ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2730/2015

Decizia nr. 2730/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea Deciziei nr. III/8 din 17 mai 2012 și a procesului-verbal de constatare întocmit de Curtea de Conturi la data de 10 aprilie 2012.

Prin Sentința civilă nr. 4142 din 20 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței civile nr. 4142 din 20 decembrie 2013 și implicit a încheierii de amânare a pronunțării din data de 11 decembrie 2013, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea sentinței recurate, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat, se arată că instanța de fond nu a pus în discuție admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor legale care permit atacarea actelor Curții de Conturi doar de către instituția controlată, apreciindu-se că există o strânsă legătură între excepția de neconstituționalitate și excepția lipsei calității procesuale active în contextul dispozițiilor legii Curții de Conturi.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active soluționată de instanța de fond în temeiul dispozițiilor Legii nr. 94/1992, recurentul a susținut că la baza demersului său judiciar au stat prevederile Legii nr. 554/2004 care fac referire la posibilitatea atacării actelor de către persoana care se consideră vătămată într-un drept al său chiar dacă actele sunt adresate altei persoane.

De asemenea, recurentul a precizat că excepția invocată nu se referă la lipsa calității procesuale active, ci la inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa temeiurilor juridice care să permită accesul la justiție în temeiul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la aplicarea greșită a legii, recurentul a arătat că instanța de fond a aplicat în mod greșit normele de drept material referitoare la înțelesul noțiunii de persoană vătămată.

Astfel, instanța de fond a reținut că recurentul nu este persoana vătămată în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, deoarece decizia atacată nu stabilește nicio o obligație în sarcina sa și nu îi este opozabilă.

Recurentul a arătat că această susținere derivă din aplicarea greșită a dispozițiilor legale, întrucât nu trebuie neapărat ca actul să stabilească obligații în sarcina sa, ci doar să producă efecte care să conducă la astfel de obligații, precizând că pe rolul Tribunalului București se află o cauză care are ca obiect tocmai aceste aspecte, entitatea controlată valorificând actul de control în care este nominalizat recurentul, deși în cuprinsul actului există mai multe persoane cu atribuții în materia controlată în cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 aprilie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Nu au fost formulate, de către părți, puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului, a întâmpinării formulate de intimată, având în vedere raportul asupra admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes pentru considerentele următoare:

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea Deciziei nr. III/8 din 17 mai 2012 și a procesului-verbal de constatare din 10 aprilie 2012, emise de Curtea de Conturi, în urma controlului desfășurat la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale.

La măsura nr. 2 din decizia contestată se prevede „Stabilirea întinderii prejudiciului (plăți nelegale și accesorii) recuperarea acestuia, potrivit legii, rezultat ca urmare a nelegalității acțiunilor întreprinse în procesul de organizare și desfășurare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție a serviciilor de pază a patrimoniului autostrăzii A2”.

Prin Nota nr. 8/632 din 23 noiembrie 2012 privind ducerea la îndeplinire a măsurii nr. 2 din Decizia nr. III/8 din 17 mai 2012 a Curții de Conturi a României, s-a stabilit valoarea prejudiciului și persoana responsabilă, respectiv reclamantul A.

Prin Sentința civilă nr. 4142 din 20 decembrie 2013, recurată în prezenta cauză, Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Ulterior, prin Sentința civilă nr. 742 din 24 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2013, Tribunalul București a respins acțiunea formulată de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale prin care a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a salariatului A. pentru prejudiciul stabilit ca urmare a controlului Curții de Conturi, finalizat prin Decizia nr. III/8 din 17 mai 2012.

Sentința anterior menționată a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 689 din 05 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin interes se înțelege folosul practic imediat urmărit de cel care a formulat calea de atac, fiind necesar ca acesta să fie născut și actual, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, condiție ce trebuie îndeplinită atât la promovarea căii de atac, cât și pe parcursul soluționării acesteia.

În raport de cele prezentate, Înalta Curte apreciază că, în speță, recurentul A. nu mai justifică un interes în soluționarea prezentei căi de atac, de vreme ce s-a constatat în mod definitiv de către instanțele de judecată că nu se face vinovat de producerea prejudiciului stabilit ca urmare a emiterii actelor administrative contestate în prezenta cauză.

Pentru toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 493 alin. (6) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca lipsit de interes, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 4142 din 20 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iulie 2015.

Procesat de GGC - LM