ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.06.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1717/2016

HOTĂRÂRE
01.06.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1717/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1717/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2/2013, reclamanta Federația Română de Patinaj a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea Încheierii nr. 12 din 10 mai 2013, în sensul admiterii contestației formulate împotriva Deciziei nr. 8 din 22 martie 2013 și a procesului-verbal de constatare din 13 februarie 2013 a Curții de Conturi - Departamentul IX, precum și suspendarea executării Deciziei nr. 8 din 22 martie 2013, până la soluționarea irevocabilă a litigiului, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 3423 din 6 noiembrie 2013, Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 8 din 22 martie 2013, ca neîntemeiată.

A respins acțiunea formulată de reclamanta Federația Română de Patinaj, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței civile nr. 3423 din 6 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Federația Română de Patinaj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul vizează admiterea contestațiilor împotriva Deciziei nr. 8 din 22 martie 2012 și a procesului-verbal de constatare nr. x/2013 al Curții de Conturi în Departamentul IX, contestații respinse inițial prin încheierea nr. x din 10 mai 2013.

Motivele de recurs sunt de altfel o reluare a susținerilor din fața instanței de fond, susținându-se că instanta a apreciat greșit atribuțiile Curții de Conturi, respectiv că această instituție nu este abilitată de lege să își extindă controlul atribuțiile de control la entități care nu sunt prevăzute în art. 14 din Regulamentul privind organizarea și desfășurare 3 activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, adică să își extindă atribuțiile în afara ariei sale de jurisdicție. Structurile sportive de drept privat de utilitate publică, care nu primesc direct de la bugetul consolidat al statului subvenții sau alocații bugetare nu sunt menționate spre a fi supuse controlului atât în Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi cât și în Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi.

Mențiunea din contractul de sprijin financiar nr. x din 22 februarie 2012 încheiat cu COSR, art. 13, prin care s-a prevăzut abilitatea de control a ICCR, nu poate stabili atribuțiile de control ale acestei instituții, pentru orice contract încheiat de către COSR.

Cu privire la recuperarea prejudiciului de 28.440 lei, reprezentând sume solicitate de Federația Română de Patinaj spre decontare de la COSR, s-a învederat că se fac cercetări de către Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 2 București, urmând a se stabili persoanele care se fac vinovate și cuantumul prejudiciului; în cazul existenței unui proces penal, federația va avea calitatea de parte vătămată.

Suma de 14.385 lei a fost folosită pentru pregătirea loturilor olimpice/naționale - Patinaj viteză Short Track FOTE 2013, ulterior din resurse proprii, federația utilizând o sumă mai mare de 14.385 lei pentru finanțarea programelor "promovarea sportului de performanță" și/sau "întreținerea, funcționarea și dezvoltarea bazei materiale sportive" menționată în contractul nr. x din 26 ianuarie 2012.

Curtea de Conturi a verificat operațiunile financiare efectuate pentru derularea acțiunii sportive Patinaj Viteza Short Track FOTE 2013, în baza contractului de finanțare nr. x din 26 ianuarie 2012, stabilind măsura clarificării sumei de 14.385 lei, fără să țină seama de modificarea contractului, prin act adițional cu acordul părților. Astfel, prin act adițional, Federației Române de Patinaj i se suplimentează valoarea contractului cu suma de 700.000 lei, din bugetul A.N.S.T., în vederea finanțării programului "Promovarea sportului de performantă" (pct. I din Act adițional nr. 1 la contractul nr. x din 26 ianuarie 2012 privind finanțarea programelor "Promovarea sportului de performantă" și/sau "întreținerea, funcționarea și dezvoltarea bazei materiale sportive" în anul 2012).

Din această sumă, pentru secțiunea Pregătire loturi FOTE 2013 - Patinaj artistic și Short Track- Federației Române de Patinaj i s-a repartizat suma anuală de 600.000 lei (pct. III din Act adițional nr. 1 la contractul nr. x din 26 ianuarie 2012 privind finanțarea programelor "Promovarea sportului de performantă" și/sau "întreținerea, funcționarea și dezvoltarea bazei materiale sportive" în anul 2012).

În consecință, suma de 14.385 lei, acordată pentru Pregătire loturi olimpice/naționale - Patinaj Viteză Short Track FOTE 2013 nu încalcă obligațiile prevăzute în contractul de finanțare având în vedere și modificarea acestuia, prin actul adițional menționat care prevede această cheltuială.

Mai mult decât atât, în vederea realizări acțiunii, Federația Română Patinaj a respectat și pct. 3.1. din art. 3, cap. III din contractul de finanțare cu A.N.S.T., utilizând și veniturile proprii, astfel că nu există prejudiciu.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

1.4. Analiza motivelor de fapt și de drept invocate în recurs

Federația Română de Patinaj și-a întemeiat în drept recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. respectiv faptul că hotărârea contestată ar fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În acest sens o primă critică, reluată și în răspunsul la întâmpinare, vizează necompetența Curții de Conturi de a efectua verificări privind legalitatea și utilizarea fondurilor de către Federația Română de Patinaj.

Un prim aspect îl reprezintă dispozițiile Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, unde la art. 24 lit. c) se precizează: "Curtea de Conturi poate hotărî desfășurarea activităților stabilite de lege și la alte persoane decât cele prevăzute la art. 23, care: (...) c) administrează și/sau utilizează fonduri publice, în sensul prezentei legi, verificările urmând a se efectua numai în legătură cu legalitatea administrării și/sau utilizării acestor fonduri". Atribuțiile instituției publice nu apar a fi limitate la entitățile care "primesc direct de la bugetul consolidat al statului subvenții sau alocații bugetare", cum pretinde recurenta-reclamantă.

Mai important însă apare negarea obligațiilor pe care însăși recurenta și le-a asumat prin contractul de sprijin financiar nr. x din 22 februarie 2012, încheiat cu comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR).

În aceasta (dosar fond) la art. 134 se precizează expres că "FRC (respectiv recurenta) garantează calitatea și accesul Curții de Conturi de a exercita controlul financiar asupra modului în care fondurile au fost gestionate".

A nega propria obligație asumată prin semnătură, astfel cum încearcă recurenta fără nicio motivare sau cu motivarea că orice contract încheiat cu COSR prevede respectiva formulare, nu poate fi acceptat ca justificat.

Cât privește recuperarea prejudiciului în sumă de 28.440 lei, solicitat spre decontare de Federația Română de Patinaj către COSR trebuie remarcat că prin Decizia nr. 8/2013 a Curții de Conturi, contestatoarei i s-a impus acest lucru în baza constatării/utilizării spre decontare a unor documente (facturi) ce conțin date modificate/falsificate (dosar fond), aspect necontestat de recurentă.

Diferendul se poartă asupra faptului că în timp Curtea de Conturi a impus o procedură administrativă pentru recuperarea prejudiciului, Federația Română de Patinaj, avându-se în vedere efectuarea unor cercetări penale vizând acest aspect de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, apreciază acest lucru suficient.

Or, după cum rezultă din însăși susținerea recurentei din răspunsul la întâmpinare în care se afirmă că instituția va stabili persoana vinovată și cuantumul prejudiciului în cazul existenței unui proces penal, federația va avea calitatea de parte de parte vătămată, rezultă că aceasta nu dorește a-și asuma obligația recuperării prejudiciului.

Pe de o parte după cum a subliniat și intimata prin întâmpinare, nu există o obligație de inacțiune pe perioada cercetărilor penale, pe de altă parte, fiind pe teritoriul contenciosului administrativ, recuperarea prejudiciului independent de latura penală a faptei trebuie să se realizeze cu celeritate.

Inacțiunea recurentei nu poate fi justificată în niciun mod, fiind surprinzătoare poziția acesteia, cu atât mai mult cu cât accepta existența unui prejudiciu. Iar fără a nega întinderea acestuia, a pretinde că doar în procesul penal se poate realiza o cuantificare reală, poate conduce la concluzia lipsei voinței de a recupera sumele solicitate spre decontare COSR.

În ceea ce privește suma de 14.385 lei, Decizia nr. 8/2013 a Curții de Conturi a impus ca măsură clarificarea sumei de 14.385 lei achitată pentru Pregătire loturi olimpice naționale - Patinaj Viteză Short Track FOTE 2013 contrar obligațiilor prevăzute prin contractul nr. x din 26 ianuarie 2012, pentru finanțarea exclusivă a programelor "Promovarea sportului de performanță" și/sau "întreținerea, funcționarea și dezvoltarea bazei materiale sportive" și recuperarea de la persoanele vinovate a eventualelor prejudicii.

Motivul a fost nerespectarea obligațiilor pe care recurenta și le-a asumat prin contractul nr. x din 26 ianuarie 2012 încheiat cu Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret pentru finanțarea exclusivă a programelor "Promovarea sportului de performanță" și/sau "întreținerea, funcționarea și dezvoltarea bazei materiale sportive".

Or, pentru programul Pregătire loturi olimpice/naționale - Patinaj Viteză Short Track FOTE 2013, care a avut loc la Brașov în perioada 27 februarie 2012 - 11 martie 2012, echipa de audit a constatat că F.R. Patinaj, din sumele virate de Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, a efectuat plăți în valoare de 14.385 lei (9.000 lei pentru DST Brașov, reprezentând contravaloarea facturii fiscale din 9 martie 2012 și 5.385 lei pentru SC A. SRL, reprezentând diferența neachitată din factura fiscală din 13 martie 2012), în condițiile în care în Anexa nr. 1 la contractul de finanțare din 26 ianuarie 2012, încheiat cu Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, nu era prevăzută această acțiune, și în acest caz recurenta reclamantă avea obligația utilizării sumelor repartizate de Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret exclusiv pentru finanțarea cheltuielilor aferente acțiunilor/activităților din cadrul programelor prevăzute în Anexa nr. l la Contractul de finanțare.

În acest sens apar ca relevante prevederile art. 3 din contractul din 26 ianuarie 2012, potrivit căruia:

" Federația are următoarele obligații:

3.1 Să utilizeze suma prevăzută la art. 1 și veniturile proprii ale federației în cuantum de 20% din suma repartizată de ANST, excluzând sumele repartizate de Comitetul Olimpic și Sportiv Român și cele din programul "întreținerea, funcționarea și dezvoltarea bazei materiale sportive" exclusiv pentru finanțarea cheltuielilor aferente acțiunilor/activităților din cadrul programelor prevăzute în anexele nr. l și 2, potrivit destinației stabilite prin contract și în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare;

3.22 Să țină evidența contabilă analitică distinct pentru cheltuielile și plățile efectuate din suma repartizată de ANST respectiv pe programele, subprogramele și categoriile de cheltuieli prevăzute în anexa nr. 2".

b) Cu ocazia auditului, s-a constatat și faptul că entitatea nu a ținut o evidență distinctă pentru cheltuielile și plățile efectuate din sumele primite de la Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, pe fiecare program, subprogram și categorii de cheltuieli, așa cum s-a prevăzut în Contractul de finanțare, aspecte reținute și de către instanța de fond.

Susținerile din recurs precum ca prin act adițional s-ar fi modificat contractul din 26 ianuarie 2012 pot fi primite numai în măsura analizei cheltuielilor cu "subprogramul pregătire Loturi Fote 2013".

Or, ceea ce a impus Decizia nr. 8/2013 a Curții de Conturi a fost, cum s-a arătat mai sus, tocmai "clarificarea acestei sume" și ulterior "recuperarea eventualelor prejudicii".

A contesta această decizie, reținându-se că pe fond prejudiciul nu exista reprezintă o analiză ce excede unui caracter judecătoresc raportat la acest moment.

1.5 Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs

În raport de analiza mai sus efectuată nu rezultă incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmând a respinge recursul în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Respinge recursul declarat de reclamanta Federația Română de Patinaj împotriva Sentinței civile nr. 3423 din 6 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 iunie 2016.

Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-03-26
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4626/2013
ce formează obiectul actului administrativ contestat. Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea parțială a Încheierii nr. V/113 din 5 decembrie 2011 și a Deciziei nr. 11/V din 26 septembrie 2011, ambele emise de Curtea
ÎCCJ 2013-09-10
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6075/2013
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la data
ÎCCJ 2014-09-30
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3517/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 185 din 17 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de
ÎCCJ 2014-09-30
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3517/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 185 din 17 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de
ÎCCJ 2015-12-11
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4018/2015
Decizia nr. 4018/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Acțiunea judiciară Prin cererea înregistrată la data de 02.05.2013 pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, reclamanții A.,
Sursă