ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 39/2015

Decizia nr. 39/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Obiectul acțiunii deduse judecății;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă asigurări sociale și litigii de muncă, reclamantul A., magistrat în cadrul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Constanța, Ministerul Justiției, a solicitat obligarea paraților la plata diferenței salariale rezultate dintre indemnizația acordată colegilor reclamantului, care anterior datei de 31 decembrie 2010 au îndeplinit o vechime în munca de 15 ani și indemnizația acordată acestuia începând cu data de 01 martie 2012, aferentă atingerii vechimii în munca de 15 ani, la data de 01 februarie 2012, începând cu data de 01 martie 2012 și pană la data pronunțării hotărârii, obligarea paraților la plata diferenței salariale rezultate dintre indemnizația acordată colegilor reclamantului, care anterior datei de 31 decembrie 2010 au îndeplinit o vechime în muncă de 15 ani și indemnizația acordata reclamantului începând cu data de 01 martie 2012, aferentă atingerii vechimii în munca de 15 ani, la data de 01 februarie 2012, de la data pronunțării hotărârii și pentru viitor; efectuarea cuvenitelor modificări în carnetul de muncă al reclamantului.

Hotărârile pronunțate în cauză;

Prin sentința civilă nr. 2949 din 25 iunie 2013 pronunațătă de Tribunalul Constața, secția civilă asigurări sociale și litigii de muncă, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, invocată de pârâtul Ministerul Justiției și, în consecință, a delinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justițieiei și Tribunalul Constanța în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

În esență, a reținut, că reclamantul contestă nivelul drepturilor salariale stabilite prin Ordinul nr. 997/C din 21 martie 2012 emis de Ministerul Justiției, deși nu formulează expres o cerere în anularea acestui act.

Astfel, verificarea legalității indemnizației acordate reclamantului și compararea acesteia cu indemnizațiile cuvenite colegilor magistrați care au îndeplinit aceleași condiții de vechime însă sub imperiul Legii nr. 330/2009, presupune o analiză necesară a legalității Ordinului nr. 997/C din 21 martie 2012 emis de Ministerul Justiției. Contestația adresată ordonatorului de credite care a emis actul administrativ prin care s-au stabilit drepturile salariale contestate si a doua -contestație formulată împotriva răspunsului ordonatorului de credite, contestație pentru care se prevede o competenta speciala, exclusiva atât material cit si teritorial, anume secția de contencios administrativ a Curții de Apel București, a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, ca neîntemeiată.

Totodată, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Constanța, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că pretinsa discriminare a reclamantului prin raportare la magistrații care au atins nivelul de vechime în muncă anterior intrării în vigoare a legii nr. 285/2010 este justificată prin dispozițiile legale și normele metodologice de aplicare a dispozițiilor legale, neexistând o similitudine între cele două categorii de magistrați având în vedere considerentele Curții Constituționale a României și faptul că legiuitorul este suveran în stabilirea cuantumului salariului în raport de data împlinirii unei limite de vechime în muncă, nefiind vorba despre drepturi câștigate în privința celor reglementate prin intrarea în vigoare a noilor dispoziții legale.

Recursul exercitat în cauză;

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. care a solicitat admiterea recursului, și stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța. secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale sociale.

Pe fondul cauzei a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Apărarea intimatului-pârât;

Intimatu - pârât Ministerul Justițieiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recusului ca nefondat, cu conscința menținerii ca temenică și legală a sentinței atacte.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Înainte de a analiza motivele de recurs formulate, examinând cu prioritate excepția invocată, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Constanța, secția civilă,

asigurări sociale și litigii de muncă.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Așa cum rezultă din actele dosarului, reclamantul A. îndeplinește funcția de judecător la Tribunalul Constanța, iar prin Ordinul nr. 997/C din 21 martie 2013 emis de Ministrul Justiției (fila 23 dosar tribunal) a fost încadrat cu începere de la data de 1 februarie 2012 astfel:A.

,

gradația 4, clasa de salarizare 102, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în muncă și în funcție de la 15 ani la 20 ani.

Acest ordin a fost emis în temeiul Legii - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și a Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 285/2010, aprobate prin Ordinul ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 42/2011 și Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 77/2011.

În cauza dedusă judecății, nu s-a solicitat anularea ordinului comun privind încadrarea și salarizarea reclamantului contestându-se modalitatea de calcul a indemnizației potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 285/2010, care, în optica reclamantului, generează discriminare în raport cu alți magistrați care au împlinit o vechime de 15 de ani, anterior datei de 01 ianuarie 2012 și care beneficiază de o indemnizație mai mare, fără a exista o justificare obiectivă.

Față de considerentele expuse în cererea de chemare în judecată rezultă cu evidență că reclamantul nu contestaă modul de stabilire a drepturilor lor salariale, astfel că, nu sunt incidente normele de competență materială cuprinse în art. 7 cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010.

Obiectul și temeiul juridic al cererii de chemare în judecată sunt esențiale pentru corecta determinare a normelor de competență materială incidente în litigiu, cu respectarea principiului disponibilității, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanța se pronunță numai în limitele investirii.

Dând eficiență principiului disponibilității, prezenta acțiune este de drept comun, având ca obiect plata diferențelor salariale rezultate din pretinsa discriminare și deci competența de soluționare în primă instanță revine secțiilor specializate în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalelor.

Pentru motivele care au fost expuse, se constată că, prezentul litigiu nu este supus normelor speciale de competență prevăzute de art. 7 cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, fiind un litigiu de drept comun, pentru soluționarea căruia, în primă instanță, competența materială aparține Tribunalului Constanța, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., instanța corect sesizată de către reclamant.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, pe cale de consecință, va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Constanța, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 3164 din 21 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2015.

Judecător,

Judecător,

Judecător,

C. Hîncu

Z. Milășan

V. Trestianu

Magistrat-asistent,

S. Savu

Red&tehnored SS/2 ex.