obiect obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs intimata A.V.A.S., solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii contestației la executare, ca nefondată. Intimata a reiterat apărările formulate prin întâmpinare, subliniind faptul că din conținutul titlului executoriu rezultă că instanța penală a reținut calitatea A.V.A.S. de parte civilă în baza contractului de cesiune de creanță nr. 106147 din 24 iunie 1999 încheiat cu B.C.X., prin care s-a preluat creanța neperformantă asupra debitorului cedat SC A.T.X.

D.C. SRL. In aceste condiții, executarea silită nu poate fi făcută decât în temeiul O.U.G. nr. 51/1998, cu aplicarea art. 13 alin. (5) conform cu care termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită este de 7 ani. Prin Decizia nr. 1879 din 16 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de A.V.A.S., a casat sentința primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea stabilirii pe deplin a împrejurărilor de fapt legate de natura juridică a creanței pentru realizarea căreia s-a pornit executarea silită. In conformitate cu prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că: - instanța de fond nu a analizat autoritatea de lucru judecat privitor la natura creanței, astfel cum rezultă din considerentele sentinței penale; - în consecință, instanța de fond va trebui să cerceteze dacă A.V.A.S.

a preluat atât o creanță bancară neperformantă, cât și o creanță izvorâtă din sentința penală, în baza mai multor titluri, sau dacă are o singură creanță constatată prin mai multe titluri și care pot privi unul sau mai mulți debitori împotriva cărora creditoarea se poate deopotrivă îndrepta. In rejudecare după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, la data de 14 iulie 2011, sub nr. 6507/2/2011. Analizând contestația în raport de motivele și apărările invocate, precum și înscrisurile de la dosar, în rejudecarea fondului. Curtea a reținut următoarele: In prealabil, în conformitate cu dispozițiile obligatorii ale deciziei de casare, a examinat considerentele relevante ale hotărârii penale ce constituie titlul executoriu, în vederea stabilirii naturii juridice a creanței, astfel cum aceasta rezultă cu autoritate de lucru judecat.

In acest demers, Curtea a reținut că, prin sentința penală nr. 1650 din 20 decembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. 7787/1998, inculpatul M.G. a fost condamnat, alături de coinculpata C.A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată, constând în aceea că, în calitate de director adjunct al Sucursalei Lipscani a B.C.X., în perioada 1994-1995, și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu prin acordarea unor facilități bancare SC A.T.X.D.C. S.R.L. Pe latura civilă, în cauză s-a constituit parte civilă B.C.X. SA, care la termenul din 16 noiembrie 1998 și-a precizat cuantumul despăgubirilor solicitate, iar la data de 06 ianuarie 2000 AVAB a intervenit în cauză, comunicând instanței că este succesoarea în drepturi a B.C.X.

SA, ca urmare a fuziunii prin absorbție a acesteia din urmă cu Banca Comercială Română. În cursul procesului, la 23 aprilie 2001, A.V.A.S. s-a constituit parte civilă cu sumele ce reprezentau soldul contractului de cesiune nr. 106147/1999, prin care A.V.A.S. a preluat creanța neperformantă a debitorului cedat SC A.T.X.D.C. S.R.L. cu o valoare nominală de 116.492.501,40 lei. La dosar s-au depus și copii ale sentinței nr. 1 15 din 13 octombrie 1997 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, prin care s-a admis acțiunea formulată de B.C.X. SA, iar SC A.T.X.D.C. S.R.L. a fost obligată să plătească băncii sumele reprezentând credite restante.

Cu privire la acțiunea civilă, instanța penală a statuat în cuprinsul considerentele sale: „va admite doar în parte acțiunea civilă formulată de partea civila, având în vedere că inculpații răspund doar pentru prejudiciul cauzat prin acordarea facilitaților SC A.T.X. D.C. SRL în perioada 1994-noiembrie 1995, care echivalează cu debitul conturilor societății pana la data de 30.1 1.1995", instanța având în vedere adresa emisă de B.C.X. în dosarul de urmărire penală prin care se detaliază prejudiciul creat de cei doi inculpați, întrucât AVAB nu a depus la dosar decât situația debitului SC A.T.X.D.C. S.R.L., conform contractului de cesiune de creanță. Instanța penală a mai reținut și că „urmează să oblige pe inculpatul M.G.

la contravaloarea în lei a sumei de 720.000 dolari SUA la data punerii în executare, sumă ce reprezintă prejudiciul creat de acesta ca urmare a aprobării cererilor de deschidere a acreditivelor la import, care a dus la achitarea sumelor la extern pe descoperit de cont, în contul de dolari al SC A.T.X.D.C. SRL". Prin urmare, Curtea a reținut că, potrivit art. 14 și art. 346 C. proc. pen., prin hotărârea instanței penale asupra acțiunii civile alăturate, au fost obligați cei doi inculpați la plata valorii prejudiciului produs B.C.X. prin infracțiune, iar nu în baza contractului de cesiune de creanță nr. 106147/1999 încheiat între AVAB și B.C.X. privind pe debitorul cedat SC A.T.X.D.C. S.R.L. Subrogarea A.V.A.S.

în calitatea de parte civilă în procesul penal, deținută inițial de B.C.X., nu este efectul contractului de cesiune anterior menționat, ci consecința actelor normative emise în procesul de preluare a B.C.X. de către B.C.R. (O.G. nr. 39 din 29 iulie 1999 publicată în M.Of. partea I nr. 363 din 30 iulie 1999 privind finalizarea procesului de restructurare a B.C.X. SA și fuziunea prin absorbție a acestei bănci cu B.C.R. SA), potrivit cărora A.V.A.B. se subrogă în toate drepturile și obligațiile B.C.R. și reprezintă statul în calitate de garant în toate procesele și cererile în legătură cu angajamente, pretenții, răspunderi izvorâte din activitatea B.C.X. până la radierea acesteia din registrul comerțului.

Raportul dintre B.C.X. și inculpatul M.G. statuat prin Sentința penală nr. 1650 din 20 decembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, are ca temei răspunderea delictuală a inculpatului pentru prejudiciul produs băncii prin infracțiunea de abuz în serviciu și este distinct de raportul dintre B.C.X. și debitoarea SC A.T.X.D.C. S.R.L. cu privire la rambursarea creditelor restante, raport ce a tăcut obiectul contractului de cesiune de creanță nr. 106147/1999. Că este așa rezultă tară echivoc din chiar considerentele Deciziei penale nr. 1811/R din 08 octombrie 2004 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a I-a penală, prin care sentința penală anterior menționată a rămas definitivă, recursurile inculpaților fiind respinse.

Astfel, la pagina 29 a deciziei (fila 49 dosar recurs ICCJ), instanța penală a reținut, cu autoritate de lucru judecat, că „obligarea inculpaților la despăgubiri se întemeiază pe dispozițiile art. 998-999 C. civ., privind răspunderea civilă delictuală, în timp ce SC A.T.X.D.C. SRL răspunde contractual pentru prejudiciul produs ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor asumate prin convenție". Creanța neperformantă preluată de A.V.A.S. prin contractul de cesiune nr. 106147/1999, nu putea include prejudiciul produs prin infracțiune, a cărui existență și întindere au fost stabilite abia prin sentința penală pronunțată la 20 decembrie 2003. In plus, în cadrul cesiunii, debitorul cedat este SC A.T.X.D.C.

SRL, care răspunde pe temei contractual, în timp ce prin sentința penală a fost obligat inculpatul M.G. pentru săvârșirea unei fapte ilicite, răspunderea sa fiind de natură delictuală. Susținerea intimatei A.V.A.S. potrivit căreia dreptul de a cere executarea silită a numitului M.G. are la bază contractul de cesiune de creanța nr. 106147/1999 nu corespunde realității, întrucât în acest caz executarea nu poate fi îndreptată decât împotriva debitorului cedat și în temeiul unui alt titlu de creanță decât sentința penală. În concluzie, Curtea a reținut, în urma cercetării ordonate de instanța de recurs, că A.V.A.S. a preluat atât o creanță bancară neperformantă, cât și o creanță izvorâtă din sentința penală, în baza unor titluri distincte, cu regimuri juridice diferite.

Cele două raporturi juridice distincte sunt: - unul în raport cu inculpații, statuat prin sentința penală, care are ca temei răspunderea pentru prejudiciul cauzat băncii prin săvârșirea delictului penal de abuz în serviciu și care își are izvorul în reglementarea răspunderii civile delictuale; - altul în raport cu debitorul cedat SC A.T.X.D.C. SRL pentru rambursarea creditelor restante, care a făcut obiectul contractului de cesiune de creanță nr. 106147 din 24 iunie 1999, care are ca obiect cesionarea unei creanțe bancare neperformante, în sensul art. 3 din O.U.G. nr. 51/1998, cu regimul juridic stabilit de acest act normativ. In sensul interpretării de mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 1172 din 24 martie 2010 (filele 117-128 dosar recurs), în dosarul nr. 8122/2/2007, având ca obiect contestația Ia executare formulată de coinculpata C.A., pentru aceleași motive vizând prescripția executării silite.

Cu acea ocazie, a fost analizat același titlu executoriu, respectiv Sentința penală nr. 1650 din 20 decembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. 7787/1998. Interpretarea dată prin această hotărâre irevocabilă pronunțată de instanța supremă, corespunzătoare efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, se impune în acest al doilea proces cu valoarea unei prezumții legale absolute [art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ.], fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. Curtea a evocat dispozițiile art. 3 din O.U.G.

nr. 51/1998 care arată la lit. b) că sunt creanțe neperformante „creditele sau plasamentele, reprezentând principal și dobânzi, acordate sau efectuate de bănci, clasificate în categoria "îndoielnic" sau "pierdere", după caz, potrivit reglementărilor emise de Banca Națională a României în domeniul clasificării creditelor și plasamentelor, constituirii, regularizării și utilizării provizioanelor specifice de risc de credit" si la lit. g) că sunt „creanțe comerciale asociate creanțelor preluate creanțele comerciale aparținând unor debitori cedați asupra altor debitori cedați, preluați potrivit prezentei ordonanțe de urgență, care asigură activelor statului un grad sporit de recuperare". Cum creanța constatată prin sentința penală și valorificată de A.V.A.S.

prin această executare silită nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de creanțe enumerate limitativ de art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 51/1998, rezultă că nu îi este aplicabil regimul special stabilit prin acest act normativ cu privire la executarea silită. In sprijinul acestei concluzii sunt și dispozițiile art. 38 din O.U.G. nr. 51/1998, care enumera expres și limitativ categoriile de debitori, or contestatorul nu se încadrează în vreuna dintre acestea. Pe cale de consecință, dreptul de a cere executarea silită a acestei creanțe este supus dispozițiilor de drept comun în materie, cuprinse în Codul de procedură civilă - art. 405 alin. (1), potrivit cărora dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, termen care începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.

Aceasta întrucât art. 446 C. proc. pen. prevede că dispozițiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile se execută potrivit legii civile. Fiind în discuție o hotărâre penală, potrivit art. 415 C. proc. pen., aceasta a devenit executorie la data când a rămas definitivă. Iar potrivit art. 416 pct. 6 C. proc. pen., sentința penală nr. 1650 din 20 decembrie 2003 a rămas definitivă la 08 octombrie 2004, la data pronunțării Deciziei penale nr. 1811/R/2004 a Curții de Apel București, secția a I-a penală, prin care recursurile inculpaților au fost respinse. Termenul de prescripție a executării silite a început să curgă la 08 octombrie 2004, când hotărârea penală a devenit executorie, și s-a împlinit la data de 08 octombrie 2007. In cauza, somația de plată, intitulată „comunicarea titlului executoriu" cu nr. 13162 - act care, potrivit art. 387 C. proc.

civ. precede în mod necesar oricărui act de executare - a fost întocmită de către creditorul urmăritor la 18 octombrie 2007, după împlinirea termenului de prescripție, în condițiile în care împlinirea prescripției semnifică pierderea dreptului la executarea titlului, conform art. 405 alin. (3) C. proc. civ., iar formele de executare întreprinse sunt nule. Apărările A.V.A.S. cu privire la întreruperea termenului de prescripție, formulate în baza art. 16 din Decretul nr. 167/1958, au fost apreciate nefondate. În consecință, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 162 din 18 noiembrie 2011, a admis contestația la executare formulată de contestatorul M.G. ; a constatat prescris dreptul A.V.A.S.

de a cere executarea silită împotriva debitorului M.G., în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința penală nr. 1650 din 20 decembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. 7787/1998 ; a anulat executarea silită începută împotriva debitorului M.G., în baza titlului susmenționat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin care a solicitata admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii contestației la executare, ca ne fondată. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta solicitând în temeiul art. 304 C. proc. civ., analizarea cauzei sub toate aspectele care se impun.

Critici le recurentei au constatat în următoarele : Recurenta arată că prin contractul de cesiune de creanță nr. 106147 din 24 iunie 1999, încheiat de A.V.A.S cu B.C.X., a fost preluată creanța menționată în cuprinsul acestui contract. Urmare a încheierii acestui contract, A.V.A.S a intervenit în cauza penală, în calitate de parte civilă, iar instanța penală, la termenul de judecată din data de 23 aprilie 2001, a reținut că, constituirea de parte civilă a fost efectuată în baza contractului de cesiune. In consecință, din toate acestea rezultă că sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998, referitoare la preluarea unei creanțe neperformante.

Deci, arată recurenta creanțele neperformante au la bază contractul de cesiune nr. 106147/1999, pe de o parte și pe de altă parte sentința penală nr. 1650/2003 a Judecătoriei Sectorului 3. In ceea ce privește aceste înscrisuri, arată recurenta că ele reprezintă titluri executorii, astfel cum sunt definite de dispozițiile art. 39 din O.U.G. nr. 51/1998. Contractul de cesiune de creanță a fost încheiat în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998, iar în mod greșit instanța de fond a reținut aplicabilitatea termenului de 3 ani cu privire la dreptul A.V.A.S de a solicita executarea silită a creanței, în condițiile în care există dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, care statuează asupra aplicabilității termenului de 7 ani.

In susținerea acestei critici, arată că prin sentința penală, contestatorul a fost obligat să plătească A.V.A.S prejudiciul suferit de fosta B.C.X., prin încheierea contractului de credit cu SC A.T.X.D.C. SRL, prejudiciu preluat la datoria publică și preluat de A.V.A.S în temeiul O.U.G. nr. 51/1998. Termenul de prescripție a început să curgă la data de 8 octombrie 2004, data rămânerii definitive a sentinței penale, iar comunicarea titlului executoriu este făcută la data de 18 octombrie 2007, înăuntrul termenului de prescripție de 7 ani. Înalta Curte, analizând cererea de recurs prin prisma motivului de nelegalitate invocat, cât și din perspectiva art. 304 1 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: In prezentarea argumentelor Înaltei Curți, care au condus la pronunțarea acestei soluții, se va porni de la dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. , care au impus instanței de casare, să stabilească împrejurările de fapt legate de natura juridică a creanței pentru realizarea căreia s-a pornit executarea silită. Din acest punct de vedere, instanța de fond a analizat considerentele hotărârii penale, reprezentate de sentința penală nr. 1650 din 20 decembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, reținând că A.V.A.S, la data de 23 aprilie 2001, s-a constituit parte civilă, cu sumele reprezentând soldul contractului de cesiune nr. 106147/1999, prin care A.V.A.S a preluat creanța neperformantă a debitorului cedat SC A.T.X.D.C. SRL, cu o valoare nominală de 116.492.501,40 lei. Cu privire la latura civilă, a constatat instanța de fond, instanța penală a admis-o în parte, reținând că inculpații M.G.

și C.A., răspund doar pentru prejudiciul cauzat prin acordarea facilităților SC A.T.X.D.C. SRL, respectiv au fost obligați la plata contravalorii în lei a sumei de 720.000 dolari SUA la data punerii în executare, prejudiciu care a fost stabilit prin sentința penală. Revenind la criticile recurentei, prin care a susținut că a intervenit în cauza penală, în calitate de parte civilă, constituirea de parte civilă fiind tăcută în baza sumelor ce reprezintă soldul contractului de cesiune, înalta Curte constată că deși constituirea de parte civilă s-a tăcut pentru suma sus evocată, instanța penală, în considerente, a arătat că cei doi inculpați au fost obligați la plata prejudiciului produs B.C.X. prin infracțiune, iar nu în baza contractului de cesiune de creanță, astfel cum încearcă să demonstreze recurenta.

Pentru a reveni la critica de nelegalitate, legată de aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998 cauzei de față, Înalta Curte reamintește că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de contestația la executare pornită de M.G., prin care a solicitat să se constate prescripția dreptului a cere executarea silită, drept născut în puterea titlului executoriu, reprezentat de sentința penală în discuție. Din acest punct de vedere, chestiunea de drept supusă analizei instanței de recurs este reprezentată de necesitatea determinării naturii juridice a creanței izvorâtă din sentința penală și prin urmare legea aplicabilă acesteia. Sub acest aspect, considerentele instanței de fond sunt amplu argumentate, concluzia fiind corectă, în sensul că A.V.A.S a preluat atât o creanță bancară neperfomantă, cât și o creanță izvorâtă din sentința penală, în baza unor titluri distincte, cu regimuri juridice diferite.

In ceea ce privește titlul executoriu reprezentat de sentința penală nr. 1650/2003 a Judecătoriei Sectorului 3 București, corect s-a reținut că temeiul obligării inculpaților la despăgubiri este reprezentat de răspunderea civilă delictuală, care se întemeiază pe dispozițiile art. 998-999 C. civ. In aceste condiții, criticile recurentei, prin care susține că executarea silită inițiată împotriva contestatorului are la bază creanțele neperformante preluate de A.V.A.S de la fosta B.C.X., atât prin contractul de cesiune de creanță, cât și prin sentința penală nu pot fi primite, fiind demonstrată existența a două raporturi juridice distincte, unul în raport cu inculpatul și altul în raport cu debitorul cedat SC A.T.X.D.C.

SRL, ceea ce atrage regimuri juridice distincte. In continuarea acestui raționament, concluzia este în sensul de a preciza că titlul executoriu ce face obiectul executării silite inițiate de A.V.A.S împotriva contestatorului M.G., nu se integrează domeniului de aplicare al O.U.G nr. 51/1998, respectiv nu se încadrează în categoria celor enumerate de art. 1 și definite de art. 3 din actul normativ sus evocat. In ceea ce privește aplicabilitatea cauzei de față a termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită de 7 ani, prevăzut de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, astfel cum s-a demonstrat în cele anterior arătate, întrucât dreptul de a cere executarea silită nu se încadrează dispozițiilor speciale ale ordonanței evocată de recurentă, devin aplicabile dispozițiile din dreptul comun, respectiv art. 405 alin. (1) C. proc.

civ., raportat la art. 446 C. proc. civ., ceea ce înseamnă pierderea dreptului la executare. In finalul considerentelor, Înalta Curte constată că în raport de decizia nr. 1172 din 24 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin care a fost dezlegată aceeași problemă de drept suspusă judecății în prezenta cauză, astfel cum a remarcat și instanța de fond, această interpretare a instanței supreme se impune în acest al doilea proces, cu puterea lucrului judecat. În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 162 din 18 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 iunie 2012.