ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2969/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 15.06.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, obligarea pârâților la plata sumei de 9.285,28 RON reprezentând contravaloare servicii medicale efectuate privind o intervenție chirurgicală suferită și tratamentul postoperatoriu de care a beneficiat.

Prin sentința civilă nr. 180 din 16 octombrie 2015, Curtea de Apel Constanța a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă.

A reținut instanța că, deși întemeiată pe art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004, în raport de caracterul de autorități publice ale pârâților angajatori, pretențiile reclamantului își au izvorul în dreptul la asistență medicală, medicamente și proteze, corelativ respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției asigurărilor de sănătate.

Astfel, cererea are natura unui litigiu de muncă și asigurări sociale, circumscris dispozițiilor privind asigurarea socială de sănătate, conform Legii nr. 95/2006.

Tribunalul Constanța, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 1926 din 10 august 2016, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

A reținut instanța, în esență, că trebuie să se raporteze la obiectul cererii astfel cum a fost dedus judecății și la temeiul legal invocat, art. 8 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care titularul cererii de chemare în judecată apreciază că refuzul nejustificat constituie un act administrativ atipic.

Astfel, având în vedere rangul autorității pârâte, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, autoritate publică centrală, Tribunalul a apreciat că secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța este competentă.

Constatând ivit conflict negativ de competență, în baza art. 129 și urm. C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că obiectul litigiului dedus judecății îl constituie obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța la plata sumei de 9.285,28 RON, reprezentând contravaloarea servicii medicale efectuate privind o intervenție chirurgicală suferită și tratamentul postoperatoriu de care a beneficiat.

3.1. Prin Adresa nr. x din 25 mai 2015 a Ministerului Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a fost aprobată cererea reclamantului A. cu privire la decontarea plății tratamentului medical și a serviciilor medicale în valoare de 9.285,28 RON, reținându-se Avizul tehnic nr. 78 din 18 mai 2015 emis de S.C. B. S.R.L.

În avizul tehnic - emis de S.C. B. S.R.L. în baza contractului de prestări servicii nr. 132 din 05 februarie 2015, având ca obiect verificarea și avizarea tehnică a documentelor de decontare a serviciilor de asistență medicală, medicamentelor și protezelor în conformitate cu H.G. nr. 762/2010 - s-au reținut dispozițiile cuprinse în art. 12 din H.G. nr. 762/2010, art. 98 din H.G. nr. 400/2014 și în H.G. nr. 762/2010.

3.2. Solicitarea reclamantului privește un drept care rezultă din raportul de muncă, prevăzut de O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.

Potrivit art. 25 din ordonanța de urgență menționată,

"(1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, în activitate sau pensionari, beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate.

(2) Condițiile de acordare gratuită a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Aceste drepturi nu au caracter salarial și nu se impozitează."

Condițiile de acordare sunt reglementate de H.G. nr. 762/2010 privind condițiile de acordare, în mod gratuit, a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiției.

Conform art. 1 și 2 din actul normativ menționat,

"Art. 1 alin. (1) Prezenta hotărâre reglementează condițiile de acordare gratuită a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor pentru:

a) judecători, procurori, personalul asimilat acestora potrivit art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în activitate sau pensionari;

(...)

Art. 2 alin. (1) Categoriile de persoane prevăzute la art. 1 beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile prezentei hotărâri, ale Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, ale contractului-cadru anual privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și ale normelor de aplicare a acestuia.

Alin. (2) Aplicarea prevederilor alin. (1) se face în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate."

3.3. Prin precizările depuse la acțiune, la data de 06.07.2015, reclamantul a opinat că obiectul acțiunii s-ar circumscrie dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, față de refuzul Ministerului Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a deconta plata tratamentului medical și a serviciilor medicale solicitate. Însă, în ceea ce privește temeiul de drept substanțial al acțiunii, reclamantul a precizat că pretențiile sale se justifică prin prisma dispozițiilor cuprinse în H.G. nr. 762/2010 cu referire la art. 25 din O.U.G. nr. 27/2006, solicitând instanței a aprecia asupra competenței materiale.

De asemenea, în fața Tribunalului Constanța, reclamantul, la termenul din 10 august 2016, a arătat că lasă la aprecierea instanței aspectul competenței materiale și funcționale.

3.4. Înalta Curte constată, în raport cu precizările reclamantului, cu petitul acțiunii, cu scopul urmărit prin formularea acesteia, și prin raportare la temeiul de drept substanțial invocat, că solicitarea adresată autorității pârâte și, implicit, obiectul acțiunii nu vizează un act administrativ.

Reclamantul nu a învestit instanța cu o cerere care să aibă ca obiect analiza legalității și temeiniciei unui act administrativ tipic, în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care să emane de la o autoritate a administrației publice centrale și care să atragă competența materială de soluționare a cauzei în favoarea instanței de contencios administrativ.

Refuzul autorității de a deconta contravaloarea serviciilor medicale de care a beneficiat reclamantul, drept privind asigurările sociale de sănătate, nu poate fi asimilat unui act administrativ, pentru că pretențiile reclamantului își au izvorul în dreptul la asistența medicală, medicamente și proteze, corelativ respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției asigurărilor de sănătate.

În exercitarea rolului activ, instanța este îndreptățită și chiar obligată, pentru a contribui la ocrotirea intereselor legitime ale părților, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Astfel, calificarea acțiunii se va face nu după natura termenilor folosiți de reclamant, ci după motivele de fapt ale cererii și după scopul urmărit prin promovarea acțiunii.

Nu se poate reține încălcarea principiului disponibilității, aspect invocat de Tribunalul Constanța, în sensul că partea a insistat în soluționarea cererii astfel cum a fost formulată inițial și că instanța nu ar putea să-i dea o altă calificare.

După cum s-a reținut anterior, reclamantul a opinat că obiectul cauzei s-ar circumscrie art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, însă a indicat ca și temei de drept substanțial al acțiunii dispozițiile H.G. nr. 762/2010 și O.U.G. nr. 27/2006. De asemenea, nu a insistat în soluționarea acțiunii de instanța de contencios administrativ, ci a lăsat la aprecierea instanței competența materială.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Constanța, secția I litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în favoarea Tribunalului Constanța, secția I litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 noiembrie 2016.