ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.10.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3206/2015

HOTĂRÂRE
20.10.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3206/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 3206/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 22 octombrie 2014, sub nr. x/33/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea raportului de evaluare nr. 38232/G/II/02.10.2014, emis de pârâtă, și constatarea faptului că situația descrisă în acest raport nu întrunește condițiile existenței stării de incompatibilitate reglementată de prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

La data de 15 aprilie 2015, B. a formulat cerere de intervenție în favoarea reclamantului A., solicitând admiterea cererii de chemare în judecată.

Încheierea supusă căii de atac în prezenta cauză

Prin încheierea din 7 mai 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de admitere în principiu a cererii de intervenție accesorie, considerând că aceasta este inadmisibilă în raport de obiectul pretențiilor deduse judecății, interesul alegat de reclamant, precum și cel invocat de intervenient în cuprinsul cererii incidentale, cererea de intervenție neavând legătură cu pretențiile originare sub aspectul obiectului.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Încheierii din 7 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat apel B., solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul admiterii în principiu a cererii sale de intervenție și, în consecință, introducerea apelantului în proces în calitate de intervenient.

În motivarea cererii, s-a argumentat că petentul justifică un interes propriu cu privire la anularea raportului de evaluare al Agenției Naționale de Integritate, întrucât menținerea acestuia conduce implicit la declararea ca incompatibil a Viceprimarului A., existând riscul ca toate actele semnate de acesta să fie anulate și implicit și procesele verbale de constatare prin care apelantul a fost scutit de la plata prejudiciului constatat de către comisia de analiză formată în cadrul Ocolului Silvic Plaiurile Heniului RA din care a făcut parte și A. în calitate de reprezentant al Primăriei Lesu.

Apelantul a susținut că, din această perspectivă, cererea de intervenție și implicit interesul în vederea căruia a formulat-o au legătură directă cu obiectul cauzei deduse judecății.

Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Mai întâi Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecății, deși art. 64 alin. (4) noul C. proc. civ. precizează că încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție pronunțată în primă instanță poate fi atacată numai cu apel, din interpretarea art. 20 alin. (1), art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 9 din Legea nr. 76/2012, rezultă că încheierea atacată este supusă numai recursului, astfel încât va soluționa cauza ca fiind recurs.

În acest sens s-a pronunțat și plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ședința din data de 28 octombrie 2013.

În continuare, examinând argumentele părților, raportat la înscrisurile cauzei și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefondat, motiv pentru care îl va respinge.

Potrivit art. 61 alin. (3) noul C. proc. civ., intervenientul accesoriu sprijină apărarea uneia din părți.

Pentru ca cererea sa să fie admisă în principiu, terțul intervenient trebuie să justifice un interes propriu, ceea ce înseamnă că drepturile sale ar putea fi afectate prin pronunțarea unei hotărâri defavorabile părții pentru care intervine.

În cazul de față, interesul este justificat de presupunerea că starea de incompatibilitatea reclamantului ar avea efect asupra tuturor actelor semnate de acesta în calitate de viceprimar, unele din aceste acte privind drepturile intervenientului.

Or, o astfel de presupunere nu este evidentă (într-un sens sau altul) și nu poate fi analizată pe calea cererii de intervenție accesorie, ceea ce înseamnă că nu este de natură să justifice interesul cererii.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. (2010) și art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va dispune respingerea recursului, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de intervenientul B. împotriva încheierii din 7 mai 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-06-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2662/2015
Decizia nr. 2662/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fi
ÎCCJ 2023-06-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3264/2023
Ședința publică din data de 14 iunie 2023 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de
ÎCCJ 2015-05-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2114/2015
Decizia nr. 2114/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Soluția instanței de fond Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fi
ÎCCJ 2015-06-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2312/2015
Decizia nr. 2312/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. î
ÎCCJ 2015-03-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1302/2015
Decizia nr. 1302/2015 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1. Cererea de chemare în judecată; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a c
Sursă