ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 62/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/105/2014, reclamanta A., asistent judiciar în cadrul Tribunalului Argeș, a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Argeș obligarea acestora la plata indemnizației rezultate ca urmare a atingerii vechimii în funcția de asistent judiciar între 3-5 ani, începând cu data de 1 septembrie 2013, precum și în continuare, concretizată în indemnizația calculată prin O.M.J. nr. 2659/C/2013 și diferența până la indemnizația efectiv acordată colegilor săi, care, anterior acestei date, au îndeplinit aceeași condiție de vechime, obligarea Ministerului Justiției la modificarea Ordinului în conformitate cu dispozițiile hotărârii ce se va pronunța.

Prin Sentința nr. 1711 din data de 12 iunie 2015 Tribunalul Prahova a admis excepția necompetenței materiale a secției I Civile a acestei instanțe, invocată de pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare și a declinat în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Argeș.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță sesizată a avut în vedere faptul că reclamanta a solicitat modificarea O.M.J. nr. 2659/C/2013, prin care i s-a stabilit indemnizația, în sensul de a fi remunerată la fel ca și colegii săi, care au îndeplinit aceeași condiție de vechime anterior acestei date, în temeiul Legii nr. 330/2009, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 284/2010 și a O.G. nr. 84 2012.

Tribunalul Prahova a constatat că art. 7 din Anexa VI, Capitolul VIII din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, prevede că: "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație» în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, (colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile).

La alin. (2) al acestui text de lege se arată că, "împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen ele 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apei București, pentru celelalte hotărâri Hotărârile pronunțate sunt irevocabile", astfel încât în baza dispozițiilor citate, competentă material în primă instanță este Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința nr. 2787 din data de 29 octombrie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența materială de soluționare a acțiunii formulate de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Argeș, în favoarea Tribunalului Prahova, secția I civilă (complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale), a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a constatat că litigiul dedus judecății este unul specific dreptului muncii, întrucât vizează raportul de serviciu al reclamantei, sub aspectul dreptului la plata diferenței indemnizației rezultate ca urmare a atingerii vechimii în funcție între 3 și 5 ani ca asistent judiciar, pentru anumite intervale de timp, față de indemnizația stabilită prin Ordinul ministrului justiției nr. 2659/C/2013.

Chiar dacă reclamanta a formulat și un capăt accesoriu privind obligarea ministrului justiției la modificarea ordinului în conformitate cu dispozițiile hotărârii ce se va pronunța, conform răspunsului la întâmpinare și precizărilor depuse în data de 14.10.2015, s-a constatat că reclamanta nu înțelege să conteste ordinul ministrului justiției nr. 2659/C/2013, prin care i-a fost stabilită indemnizația, conform procedurii prevăzute în Anexa VI, Capitolul VIII al Legii nr. 284/2010, astfel că litigiul promovat nu este unul în contencios administrativ, ci un litigiu de muncă, instanța competentă din punct de vedere material fiind tribunalul.

Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Reclamanta A. a învestit Tribunalul Prahova cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâților la plata indemnizației rezultate ca urmare a atingerii vechimii în funcția de asistent judiciar între 3 - 5 ani, începând cu data de 01.09.2013, precum și în continuare, concretizată în indemnizația calculată prin O.M.J. nr. 2659/C/2013 și diferența până la indemnizația efectiv acordată colegilor săi, care, anterior acestei date, au îndeplinit aceeași condiție de vechime, precum și obligarea Ministerului Justiției la modificarea ordinului conform hotărârii pronunțate.

Prin răspunsul la întâmpinare depus în dosarul Tribunalului Prahova, dar și prin precizările depuse la Curtea de Apel București la data de 14.10.2015, reclamanta a menționat, fără echivoc, faptul că nu înțelege să conteste O.M.J. nr. 2659/C/2013, cauza dedusă judecății fiind în materia litigiilor de muncă, deoarece vizează raportul său de serviciu și obligarea pârâților la plata indemnizației rezultate ca urmare a atingerii vechimii în muncă, pe anumite intervale de timp.

Se constată astfel că în litigiul de față nu sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (2), Capitolul VIII din Anexa VI a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care ar atrage competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, acesta este un litigiu de muncă și nu unul de contencios administrativ, solicitarea reclamantei de modificare a O.M.J. nr. 2659/C/2013 în raport cu hotărârea ce va fi pronunțată în cauză reprezentând o cerere accesorie în raport cu cererea principală, fără a fi în măsură să atragă competența altei instanțe decât aceea care este competentă să soluționeze cererea principală.

Nu în ultimul rând, la stabilirea instanței competente se are în vedere și faptul că asistenților judiciari nu le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, ci dispozițiile de drept comun ale Codului muncii, inclusiv în ceea ce privește competența jurisdicției muncii, reglementată la art. 284 din acest cod.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Prahova, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Argeș în favoarea Tribunalului Prahova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 martie 2016.

Procesat de GGC - GV