ÎCCJ, decizie (scj.ro #82612)

Contract de împrumut. Proba împrumutului Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei se face cu înscris, conform art.1191 alin.1 C.civ. Aceste dispoziții nu sunt imperative, părțile putând să se abată de la ele, cum rezultă din alin.3 al art.1191. De asemenea, conform art.1197, când există un început de dovadă scrisă, se pot administra oricare alte probe, iar în art.1198 se enumeră și alte cazuri în care nu operează obligativitatea probei cu înscrisuri. Secția civilă, decizia nr.1300 din 1 aprilie 2003 Reclamanta M.N. a chemat în judecată pe pârâta V.R.M. solicitând obligarea acesteia să-i restituie suma de 6.500 dolari SUA pe care i-a împrumutat în luna mai 1998 (162.500.000 lei) plus cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată ca la termenul la care trebuia ca pârâta să-i restituie suma împrumutată – 30 august 1998 – aceasta a refuzat să-i înapoieze banii. Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 89 din 29 iunie 2001, a admis acțiunea și a obligat pe pârâtă să restituie reclamantei suma de 6.500 dolari SUA sau contravaloarea lor, la data executării sentinței (echivalentul în lei).

Instanța a reținut, având în vedere probatoriile administrate în cauză, care se coroborează cu probele administrate în dosarul de urmărire penală împotriva pârâtei, că aceasta avea obiceiul să împrumute diverse sume de bani pe care nu le mai restituia, astfel cum a procedat și în prezenta cauză; că, datorită relațiilor de prietenie, nu au fost încheiate înscrisuri cu privire la sumele împrumutate, însă faptul că pârâta a împrumutat suma pretinsă rezultă din concluziile raportului de expertiză criminalistică coroborată cu declarațiile pârâtei date în fața organelor de urmărire penală. Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat apel. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 55 din 5 iunie 2002, a respins ca nefondat apelul.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond a apreciat în mod corect probele administrate, pronunțând o sentința legală și temeinică. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta susținând că : instanța de apel a dat o apreciere și interpretare greșită a probelor administrate în cauză reținând în mod greșit că reclamanta ar fi dovedit împrumutul pretins a fi acordat în anul a 1998; din probele administrate rezultă existența unor împrumuturi cu sume de bani pe care le-ar fi primit în perioada 1996 – 1997, pe care însă le-a restituit; hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 1191, 1197 și art. 1169 C.civ. Recursul este nefondat. În conformitate cu dispozițiile art.1191 al.

1 C.civ., dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 de lei nu se poate face decât prin înscris autentic sau prin înscris sub semnătură privată. Instanțele de fond și apel au reținut însă corect că aceste dispoziții nu sunt imperative, părțile de comun acord putând să se abată de la ele astfel cum se arată în mod expres în al. 3 art. 1191 C.civ. În același sens sunt și prevederile art. 1197 C.civ. care arată că, prin excepție, sunt admisibile și alte probe când există un început de dovadă scrisă. Art. 1198 C.civ. enumeră câteva cazuri în care se consideră că întocmirea unui înscris nu este posibilă, enumerare care însă nu este limitativă, practica judiciară unanim recunoscută arătând un alt caz respectiv imposibilitatea morală de a preconstitui un înscris în cazurile existenței unor raporturi de încredere între părți cum a fost și cazul în speță.

Distinct de cele mai înainte menționate urmează a mai reține că pârâta nu s-a opus la admiterea probelor solicitate de către reclamantă, ceea ce constituie o achiesare care face oricum proba admisibilă. De menționat și faptul că prin rezoluția din 4 septembrie 2000 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița în baza art. 228 al. 6 și art. 10 lit. d C.proc.pen. s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale împotriva pârâtei din această cauză pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și abuz de încredere. S-a reținut că neîndeplinirea obligațiilor asumate printr-un contract de împrumut, nu realizează elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, deoarece această faptă de a restitui la scadență suma împrumutată atrage răspunderea civilă.

Astfel fiind urmează a constata că și această critică este nefondată și în consecință recursul va fi respins ca nefondat.