ÎCCJ, decizie (scj.ro #82624)

Împrumut

cu dobândă de 5% pe lună. Caracterul ilicit al cuantumului dobânzii

Dobânda

de 5% pe lună, convenită prin contractul de împrumut în valută, are caracter

cămătăresc, clauza respectivă fiind sancționată cu nulitate absolută.

Secția civilă, decizia nr.1633 din 17 aprilie 2003

Reclamantul P.N. a chemat în judecată pe pârâții R.V. și R.A., solicitând

obligarea acestora la restituirea contravalorii în lei a sumei de 12.000 DM,

împrumut acordat la 18 aprilie 1999 și nerestituit, precum și a unei dobânzi de

5% pe lună, la care părțile au convenit prin înscrisul sub semnătură privată,

depus în copie la dosar.

Pârâții au contestat scrierea și semnarea de către ei a

înscrisului constatator. S-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice.

Prin sentința civilă nr.27 din 12 februarie 2001 Tribunalul Suceava a admis

acțiunea, a obligat pe pârâți la plata în solidar a sumei de 12.000 DM sau a

contravalorii în lei la data achitării, cu dobânda aferentă.

În motivarea hotărârii instanța a reținut că prin probele administrate –

înscris denumit „proces-verbal” s-a făcut dovada că cei doi pârâți au

împrumutat suma de bani menționată, fiind de acord, conform art.1507 C.civ. și

cu plata unei dobânzi de 5% pe lună.

Apelul pârâților a fost respins prin decizia nr.43 din 16 octombrie 2001 a

Curții de Apel Suceava, secția civilă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

pârâții.

Recursul este fondat și va fi admis, cu consecința casării hotărârilor

pronunțate și trimiterii spre rejudecare la instanța competentă, în condițiile

art.725 alin.2 teza a II-a C.proc.civ., pentru următoarele considerente.

Reclamantul a pretins, în motivarea acțiunii, că i-a împrumutat pe pârâți cu

12.000 DM la data de 18 aprilie 1999, convenindu-se achitarea unei dobânzi

lunare de 5%, la fiecare 8 ale lunii, pentru ca debitul să fie restituit apoi

în două tranșe a câte 6.000 DM în noiembrie 1999, respectiv ianuarie 2000.

Un înscris sub semnătură privată, semnat de cele trei părți, alături de doi

martori,  a fost depus în copie la dosar. Ca atare, a solicitat obligarea

acestora la o sumă totală de 18.000 DM, formată din 12.000 DM capital și 6.000

DM dobânzi datorate din mai 1999 – februarie

2000.

Contractul de împrumut este un contract real, unilateral, prin care

împrumutatul se obligă să restituie suma de bani primită (art.1578 C.civ.).

Cu privire la proba unui asemenea contract, sunt aplicabile dispozițiile

art.1180 alin.1 C.civ.

Actul sub semnătură privată „trebuie să fie scris în întregul lui de acela care

l-a subscris, sau cel puțin acesta, înainte de a subsemna, să adauge la finele

actului cuvintele bun și aprobat, arătând totdeauna în litere suma sau câtimea

lucrurilor și apoi să iscălească”.

Față de obiecțiunile pârâților la raportul de expertiză, instanța ar fi trebuit

să observe că a omis să stabilească - astfel cum prevede art.201 C.proc.civ.

obiectivele expertizei, care să concorde cu cerințele speciale de probațiune în

materie de împrumut, redate anterior.

Cu încălcarea art.129 alin.4 C.proc.civ., ambele instanțe au respins probe care

puteau fi pertinente și chiar concludente pentru lămurirea deplină a situației

de fapt.

Curtea constată  că împrejurările de fapt nu au fost pe deplin

stabilite.

Cu ocazia rejudecării, instanța va administra probele necesare cunoașterii

exacte a faptelor, observând de asemeni că – între timp – moneda în care se

pretinde că s-a acordat împrumutul nu mai există. Pe de altă parte, se constată

fondată și critica din recurs vizând nedeterminarea cuantumului la care pârâtul

poate fi obligat.

Formularea „dobânda aferentă”, menționată în dispozitivul sentinței casate nu

îndeplinește cerința de a fi determinată. De altfel, dacă s-ar avea în vedere

dobânda de 5% pe lună (consemnată în înscrisul contestat) care poartă asupra

unei sume în valută, se observă că aceasta este ilicită, fiind lovită de

nulitate absolută, ca ascunzând un împrumut cămătăresc (art.5 C.civ.).

Pentru aceste considerente, recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis

în sensul celor anterior arătate, instanța de trimitere fiind ținută să observe

art.315 C.proc.civ.