ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3005/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3005/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Ședința publică de la 1 iunie 2012

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin contestația

la executare înregistrata inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a

VI-a comercială, la data de 22 noiembrie 2007, sub nr. 8214/2/2007,

contestatorul M.G. a chemat în judecată pe intimata Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului, solicitând să se constate că a intervenit

prescripția dreptului de a cere executarea

silita,

drept născut în puterea titlului executoriu - sentința penală nr. 1650 din 20

decembrie 2003 pronunțată de către Judecătoria Sector 3 București în dosarul

nr. 7787/1998 și să se respingă executarea

silită

ca fiind stinsă prin prescripție.

In motivarea

cererii sale, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 399 si urm. C. proc.

civ., art. 38-40 din O.U.G. nr.

51/1998

și art. 3, art. 7, art. 16 lit. c) din Decretul nr. 167/1958, contestatorul a

arătat că prin adresa nr. 13162 din 18 octombrie 2007, predată acestuia la 09

noiembrie 2007, A.V.A.S. i-a comunicat titlul executoriu sus-arătat și a

solicitat debitorului plata voluntară a sumei de 1.320.412,42 lei în termen de

5 zile de la primirea somației, în caz contrar, urmând a se trece la executarea

silită

a averii sale.

Contestatorul a

susținut că executarea debitului său nu se poate încadra in dispozițiile O.U.G.

nr. 51/1998 republicata, așa cum nici titlul executoriu nu face nicio referire

la acest act normativ, temeiul răspunderii sale patrimoniale fiind conținut de

art. 998-999 C. civ. S-a arătat că demararea formalităților de executare silită

sub auspiciile O.U.G. nr.

51/1998

este

greșită, întrucât creanța urmărită nefăcând parte din domeniul creanțelor

neperformante, nu poate ii executată în acest fel, așa cum nici termenul

special de prescripție aplicabil acestei categorii de creanțe nu poate fi

considerat incident. In opinia contestatorului, creanța A.V.A.S. este supusă

termenului de prescripție reglementat de Decretul nr. 167/1958, termen de 3

ani, împlinit la data primului act de executare.

Astfel,

contestatorul a arătat că termenul general de prescripție s-a împlinit la 07

octombrie 2007, astfel încât formalitățile executării acestui titlu începute la

09 noiembrie 2007 se situează în afara termenului general de prescripție de 3

ani. In măsura în care instanța va considera totuși incident termenul special

de prescripție de 7 ani, reglementat de O.U.G. nr. 51/1998, trebuie considerat

ca acesta a început sa curgă încă din 1998 - data scadenței contractului de

credit bancar, fiind împlinit la data primul act de executare.

Prin întâmpinarea

depusă la 13 decembrie 2007, intimata Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului a solicitat respingerea contestației la executare, ca

nefondată.

Prin sentința

comercială nr. 240 din 13 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr.

8214/2/2007, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis

contestația la executare, a constatat prescris dreptul A.V.A.S. de a cere

executarea

silită

împotriva

debitorului M.G., în baza

titlului

executoriu reprezentat de Sentința penală nr. 1650 din 20 decembrie 2003,

pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. 7787/1998, a

dispus încetarea executării

silite

efectuate de A.V.A.S. împotriva debitorului M.G., în baza titlului

sus-menționat și a fost respinsă ca nefondată cererea contestatorului având ca

obiect obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs intimata A.V.A.S., solicitând modificarea hotărârii

atacate, în sensul respingerii contestației la executare, ca nefondată.

Intimata a

reiterat apărările formulate prin întâmpinare, subliniind faptul că din

conținutul titlului executoriu rezultă că instanța penală a reținut calitatea

A.V.A.S. de parte civilă în baza contractului de cesiune de creanță nr. 106147

din 24 iunie 1999 încheiat cu B.C.X., prin care s-a preluat creanța

neperformantă asupra debitorului cedat SC A.T.X. D.C. SRL. In aceste condiții,

executarea

silită

nu poate fi făcută

decât în temeiul O.U.G. nr. 51/1998, cu aplicarea art. 13 alin. (5) conform cu

care termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea

silită

este de 7 ani.

Prin Decizia nr.

1879 din 16 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a

admis recursul declarat de A.V.A.S., a casat sentința primei instanțe și a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea stabilirii pe

deplin a împrejurărilor de fapt legate de natura juridică a creanței pentru

realizarea căreia s-a pornit executarea silită.

In conformitate

cu prevederile art. 315

alin. (1)

C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că:

- instanța de

fond nu a analizat autoritatea de lucru judecat privitor la natura creanței,

astfel cum rezultă din considerentele sentinței penale;

- în consecință,

instanța de fond va trebui să cerceteze dacă A.V.A.S. a preluat atât o creanță

bancară neperformantă, cât și o creanță izvorâtă din sentința penală, în baza

mai multor titluri, sau dacă are o singură creanță constatată prin mai multe

titluri și care pot privi unul sau mai mulți debitori împotriva cărora

creditoarea se poate deopotrivă îndrepta.

In rejudecare

după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București,

secția a VI-a comercială, la data de 14 iulie 2011, sub nr. 6507/2/2011.

Analizând

contestația în raport de motivele și apărările invocate, precum și înscrisurile

de la dosar, în rejudecarea fondului. Curtea a reținut următoarele:

In prealabil, în

conformitate cu dispozițiile obligatorii ale deciziei de casare, a examinat

considerentele relevante ale hotărârii penale ce constituie titlul executoriu,

în vederea stabilirii naturii juridice a creanței, astfel cum aceasta rezultă

cu autoritate de lucru judecat.

In acest demers,

Curtea a reținut că, prin sentința penală nr. 1650 din 20 decembrie 2003,

pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. 7787/1998,

inculpatul M.G. a fost condamnat, alături de coinculpata C.A., pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în

formă continuată, constând în aceea că, în calitate de director adjunct al

Sucursalei Lipscani a B.C.X., în perioada 1994-1995, și-a îndeplinit defectuos

atribuțiile de serviciu prin acordarea unor facilități bancare SC A.T.X.D.C. S.R.L.

Pe latura civilă,

în cauză s-a constituit parte civilă B.C.X. SA, care la termenul din

16 noiembrie 1998

și-a precizat cuantumul

despăgubirilor solicitate, iar la data de 06 ianuarie 2000 AVAB a intervenit în

cauză, comunicând instanței că este succesoarea în drepturi a B.C.X. SA, ca

urmare a fuziunii prin absorbție a acesteia din urmă cu Banca Comercială

Română.

În cursul

procesului, la 23 aprilie 2001, A.V.A.S. s-a constituit parte

civilă

cu sumele ce reprezentau soldul contractului

de cesiune nr. 106147/1999, prin care A.V.A.S. a preluat creanța neperformantă

a debitorului cedat SC A.T.X.D.C. S.R.L. cu o valoare nominală de

116.492.501,40 lei. La dosar s-au depus și copii ale sentinței nr. 1

15 din 13 octombrie 1997

a Curții de

Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a

României, prin care s-a admis acțiunea formulată de B.C.X. SA, iar SC A.T.X.D.C.

S.R.L. a fost obligată să plătească băncii sumele reprezentând credite

restante.

Cu privire la

acțiunea civilă, instanța penală a statuat în cuprinsul considerentele sale:

„va admite doar în parte acțiunea civilă formulată de partea

civila,

având în vedere că inculpații

răspund doar pentru prejudiciul cauzat prin acordarea facilitaților SC A.T.X.

D.C. SRL în perioada 1994-noiembrie 1995, care echivalează cu debitul

conturilor societății pana la data de 30.1 1.1995", instanța având în

vedere adresa emisă de B.C.X. în dosarul de urmărire penală prin care se

detaliază prejudiciul creat de cei doi inculpați, întrucât AVAB nu a depus la

dosar decât situația debitului SC A.T.X.D.C. S.R.L., conform contractului de

cesiune de creanță. Instanța penală a mai reținut și că „urmează să oblige pe

inculpatul M.G. la contravaloarea în lei a sumei de 720.000 dolari SUA la data

punerii în executare, sumă ce reprezintă prejudiciul creat de acesta ca urmare

a aprobării cererilor de deschidere a acreditivelor la import, care a dus la

achitarea sumelor la extern pe descoperit de cont, în contul de dolari al SC A.T.X.D.C.

SRL".

Prin urmare,

Curtea a reținut că, potrivit art. 14 și art. 346 C. proc. pen., prin hotărârea

instanței penale asupra acțiunii

civile

alăturate, au fost obligați cei doi inculpați la plata valorii prejudiciului

produs B.C.X. prin infracțiune, iar nu în baza contractului de cesiune de

creanță nr. 106147/1999 încheiat între AVAB și B.C.X. privind pe debitorul

cedat SC A.T.X.D.C. S.R.L. Subrogarea A.V.A.S. în calitatea de parte

civilă

în procesul penal, deținută inițial

de B.C.X., nu este efectul contractului de cesiune anterior menționat, ci

consecința actelor normative emise în procesul de preluare a B.C.X. de către

B.C.R. (O.G. nr. 39 din 29 iulie 1999 publicată în M.Of. partea

I

nr. 363 din 30

iulie 1999 privind finalizarea procesului de restructurare a B.C.X. SA și

fuziunea prin absorbție a acestei bănci cu B.C.R. SA), potrivit cărora A.V.A.B.

se subrogă în toate drepturile și obligațiile B.C.R. și reprezintă statul în

calitate de garant în toate procesele și cererile în legătură cu angajamente,

pretenții, răspunderi izvorâte din activitatea B.C.X. până la radierea acesteia

din registrul comerțului.

Raportul dintre B.C.X.

și inculpatul M.G. statuat prin Sentința penală nr. 1650 din 20 decembrie 2003,

pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, are ca temei răspunderea

delictuală a inculpatului pentru prejudiciul produs băncii prin infracțiunea de

abuz în serviciu și este distinct de raportul dintre B.C.X. și debitoarea SC A.T.X.D.C.

S.R.L. cu privire la rambursarea creditelor restante, raport ce a tăcut

obiectul contractului de cesiune de creanță nr. 106147/1999.

Că este așa

rezultă tară echivoc din chiar considerentele Deciziei penale nr. 1811/R din 08

octombrie 2004 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a I-a penală,

prin care sentința penală anterior menționată a rămas definitivă, recursurile

inculpaților fiind respinse. Astfel, la pagina 29 a deciziei (fila 49 dosar

recurs ICCJ), instanța penală a reținut, cu autoritate de lucru judecat, că

„obligarea inculpaților la despăgubiri se întemeiază pe dispozițiile art. 998-999

C. civ., privind răspunderea

civilă

delictuală, în timp ce SC A.T.X.D.C. SRL răspunde contractual pentru prejudiciul

produs ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor asumate prin convenție".

Creanța

neperformantă preluată de A.V.A.S. prin contractul de cesiune nr. 106147/1999,

nu putea include prejudiciul produs prin infracțiune, a cărui existență și

întindere au fost stabilite abia prin sentința penală pronunțată la 20

decembrie 2003. In plus, în cadrul cesiunii, debitorul cedat este SC A.T.X.D.C.

SRL, care răspunde pe temei contractual, în timp ce prin sentința penală a fost

obligat inculpatul M.G. pentru săvârșirea unei fapte ilicite, răspunderea sa

fiind de natură delictuală. Susținerea intimatei A.V.A.S. potrivit căreia

dreptul de a cere executarea silită a numitului M.G. are la bază contractul de

cesiune de creanța nr. 106147/1999 nu corespunde realității, întrucât în acest

caz executarea nu poate fi îndreptată decât împotriva debitorului cedat și în

temeiul unui alt titlu de creanță decât sentința penală.

În concluzie,

Curtea a reținut, în urma cercetării ordonate de instanța de recurs, că

A.V.A.S. a preluat atât o creanță bancară neperformantă, cât și o creanță

izvorâtă din sentința penală, în baza unor

titluri

distincte, cu regimuri juridice diferite.

Cele două

raporturi juridice distincte sunt:

- unul în raport

cu inculpații, statuat prin sentința penală, care are ca temei răspunderea

pentru prejudiciul cauzat băncii prin săvârșirea delictului penal de abuz în

serviciu și care își are izvorul în reglementarea răspunderii civile

delictuale;

- altul în raport

cu debitorul cedat SC A.T.X.D.C. SRL pentru rambursarea creditelor restante,

care a făcut obiectul contractului de cesiune de creanță nr. 106147 din 24

iunie 1999, care are ca obiect cesionarea unei creanțe bancare neperformante,

în sensul art. 3 din O.U.G. nr. 51/1998, cu regimul juridic stabilit de acest

act normativ.

In sensul

interpretării de mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,

s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 1172 din 24 martie 2010 (filele 117-128

dosar recurs), în dosarul nr. 8122/2/2007, având ca obiect contestația Ia

executare formulată de coinculpata C.A., pentru aceleași motive vizând

prescripția executării

silite.

Cu

acea ocazie, a fost analizat același

titlu

executoriu, respectiv Sentința penală nr. 1650 din 20 decembrie 2003,

pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. 7787/1998.

Interpretarea

dată prin această hotărâre irevocabilă pronunțată de instanța supremă,

corespunzătoare efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, se impune în

acest al doilea proces cu valoarea unei prezumții legale absolute [art. 1200

pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ.], fără posibilitatea de a mai

fi

contrazisă.

Curtea a evocat

dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 51/1998 care arată la lit. b) că sunt

creanțe neperformante „creditele sau plasamentele, reprezentând principal și

dobânzi, acordate sau efectuate de bănci, clasificate în categoria

"îndoielnic" sau "pierdere", după caz, potrivit

reglementărilor emise de Banca Națională a României în domeniul clasificării

creditelor și plasamentelor, constituirii, regularizării și utilizării

provizioanelor specifice de risc de credit" si la lit. g) că sunt „creanțe

comerciale asociate creanțelor preluate creanțele comerciale aparținând unor

debitori cedați asupra altor debitori cedați, preluați potrivit prezentei

ordonanțe de urgență, care asigură activelor statului un grad sporit de

recuperare".

Cum creanța

constatată prin sentința penală și valorificată de A.V.A.S. prin această

executare

silită

nu se încadrează în

niciuna dintre categoriile de creanțe enumerate limitativ de art. 1 și art. 2

din O.U.G. nr. 51/1998, rezultă că nu îi este aplicabil regimul special

stabilit prin acest act normativ cu privire la executarea silită.

In sprijinul

acestei concluzii sunt și dispozițiile art. 38 din O.U.G. nr.

51/1998,

care enumera expres și limitativ

categoriile de debitori, or contestatorul nu se încadrează în vreuna dintre

acestea.

Pe cale de

consecință, dreptul de a cere executarea

silită

a acestei creanțe este supus dispozițiilor de drept comun în materie, cuprinse

în Codul de procedură civilă - art. 405 alin. (1), potrivit cărora dreptul de a

cere executarea

silită

se prescrie în

termen de 3 ani, termen care începe să curgă de la data când se naște dreptul

de a cere executarea

silită.

Aceasta

întrucât art. 446 C. proc. pen. prevede că dispozițiile din hotărârea penală

privitoare la despăgubirile civile se execută potrivit legii civile.

Fiind în discuție

o hotărâre penală, potrivit art. 415 C. proc. pen., aceasta a devenit

executorie la data când a rămas definitivă. Iar potrivit art. 416 pct. 6 C.

proc. pen., sentința penală nr. 1650 din 20 decembrie 2003 a rămas definitivă

la 08 octombrie 2004, la data pronunțării Deciziei penale nr. 1811/R/2004 a

Curții de Apel București, secția a I-a penală, prin care recursurile

inculpaților au fost respinse.

Termenul de

prescripție a executării

silite

a

început să curgă la 08 octombrie 2004, când hotărârea penală a devenit

executorie, și s-a împlinit la data de 08 octombrie 2007.

In cauza, somația

de plată, intitulată „comunicarea

titlului

executoriu"

cu nr. 13162 - act care, potrivit art. 387 C. proc. civ. precede în mod necesar

oricărui act de executare - a fost întocmită de către creditorul urmăritor la

18 octombrie 2007, după împlinirea termenului de prescripție, în condițiile în

care împlinirea prescripției semnifică pierderea dreptului la executarea

titlului, conform art. 405 alin. (3) C. proc. civ., iar formele de executare

întreprinse sunt nule.

Apărările

A.V.A.S. cu privire la întreruperea termenului de prescripție, formulate în

baza art. 16 din Decretul nr. 167/1958, au fost apreciate nefondate.

În consecință,

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 162

din 18 noiembrie

2011,

a admis

contestația la executare formulată de contestatorul M.G. ; a constatat prescris

dreptul A.V.A.S. de a cere executarea silită împotriva debitorului M.G., în

baza titlului executoriu reprezentat de Sentința penală nr. 1650 din 20

decembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr.

7787/1998 ; a anulat executarea

silită

începută împotriva debitorului M.G., în baza titlului susmenționat.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului,

prin care a solicitata admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în

sensul respingerii contestației la executare, ca ne fondată.

Cererea de recurs

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta

solicitând în temeiul art. 304 C. proc. civ., analizarea cauzei sub toate

aspectele care se impun.

Critici le

recurentei au constatat în următoarele :

Recurenta arată

că prin contractul de cesiune de creanță nr. 106147 din 24

iunie

1999, încheiat de A.V.A.S cu B.C.X.,

a fost preluată creanța menționată în cuprinsul acestui contract. Urmare a

încheierii acestui contract, A.V.A.S a intervenit în cauza penală, în calitate

de parte civilă, iar instanța penală, la termenul de judecată din data de 23

aprilie 2001, a reținut că, constituirea de parte

civilă

a fost efectuată în baza contractului de cesiune. In

consecință, din toate acestea rezultă că sunt aplicabile dispozițiile O.U.G.

nr. 51/1998, referitoare la preluarea unei creanțe neperformante.

Deci, arată

recurenta creanțele neperformante au la bază contractul de cesiune nr.

106147/1999, pe de o parte și pe de altă parte sentința penală nr. 1650/2003 a

Judecătoriei Sectorului 3.

In ceea ce

privește aceste înscrisuri, arată recurenta că ele reprezintă

titluri

executorii, astfel cum sunt

definite de

dispozițiile

art. 39 din

O.U.G. nr. 51/1998.

Contractul de

cesiune de creanță a fost încheiat în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998,

iar în mod greșit instanța de fond a reținut aplicabilitatea termenului de 3

ani cu privire la dreptul A.V.A.S de a solicita executarea

silită

a creanței, în condițiile în care

există dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, care statuează

asupra aplicabilității termenului de 7 ani.

In susținerea

acestei critici, arată că prin sentința penală, contestatorul a fost obligat să

plătească A.V.A.S prejudiciul suferit de fosta B.C.X., prin încheierea

contractului de credit cu SC A.T.X.D.C. SRL, prejudiciu preluat la datoria

publică și preluat de A.V.A.S în temeiul O.U.G. nr. 51/1998.

Termenul de

prescripție a început să curgă la data de 8 octombrie 2004, data rămânerii

definitive a sentinței penale, iar comunicarea titlului executoriu este făcută

la data de 18 octombrie 2007, înăuntrul termenului de prescripție de 7 ani.

Înalta Curte,

analizând cererea de recurs prin prisma motivului de nelegalitate invocat, cât

și din perspectiva art. 304

1

C. proc. civ., constată că recursul

este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

In prezentarea argumentelor

Înaltei Curți, care au condus la pronunțarea acestei soluții, se va porni de la

dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

,

care au impus instanței de casare, să stabilească împrejurările de fapt legate

de natura juridică a creanței pentru realizarea căreia s-a pornit executarea

silită.

Din acest punct

de vedere, instanța de fond a analizat considerentele hotărârii penale,

reprezentate de sentința penală nr. 1650 din 20 decembrie 2003 pronunțată de

Judecătoria Sectorului 3 București, reținând că A.V.A.S, la data de 23 aprilie

2001, s-a constituit parte civilă, cu sumele reprezentând soldul contractului

de cesiune nr. 106147/1999, prin care A.V.A.S a preluat creanța neperformantă a

debitorului cedat SC A.T.X.D.C. SRL, cu o valoare nominală de 116.492.501,40

lei.

Cu privire la

latura civilă, a constatat instanța de fond, instanța penală a admis-o în

parte, reținând că inculpații M.G. și C.A., răspund doar pentru prejudiciul

cauzat prin acordarea facilităților SC A.T.X.D.C. SRL, respectiv au fost

obligați la plata contravalorii în lei a sumei de 720.000 dolari SUA la data

punerii în executare, prejudiciu care a fost stabilit prin sentința penală.

Revenind la

criticile recurentei, prin care a susținut că a intervenit în cauza penală, în

calitate de parte civilă, constituirea de parte

civilă

fiind tăcută în baza sumelor ce reprezintă soldul

contractului de cesiune, înalta Curte constată că deși constituirea de parte

civilă s-a tăcut pentru suma sus evocată, instanța penală, în considerente, a

arătat că cei doi inculpați au fost obligați la plata prejudiciului produs B.C.X.

prin infracțiune, iar nu în baza contractului de cesiune de creanță, astfel cum

încearcă să demonstreze recurenta.

Pentru a reveni

la critica de nelegalitate, legată de aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr.

51/1998 cauzei de față, Înalta Curte reamintește că obiectul prezentului

litigiu este reprezentat de contestația la executare pornită de M.G., prin care

a solicitat să se constate prescripția dreptului a cere executarea silită,

drept născut în puterea titlului executoriu, reprezentat de sentința penală în

discuție.

Din acest punct

de vedere, chestiunea de drept supusă analizei instanței de recurs este

reprezentată de necesitatea determinării naturii juridice a creanței izvorâtă

din sentința penală și prin urmare legea aplicabilă acesteia.

Sub acest aspect,

considerentele instanței de fond sunt amplu argumentate, concluzia fiind

corectă, în sensul că A.V.A.S a preluat atât o creanță bancară neperfomantă,

cât și o creanță izvorâtă din sentința penală, în baza unor

titluri

distincte, cu regimuri juridice

diferite.

In ceea ce

privește titlul executoriu reprezentat de sentința penală nr. 1650/2003 a

Judecătoriei Sectorului 3 București, corect s-a reținut că temeiul obligării

inculpaților la despăgubiri este reprezentat de răspunderea

civilă

delictuală, care se întemeiază pe

dispozițiile art. 998-999 C. civ.

In aceste

condiții, criticile recurentei, prin care susține că executarea

silită

inițiată împotriva contestatorului

are la bază creanțele neperformante preluate de A.V.A.S de la fosta B.C.X.,

atât prin contractul de cesiune de creanță, cât și prin sentința penală nu pot

fi primite, fiind demonstrată existența a două raporturi juridice distincte,

unul în raport cu inculpatul și altul în raport cu debitorul cedat SC A.T.X.D.C.

SRL, ceea ce atrage regimuri juridice distincte.

In continuarea

acestui raționament, concluzia este în sensul de a

preciza că

titlul

executoriu

ce face obiectul executării

silite

inițiate

de

A.V.A.S împotriva contestatorului

M.G., nu se integrează domeniului de aplicare al O.U.G nr.

51/1998,

respectiv nu se încadrează în

categoria celor enumerate de art. 1 și definite de art. 3 din actul normativ

sus evocat.

In ceea ce

privește aplicabilitatea cauzei de față a termenului de prescripție a dreptului

de a cere executarea

silită

de 7 ani,

prevăzut de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, astfel cum s-a demonstrat

în cele anterior arătate, întrucât dreptul de a cere executarea

silită

nu se încadrează dispozițiilor

speciale ale ordonanței evocată de recurentă, devin aplicabile dispozițiile din

dreptul comun, respectiv art. 405 alin. (1)

C.

proc. civ., raportat la art. 446 C. proc. civ., ceea ce

înseamnă

pierderea dreptului la executare.

In finalul

considerentelor, Înalta Curte constată că în raport de decizia nr. 1172 din 24

martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,

prin care a fost dezlegată aceeași problemă de drept suspusă judecății în

prezenta cauză, astfel cum a remarcat și instanța de fond, această interpretare

a instanței supreme se impune în acest al doilea proces, cu puterea lucrului

judecat.

În raport de

aceste considerente, în temeiul

art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

, recursul urmează a

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA

ACTIVELOR STATULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 162 din 18

noiembrie

2011

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 1 iunie 2012.