ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4018/2015

Decizia nr. 4018/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 02.05.2013 pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, reclamanții A., B., C., D. și E. au chemat în judecată pe pârâta Federația Română de Schi - Biatlon, solicitând obligarea pârâtei la emiterea cardului internațional profesional de instructor de schi pentru fiecare dintre cei cinci reclamanți, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 100 lei/zi de întârziere și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferente litigiului.

2.1. Prin sentința civilă nr. 18905 din data de 25.11.2013, Judecătoria sectorului 2 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cererii reclamanților în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând că pârâta este persoană juridică de drept privat care a obținut statut de autoritate publică, fiind autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, asimilată, pentru motivele arătate, autorităților publice, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cererii prin care se invocă refuzul nejustificat al pârâtei de soluționare a cererii administrative adresate de reclamanții revenind Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 10 alin. (1) și (3) din legea anterior nominalizată.

2.2. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1317 din 25.04.2014, a respins acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții, care au solicitat casarea acesteia și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au susținut faptul că hotărârea contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurenți critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

Federația Română de Schi - Biatlon este autoritatea competentă să elibereze cardurile prevăzute de către Memorandumul de Înțelegere, iar solicitanții au probat faptul că îndeplinesc toate condițiile pentru soluționarea favorabilă a cererii, deoarece, la data de 11.02.2008, li s-au eliberat diplome prin care li s-au atribuit categoria I ca monitori de schi de către Asociația Monitorilor de Schi Profesioniști din România, în temeiul O.U.G. nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților.

Existența sau inexistența autorizației nu are în vedere validitatea diplomelor eliberate de către furnizorul de formare profesională, motiv pentru care, în anul 2012, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Asociația Monitorilor de Schi Profesioniști din România au eliberat certificate de absolvire a cursurilor de perfecționare pentru ocupația de monitor de schi, snowboard și sporturi de alunecare pe zăpadă, care consfințesc cea mai înaltă categorie obținută de către recurenții. Rolul acestor diplome era de a dovedi faptul că a existat o continuitate în ceea ce privește formarea profesională a recurenților, fiind de neconceput eliberarea unor diplome de perfecționare în cazul în care nu ar fi fost valabile diplomele de formare.

Prin urmare, nu se poate susține faptul că recurenții nu sunt în prezent deținători de certificate care atestă cel mai înalt grad de calificare în ocupația monitorilor de schi.

Faptul că diplomele au fost obținute anterior anului 2010 nu poate conduce, după cum în mod greșit a reținut prima instanță, la o invalidare a acestora.

4.1. Intimata a formulat întâmpinare în care a invocat excepția nulității recursului, întrucât nu au fost precizate cazurile de casare pe care se întemeiază calea de atac, după cum impun prevederile art. 289 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, intimata a făcut o prezentare a istoricului litigiului și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

4.2. Recurenții au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepției nulității recursului, deoarece criticile de nelegalitate prezentate au fost subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în care s-a consemnat faptul că memoriul de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a) și c)-e) C. proc. civ., cerințele reglementate de art. 486 alin. (2) din același act normativ, că a fost declarat și motivat în termenul menționat de art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, dar și că au fost formulate critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 16.09.2015, recursul a fost admis în principiu, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și s-a fixat termen pentru soluționarea acestuia în ședință publică.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Prin acțiunea dedusă judecații, recurenții-reclamanți au solicitat obligarea intimatei-pârâte la emiterea cardului internațional profesional de instructor de schi pentru fiecare dintre aceștia.

Primă instanță a respins acțiunea, reținând că refuzul pârâtei de emitere a cardurilor solicitate de reclamanți este justificat, în condițiile în care aceștia nu au făcut dovada că îndeplinesc condiția prevăzută de Memorandum, respectiv aceea de a deține cel mai înalt nivel de calificare ca instructor de schi profesionist în România înainte de data de 06.02.2012, câtă vreme diplomele invocate nu se bucură de recunoaștere națională, în raport de prevederile O.G. nr. 129/2000, și nici nu rezultă că s-ar fi stabilit nivelul de echivalare a calificărilor reglementat de Memorandum.

Soluția pronunțată de curtea de apel este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual criticilor formulate de recurenți, Înalta Curte reține următoarele:

Având în vedere calitatea intimatei de autoritate administrativă competentă să pună în aplicare prevederile Memorandumului de înțelegere privind instituirea unui proiect pilot pentru un card profesional care va fi emis instructorilor de schi din Uniunea Europeană, recurenții-pârâți au solicitat să li se emită cardurile profesionale internaționale pentru instructori de schi.

Potrivit art. 2 din Memorandumul mai sus arătat, întocmit și semnat la Bruxelles în perioada 06-24.02.2012, act la care România este parte, „Instructorilor de schi care au trecut Eurotestul și au dobândit aptitudinile de siguranță în statele lor membre de origine în conformitate cu cerințele testului Eurosecurity și aptitudinilor de predare, care sunt o componentă esențială a diplomei, reprezentând cel mai înalt nivel de calificare ca instructor de schi profesionist, li se va emite un card profesional pilot de către statele lor membre de origine. Statul membru în care instructorul de schi a primit instruirea este considerat statul membru de origine. Cardul profesional va fi recunoscut de toți semnatarii prezentului Memorandum. Acest lucru le va permite instructorilor de schi să beneficieze de recunoașterea automată a calificărilor în țările în cauză”.

Conform Notei 1 cuprinse în Memorandum, prin sintagma „instructorilor de schi care au trecut Eurotestul”, se înțelege că „instructorii de schi profesioniști care au trecut deja Eurotestul înainte de 06.02.2012 sunt considerați că au îndeplinit această cerință. În plus, instructorii de schi profesioniști din statele membre în care Eurotestul nu a fost până acum solicitat sau aplicat pot beneficia de tratament egal cu condiția ca aceștia să dețină cel mai înalt nivel de calificare ca instructor de schi profesionist în statul lor membru înainte de 06.02.2012 și să fie stabilită echivalarea diplomelor în cauză. În acest scop, semnatarii Memorandumului sunt de acord să evalueze nivelul de echivalare a calificărilor în cauză până la 24.02.2012 și să convină asupra unei declarații cu privire la beneficiarii acestui tratament egal”.

Așadar, se observă faptul că a fost stabilită o dată limită - 06.02.2012 - până la care solicitanții trebuie să fi trecut Eurotestul sau să fi obținut cel mai înalt nivel de calificare ca instructor de schi profesionist în statul membru.

Este de necontestat faptul că România se numără printre statele care nu aplicat Eurotestul anterior datei de referință.

Însă, recurenții precizează că se încadrează în situația de excepție reglementată prin Nota 1 din Memorandum, deoarece din anul 2008 dețin cel mai înalt nivel de calificare ca instructor de schi profesionist în România, sens în care invocă diplomele ce le-au fost eliberate la data de 11.02.2008 de către Asociația Monitorilor de Schi Profesioniști din România, documente prin care se atestă absolvirea cursurilor de monitor de schi - categoria I, desfășurate în luna februarie 2008.

În temeiul dispozițiilor art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, „furnizorii de formare profesională pot organiza programe de formare profesională, finalizate prin certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaștere națională, numai dacă au prevăzut în statut sau, după caz, în autorizația pentru desfășurarea unor activități independente, activități de formare profesională și sunt autorizați în condițiile legii”.

În domeniul analizat, art. 3 alin. (7) din Ordinul Ministrului Tineretului și Sportului nr. 491/2001 pentru aprobarea Normelor privind omologarea, amenajarea, întreținerea și exploatarea pârtiilor și traseelor de schi pentru agrement, precizează faptul că pe pârtiile de schi pentru agrement organizarea și funcționarea școlilor de schi se realizează numai de către monitorii de schi atestați.

Doar Federația Română de Schi - Biatlon este atestată de minister pentru a reglementa profesia de monitor de schi și pentru a emite autorizări, inclusiv pentru monitor de schi și biatlon.

Înalta Curte apreciază că este corectă concluzia primei instanțe în sensul că diplomele obținute de recurenții nu au recunoaștere națională, deoarece au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 129/2000.

Astfel, Asociația Monitorilor de Schi Profesioniști din România a obținut autorizația de a organiza programe de inițiere, specializare și perfecționare pentru calificarea de monitor de schi, snowboard și sporturi de alunecare pe zăpadă la data de 12.05.2010, adică ulterior eliberării diplomelor către recurenți.

Cu alte cuvinte, certificatele de absolvire obținute de recurenții nu îndeplinesc condițiile impuse de Nota 1 din Memorandum, deoarece acestea nu au fost obținute anterior datei limită de 06.02.2012. Mai precis, certificatele au fost emise la data de 06.06.2012 fără, însă, a exista în prealabil avizul Federației Române de Schi - Biatlon.

În concluzie, instanța de control judiciar reține că diplomele eliberate recurenților în anul 2008 nu pot dovedi calificarea cerută de Memorandum, în condițiile în care acestea nu pot fi recunoscute la nivel național, față de împrejurarea că formatorului aflat în discuție i-a lipsit autorizația necesară pentru organizarea cursurilor pentru COD COR 347520 (monitor de schi) și eliberarea unor diplome ce beneficiază de recunoaștere națională.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, din care rezultă că nu este fondat motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții D., A., B., C. și E. împotriva sentinței civile nr. 1317 din 25 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 decembrie 2015.