ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3371/2015

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, sancționarea Președintelui Autorității pentru Administrarea Activelor Statului pentru refuzul cu rea-credință de a pune în executare două hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (decizia nr. 2098 din 04.06.2009 și nr. 991/R din 12.04.2013), în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Soluția primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2261 din 3 septembrie 2014, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 și 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul a arătat, în esență, că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea, în speță fiind vorba de refuzul autorității de a pune în executare cele două hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, caz în care se impune sancționarea conducătorului autoriății și obligarea acestuia la plata unor daune morale al căror cuantum îl lasă la aprecierea instanței. În opinia recurentului, prima instanță a pronunțat o hotărâre judecătorească nelegală, apreciind că, așa cum rezultă din hotărârea atacată, prima instanță a schimbat cu rea-credință obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, acordarea unui titlu executoriu cu acordarea unui titlu de proprietate, transformându-l în „victimă” în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Astfel, a apreciat că prima instanța a schimbat cu rea-credință actul juridic de referință propus, art. 24 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cu noul C. proc. civ., încălcând dreptul său fundamental de acces liber la justiție, ceea ce este inechitabil în raport cu dispozițiile art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Recurentul a mai susținut că, în cauză, a fost încălcată și autoritatea de lucru judecat. În concluzie, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Apărarea intimatei-pârâtei Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, arătând, în esență, că situația de fapt și de drept invocată de recurent a fost rezolvată în mod irevocabil de instanță, însă acesta ignoră hotărârile judecătorești pronunțate până la acest moment, prezentând istoricul raporturilor litigioase dintre părți. Totodată, a arătat că prin decizia penală invocată, care constituie obiectul cauzei, nu a fost stabilită nicio obligație legală de plată în sarcina Autorității pentru Administrarea Activelor Statului cu privire la sumele reprezentând despăgubiri pentru unitățile de fond FNI pe care recurentul le-a deținut, prin urmare nu se poate reține culpa conducătorului autorității publice în neexectuarea titlului executoriu. De asemenea, a învederat că temeiul legal în baza căruia a fost formulat acțiunea își găsește aplicabilitatea în situația în care a avut loc o judecată guvernată de normele Legii nr. 554/2004, soluționată irevocabil. În concluzie, a susținut că soluția de respingere a cererii de chemare în judecată este legală.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 13 iulie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 30 septembrie 2015. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând sancționarea președintelui autorității intimate pentru refuzul de a pune în executare decizia penală nr. 2098 din 04 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, irevocabilă, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cu obligarea acestuia la daune morale într-un cuantum pe care îl lasă la aprecierea instanței. Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.” La alin. (2) al textului de lege menționat se prevede: „În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.” Art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevede: „sancțiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanța de executare, la cererea reclamantului.”, iar la aliniatul 4 menționează: „prevederile alin. (1)-(3) se aplică, în mod corespunzător, și pentru punerea în executare a hotărârilor instanțelor de contencios administrativ date pentru soluționarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative.” Înalta Curte constată că, în speță, se solicită obligarea intimatei-pârâte de a pune în executare o decizie penală. Or, potrivit Legii nr. 554/2004, poate fi supus controlului instanței de contencios administrativ actul administrativ emis în regim de putere publică, care vatămă drepturile și interesele legitime ale unei persoane sau refuzul considerat nejustificat al unei autorități de a rezolva o cerere legitimă. Din dispozițiile cuprinse în la art. 22 și art. 25 alin. (1)-(4) din Legea nr. 554/2004 rezultă, în mod expres, că sancțiunea cu amendă ce poate fi aplicată conducătorului unei autorități administrative, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, pentru neexecutarea unei hotărâri definitive și irevocabile, se referă la hotărârile pronunțate în temeiul Legii contenciosului administrativ. Prin urmare, nu poate fi obligată o instituție să pună în executare o hotărâre penală, pe calea contenciosului administrativ. În speță, contrar afirmațiilor recurentului, instanța de control judiciar constată că a fost reținut corect obiectul cauzei deduse judecății, iar faptul că soluția pronunțată nu corespunde așteptărilor sau intereselor părții nu înseamnă că i se încalcă dreptul fundamental de acces la justiție, pentru executarea hotărârii penale, al cărei beneficiar este, recurentul având la îndemână căile prevăzute de lege. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.